Succesiune. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-07-2013 în dosarul nr. 6014/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013
Ședința publică din 11 iulie 2013
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: I. V.
GREFIER: B. S.
Pe rol fiind pronuntarea hotararii in dosarul nr._ inaintat de reclamantii F. Z. și F. I., in contradictoriu cu pârâtii K. T. I. și K. S. A., avand ca obiect succesiune.
La apelul nominal facut in cauza se constata lipsa partilor.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care se constata ca dezbaterea in fond a cauzei a avut loc in sedinta publica din 13 IUNIE 2013, cand partile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform incheierii din acea zi, incheiere ce face parte integranta din prezenta hotarare. Instanța a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 20 iunie, 27 iunie, 4 iulie și 11 iulie 2013.
I N S T A N T A
.
Prin cererea inregistrata la data de 3 03 2011 reclamantii F. Z. și F. I. au chemat in judecata pe piritii K. T. I., și K. S. A. solicitind instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se constate ca masa succesorala ramasa dupa defunctul K. A. decedat la 12 05 1991 se compune din cota de ½ parte din imobilul inscris in CF_ CLUJ nr top 2928/2 mostenitori fiind defuncta K. SARI in cota de ¼ parte in calitate de sotie supravietuitoare si piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii impreuna in cote de ¾ parte, sa se constate ca masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI decedata la data de 14 02 2009 se compune din cota de de 5/8 parte din imobilul de mai sus mostenitori fiind piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii in cote egale, constatarea ca din masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI fac parte 5 apartamente nefinisate ,sa se dispuna rezolutiunea antecontractului de vanzare cumparare incheiat la 4 12 2007 intre defuncta K. SARI si reclamant avind ca obiect apartamentul NR 31 cu destinatia de locuinta situat in APAHIDA str LIBERTATII_ CLUJ in suprafata de 53,64 mp ,sa fie obligati piritii sa restituie reclamatilor suma de_ euro cu titlu de pret cu si_ euro penalitati in subsidiar obligarea piritilor la incheierea contractului autentic pentru apartamentul de mai sus cu penalitati de_ euro pina in prezent respectiv 0,04% pina la predarea efectiva a apartamentului, cu cheltuieli de judecata
In motivare, reclamantii au invederat ca defuncta K. S. s-a obligat a le vinde un apartamnet in APAHIDA pentru pretul de_ euro achitati Avind in vedere ca termenul de predare a fost 1 05 2008 si acesta nu a fost respectat iar apartamentele nu sint locuibile solicita admiterea cererii
Pirita s-a opus admiterii cererii, celalalt pirit desi legal citat nu si-a exprimat pozitia procesuala
Din probele dosarului instanta retine urmatoarele
Potrivit antecontractului de vanzare –cumparare incheiat la data de 4 12 2007 defuncta K. SARI reprezentata de pirita s-a obligat a-i vinde reclamantului pentru pretul de_ euro un apartament nr 31 cu destinatia de locuinta situat in APAHIDA . care se va construi de . pe terenul inscris in cf_ CLUJ nr top_/2/3/1/4 apartament nefinisat
Din prevederile contractuale reiese ca in momentul in care cumparatorul plateste transa a doua poate intra in apartament plata integrala facindu-se la 24 12 2007 .Se arata totodata ca teremenul final de executie si receptie a apartamentelor este 1 05 2008 iar acest termen se poate prelungi cu circa 90 de zile lucratoare in functie de conditiile climaterice din timpul iernii .De asemenea daca teremenul de executie se depaseste, vinzatorul va suporta penalitati de 0,4% pe zi de intirzierePentru efectuarea receptiei vinzatorul il va convoca pe cumparator in cel mult 7 zile lucratoare de la implinirea termenului de predare a apartamentului iar dupa expirarea acestui termen intra in vigoare penalitatile convenite in
contract
Din copia Cf_ CLUJ reiese ca asupra imobilului casa si teren aflat la nr top 2928/2 sint inscrisi ca si coproprietari tabulari K. A. si sotia K. SARI primul fiind decedat la 12 05 1991 f 32 iar cea de-a doua la 14 02 2009 f33
De asemenea, din copia CF_ CLUJ f26 reiese ca asupra nr top_/2/3/1/4 teren de 1044 mp este inscris ca si proprietar tabular . SRL inclusiv asupra constructiei identificata la nr cad_/2/3/1/4/C
Piritii sint fii defunctei K. SARI F66
De asemenea la dosar s-a depus un plan de reorganizare al . F13 din care reiese ca firma a cedat defunctei K. SARI un numar de 5 apartamente in schimbul unui teren de 1500 mp
Insa din adresa emisa de societate de mai sus aflata in faliment f 89 reiese ca schimbul imobiliar aratat in planul de mai sus nu s-a realizat, asa incit practic defuncta K. SARI nu este proprietara a nici unuia dintre apartamente
Din interogatoriul luat reclamantei f 135 reiese ca apartamentul in litigiu era construit cind l-a cumparat insa nu era izolat . si arata ca in iunie 2008 apartamantul a fost predat prin remiterea unei chei care nu era potrivita Arata ca au cerut cheia potrivita insa nu le-a fost data asa incit nu a intrat in posesia acestuia si nu a facut practic receptia Arata ca blocul de locuinte s-a construit in locul halei indicate in cartea funciara
Din interogatoriul luat reclamantului reiese ca ca apartamnetul in litigiu nu fost pred t la 1 05 2008 pentru ca nu era gata iar la data incheierii contractului hala insrisa in cartea funciara era transformata in blocul de locuinte dar nu era gata La data de 1 08 2008 apartamentele nu erau locuibile nu aveau utilitati .Arata ca a cerut explicatii pentru nepredarea apartamentului in termen ,insa li s-a explicat ca datorita conditiilor climaterice nefavorabil din acea iarna s-a ajuns in acesta situatie, acest din urma aspect fiind confirmat de reclamant Arata ca in cele din urma in timpul verii spre toamna le-a fost predata o cheie insa nu au putut intra in apartamnent au primit o cheie nepotrivita si in cele din urma nu au intrat in posesia si receptia apartamnetului care este si in prezent nefinisat
Din interogatoriul luat piritei reiese ca acesta arata ca apartamentele sint in stare de folosinta ,ca au toate utilitatile nu detin e vreun proces verbal de predare primire al acestora Recunoaste ca a predat initial reclamantilor o cheie nepotrivita pentru apartament dar apoi le-a dat alta cheie .De asemenea, pirita arata ca in locul halei inscrisa incartea funciara s-a ridicat blocul de locuinte din care face parte si apartamentul reclamantilor Arata ca 4 apartamente printre care si cel al reclamantilor au facut obiectul unui schimb imobiliar cu . Arata ca mama sa era proprietar in momentul vinzarii doar pe terenul in discutie pe apartamente nu era. Ele desi erau construite nu exista proces verbal de predare primire
F. de cele de mai sus instanta considera actiunea precizata intemeiata urmind a o admite in parte
In consecinta,
In baza art 650 si urmatoarele cod civil va constata ca masa succesorala ramasa dupa defunctul K. A. decedat la 12 05 1991 se compune din cota de ½ parte din imobilul inscris in CF_ CLUJ nr top 2928/2 mostenitori fiind defuncta K. SARI in cota de ¼ parte in calitate de sotie supravietuitoare si piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii impreuna in cote de ¾ parte
In temeiul acelorasi texte de lege, va constata ca masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI decedata la data de 14 02 2009 se compune din cota de de 5/8 parte din imobilul de mai sus mostenitori fiind piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii in cote egale
In baza art 1021 cod civil va dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare cumparare incheiat la 4 12 2007 intre defuncta K. SARI si reclamant avind ca obiect apartament NR 31 cu destinatia de locuinta situat in APAHIDA str LIBERTATII_ CLUJ in suprafata de 53,64 mp
In baza prevederilor contractuale si a principiului repunerii partilor insituatia anterioara va obliga piritii sa restituie reclamatilor suma de_ euro cu titlu de pret cu penalitati de 0,04% pe zi de intirziere calculate de la data de 8 08 2008 si pina la achitarea integrala a sumei
Instanta a statuat in acest mod ,apreciind ca defuncta nu si-a indeplinit obligatiile contractuale fata de reclamanti, respectiv nu a procedat la predarea apartamentului in termenul stipulat respectiv 1 05 2008
Desi s-a retinut de catre instanta, aspect confirmat de reclamant ,ca in acel an iarna grea nu a permis predarea la termen, totusi prin aplicarea prevederilor contractuale respectiv prelungirea cu 90 de zile predarea trebuia sa se faca pina la 1 08 2008 ceea ce nu s-a intimplat
Astfel s-au activat clauzele contractuale inclusiv cu privire la penalitati ,respectiv necesitatea ca in termen de 7 zile de la implinirea termenului, vinzatorul sa-l convoace pe cumparator pentru efectuarea receptiei apartamentului
Ori acest lucru nu s-a intimplat, chiar pirita recunoscind ca a predat initial o cheie necorespunzatoare reclamantilor
In conditiile in care acesta convocare nu s-a depus la dosar de catre piriti si nici vreun proces verbal de predare a apartamentului, cele sutinute de catre reclamanti in sensul nepredarii nici pina in prezent a apartamentului apar ca fiind reale
In plus,declaratia reclamantului datata 17 10 2008, deci cu mult dupa implinirea teremnului de predere, nu poate constitui dovada predarii in conditiile in care reclamantii arata ca practic o cheie potrivita nu le-a fost niciodata predata si nu exista vreun proces verbal de predare primire, aspecte pe care instnta le va interpreta ca o recunoastere deplina in sensul art 225 cpc din partea piritului prin neprezentarea la interogator a acestuia
Se va respinge capatul de cerere privind constatarea ca din masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI fac parte 5 apartamente nefinisate situate in APAHIDA in conditiile in care se arata in scriptul provenit de la lichidatorul judiciar al . SRL cum ca pirita nu este proprietara a nici unuia din aceste apartamente . O dovada contrara nu a fost facuta in cartea funciara asupra vechii hale fiind inscrisa societatea iar pirita la interogator si-a manifestat indoiala cu privire la calitatea de proprietar a mamei sale asupra apartamentelor
In baza art 246 cpc va lua act de renuntarea reclamantilor la capatul de cerere privind obligarea piritilor la incheierea contractului autentic pentru apartamentul in litigiu asa cum reiese din declarataia acestora de la f 77
In baza art 274 cpc, OUG51/2008 va obliga piritii in solidar sa plateasca reclamantilor cheltuieli de judecata in suma de 4000 ron reprezentind taxa de timbru respectiv 2500 ron onorar avocatial partial si in favoarea STATULUI 5625 ron taxa de timbru suma pentru care s-a incuviintat cererea de ajutor public judiciar
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite in parte cererea precizata formulată de reclamantii F. Z. și F. I., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. Kapcza Mikolt Krisztina, în Cluj-N., ., . in contradictoriu cu pârâtii K. T. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj și K. S. A., cu domiciliul în Germania, Mannheim ,_ Lammey, . in Cluj-N., ., .
Constata ca masa succesorala ramasa dupa defunctul K. A. decedat la 12 05 1991 se compune din cota de ½ parte din imobilul inscris in CF_ CLUJ nr top 2928/2 mostenitori fiind defuncta K. SARI in cota de ¼ parte in calitate de sotie supravietuitoare si piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii impreuna in cote de ¾ parte
Constata ca masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI decedata la data de 14 02 2009 se compune din cota de de 5/8 parte din imobilul de mai sus mostenitori fiind piritii K. T. I. SI K. S. A. in calitate de copii in cote egale
Dispune rezolutiunea antecontractului de vanzare cumparare incheiat la 4 12 2007 intre defuncta K. SARI si reclamant avind ca obiect apartament NR 31 cu destinatia de locuinta situat in APAHIDA str LIBERTATII_ CLUJ in suprafata de 53,64 mp
Obliga piritii sa restituie reclamatilor suma de_ euro cu titlu de pret cu
penalitati de 0,04% pe zi de intirziere calculate de la data de 8 08 2008 si pina la achitarea integrala a sumei
Respinge capatul de cerere privind constatarea ca din masa succesorala ramasa dupa defuncta K. SARI fac parte 5 apartamente nefinisate
Ia act de renuntarea reclamantilor la capatul de cerere privind obligarea piritilor la incheierea contractului autentic pentru apartamentul in litigiu
Obliga piritii in solidar sa plateasca reclamantilor cheltuieli de judecata in suma de 4000 ron reprezentind taxa de timbru respectiv 2500 ron onorar avocatial partial si in favoarea STATULUI 5625 ron taxa de timbru suma pentru care s-a incuviintat cererea de ajutor public judiciar
Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica din 11 07 2013
JUDECATOR GREFIER
I. V. B. S.
Red dact IV/24 09 2013
← Suspendare provizorie. Sentința nr. 6874/2013. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria... → |
---|