Anulare act. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 7087/211/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3185
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publica din data de 28.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. O.-M.
GREFIER: Z. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de catre reclamantul N. N. M. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reclamantul personal si reprezentanta paratei, cu delegatie avocatiala la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:
Verificându-și competența, în temeiul art. 131alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea, raportat la dispozițiile art. 94 alin. 1 lit. j si art. 107 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă.
Instanta considera ca se impun lamuriri cu privire la cadrul procesual si intreaba reclamantul daca intelege sa introduca in cauza, in calitate de parata, . CLUJ-N., avand in vedere maniera de formulare a raspunsului la intampinare, unde aceasta entitate este mentionata ca fiind parata.
Reclamantul, personal, invedereaza ca nu intelege sa se judece cu . CLUJ-N., aceasta societate nu exista la nivelul anului 2007 si considera ca nu este intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, dupa cum a aratat si prin raspunsul la intampinare. Indica ca fiind unica parata ..
In temeiul art. 237 alin. 2 pct. 1 din Codul de procedură civilă, instanta pune in discutie exceptia netimbrarii si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocate de catre parata, prin intampinare.
Reprezentanta paratei arata ca nu mai intelege sa sustina exceptia nelegalei timbrari si solicita admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive. Invoca aceleasi motive precum cele expuse in scris, in cuprinsul intampinarii depuse la dosarul cauzei. Considera ca . nu are calitate procesuala pasiva, atat timp cat a existat o divizare a societatii, inregistrata la Registrul Comertului, iar, in proiectul de divizare toate contractele incheiate in sistem MLM, inclusiv contractele contestate, au fost preluate de .. Nu solicita cheltuieli de judecata, urmand a formula o astfel de cerere pe cale separata.
Reclamantul solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, pentru motivele expuse in cuprinsul raspunsului la intampinare. Considera ca . are calitate procesuala pasiva, fiind societatea cu care a contractat.
Instanta ia act de renuntarea paratei la sustinerea exceptiei nelegalei timbrari a actiunii si rămâne în pronunțare cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, intrucat acest incident procedural se impune a fi solutionat cu prioritate conform art. 248 raportat la art. 246 alin. 1 din Codul de Procedura Civila.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Judecatoriei Cluj-N. la data de 04.04.2014, sub nr._, reclamantul N. N. M. a solicitat instantei, in contradictoriu cu pârâta .:
- constatarea nulitatii absolute a Contractului nr._/10.01.2006, încheiat intre reclamantul N. M. si ., in valoare de 40.000 lei;
- repunerea partilor in situatia anterioara incheierii Contractului nr._/10.01.2006 si obligarea paratei la plata sumei de 5.886,6 lei, actualizata cu dobanda legala calculata de la data de 20.11.2007, pana la plata efectiva;
- constatarea nulitatii absolute a Contractului nr._/28.10.2004, încheiat intre . si ., cesionat potrivit conventiei de cesiune nr. 1398/30.12.2004, incheiata intre . si . și, ulterior, cesionata potrivit conventiei de cesiune nr. 138/26.02.2007, încheiata intre . si reclamantul N. M., in valoare de 55.000 lei;
- repunerea partilor in situatia anterioara incheierii Contractului nr._/28.10.2004 si obligarea paratei la plata sumei de 72.621,84 lei, actualizata cu dobanda legala calculata de la data de 25.01.2008, pana la plata efectiva;
- cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
În esență, în motivarea cererii, reclamantul a arătat ca, in temeiul contractelor, a efectuat plati in favoarea . si ..
A învederat reclamantul ca activitatile desfasurate in temeiul contractelor incheiate de ., potrivit Cererilor de aderare si Regulamentelor de functionare, care au un continut standard in ceea ce priveste drepturile si obligatiile partilor, singura diferenta fiind partile contractante si sumele pentru care au fost incheiate, au fost apreciate, in mod constant, de catre Banca N. a Romaniei ca fiind activitati a caror desfasurare este interzisa potrivit art. 5 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, iar . si . nu sunt autorizate de catre BNR, in calitate de institutii de credit.
Ca atare, reclamantul a invocat nerespectarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta a persoanei juridice, din moment ce, conform mentiunilor de la Registrul Cmertului, cele doua societati comerciale, au ca obiect principal de activitate „comert cu autoturisme si autovehicule usoare”. A apreciat reclamantul ca, intrucat . nu a avut in obiectul de activitate, potrivit actului constitutiv, desfasurarea de activitati de natura celor prev. de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 58/1998, respectiv art. 5 alin. 1 din OUG nr. 99/2006, toate actele juridice incheiate de societate, avand ca obiect aceste activitati, sunt lovite de nulitate absoluta, fiind incalcat principiul specialitatii de folosinta a persoanelor juridice.
A mai invocat reclamantul si nulitatea absoluta intemeiata pe existenta unei cauze ilicite, raportat la prev. art. 966 si art. 968 din Codul Civil. In acest sens, s-a aratat ca, prin Regulamentul de functionare semnat de catre parti, regulament ce reprezinta practic contractul dintre cele doua parti, s-a convenit cu privire la incheierea unui contract de mandat, insa scopul urmarit prin contractul incheiat consta in desfasurarea unor activitati bancare, respectiv atragerea unor sume de bani de la participantii reuniti in grupuri, constituite la initiativa acestora si acordarea unor împrumuturi din aceste fonduri, activitati care nu pot fi desfasurate decat de institutii de credite autorizate de BNR, ceea ce atrage nulitatea absoluta a unor astfel de acte juridice.
Totodata, a alegat reclamantul si frauda legii, aratand ca un act juridic se socoteste savarsit in frauda legii cand anumite norme legale sunt folosite nu in scopul in care au fost edictate, ci pentru eludarea altor norme legale imperative si, prin activitatea desfasurata de ., s-a realizat o fraudare a normelor care reglementează activitatea bancară. În acest sens, a precizat reclamantul ca, prin ceea ce Regulamentul numește „îndreptățire”, este vorba despre o suma de bani acordata cu titlul de împrumut (credit), avand in vedere elementele specifice la care se face referire si, anume: obligatia de restituire a acestei sume sub forma de rate, stabilirea unor scadențe în plata ratelor și a unor penalități de întârziere.
A apreciat, deci, reclamantul ca stabilirea unor obligatii de plata sub forma unor rate lunare nu este specifica unui contract de mandat, cum este declarat contractul incheiat între parti, deoarece mandatului ii este specifica doar plata unei remuneratii, in cazul in care mandatul este oneros si a cheltuielilor facute in executarea mandatului. Mai mult, a aratat reclamantul ca, pentru garantarea executarii obligatiilor de plata izvorate din contractele incheiate cu . aveau obligatia de a incheia contracte de garantie imobiliara, contracte incheiate de . in nume propriu si nu in calitate de mandatar al unor grupuri de persoane. S-a concluzionat ca este fara indoiala imprejurarea ca intreaga activitate desfasurata de . este o activitate specific bancara, in acceptiunea Legii nr. 58/1998 si, ulterior, OUG nr. 99/2006.
Referitor la petitele actiunii privind restituirea sumelor achitate in baza contractelor, reclamantul a considerat ca aceste pretentii sunt intemeiate si se justifica ca urmare a constatarii nulitatii absolute si a repunerii partilor in situatia anterioara semnarii contractelor.
În drept, au fost invocate prevederile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, art. 5, art. 948, art. 966, art. 968, art. 994, art. 1084, art. 1088 din Codul Civil, Legea nr. 58/1998, OUG nr. 99/2006 si art. 453 din Codul de Procedura Civila.
In probatiune s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, fiind atasate acțiunii documentele de la filele 17-100.
Pentru taxa judiciara de timbru datorata, a fost admisa cererea de ajutor public judiciar si s-a dispus scutirea reclamantului de plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 4.010 lei, conform Incheierii Civile Nr. 4865/CC/2014 din data de 07.05.2014.
Prin serviciul registratura al instantei, la data de 10.06.2014, parata a inregistrat intampinare la dosarul cauzei, solicitand respingerea cererii de chemare in judecata si obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Pe cale de exceptie, a invocat parata exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata. A mai invocat parata si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ., intrucat, intre reclamant si ., nu mai exista raporturi contractuale, din moment ce, in cursul anului 2010, societatea a fost supusa unei proceduri de divizare, fapt ce rezulta neîndoielnic din Sentinta Comerciala Nr. 1742/27.04.2010, definitiva, pronuntata de Tribunalul Comercial Cluj, in dosarul nr._, prin care instanta a autorizat si a dispus infiintarea ..
A precizat parata ca, in baza proiectului de divizare admis de instanta, . a preluat, printre altele, creantele si datoriile aferente sistemului MLM (Multi Level Marketing), aplicat de C. R., precum si contractele incheiate cu tertii si care privesc sistemul MLM, inclusiv contractele contestate.
A mai invederat parata ca proiectul de divizare a fost publicat in Monitorul Oficial si nu s-a înregistrat, in termenul legal prevazut de lege, nicio opoziție.
Aratand ca, in urma acestei operatiuni, s-a produs o subrogare de drept a societatii nou infiintate cu privire la drepturile si obligatiile ce deriva din contractele transmise catre aceasta prin transferul patrimonial ce a avut loc ca efect al divizarii, parata a considerat ca se impune constatarea lipsei calitatii procesuale pasive in persoana ., admiterea exceptiei invocate si respingerea actiunii ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea actiunii, ca netemeinica, din moment ce obiectul contractului tip C. il constituie gestionarea de catre C. a unui grup de autofinanțare cu scopul de a oferi participanților posibilitatea achiziționarii de imobile/realizarea de lucrari de renovare. A invederat parata ca participantul la grupul de autofinantare nu ramburseaza catre C. sumele de bani obtinute, deoarece aceasta rambursare se realizeaza catre ceilalți participanți, in temeiul contractului de autofinanțare mutuală, C. fiind imputernicit prin contractul de mandat sa efectueze toate platile si restituirile platilor efectuate.
A mai mentionat parata ca acordarea indreptatirii in urma semnarii contractului de tip C. se face, fie prin extragere (tragere la sorti), fie prin licitatie (dobandirea indreptatirii de catre acei participanti care se ofera sa plateasca cu anticipatie mai multe rate lunare) si, ulterior obtinerii indreptatirii, parata procedeaza la plata valorii bunului achizitionat in numele si pe seama participantului catre vanzatorul acestui bun sau prestatorul de servicii.
Referitor la obiectul de activitate, parata a invederat faptul ca, potrivit statutului societatii, are posibilitatea legala de a desfasura si alte activitati, in alte domenii de activitate, capacitatea civila de folosinta si de exercitiu nefiind limitata exclusiv la comertul cu autovehicule. A invocat parata principiul libertății comertului si libertatii contractuale, ce permit societatii comerciale sa foloseasca orice oportunitate legala pentru realizarea profitului, realizand si acele operatii conexe, complementare sau completatoare ale obiectului principal de activitate. Pe de alta parte, s-a aratat ca sanctiunea nulitatii absolute a unui contract nu poate sa intervina ca urmare a lipsei autorizarii activitatii desfasurate de societatea comerciala in cauza, lipsa autorizarii putand sa atraga cel mult o sanctiune contraventionala.
A apreciat parata ca activitatea societatii se deosebeste de activitatea bancara, din moment ce sumele incredintate de cei care formuleaza cererea de aderare nu sunt rambursate participantului, ci sunt utilizate de societatea parata in executarea unui mandat acordat, constand in achizitionarea unui imobil/materiale de constructii. A mai invederat parata ca nu pune la dispozitia participantului o suma de bani reprezentand fonduri banesti proprii, ci doar ii faciliteaza, in temeiul unui mandat, cumpararea unui imobil, sumele de bani nefiind utilizate de societate in nume propriu, ci sunt folodite in executarea mandatului acordat, respectiv cumpararea imobilului solicitat. A precizat, totodata, parata ca beneficiarii nu platesc dobanda catre parata pentru sprijinul financiar mutual acordat de ceilalti aderenti, iar ratele lunare nu sunt economisite in sistem colectiv, ci sunt plati ale serviciilor societatii, in calitate de mandatar.
In ceea ce priveste aplicarea disp. OUG nr. 99/2006, parata a invocat principiul neretroactivității legii, prevederile legale nefiind aplicabile situatiei contractuale litigioase, intrucat contractele au fost incheiate la un moment in care dispozițiile ordonantei de urgenta nu erau in vigoare.
A concluzionat parata ca raporturile stabilite in baza conventiilor semnate sunt specifice unui contract de mandat cu reprezentare, constand in incheierea in numele si pe seama participantului a unui contract de prestari servicii, avand ca obiect un bun imobil si, totodata, exercitarea de catre societate a tuturor actiunilor necesare in vederea aducerii la indeplinire a obligatiilor participantului. S-a aratat ca toate actele juridice incheiete de mandatar, in numele si pe seama mandantelui, produc efecte directe in persoana acestuia, a participantului, fiind facuta mentiunea si cu privire la remunerarea activitatii mandatarului, prin plata unui comision lunar, care variaza in functie de valoarea imobilului ce urmeaza sa fie achizitionat.
Referitor la cauza contractului si presupusa frauda la lege, parata a invocat prezumtia caracterului licit al cauzei, aratand ca reclamantul nu face dovada unei cauze ilicite.
A mai invederat parata instantei si faptul ca adresa BNR nu reprezinta altceva decat un punct de vedere, fara a putea impune instantei de judecata opinia exprimata in cuprinsul acestei adrese.
In ceea ce priveste petitele privind repunerea partilor in situatia anterioara, parata a aratat ca nimeni nu-si poate invoca propria culpa pentru a obtine protectia unui drept si, in aceste conditii, subliniindu-se faptul ca reclamantul a avut deplina cunostiinta de continutul contractelor de tip C. la momentul contractarii, presatiile efectuate nu sunt supuse restituirii.
In drept, au fost invocate prev. art. 431 alin. 1 si art. 451 din Codul de Procedura Civila.
In probatiune, s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si a celei constand in efectuarea unei expertize contabile.
Intampinarii i-au fost anexate inscrisuri (filele 129-259).
Reclamantul a formulat raspuns la intampinare, solicitand respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a paratei ., ca neîntemeiată, întrucât toate contractele a caror nulitate absoluta se solicita a fi constatata au fost încheiate cu ., iar motivele de nulitate absoluta se apreciaza prin raportate la momentul incheierii contractului.
Pe fondul cauzei, reclamantul a solicitat respingerea apararilor formulate prin intampinare si admiterea actiunii astfel cum a fost promovata, fiind reiterate sustinerile din cuprinsul cererii introductive de instanta cu privire la activitatea de creditare desfasurata de parata. A invederat reclamantul ca dobanzile, comisioanele si celelalte sume percepute de parata, potrivit art. 14 si art. 39 din Regulament, nu reprezinta altceva decât dobânda pe care o încasează, in urma activitatii de creditare.
In cadrul sedintei publice din data de 28.10.2014, instanta a luat act de renunțarea paratei la invocarea exceptiei netimbrarii cererii de chemare in judecata si a acordat cuvantul cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, retinand cauza in pronuntare cu privire la acest incident procedural, ce se impune a fi solutionat cu prioritate raportat la prev. art. 248 alin. 1 din Codul de Procedura Civila.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 246 alin. 1 raportat la art. 248 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive, reține următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată depusă la dosar, reclamantul a solicitat instanței in contradictoriu cu pârâta .:
- constatarea nulitatii absolute a Contractului nr._/10.01.2006, încheiat intre reclamantul N. M. si ., in valoare de 40.000 lei;
- repunerea partilor in situatia anterioara incheierii Contractului nr._/10.01.2006 si obligarea paratei la plata sumei de 5.886,6 lei, actualizata cu dobanda legala calculata de la data de 20.11.2007, pana la plata efectiva;
- constatarea nulitatii absolute a Contractului nr._/28.10.2004, încheiat intre . si ., cesionat potrivit conventiei de cesiune nr. 1398/30.12.2004, incheiata intre . si . și, ulterior, cesionata potrivit conventiei de cesiune nr. 138/26.02.2007 încheiata intre . si reclamantul N. M., in valoare de 55.000 lei;
- repunerea partilor in situatia anterioara incheierii Contractului nr._/28.10.2004 si obligarea paratei la plata sumei de 72.621,84 lei, actualizata cu dobanda legala calculata de la data de 25.01.2008, pana la plata efectiva.
Cele doua contracte, formate din Cererea de aderare, Regulamentul de Functionare si Certificatul de Participare au fost încheiate de catre reclamant si de catre cedenta creantei ce face obiectul contractului nr._/28.10.2004 cu ., dupa cum rezulta din copiile actelor depuse la filele 17-22 din dosar, respectiv 56-65 din dosar. În temeiul contractelor nr._/10.01.2006 si nr._/28.10.2004, au fost efectuate plati, dovedite prin chitantele atasate la dosar.
Prin Sentinta Comerciala Nr. 1742/27.04.2010, pronuntata de catre Tribunalul Comercial Cluj, la data de 27.04.2010, in dosarul nr._, instanta a autorizat si a dispus infiintarea societatii comerciale pe actiuni C. SYSTEM SA. Aceasta dispozitie s-a intemeiat pe proiectul de divizare vizat de judecatorul delegat si publicat in Monitorul Oficial nr. 255/03.02.2010, dupa cum rezulta din mentiunile hotararii atasate la filele 159-163 din dosar, ramasa definitiva si irevocabila, prin neexercitarea caii de atac a recursului.
Proiectul de divizare (prin desprindere) a . Cluj-N., intocmit la data de 02.09.2009 si actualizat conform Hotararii de Indreptare Eroare Materiala din data de 15.12.2009, a fost depus la filele 173-176 din dosar. Conform acestui proiect, ce a fost admis de catre instanta de judecata, societatile rezultate in urma divizarii sunt societatea mama: . si societatea nou infiintata: ., ce a preluat, printre altele, creantele si datoriile aferente sistemului MLM (Multi Level Marketing), aplicat de C. R., precum si contractele incheiate cu tertii si care privesc sistemul MLM. Ori, contractele ce fac obiectul litigiului de fata se subscriu acestui sistem si, ca atare, fata de mentiunile proiectului de divizare, la data inregistrarii in Registrul Comertului a ., conform Rezolutiei nr._/28.06.2010 (fila 172), a avut loc o subrogare in drepturile si obligatiile contractantului reprezentat de societatea mama .. Aceasta subrogare de drept a societatii nou infiintate cu privire la drepturile si obligatiile ce deriva din contractele transmise catre aceasta prin transferul patrimonial ce a avut loc ca efect al divizarii s-a realizat in baza Legii nr. 31/1990 si, ca atare, parata a considerat ca se impune constatarea lipsei calitatii procesuale pasive in persoana ., admiterea exceptiei invocate prin intampinare si respingerea actiunii ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
În drept, potrivit art. 238 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale:
„ … (2) Divizarea este operatiunea prin care:
a) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera mai multor societati totalitatea patrimoniului sau, in schimbul repartizarii catre actionarii societatii divizate de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate;
b) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera totalitatea patrimoniului sau mai multor societati nou-constituite, in schimbul repartizarii catre actionarii societatii divizate de actiuni la societatile nou-constituite si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate.
(2^1) Divizarea poate avea loc si prin transferul simultan al patrimoniului societatii divizate catre una sau mai multe societati existente si una sau mai multe societati nou-constituite. Prevederile alin. (2) se aplica in mod corespunzator. ...”
In temeiul prev. art. 242 din Legea nr. 31/1990:
“(1) Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentanții societăților participante, se depune la oficiul registrului comerțului unde este înmatriculată fiecare societate, însoțit de o declarație a societății care încetează a exista în urma fuziunii sau divizării despre modul cum a hotărât să stingă pasivul său, precum și de o declarație privitoare la modalitatea de publicare a proiectului de fuziune sau de divizare.
(2) Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecatorul delegat, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in extras, potrivit dispozitiei judecatorului delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale extraordinare urmeaza a hotari, in temeiul art. 113 lit. h), asupra fuziunii/divizarii. …”
F. de prev. art. 243 din Legea nr. 31/1990:
“(1) Creditorii societăților care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecție adecvată a intereselor lor. În vederea obținerii de garanții adecvate, orice creditor care deține o creanță certă, lichidă și anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalitățile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziție, în condițiile prezentului articol.
(2) Opoziția se face în termen de 30 de zile de la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Ea se depune la oficiul registrului comerțului, care, în termen de 3 zile de la data depunerii, o va menționa în registru și o va înainta instanței judecătorești competente. Hotărârea pronunțată asupra opoziției este supusă numai apelului….”
In conformitate cu disp. art. 249 din Legea nr. 31/1990, fuziunea/divizarea produce efecte, în cazul constituirii uneia sau mai multor societăți noi, de la data înmatriculării în registrul comerțului a noii societăți sau a ultimei dintre ele.
Art. 250 din Legea nr. 31/1990, reglementeaza consecintele operatiunii de divizare, aratand ca:
“(1) Fuziunea sau divizarea are următoarele consecințe:
a) transferul, atât în raporturile dintre societatea absorbită sau divizată și societatea absorbantă/societățile beneficiare, cât și în raporturile cu terții, către societatea absorbantă sau fiecare dintre societățile beneficiare al tuturor activelor și pasivelor societății absorbite/divizate; acest transfer va fi efectuat în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
b) acționarii sau asociații societății absorbite sau divizate devin acționari, respectiv asociați ai societății absorbante, respectiv ai societăților beneficiare, în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune/divizare;
c) societatea absorbită sau divizată încetează să existe.
…”
Raportandu-se la aceste prevederi legale, instanta considera ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive este intemeiata, atat timp cat, in temeiul art. 250 alin. 1 lit. a din Legea nr. 31/1990, a avut loc o subrogare de drept in drepturile si obligatiile ce decurg din contractele incheiate cu tertii si care privesc sistemul MLM, dupa cum este si cazul actelor juridice ce fac obiectul litigiului de fata, conform regulilor privind divizarea aspectelor fiscale si contabile stabilite in proiectul de divizare avizat de judecatorul delegat si care a stat la baza autorizarii si infiintarii societatii pe actiuni C. SYSTEM SA, prin Sentinta Comerciala Nr. 1742/27.04.2010, pronuntata de catre Tribunalul Comercial Cluj, la data de 27.04.2010, in dosarul nr._ .
. prev. art. 32 alin. 1 din Codul de Procedura Civila: „Orice cerere poate fi formulata si sustinuta numai daca autorul acesteia: a) are capacitate procesuala, in conditiile legii; b) are calitate procesuala; c) formuleaza o pretentie; d) justifica un interes …”
În temeiul art. 36 din Codul de Procedura Civila, calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii.
Ori, in speta, nu exista identitate intre parti si subiectele raportului juridic litigios, atat timp cat reclamantul a inteles sa împrocesueze, in calitate de parata, doar . si, desi, a fost, in mod expres, intrebat de catre instanta de judecata, in manifestarea rolului sau activ, a precizat ca nu intelege sa se judece cu .. In consecinta, retinand subrogarea de drept a societatii nou infiintate prin proiectul de divizare din data de 02.09.2009, in drepturile si obligatiile societatii mame ce decurg din contractele cu privire la care se solicita constatarea nulitatii absolute: nr._/10.01.2006 si nr._/28.10.2004, instanta arata ca subiect al raportului litigios nu poate fi decat ., societate ce are in patrimoniu, inca din data de 28.06.2010, creantele rezultand din actele juridice contestate.
Mai arata instanta ca reclamantul, in calitatea sa de creditor cu privire la creantele rezultand din contractele transferate in urma operatiunii de divizare in patrimoniul societatii nou înființate, nu a formulat opozitie cu privire la proiectul de divizare, conform prev. art. 243 din Legea nr. 31/1990 si, ca atare, au fost efectuate operatiunile prevazute de lege pentru executarea acestui proiect si realizarea efectiva a divizarii, ce a indeplinit exigentele de publicitate si ii este de deplin opozabila reclamantului.
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 36 din Codul de procedură civilă, instanța va admite exceptia lipsei calității procesuale pasive, invocata de catre parata prin intampinare si va respinge actiunea.
Raportandu-se la prev. art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, instanta va dispune ca suma de 4.010 lei, avansata de stat cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantului, conform Incheierii Civile Nr. 4865/CC/2014 din data de 07.05.2014, sa ramana in sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia lipsei calității procesuale pasive, invocata de catre parata prin intampinare și, în consecință:
Respinge actiunea formulata de reclamantul N. N. M., CNP_, cu domiciliul in localitatea Târgu-M., .. 255, . și domiciliul procesual ales la sediul profesional al av. C. Bâta, din localitatea Târgu-M., ., jud. M.în contradictoriu cu parata ., cu sediul in localitatea Cluj-N., .. 32A, jud. Cluj, ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Conform art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, suma de 4.010 lei, avansata de stat cu titlu de ajutor public judiciar acordat reclamantului, ramane in sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea si motivele de apel se vor depune la Judecatoria Cluj-N..
Pronunțată în sedinta publica din data de 28.10.2014.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Z. R.
Red. D./Dact. D.
4 ex./04.11.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 27-06-2014, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9/2014. Judecătoria... → |
|---|








