Actiune in regres. Sentința nr. 1537/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1537/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 27914/211/2012
ROMANIA
JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA
Cluj-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1537/2014
Ședința publică din 18.02.2014
INSTANȚA constituită din:
JUDECĂTOR: I. G.
GREFIER: M. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres, formulată de către reclamanta . GROUP SA în contradictoriu cu C. Națională de Autostrăzi și Drumuiri Naționale, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj precum și cererea de chemare în garanție, formulată de către pârâtă împotriva executantului lucrării J.V. VAKOND K./Vegyepszer Ztr, prin VAKOND UT ES EPITOIPARI SRL, Sucursala Satu M.
Mersul dezbaterilor și cuvântul părților au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 27.11.2012, sub nr._ /212, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., a chemat-o în judecată pe pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 2.894,09 lei, cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale remuneratorii de la data de introducerii cererii și până la pronunțarea hotărârii, actualizarea despăgubirii cu dobânda legală penalizatoare pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării hotărârii și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, s-a arătat că la data de 04.05.2011, conducătorul auto N. L. R. a condus autovehiculul marca Ford, model „Focus”, având număr de înmatriculare_, pe DN 19, dinspre localitatea Ilba spre localitatea Ciocârlau, pe drum intrând cu autovehiculul în mai multe gropi existente pe suprafața carosabilă, ceea ce a dus la avarierea autovehiculului. S-a susținut că deoarece aceste denivelări nu erau semnalizate corespunzător, conducătorul auto, care circula regulamentar, nu le-a putut observa la timp pentru a le evita. La data producerii incidentului rutier, autovehiculul era asigurat CASCO la societatea reclamantă, motiv pentru care, la solicitarea reprezentantului asiguratului-păgubit, reclamanta a achitat contravaloarea reparațiilor efectuate asupra mașinii, în sumă de 2.894,09 lei. Deoarece sectorul de drum pe care s-a produs evenimentul rutier se află în administrarea pârâtei, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite condițiile tragerii acesteia la răspundere pentru recuperarea prejudiciului suferit, deoarece acesta nu și-a îndeplinit obligațiile de semnalizare corespunzătoare a obstacolelor de pe drumurile publice care ar constitui un pericol pentru participanții la trafic și luarea tutuor măsurilor necesare pentru înlăturarea imediată a obstacolului.
În drept s-au invocat prevederile art.998 și 999 C.civ., art.7201, art.112 și următoarele C.proc.civ., art.22 din Legea nr.136/1995, art.5 și art.6 din O.U.G. nr.195/2002, art.21, art.22 și art.40 din O.G. nr.43/1997, art.1 alin.2, art.2 și art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 242,50 lei, conform art.1 lit. c din Legea nr.146/1997 și timbru judiciar în valoare de 3 lei, conform art.3 alin.1 din O.G. nr.32/1995.
Pentru termenul din data de 19.02.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicita respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Prin aceasta, pârâta a arătat că este în imposibilitate de a-și motiveze apărarea, întrucât înscrisurile depuse de către reclamantă se referă la un alt eveniment rutier, din data de 24.01.2011, în care a fost implicat autovehiculul marca Volkswagen, cu număr de înmatriculare_, condus de numitul Varvedo V. Z., pe drumul DN 1C. Pentru termenul din data de 02.04.2013, pârâta a formulat completare la întâmpinare, arătând că producerea evenimentului rutier este dovedită doar de declarațiile conducătorului auto și a constatărilor făcute de inspectorul de daune, fără a exista vreun document întocmit de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție, astfel încât nu se poate considera că s-a stabilit în mod neechivoc că producerea evenimentului rutier se datorează în exclusivitate stării în care se alfa drumul. De asemenea, revine conducătorului auto obligația de a avea un comportament în trafic ce să asigure desfășurarea activității în condiții de siguranță. S-a arătat că pârâta, în calitate de administrator al drumului național, executa lucrări de reabilitare pe acel sector, potrivit contractului de reabilitare nr.6R8, predând amplasamentul acestui drum societății care asigura construcția, respectiv J.V. Vakond K./Vegyepszer Zrt. La data de 11.03.2011, anterior producerii evenimentului rutier, prin proces-verbal de predare primire a amplasamentului și a punctelor de reper caracteristice, drumul național DN 1C, km 155+152 – 216+630 a fost predat executantului amintit anterior.
