Anulare act. Sentința nr. 5457/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Judecătoria CLUJ-NAPOCA - Sentințe și decizii civile / 2014

Sentința nr. 5457/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 29651/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5457/2014

Ședința publică din data de 27 mai 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M. C. F.

GREFIER: M. M.

Pe rol se află pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții M. I. D. și M. I. S. și pe pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA FARMEC, având ca obiect anulare clauze abuzive - Lg. 193/2000; O.G. 50/2010.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței că reclamanții și pârâta au depus prin serviciul registratură concluzii scrise.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 05.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru azi, în aceeași compunere hotărând următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanții M. I. D. și M. I. S. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A. și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA FARMEC,

- să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze: pct. 5 lit. a „Comision de risc” din Condiții speciale și pct. 3.5 din „Condițiile generale”, al clauzelor din secțiunea 8, pct. 8.1 lit. a, liniuța 2 și 3, lit. b, lit. c și lit. d din Condițiile generale ale convenției, clauzele din secțiunea 10, respectiv 10.1 lit. a, b, c, art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/AT/26.07.2007 și în consecință nulitatea absolută a acestora,

- să oblige pârâtele la restituirea tuturor sumelor de bani încasate, în mod nelegal cu titlu de comision de risc de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului, de la data încheierii convenției, 26.07.2007 și până la zi, împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, dobândă calculată de la plata fiecărei plăți

- să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a modificărilor aduse convenției de credit, care nu au fost comunicate în scris, doar verbal, clauze înscrise în actul adițional necomunicat în scris, dar refuzat, prin care a fost modificat în mod unilateral de către pârâte pct. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit în sensul menționării unui comision de administrare credit de 0, 125% pe lună aplicat la soldul creditului, pe toată perioada creditului,

- să fie obligate pârâtele să restituie toate sumele încasate în mod nelegal cu titlu de comision de administrare de 0, 125 % aplicat lunar la soldul creditului, comision perceput pe perioada 20.09.2010 – până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data fiecărei plăți

- Să fie obligată pârâta să modifice convenția de împrumut în sensul înlăturării clauzelor constatate ca abuzive, nule absolut din Convenția de credit și emiterea unui nou grafic de rambursare în care să fie eliminate sumele aferente clauzelor anulate.

- - Să constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a modificărilor aduse convenției de credit, care nu au fost comunicate în scris, doar verbal, clauze înscrise în actul adițional necomunicat în scris, dar refuzat, prin care a fost modificat în mod unilateral de către pârâte pct. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit în sensul menționării unui comision de administrare credit de 0, 125% pe lună aplicat la soldul creditului, pe toată perioada creditului,

Motivele cererii în fapt și în drept sunt expuse la fil. 1 – 9 din dosar

În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: Convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11 – 20), plan rambursare credit (f. 21 – 29), plan rambursare credit (f. 30 – 51), Convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52 – 62), plan rambursare credit (f. 63 – 71), plan rambursare credit (f. 72 – 93), notificare (f. 94), extras de cont (f. 95 – 138), invitație la mediere (f. 139 – 153).

Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013.

Pârâtele au depus la data de 14.01.2014 întâmpinare (fil. 163-169) prin care au invocat, pe cale de excepție, prescripția dreptului la acțiune și a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior cererii de chemare în judecată, și au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pe fond.

În susținerea excepției prescripției dreptului la acțiune, a arătat că motivul invocat de reclamant este de nulitate relativă, nu absolută, astfel încât dreptul de a-l invoca este cel general de prescripție, iar în susținerea prescripției dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani anterior cererii de chemare în judecată, a arătat că termenul trebuie calculat pentru fiecare rată în parte (dacă se va trece peste prima prescripție invocată).

În motivarea fondului, a arătat următoarele:

Clauzele nu sunt abuzive deoarece împrumutatul a semnat de bună voie și fără existența vreunei constrângeri convenția.

Riscul a fost anticipat și acceptat de părți.

Evaluarea naturii clauzei abuzive nu poate fi poate fi asociată cu cuvintele de preț și plată, conform art.4 alin.5 din legea 193/2000 și conform Directivei 93/13/CEE.

Art.1 alin.2 din legea 193/2000 prevede două obligațiice incumbă comercianților în relația cu consumatorii: una de transparență și una de a nu stipula clauze abuzive.

