Somaţie de plată. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 16411/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. - C. V. C.
Grefier L. P. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru debitoarea lipsă, avocat U. D. L., lipsind creditoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța verificându-și competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în temeiul art. 1015 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Reprezentanta debitoarei arată că părțile au luat legătura și au încheiat o tranzacție pe care o depune la dosar. (filele 19-21) Mai arată că deși nu a studiat dosarul pentru acest termen de judecată, din câte cunoaște, acțiunea nu a fost legal timbrată, iar la punctul 5 din tranzacție, creditoarea arată că se obligă să renunțe la judecarea ei.
Instanța, față de aspectele invocate de reprezentanta debitoarei, pune în discuție excepția insuficientei timbrări a acțiunii.
Reprezentanta debitoarei solicită admiterea excepției invocate din oficiu și, pe cale de consecință, anularea cererii ca insuficient timbrată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 15.07.2013 și înregistrată rolul Judecătoriei Cluj N., sub nr._, creditoarea S.C. N. I. SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu debitoarea ., emiterea unei ordonanțe care să conțină somație de plată pentru suma de 2306,47 lei reprezentând contravaloare debit principal și penalități de întarziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că între părți au intervenit relații comerciale în temeiul cărora creditoarea a livrat debitoarei, la comanda acesteia, mărfuri, potrivit facturilor depuse la dosar. Penalitățile de întarziere în cuantum de 2%/zi de întarziere au fost calculate potrivit clauzei contractuale menționate pe fiecare factură.
Creditoarea apreciază că este titulara unei creanțe certe lichide și exigibile și că are dreptul la îndeplinirea exactă a obligațiilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1164, 1170, 1270, 1272, 1516 și art. 1530 C.civ.
Cererea a fost timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.
În susținerea celor arătate, creditoarea a depus contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de înregistrare, copie CI M. A. și facturile fiscale.
Debitoarea nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare in judecata nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția față de cererea creditoarei.
Creditoarea a fost citată pentru termenul de judecată din 05.09.2013 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 190 lei. Având în vedere că la dosar nu s-a depus dovada completării taxei judiciare de timbru, din oficiu, instanța a invocat excepția instficientei timbrări a cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a pricinii.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate, instanța reține următoarele:
Creditoarea a fost legal citată pentru termenul de judecată din 05.09.2013 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 190 lei.
Creditoarea nu s-a prezentat în instanță la termenul din data de 05.09.2013 și la dosar nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru. Prin urmare, creditoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Creditoarea avea obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului și de a îndeplini toate actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Cererile privind ordonanța de plată, prevăzută de titlul IX al cărții a VI-a din Codul de procedură civilă, se taxează cu 200 lei (art. 6 al. 2 din OUG 80/2013).
Potrivit art. 33 al. 1 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, plata taxei de timbru se datorează anticipat.
Din aceste considerente, având în vedere că nu a fost achitată de către creditoare taxa judiciară de timbru, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu și va anula cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, invocată de instanță din oficiu.
Anulează acțiunea având ca obiect „ordonanță de plată”, formulată de creditoarea S.C. N. I. S.R.L., cu sediul în Cluj N., .. 134, jud. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea .. ., cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. I. C. C. L. P.
Red.tehnored.VCIC
05.09.2013/ 4 ex.
← Somaţie de plată. Hotărâre din 18-02-2013, Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|