În drept s-au invocat dispozițiile art.115 C.proc.civ., C.civ., O.U.G. nr.195/2002.
Pentru termenul din data de 02.04.2013, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție față de J.V. Vakond K./Vegyepszer Zrt, prin VAKOND UT ES EPITOIPARI SRL, Sucursala Satu M., prin care a solicitat ca în cazul în care instanța ca considera acțiunea reclamantei ca întemeiată, să oblige chemata în garanție la suportarea despăgubirilor și a celorlalte cheltuieli solicita prin cererea introductivă, precum și a cheltuielilor de judecată (f.79).
În motivare, s-a arătat că între pârâtă și chemata în garanție s-a încheiat contractul de reabilitare a drumului național DN 1C, respectiv contractul 6R8, fiind predat la data de 11.03.2011, prin proces-verbal de predare primire a amplasamentului și a punctelor de reper caracteristice, drumul național DN 1C, km 155+152 – 216+630. . S-a arătat că potrivit procesului-verbal de predare-primire, responsabilitatea pentru întreținerea drumului este în sarcina executantului lucrărilor de reabilitare, astfel încât răspunzător pentru starea drumului era la data producerii evenimentului rutier executantul lucrării.
În drept au fost invocate prevederile art. 17, art. 60 și următoarele C.proc.civ..
Nu a fost formulată întâmpinare de către chemata în garanție.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri (convocare la conciliere directă – file 43-45; confirmare de primire – fila 46; referat privind dosarul de daună nr.U2/CA/MM/11/_/05-05-2011 – fila 47; extras de cont – file 48-49; factură fiscală – fila 50; deviz de plată . – fila 51; notă de constatare – fila 52; planșe fotografice – file 53-59; declarație N. L. R. – fila 60, fila 62; cerere de despăgubire – fila 61; împuternicire – fila 63; polița de asigurare . nr._ – fila 64; tabel încasare prime de asigurare – file 65-67, fila 69; evidență daune – fila 68; copie certificat de înmatriculare autoturism Ford Focus – fila 70; acord de prelucrare date – fila 71; corespondență electronică – fila 72; proces-verbal de predare-primire amplasament și a punctelor caracteristice – file 81-82; anexă la proces-verbal – fila 83), proba constând în expertiza tehnică judiciară în specialitatea autovehicule, circulație rutieră (file 15-136) și proba constând în declarația martorului N. L. R. (fila 145).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 04.05.2011, în jurul orei 23:30, martorul N. L. R. a condus autoturismul marca Ford, model „Focus”, având număr de înmatriculare_, iar pe drumul național DN19, dinspre localitatea Ilba către localitatea Ciocârlau, a intrat cu roțile autoturismului într-o . gropi aflate pe partea dreaptă a suprafeței carosabile. Aceste date rezultă din declarație martorului dată în față instanței (fila 145).
Potrivit notei de constate efectuate de către societatea reclamantă în vederea reparării autovehiculului (fila 52), avariile suferite au constat în ruperea inserției anvelopei de la roata față dreapta, ruperea inserției anvelopei de la roata spate dreapta, deformarea jantei roții spate dreapta, deformarea jantei roții față dreapta.
Repararea autovehiculului s-a realizat de către societatea S.C. AGASTIA SERV S.R.L., contravaloarea manoperei și a materialelor furnizate fiind în valoare de 2894,09 lei, conform devizului tehnologic de calcul (fila 51) și a facturii fiscale nr.3672/10.05.2011 (fila 50).
La data producerii evenimentului rutier, autoturismul în cauză se afla în proprietatea S.C. Unicredit Leasing Corporation IFN S.A., conform certificatului de înmatriculare (fila 70), dar se afla în folosința Utilizatorului N. L. S.R.L., astfel cum reiese din împuternicirea existentă la dosar (fila 63), fiind asigurat CASCO la societatea reclamantă, S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., conform poliței de asigurare . nr._ privind asigurarea facultativă a vehiculelor (fila 64), încheiată la data de 25.04.2008 și valabilă până la data de 24.04.2013. În baza acestui raport contractual, conducătorul auto N. L. R. a formulat cererea de despăgubire pentru suma de 2894,09 lei (fila 61), pe care reclamanta a achitat-o în favoarea societății S.C. AGASTIA SERV S.R.L.,astfel cum rezultă din extrasul de cont din data de 26.05.2011 (file 48-49).
Potrivit procesului-verbal de predare-primire amplasament și predare a punctelor de reper caracteristice încheiat la data de 11.03.2011 (file 81-82), între pârâtă și chemata în garanție, s-a procedat la predarea-primirea amplasamentului DN1C sector de drum km 155+125 – 216+360 și DN19 km 135+600 – 150+000 în vederea efectuării lucrărilor de reabilitare potrivit contractului 6R8. Potrivit art.2 al anexei la procesul-verbal (fila 83), responsabilitatea pentru întreținerea drumului este în sarcina executantului lucrărilor de reabilitare.
În baza concluziilor raportului de expertiză tehnică auto (file 125-128), se reține că în urma rulării autoturismului în cauză pe sectorul de drum de pe SN19 din direcția Ilba către Ciocârlau, mai precis prin gropile aflate în suprafața carosabilă, jantele și anvelopele de pe partea dreaptă a autovehiculului au resimțit un șoc mecanic semnificativ, care a determinat deteriorările consemnate în dosarul de daună. S-a apreciat că starea drumului public a cauzat respectivul șoc mecanic, în condițiile în care conducătorul auto s-a deplasat cu viteza legală, pe sectorul său de drum, pe sensul de mers corespunzător, fără posibilitatea reală de a evita rularea prin gropi decât dacă trecea pe sensul opus de circulație.
Potrivit art.22 din Legea nr.136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei.
În drept, potrivit art. 998 C. civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, potrivit art. 22 din legea nr.136/1995, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pabubei.
În cauză, din concluziilor raportului de expertiză tehnică auto (file 125-128), reiese că în urma rulării autoturismului în cauză pe sectorul de drum de pe SN19 din direcția Ilba către Ciocârlau, mai precis prin gropile aflate în suprafața carosabilă, jantele și anvelopele de pe partea dreaptă a autovehiculului au resimțit un șoc mecanic semnificativ, care a determinat deteriorările consemnate în dosarul de daună. Din raportul de expertiză rezultă că starea drumului public a cauzat respectivul șoc mecanic, în condițiile în care conducătorul auto s-a deplasat cu viteza legală, pe sectorul său de drum, pe sensul de mers corespunzător, fără posibilitatea reală de a evita rularea prin gropi decât dacă trecea pe sensul opus de circulație.
Din dispozițiile art.998-999 C.civ. rezultă răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, stabilindu-se că orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, fiind răspunzător nu doar de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauza prin neglijența sau imprudența sa. Sunt evidențiate astfel condițiile necesare pentru a se putea reține existența răspunderii delictuale și anume existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între acestea și culpa autorului faptei.
În ceea ce privește prejudiciul, se constată că în cauză acesta este reprezentat de paguba în valoare de 2894,09lei, contravaloarea reparației necesare pentru remedierea avariilor cauzate autoturismului condus de numitul N. L. R. și suportată de către reclamantă, în calitate de asigurător. Ca atare, este vorba despre un prejudiciu patrimonial nereparat, cert și actual.
Fapta ilicită s-a concretizat printr-o inacțiune, respectiv prin neîndeplinirea obligațiilor legale de întreținere și semnalizare corespunzătoare a drumului public. Astfel, potrivit art.40 alin.1 al O.G. nr.43/1997, drumurile trebuie să fie semnalizate și menținute în stare tehnică corespunzătoare desfășurării traficului în condiții de siguranță de către administratorul drumului. Acest text se corelează cu prevederile art.5 alin.2 al O.U.G. nr.195/2002, ce stabilește că administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat să semnalizeze corespunzător, cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabilă, care stânjenește sau pune în pericol siguranța circulației, și să ia toate măsurile de înlăturare a acestuia. Conform art.5 alin.6 al aceluiași act normativ, în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum și a obstacolelor ori lucrărilor care se execută pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii.
În cauză, se poate observa că prin neîndeplinirea obligațiilor de a menține drumul public în bune condiții, acesta a ajuns să prezinte denivelările care au provocat evenimentul rutier, iar nesemnalizarea corespunzătoare a acestora le-a făcut de neevitat pentru conducătorul auto.
Între cele două, faptă ilicită și prejudiciu există legătură de cauzalitate, evidențiat de către raportul de expertiză, întrucât avariile aduse autoturismului, pentru repararea cărora a fost necesară cheltuirea sumei solicitate în instanță, au fost rezultatul direct al șocului mecanic, cauzat de starea drumului public.
În ceea ce privește culpa în producerea prejudiciului, se reține că în sarcina administratorului drumului public subzistă obligațiile de întreținere și semnalizare, iar prin neglijența sa în îndeplinirea acestor obligații a favorizat producerea incidentului. De altfel, prevederile legale amintite rețin culpa în producerea unui astfel de eveniment ca urmare a stării tehnice necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare în sarcina administratorului drumului public. De asemenea, se reține că prin raportul de expertiză s-a stabilit că șocul generat de rularea cu viteza legală admisă, redusă prin frânare în momentul atingerii gropii, conduce la deformările constatate, astfel încât culpa este exclusivă a administratorului drumului public.
În ceea ce privește solicitarea accesorie a reclamantei, privind acordarea despăgubirilor, se reține că potrivit art.1 alin.2 al O.G. nr.13/2011 prevede că dobânda remuneratorie este dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației. Aceste text trebuie însă corelat cu cel al art.1 alin.1 al ordonanței, potrivit căruia părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești, precum și cu prevederile art.7 și 8 al ordonanței, prevăzând că plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni, dobândă ce se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate, iar dobânzile remuneratorii se pot capitaliza și pot produce dobânzi. Din aceste reglementări rezultă că dobânda remuneratorie este specifică doar relațiilor contractuale de împrumut, iar nu și celor de altă natură. Pentru acestea, ordonanța prevede, potrivit art.1 alin.3, că dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare, care se va calcula potrivit art.3 alin.2 al O.G. nr.13/2011 la nivelul ratei dobânzii de referință al Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale. În cazul răspunderii civile delictuale, acordarea dobânzilor pentru neplata sumelor datorate cu titlu de prejudiciu cauzat prin fapta ilicită corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului. Pentru acordarea dobânzii este necesar ca debitorul obligației să fi fost pus în întârziere, astfel cum stabilește art. 1081 C.civ., potrivit căruia daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere privind obligația sa, debitorul obligației de a repara prejudiciul produs în temeiul răspunderii delictuale fiind de drept în întârziere din chiar momentul săvârșirii faptei ilicite. Ca urmare, se justifică acordarea dobânzii legale, solicitate de către reclamant, însă doar sub forma dobânzii penalizatoare, de la data introducerii acțiunii ( conform principiului disponibilității) și până la plata integrală a debitului principal, respingând cererea de acordare a dobânzilor remuneratorii.
Referitor la persoana ce va fi obligată la suportarea prejudiciului ca urmare a îndeplinirii condițiilor pentru reținerea răspunderii civile delictuale, se reține că potrivit art.21 alin.1 al O.G. nr.43/1997, Ministerul Transporturilor sau Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine este administratorul drumurilor de interes național, direct sau prin C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A își realizează atribuțiile prevăzute de prezenta ordonanță în condițiile contractului de concesiune încheiat în acest scop între aceasta și Ministerul Transporturilor sau Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine.
În ceea ce privește apărarea pârâtei, potrivit căreia nu este răspunzătoare de prejudiciul suferit de către reclamantă, deoarece la data producerii evenimentului asigurat, între pârâtă și chemata în garanție a fost încheiat contractul de reabilitare a drumului național DN 1C, respectiv contractul 6R8 și că la data de 11.03.2012 prin procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului și a punctelor de reper caracteristice, drumul național DN 1C km 155 +125 – 216 +630 a fost predat executantului J.V.VAKOND K./Vegyepszer Zrt. nu va fi primită, pentru motivele care urmează. Chiar dacă există un transfer de responsabilitate privind întreținerea, semnalizarea drumul înspre executant, administratorul drumului trebuie să vegheze asupra respectării prevederilor contractuale stabilite de către părți. Mai mult, rezultă din Anexa 1 la procesul-verbal de predare primire faptul că deși a fost predat amplasamentul către chemata în garanție, problema întreținerii drumului „este în curs de lămurire” (f.83). În acest context, instanța apreciază că potrivit înscrisurilor depuse la dosar nu a avut loc un transfer total de responsabilitate, după cum prevede art. 40 alin.1 din OG nr.43/1997, pârâta fiind ținută să răspundă în continuare față de lipsa de întreținere a drumului.
În consecință, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă și va obliga pârâta la plata sumei de 2894,09lei, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale aferente debitului principal, de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală a debitului.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța constată că și aceasta este întemeiată. Astfel, la data producerii evenimentului asigurat, între pârâtă și chemata în garanție a fost încheiat contractul de reabilitare a drumului național DN 1C, respectiv contractul 6R8 și că la data de 11.03.2012 prin procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului și a punctelor de reper caracteristice, drumul național DN 1C km 155 +125 – 216 +630 a fost predat executantului J.V.VAKOND K./Vegyepszer Zrt. Așa cum rezultă din Anexa 1 la procesul-verbal de predare-primire amplasament contract 6R8, reabilitare DN 1C, responsabilitatea pentru întreținerea drumului este în sarcina executantului lucrărilor de reabilitare. Deși în cuprinsul Anexei nr.1 (f.83), există o contradicție între prima și a doua frază cuprinse la pct. 2, instanța va interpreta aceste prevederi în scopul de a produce efecte juridice. Astfel, faptul că s-a predat amplasamentul, lucru ce rezultă din procesul-verbal de predare primire încheiat la data de 11.03.2011, presupune că, deși problema întreținerii nu a fost lămurită, sarcina semnalizării drumului, a obstacolelor precum și a lucrărilor a fost transferată în sarcina executantului, atâta vreme cât la punctul nr. 3 din Anexa 1 se prevede că Anexa nr.3 la procesul-verbal de predare-primire cuprinde inventarul indicatoarelor rutiere, podețelor, etc. Or, cauza producerii prejudiciului a fost dată pe de o parte de întreținerea necorespunzătoare a drumului, iar pe de altă parte de lipsa de semnalizare a acestor obstacole, care să-i permită conducătorului auto să le evite.
Concluzionând, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.894,09 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului principal. Va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale remuneratorii, de la data introducerii acțiunii până la pronunțarea hotărârii. Va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta în contradictoriu cu chemata în garanție J.V. VAKOND K./Vegyepszer Ztr, prin VAKOND UT ES EPITOIPARI SRL, va obliga chemata în garanție la plata către pârâta a sumei de 2.894,09 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului principal.
În temeiul art.274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Față de soluția ce se va pronunța în cauză, se reține existența culpei procesuale a pârâtei, astfel încât acesta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 5.221,52 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru de 242,52 lei și timbru judiciar de 3 lei (fila 35), onorariu avocațial în cuantum de 496 lei (fila 100) și onorariu expert în cuantum de 4480 lei (fila 93 și 154).
În baza aceluiași articol, instanța constată că în ceea ce privește cerere de chemare în garanție, partea căzută în pretenții este chemata în garanței motiv pentru care aceasta va fi obligată la rândul său să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 5.221,52 lei, reprezentând cheltuielile la care a fost obligată prin cererea principală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A., cu sediul ales la Cabinet individual de avocat „P. D.”, ..1, . 3, biroul A3, sector 5, București, în contradictoriu cu pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.894,09 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului principal.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata dobânzii legale remuneratorii, de la data introducerii acțiunii până la pronunțarea hotărârii.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.221,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu chemata în garanție J.V. VAKOND K./Vegyepszer Ztr, prin VAKOND UT ES EPITOIPARI SRL, Sucursala Satu M., cu sediul în mun. Satu M., ..3, jud. Satu M..
Obligă chemata în garanție la plata către pârâta a sumei de 2.894,09 lei, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a debitului principal.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâta a sumei de 5.221,52 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2014.
P. GREFIER
I. GAGAMIHAELA M.
Red.I.G./Thred. I.G./
4 ex./22.02.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9025/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3924/2014.... → |
|---|