Aprecierea caracterului abuziv al unor clauze trebuie făcută conform criteriilor bunei credințe (în acest sens, fiind relevante dispozițiile art.6 din legea nr.363/2007, care definește noțiunile de practici comerciale înșelătoare) și al echilibrului contractual (chiar dacă este un contract de adeziune, legalitatea manifestării de voință a cocontractanților trebuie raportată tot la vicii de consimțământ).

Clauza contractuală privind comisionul de risc nu este abuzivă, riscul bancar fiind definit de art.3 alin.1 lit.g din Normele BNR.

Există și alte categorii de risc pe care trebuie să le ia în considerare Banca, potrivit art.175 din Regulamentul nr.18 din 17.09.2009 privind cadrul de administrare a instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare a activității acestora.

Nu se poate reține că toate riscurile sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare, deoarece noțiunea de risc este foarte complexă, existând și alte riscuri în afara celor de neplată (de neexecutare a garanției, de depreciere a garanției, de urmărire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării etc.).

Contractul de credit nu poate fi aleatoriu.

Clauza atacată nu îndeplinește două dintre cele trei condiții prevăzute de art.4 alin.2 din legea 193/2000, deoarece nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar comisionul de risc este o parte a prețului contractului.

Comisionul acesta este un element al prețului, astfel încât clauza care îl cuprinde nu poate fi abuzivă, conform art.4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE, preluat de art.4 alin.6 din legea 193/2000.

Prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumator prin semnarea contractului, devenind lege între părți.

Instanța învestită cu soluționarea prezentei cauze este competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părți au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecința imposibilității Băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului și, implicit, restituirea sumei acordate ca și credit.

În drept, au fost invocate dispozițiile cuprinse în Legea nr.193/2000, Legea nr.288/2010, Directiva nr.193/13/CEE și Decretul nr.31/1954.

La data de 22.01.2014 reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (f. 176 – 181).

Aspecte procesuale

Prin încheierea de ședință de la termenul din 17.03.2014 (f.194), instanța a unit cu fondul cauzei, în temeiul art. 248 alin. 4 Cod procedură civilă excepțiile privind prescripția extinctiva. Totodată, a încuviințat proba cu înscrisuri (pentru ambele părți), proba cu interogatoriul pârâtelor pentru reclamanți și proba cu interogatoriul reclamanților pentru pârâtă.

Proba cu interogatoriul reclamanților a fost administrată la termenul din 05.05.2014.

La data de 17.03.2014 reclamanții au depus note scrise prin care au arătat că solicită obligarea pârâtelor la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de risc de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului, de la data încheierii convențiilor și până la 20.09.2010, împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, dobânda calculată de la data fiecărei plăți și până la data restituirii efective și la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlu de comision de administrare de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului, comision perceput pe perioada 20.09.2010 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, împreună cu dobânda legală aferentă acestor sume, dobânda calculată de la data fiecărei plăți și până la data restituirii efective.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanții M. I. D. și M. I. S., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 21.000 Euro, pe o durată de 300 de luni.

Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang II asupra imobilului apartamentul nr. 58, situat în Cluj-N., ., scara C, etaj 4, proprietatea reclamanților, printr-un contract de garanție reală imobiliară (f. 54). Acest imobil a fost asigurat de reclamant, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art.7 alin.1 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.

Între pârâta S.C. V. R. S.A., în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanții M. I. D. și M. I. S., în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20), în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 20.000 Euro, pe o durată de 307 luni.

Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului apartamentul nr. 58, situat în Cluj-N., ., etaj 4, proprietatea reclamanților, printr-un contract de garanție reală imobiliară (f. 13). Acest imobil a fost asigurat de reclamant, iar polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor a fost cesionată în favoarea pârâtei, așa cum se prevede în art.7 alin.1 lit. b din „condițiile speciale” ale convenției de credit.

Atât în convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62), cât și în convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20), în partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0, 125% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției (f. 12, 53). De asemenea, în partea intitulată „condiții generale ale convenției”, la pct. 3.5 a fost stipulată clauza potrivit căreia pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale (f. 16, 57).

Creditul acordat reclamanților conform convenției nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62) urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract (f.63-71), în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Creditul acordat reclamanților conform convenției nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20) urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract (f. 21-29), în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

De asemenea, conform art. 8 pct. 8.1. lit. a liniuțele 2 și 3, lit. b, c și d din Condițiile generale ale contractelor nr._/AT din 26.07.2007 și nr._/AT din 26.07.2007 „În cazul în care se ivește vreuna din situațiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului și garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenției dacă: împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenții Încheiate de Împrumutat cu Banca sau conform altor convenții de credit încheiate de împrumutat cu alte societăți financiare /de credit; c) în cazul apariției unei situații neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate conform Convenției; d) în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.”

În Secțiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1 s-a prevăzut: „Referitor la Convenție pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerință similară (de ex în corelație sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii în baza Convenției".

Potrivit art. 10.2 din Condițiile Generale ale Convenției "în oricare din cazurile de mai sus menționate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterile costurilor sau altor rambursări".

Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, reține următoarele:

Pentru soluționarea acestei excepții trebuie stabilit dacă motivul privind caracterul abuziv al unei clauze este de nulitate absolută sau relativă sau, mai exact, dacă interesul ce se urmărește a fi protejat prin intermediul sancționării practicii abuzive a comercianților este unul general sau privat.

Legea 193/2000 și restul actelor normative europene sau române în materie nu stabilesc expres acest lucru, astfel încât este datoria instanțelor să aprecieze, pe baza trăsăturilor legislative ale acestui motiv.

Sub acest aspect, se reține posibilitatea (sau chiar obligația) instanțelor de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze din contractele cu consumatorii, stabilită în mai multe rânduri de Curtea de Justiție a U.E. (de exemplu, în prima dispoziție a hotărârii pronunțate în cauza Pohotovost v. Iveta Korckovska la data de 16.11.2010). Indubitabil, aceasta este o trăsătură specifică nulității absolute.

În al doilea rând, caracterul abuziv al unor clauze contractuale poate face obiectul unor verificări din partea unei autorități de stat (Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor), care poate lua măsuri sancționatorii împotriva comercianților care inserează astfel de clauze.

În al treilea rând, după cum a susținut chiar și pârâta din prezenta cauză, intervenția activă a statului în aceste probleme are, fără dubiu, un efect de ingerință în dreptul de proprietate și în dreptul la libertate economică al comercianților. Or, pentru a fi justificată sub aspectul drepturilor omului, o astfel de ingerință trebuie să aibă la bază un interes legitim, conform algoritmului promovat de instituțiile în materie (cea mai relevantă, fiind, evident, Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Un astfel de interes legitim, care să justifice o ingerință într-un drept fundamental al unei persoane, nu poate să fie decât unul public, fiind exclus ca un interes privat să poată justifica o astfel de ingerință.

În concluzie, pe baza acestor argumente, în opinia instanței, interesul proteguit prin intermediul legislației în materie de clauze abuzive (și protecție a consumatorilor, în general), este unul public, astfel încât motivul invocat în prezenta cauză este unul de nulitate absolută.

Prin urmare, în temeiul art. 2 din Decretul 167/1958, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.

Asupra excepției prescripției extinctive pentru dreptul de a cere restituirea sumelor de bani reprezentând comisionul de risc aferent perioadei 26 iulie 2007- 18 decembrie 2010, reține următoarele:

Nu există dubii cu privire la împrejurarea că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de comision de risc este prescriptibil.

Astfel, această solicitare este întemeiată pe ideea că acea clauză contractuală în temeiul căreia a fost plătit comisionul este una abuzivă, iar o astfel de constatare ar atrage înlăturarea ei din cuprinsul contractului. În consecință, și sumele plătite de-a lungul timpului în temeiul acelei clauze ar deveni fără temei, adică nedatorate.

Or, conform art. 8 alin.1 din Decretul 167/1958, prescripția dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea, iar potrivit art.8 alin.2, dispozitiile alineatului precedent se aplică prin asemanare si in cazul imbogatirii fara just temei.

Este fără dubiu că acest text se aplică și în cazul plății nedatorate, caz în care, în mod normal, termenul de prescripție ar curge de la momentul efectuării plății.

Cu toate acestea, instanța constată că în speță restituirea plăților nedatorate este în realitate doar o consecință a anulării clauzei abuzive. Or, nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este una absolută, dat fiind interesul general (al consumatorilor, ca și categorie socială) protejat prin instituirea normelor în materie, după cum s-a arătat anterior.

Conform art.2 din Decretul 167/1958, acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă. Or, această regulă ar fi aproape complet lipsită de efecte dacă s-ar considera că se poate cere anularea unei clauze indiferent de fi timpul care s-ar fi scurs de la încheierea ei, dar că solicitarea de restituire a prestațiilor efectuate în temeiul acelei clauze nule este prescriptibilă în termenul general de prescripție.

Prin urmare, se impune interpretarea potrivit căreia, deși acțiunea în restituirea prestațiilor este prescriptibilă, termenul de prescripție începe să curgă abia de la momentul constatării acestei clauze ca fiind nulă (în speță, abuzivă), acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, în accepțiunea art.7 alin.1 din decretul 167/1958.

În aceste condiții, ori de câte ori o persoană solicită constatarea nulității absolute a unei clauze și, în subsidiar, restituirea prestațiilor efectuate în baza acesteia, nu se poate pune problema prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară.

După cum s-a precizat, această regulă se bazează pe principiul că o acțiune în constatarea nulității absolute ar fi, în caz contrar, una pur formală, superfluă, ori de câte ori ar fi promovată după împlinirea termenului general de prescripție. Acest lucru ar însemna ca regula instituită de decretul privind prescripția extinctivă să rămână fără efect în aproape toate situațiile de acest gen, știut fiind că printr-o acțiune în constatarea nulității absolute se urmărește, de fapt, de cele mai multe ori, restituirea prestațiilor executate, pe de o parte, și anularea obligației de a executa pe viitor propriile prestații, pe de altă parte.

Pentru motivele arătate, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției, invocată de pârâtă, privind dreptul de a cere restituirea sumelor achitate în perioada 26 iulie 2007- 18 decembrie 2010.

Analizând fondul cauzei, constată următoarele:

Este dincolo de orice îndoială faptul că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta S.C. V. R. S.A.) și consumatori (reclamanți), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Deși pârâta a susținut că prevederile contractuale a căror nulitate absolută se cere a fi constatată nu au caracter abuziv întrucât sunt clauze negociate, cuprinse în Condițiile Speciale ale contractului, prevederile din Condițiile Speciale prezentând toate caracteristicile unui contract cu forță obligatorie între părți încheiat în urma exprimării libere a voinței din partea ambilor cocontractanți, instanța nu este de acord cu această susținere, apreciind că datele speței conduc la o altă concluzie.

Astfel, analizând secțiunea Condiții Generale ale convențiilor de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62) și nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20) intervenite între părți, instanța constată că art. 3.5 instituie obligația clientului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipulează că, pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plătește pe toată perioada creditului; modul de calul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale. Prin urmare, o eventuală negociere ce a avut loc între părți s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plată și termenele scadente, nu și asupra posibilității inserării sau nu a obligației de plată a unei asemenea sume, reclamanții neputând astfel influența nașterea unei asemenea obligații în sarcina lor, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr.193 din 2000.

Administrarea probei cu interogatoriul reclamanților nu a fost de natură a conduce la o altă concluzie, posibilitatea de a citi contractul neechivalând cu o negociere.

Instanța apreciază că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu reclamanții întrucât contractul încheiat cu acesta a fost unul tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce-i reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și a fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu era de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr.193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art.969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr.193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62) și nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20), se impune și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamantul S. V. P.) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct.5 lit. a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62) și nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20) reprezintă un element al prețului băncii, pentru acoperirea riscului bancar, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr.4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art.2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.

Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar apreciază că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului sau garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului. Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a celor două credite contractate, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamant, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I și a unei ipoteci de rang II asupra unui apartament, proprietatea reclamanților. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.

Mai mult, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au produs.

Instanța mai reține și faptul că, în momentul în care a fost încheiată convenția de credit în discuție, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, cu clauze prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art.4 alin. ultim din Legea nr.193/2000, băncii pârâte îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele respective cu reclamanții, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Mai mult, clauzele în discuție, sub aspectul conținutului și efectelor servesc doar intereselor pârâtei, încălcând principiile previzibilității, bunei-credințe și corectei informări ce guvernează raporturile contractuale.

Nu pot fi admise ca întemeiate susținerile pârâtei că aceste garanții reale imobiliare nu au fost constituite cu titlu de echivalent al comisionului de risc. Dimpotrivă, comisionul de risc este perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Gestionarea acestor riscuri se regăsește în prețul creditului, pârâta invocând și Norme B.N.R..

Prevederile art. 49-64 din Norma Băncii Naționale a României nr.17/2003 privind organizarea si controlul intern al activității instituțiilor de credit si administrarea riscurilor semnificative, precum și organizarea si desfășurarea activității de audit intern a instituțiilor de credit, aplicabilă la momentul semnării convenției de credit intervenite între părți, reprezintă recomandări în sensul asigurării unei bune administrări a riscului de credit, și nu o autorizare a stabilirii tuturor riscurilor în sarcina împrumutatului.

Desfășurarea activității comerciale are ca obiectiv obținerea unui profit, însă implică și suportarea anumitor riscuri și pierderi. Or, din drepturile și obligațiile generate de convenția de credit intervenită între părți, instanța reține că toate riscurile acestui contract au fost stabilite în sarcina împrumutaților.

Având în vedere considerentele de mai sus, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit deduse analizei.

Totodată, analizând conținutul contractului încheiat de către părți, instanța constată că nu sunt menționate destinația comisionului de risc și nici justificarea perceperii acestuia, astfel încât pentru acordarea creditului, împrumutătorul percepe dobândă și comision fără evidențierea distincției dintre acestea, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193 din 2000 ce impun exprimarea clauzelor într-un limbaj ușor inteligibil, această interpretare răspunzând și aprecierilor făcute de pârâte în acest sens.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din Condiții speciale și pct. 3.5. din Condițiile generale din Convențiile de credit nr._/AT din 26.07.2007 și nr._/AT din 26.07.2007.

Instanța apreciază că sunt abuzive și clauzele menționate în cuprinsul art. 8. 1 lit. a liniuța a doua și a treia, lit. b, c, d din Condițiile generale, care se referă la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui să vizeze exclusiv raporturile contractuale dintre părți, iar nu cele încheiate de client cu alte unități de creditare sau chiar cu aceeași bancă, pentru că scadența anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Astfel, consumatorul se vede în situație în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obținut, cu toate că plata ratelor se face constant și la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deși neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situație nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, care are la discreție stabilirea momentului scadenței anticipate, inclusiv în situații care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, caracterul abuziv al dispozițiilor art.8.1 lit. c și d transpare din formulările generale și echivoce folosite pentru alte situații de declarare anticipată a scadenței, respectiv „situație neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, formulări care sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 8. 1 lit. a liniuța a doua și a treia, lit. b, c, d din Condițiile generale din Convențiile de credit nr._/AT din 26.07.2007 și nr._/AT din 26.07.2007.

În ceea ce privește clauzele cuprinse în art. 10.1 și art.10.2 din condițiile generale ale convențiilor, instanța arată că, conform acestora, în situațiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creștere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, de asemenea, în detrimentul reclamanților consumatori, ținuți la suportarea unor sume nedeterminate, și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma, în virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.

Prin urmare, instanța va constata nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 10.1 și art. 10.2 din Condițiile generale din Convențiile de credit nr._/AT din 26.07.2007 și nr._/AT din 26.07.2007.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc din contractele nr._/AT din 26.07.2007 (f. 52-62) și nr._/AT din 26.07.2007 (f. 11-20) și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Sub acest aspect, va obliga pârâtele să restituie reclamanților M. I. D. și M. I. S. sumele achitate cu titlu de comision de risc în baza convenției nr._/AT din 26.07.2007 de la data încheierii convenției, 26.07.2007 și până la data de 20.09.2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective.

De asemenea, va obliga pârâtele să restituie reclamanților M. I. D. și M. I. S. sumele achitate cu titlu de comision de risc în baza convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 de la data încheierii convenției, 26.07.2007 și până la data de 20.09.2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective. Instanța apreciază că pârâta datorează dobânda legală de la data plății fiecărei rate întrucât reclamanții au efectuat o plată nedatorată, iar pârâta este un accipiens de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzelor stipulate și prevederile Legii nr. 193/2000.

Instanța reține că la dosar nu s-a depus un act adițional la Convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007 sau la Convenția de credit nr._/AT din 26.07.2007, deși pârâta susține că există actele de adiționale, nesemnate de către reclamanți, însă acceptate tacit ca urmare a nesemnării actelor adiționale de către reclamanți, însă din planurile de rambursare credit aflate la f. 30 – 51 și f. 72 – 93 din dosar reiese că pârâtele percep un comision de administrare, denumirea anterioară fiind comision de risc, până la data implementării O.U.G. 50/2010 (f. 51). Instanța constată nulitatea absolută a clauzei stipulate în actul adițional la convențiile de credit privind comisionul de administrare credit ca o consecință a reținerii caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției, nefiind acceptabilă schimbarea denumirii comisionului de risc în comision de administrare întrucât pârâta nu a făcut altceva decât să schimbe denumirea comisionului de risc în comision de administrare fără a preciza dacă există o altă destinație a sumei respective.

Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de administrare și s-a dispus anularea acestei clauze și eliminarea din contract, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanți către pârâtă, cu titlu de comision de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. Sub acest aspect, va obliga pârâtele să restituie reclamanților comisionul de administrare de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului achitat în baza Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 de la data de 20.09.2010 și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective, precum și comisionul de administrare de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului achitat în baza Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 de la data de 20.09.2010 și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective.

Prin clauza cuprinsă la art. 6 teza finală din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit, părțile au stabilit că „scadențarul se va modifica periodic, automat, corespunzător ajustării ratei, dobânzii, rambursării în avans și/sau modificării scadenței finale; la cererea împrumutatului/garantului, banca va furniza graficul de rambursare în vigoare la data solicitării”.

O dispoziție similară există și la art. 7 pct. 2 lit. d din Condițiile Generale ale convențiilor de credit, având denumirea marginală „Obligațiile băncii”. Astfel, prin convenția menționată banca și-a asumat obligația de a pune la dispoziția Împrumutatului, la cerere, graficul de rambursare în vigoare la data solicitării.

Având în vedere soluția instanței, principiul retroactivității efectelor nulității, în considerarea obligației contractuale asumate de către pârâtă de a proceda la emiterea graficului de rambursare în vigoare la data solicitării la cererea împrumutatului, în temeiul art. 969 cod civil și art. 1073 Cod civil, instanța urmează a dispune obligarea pârâtelor la modificarea convențiilor de împrumut nr._/AT din 26.07.2007 și nr._/AT din 26.07.2007 în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate s-a constatat și emiterea unor noi grafice de rambursare în care să fie eliminate sumele aferente clauzelor anulate.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța arată că potrivit art. 451 alin.(1), Cod proc. civilă, „cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.”

În conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civilă, „partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”, iar potrivit art. 453 alin.(1) C.proc. civilă, „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Reținând dispozițiile legale mai-sus enunțare și culpa procesuală a pârâtei, instanța va dispune obligarea pârâtei să plătească reclamanților suma de 2200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanțelor nr. 192/20.04.2014, 099/10.12.2013, 166/12.11.2013 existente la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată de către pârâte.

Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului de a pretinde restituirea sumelor achitate în perioada 26 iulie 2007- 18 decembrie 2010, invocată de către pârâte.

Admite cererea formulată de către reclamanții M. I. D. și M. I. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. I. M. din Cluj-N., .. 18, ., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, și S.C. V. ROMÂNIA S.A. – SUCURSALA FARMEC, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, și sediul procesual ales în Cluj-N., ., ., așa cum a fost precizată la termenul din 17.03.2014.

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din Condiții speciale și pct. 3.5. din Condițiile generale, în Secțiunea 8, punctul 8.1 lit. a liniuțele 2 și 3, lit. b, c și d din Condițiile generale, în Secțiunea 10, respectiv art. 10.1 lit. a, b, c, art. 10.2 ale Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007, intervenită între M. I. D. și M. I. S., în calitate de împrumutați, și S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de Bancă.

Obligă pârâtele să restituie reclamanților M. I. D. și M. I. S. comisionul de risc de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului achitat în baza Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 de la data de 26.07.2007 și până la data de 20.09.2010, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective.

Constată nulitatea absolută a modificărilor aduse convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 prin care a fost modificat pct. 5.1. lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit în sensul menționării unui comision de administrare credit de 0, 125% pe lună, aplicat la soldul creditului, pe toată perioada creditului.

Obligă pârâtele să restituie reclamanților M. I. D. și M. I. S. comisionul de administrare de 0, 125% aplicat lunar la soldul creditului achitat în baza Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 de la data de 20.09.2010 și până la zi, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate și până la data restituirii efective.

Obligă pârâta să modifice convenția de împrumut nr._/AT din 26.07.2007 în sensul înlăturării clauzelor a căror nulitate s-a constatat și emiterea unui nou grafic de rambursare în care să fie eliminate sumele aferente clauzelor anulate.

Constată nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în art. 5 lit. a din Condiții speciale și pct. 3.5. din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007, prevăzute în secțiunea 8, pct. 8.1. lit. a, liniuța 2 și 3, lit. b, lit. c și lit. d din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 și ale clauzelor din secțiunea 10, respectiv 10.1 lit. a, b, c, art. 10.2 din Condițiile generale ale Convenției de credit nr._/AT din 26.07.2007 intervenită între M. I. D. și M. I. S., în calitate de împrumutați, și S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de Bancă.

Obligă pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publica din 27.05.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

M. C. FINTOCMARIA M.

Red.Dact/MCF/4 ex/09.07.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4995/2014....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 8264/2014.... →

Anulare act. Sentința nr. 5457/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 5457/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA