Plângere contravenţională. Sentința nr. 6122/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6122/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 13642/211/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.-N.

CIVIL

Operator date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6122/2013

Ședința publică de la 29 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. T.

Grefier A. J.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta R. M. S. în contradictoriu cu intimatul M. C. N., DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contraventională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Se constată că la data de 22.03.2013, prin serviciul registratură, s-a depus de către intimat concluzii scrise.

Instanța, în temeiul art 167 cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nefiind alte excepții prealabile sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

Instanța, față de prevederile art. 137 C.p.civ., soluționează cu prioritate excepția tardivității plângerii contravenționale invocată de intimat prin întâmpinare și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.07.2012, sub numărul _ , petentul R. M. Ș., în contradictoriu cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr.4136, ca fiind nelegal și neîntemeiat.

În motivare, petentul a arătat, în esență, faptul că procesul verbal de constatare a contravenției nr.4136 întocmit la data de 07.07.2009, nu i-a fost adus la cunoștință. Totodată, petentul a arătat faptul că, începând cu data de 01.06.2009 nu a mai locuit la adresa de domiciliu, stabilindu-și reședința, cu respectarea prevederilor legale, la o altă adresă din loc. C.-N..

În drept O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, înscrisuri.

În temeiul art. 36 O.G. 2/2001 cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Pentru termenul din data de 19.11.2012 intimatul a formulat întâmpinare (fil. 18-19), prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, pe fondul cauzei solicitând respingerea plângerii, ca fiind neîntemeiată.

Aspecte procedurale, la termenul din data de 29.03.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din analiza actelor depuse la dosar instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției nr.4136 (fil. 6), petentul R. M. Ș. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.1, din HCL 149/2009. În urma controlului efectuat la data de 04.05.2009, orele 20:53, s-a reținut faptul că petentul a ocupat abuziv locul de parcare nr. 48, situat pe ..

Procesul verbal a fost întocmit la data de 07.07.2012, fiind comunicat petentului prin afișare la data de 03.08.2009, la adresa de domiciliu situată în loc. C.-N., ., . este confirmat prin conținutul procesului verbal privind comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției (fil. 20).

Din cuprinsul contractelor de locațiune depuse în susținerea plângerii, instanța reține faptul că începând cu data de 26.05.2009, până în prezent, petentul a locuit cu forme legale la adrese distincte situate în loc. C.-N. (fil. 7-14).

Din înscrisul de la fila 15 din dosar, instanța reține faptul că în perioada 02.06._10, petentul și-a stabilit, în mod legal, reședința la adresa din loc. C.-N., .. 14-16, .> În drept, față de prevederile art. 137 alin. 1 C.Pr.Civ., instanța va soluționa cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimat prin întâmpinare:

Potrivit art. 31 alin. 1 OG 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicării acestuia. În conformitate cu prevederile art. 27 din cuprinsul aceluiași act normativ, în situația în care contravenientul nu este de față la întocmirea actului sancționator, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor

Aplicând aceste dispoziții legale la speța analizată, instanța constată faptul că procesul verbal de constatare a contravenției nr._09 a fost comunicat petentului, prin afișare, la data de 03.08.2009, la adresa de domiciliu situată în loc. C.-N., ., .> Instanța apreciază faptul că pentru legalitatea procedurii de afișare, se cer a fi întrunite două condiții esențiale. Sub un prim aspect, se impune ca afișarea să se realizeze la domiciliul petentului, procedura având un caracter neregulamentar în situația în care s-a realizat la adresa de reședință a acestuia. Prin derogare de la această regula, afișarea s-ar putea realiza la adresa de reședință, doar în condițiile în care persoana contravenientă ar fi solicitat, în scris, ca orice modalitate de comunicare a procesului verbal să se fi realizat în acel loc.

Cea de-a doua condiție de regularitate vizează necesitatea ca procedura de afișare să fie consemnată într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Aplicând aspectele teoretice expuse mai sus la speța analizată, instanța constată faptul că procedura de comunicare a procesului verbal contestat s-a realizat în mod legal la data de 03.08.2009, plângerea fiind introdusă cu depășirea termenului imperativ de 15 zile, respectiv la data de 06.07.2012.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 31 alin. 1 OG nr. 2/2001, instanța va admite excepția tardivității invocată de intimat, și va respinge plângerea formulată de petentul R. M. Ș., ca fiind tardiv formulată.

Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității plângerii invocată de intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ în dosar civil nr._, și în consecință:

Respinge plângerea formulată de petentul R. M. Ș., domiciliat în loc. C.-N., ., . în loc. C.-N., .. 13, . cu intimatul M. C.-N., DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ, cu sediul în .-3, ca fiind tardiv formulată.

Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședință publică, azi 29.03.2013.

JUDECĂTOR GREFIER

T. C. JOSZA A.

Red/Dact. TC 4 EX/19.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6122/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA