Somaţie de plată. Sentința nr. 290/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 290/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 26325/211/2012

Operator de date cu caracter personal - 3185

ROMÂNIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Sentința civilă nr.290

Ședința publică din data de 11.01.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. G. R.

Grefier: F. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea .., în contradictoriu cu debitoarea S.C. D.B. FURNITURE S.R.L., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în sedinta publica se constanta lipsa partilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care:

Instanta verificand actele dosarului si constatand lipsa dovezii achitarii diferentei de timbru judiciar de 0,5 lei, aferent cererii deduse judecatii, in temeiul disp. art.137 alin.1 C. pr. civ. si art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, invoca din oficiu exceptia insuficientei timbrari a cererii si retine cauza spre soluționare pe acest aspect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /12.11.2012, creditoarea .. a solicitat emiterea unei ordonanțe care să conțină somația de plată împotriva debitoarei S.C. D.B. FURNITURE S.R.L. pentru suma de 2142,57 lei, reprezentând debit principal.

Motivele în fapt și în drept ale cererii de emitere a somației de plată au fost expuse de către creditoare în cuprinsul acesteia (fila 4).

În ședința publică de la termenul curent, instanța a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de emitere a somației de plată, excepție pe care, analizând-o, o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art.3 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care cererile de chemare în judecată au ca obiect o valoare mai mare de 1000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei.

Prin urmare, având în vedere că valoarea pretențiilor solicitate prin cererea de emitere a ordonanței care să conțină somația de plată este de 2142,57 lei și întrucât creditoarea nu s-a conformat solicitării ce i-a fost pusă în vedere prin viza de primire a cererii, și anume aceea de a depune o diferență de timbru judiciar în valoare de 2,5 lei (partea în discuție deși a fost citată pentru termenul curent cu o mențiune expresă în acest sens, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 7 din dosar a depus timbru judiciar în valoare doar de 2 lei), în temeiul disp. art.9 alin.2 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar rap. la art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu luarea în considerare și a disp. art.137 alin.1 C. proc. Civ., instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii și, pe cale de consecință, o va anula ca insuficient timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii de emitere a somației de plată, invocată din oficiu și, pe cale de consecință:

Anulează cererea formulată de creditoarea creditoarea .., cu sediul procesual ales în B., ..60, jud. B., în contradictoriu cu debitoarea S.C. D.B. FURNITURE S.R.L., cu s creditoarea .., în contradictoriu cu debitoarea S.C. D.B. FURNITURE S.R.L.ediul în ., ./A, ., ca insuficient timbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.01.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. R. F. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 290/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA