Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-10-2013 în dosarul nr. 19049/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal 3185

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR._/2013

Ședința publică din data de 30 octombrie 2013

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: N. F. B.

GREFIER: A. ȘEROMOV

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . SA in contradictoriu cu debitoarea F. M. si terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si la a doua strigare, se constata lipsa parților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,

Se constata că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, instanța, pentru a da posibilitatea parților sa depună concluzii scrise cu privire la excepție,a amânat pronunțarea pentru astăzi 30.10.2013.

INSTANTA

Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect validare poprire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 09.08.2013 pe rolul instanței, sub nr._, creditoarea . SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea F. M. și terțul poprit S. P. S.R.L, validarea popririi înființate în dosarul execuțional nr. 504/2013 de către B. B. R. M. pana la concurenta sumei de 9621,52 lei; amendarea terțului poprit.

Totodată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că s-a instituit poprirea asupra sumelor datorate debitoarei de către terțul poprit in baza titlului executoriu-contract de credit nr.66137NA, contract neexecutat de către aceasta din urma.

Creditoarea a mai precizat că, în dosarul execuțional s-a emis poprirea sumelor datorate debitoarei de către terțul poprit, însă acesta din urmă nu a răspuns la dispoziția de poprire.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 622 alin.3 coroborat cu 812 alin.5 si 789 C.pr.civ.

În dovedirea cererii s-au depus următoarele înscrisuri: dovada comunicării adresei de înființare a popririi, adresa de înființare a popririi, adresa de înștiințare a debitorului și dovada de comunicare precum si Încheierea de încuviințare a executării silite nr.5446/2013 a Judecătoriei Baia M..

Cererea a fost timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru.

Debitoarea, deși legal citata nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Terțul poprit, deși legal citat nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

La primul termen de judecata, instanța a invocat excepția necompetentei Judecătoriei Cluj-N. in soluționarea cauzei din următoarele considerente

În drept, potrivit ART. 789

Validarea popririi

(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

Conform art. ART. 650

Instanța de executare

(1) Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Având in vedere ca in acest caz, instanța de executare este Judecătoria Baia-M., aceasta fiind instanța care a încuviințat executarea, urmează a admite excepția necompetentei Judecătoriei Cluj-N. si declinarea cauzei in favoarea Judecătoriei Baia-M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetentei Judecătoriei Cluj-N. si in consecința declina competenta de soluționare a cererii de validare a popririi formulate de . SA in contradictoriu cu debitorul F. M. si terțul poprit S. P. SRL in favoarea Judecătoriei Baia-M..

Definitiva.

Pronunțata in ședința publica din 30.10.2013.

JUDECATOR: GREFIER:

N.-F. B. A. S.

Red./dact:N.F.B.

04.11.2013/3 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CLUJ-NAPOCA