Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 13984/211/2014
ROMANIA
JUDECATORIA CLUJ N.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
SECTIA CIVILA
DOSAR NR_
SENTINȚA CIVILĂ Nr. _/2014
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier R.-I. P.
S-a luat in examinare acțiunea civila formulata de contestatorul S. I., în contradictoriu cu intimata C. D., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatorului av. Retesan O. M., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de 11.11.2014 B. A. D. si Oszoczki A. a depus, prin Serviciul Registratură, copie a dosarului execuțional nr. 580/2014, filele 51-160.
În baza art. 131 C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Instanța la solicitarea reprezentantei contrestatorului lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare se prezintă reprezentanta contestatorului av. Retesan O. M., lipsă fiind intimata.
În temeiul art. 255 si art. 258 C.pr.civ instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, instanța declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei reprezentantei contestatorului.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, precizează că nu este vorba de o eroare materială din partea B., la fila 2 a înscrisului depus întocmit la data de 11.07.2014 și din încheierea civilă nr._/CC/2014 se poate observa că este prevăzut un debit de_ lei iar titlul executoriu este doar pentru_, aceeași problemă se poate observa și în înscrisul nr. 1/12.01.2014, în care se face de asemenea vorbire de un debit de_ lei, având în vedere cele precizate și faptul că ulterior datorită acestor înscrisuri se poate ajunge să se solicite executarea și pentru suma de 2000 lei, solicită anularea titlului executoriu, mai precizează că nu sunt respectate prevederile art. 665 alin. 4 C.pr.civ. întrucât nu este prevăzut debitul corect, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, instanța reține:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2014 sub nr._ contestatorul SELEȘI I. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata C. D. a solicitat instanței anularea executării silite și anularea tuturor formelor de executare din dosarul de executare nr. 580/2014 al S. A. și Oszoczki. A solicitat cheltuieli de judecată.
Motivul pentru care solicită anularea executării silite este acela că suma pentru care s-a încuviințat executarea silită este diferită de suma stabilită în titlul executoriu. Astfel, arată contestatorul, prin sentința penală nr. 445/2013 Judecătoria T. l-a obligat să achite creditoarei suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Cererea de executare silită a fost solicitată pentru suma de 12.000 lei, sumă pentru care s-a obținut executarea silită, încheierea de executare fiind pronunțată pentru suma de 12.000 lei. Contestatorul mai arată că la suma încuviințată de instanță pentru executare au fost calculate cheltuieli de executare în cuantum de 1.656,5 lei.
Consideră că se impune anularea în întregime a executării silite deoarece, în opinia lui, creanța urmărită nu are caracter cert, lichid și exigibil, nefiind îndeplinită, așadar, condiția prevăzută de art. 662 C.pr.civ..
În drept, contestatorul a indicat dispozițiile art. 194 și următoarele, art. 254 și următoarele, art. 411 pct. 2, art. 711 și următoarele C.pr.civ., art. 622 și următoarele C.pr.civ.
În probațiune, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar: actele de executare emise și hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, solicitând, totodată, atașarea dosarului de executare (f. 5-25).
Cererea nu este timbrată, instanța scutind contestatorul de la plata sumei de 1.000 lei. Ajutorul public a fost acordat prin încheierea pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din 3 septembrie 2014 (f. 39, 40).
Citată în mod legal, pârâta nu a depus întâmpinare și a lipsit de la soluționarea cauzei.
S-a atașat dosarul de executare nr. /2014 al S. A. și Oszoczki (f. 51-160)
Din analiza probatoriului, instanța reține următoarele:
La data de 27.05.2014 sub nr. /2014 al S. A. și Oszoczki a fost înregistrată cererea creditoarei C. D. pentru executarea silită a debitorului S. I., având ca obiect suma de 12.000 lei debit stabilit prin Sentința penală nr. 445 din 20.05.2013 pronunțată de Judecătoria T. (f. 52).
Executorul judecătoresc admite cererea creditoarei și înaintează instanței cererea pentru încuviințarea executării silite împotriva debitorului Seleși I. (f. 71, 72).
Prin încheierea civilă nr. 5867/CC/2014 pronunțată în dosarul civil nr._/211/2014 a Judecătoriei Cluj-N. instanța încuviințează executarea silită a debitorului pentru suma de 12.000 lei debit (f. 73).
În continuare are loc stabilirea cheltuielilor de executare prin încheierea nr. 1 din 13.06.2014 (f. 74), somarea debitorului și declanșarea executării silite mobiliară și imobiliară. Este de menționat faptul că prin încheierea nr. 1 din 13.096.2014 executorul judecătoresc stabilește cheltuieli de executare raportat la debitul de 12.000 lei, la suma de 1.656,50 lei, din care suma de 1.488 lei onorariu executor, restul fiind taxe de timbru și alte cheltuieli de corespondență.
Potrivit dispozițiilor art. 632 C.pr.civ. în forma existentă anterior modificărilor și completărilor aduse de Legea nr. 138/2014, executarea silită se poate realiza numai în temeiul unei hotărâri judecătorești și numai pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă, cum prevede art. 662 C.pr.civ.
În sensul dispozițiilor art. 662 alin. 2 și 3 C.pr.civ. se constată că, în privința contestatorului, creanța executată silit nu este nici certă și nici exigibilă. Astfel, titlul executoriu obligă contestatorul la suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Se observă că atât cererea de executare silită, cât și încheierea prin care se încuviințează executarea silită cuprinde suma de 12.000 lei. Apoi, chiar executorul judecătoresc fixează cheltuielile de executare în raport de această din urmă sumă
Despre modalitatea în care s-a ajuns la încuviințarea executării silite a sumei de 12.000 lei instanța a constatat că se datorează inducerii în eroare din partea creditoarei care, la creanța datorată de debitor, a adăugat suma de 2.000 lei ce reprezintă onorariu avocațial din faza de executare silită. Această mecanism înlătură de la cenzura instanței onorariul avocațial, cenzură posibilă odată cu emiterea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare. Potrivit dispozițiilor art. 669 alin. 1 și 2 C.pr.civ. cheltuielile de executare se avansează de creditor și se suportă, la final, de debitor. În mod clar în categoria cheltuielilor de executare este inclus onorariul avocațial, așa cum prevede expres art. 6698 alin. 3 pct. 3 C.pr.civ. Iar încheierea prin care se stabilesc aceste cheltuieli poate să fie atacată, potrivit art. 714 alin. 2 C.pr.civ., cu contestație, în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, prin includerea onorariului avocațial în debitul supus încuviințării executării silite, debitorul este împiedicat să conteste încheierea prin care se stabilesc cheltuielile de executare, deoarece în această încheiere nu este cuprins onorariul avocațial. Este inadmisibil ca o parte să fie privată de o cale de atac prin comportamentul părții adverse. Iar vătămarea produsă este insurmontabilă.
Chiar dacă executorul judecătoresc emite încheierea nr. 2 din 11.07.2014 (f. 95) și arată că executarea silită are ca obiect suma de 10.000 lei, vătămarea produsă contestatorului nu este acoperită.
Contestatorul a pierdut, în continuare, dreptul de a putea contesta încheierea de stabilire a cheltuielilor de judecată, dovadă că încheierea nr. 2 nu are nicio cale de atac, iar pentru încheierea nr. 1 a pierdut termenul de contestare.
Apoi instanța consideră că prin încheierea nr. 2 executorul judecătoresc nu poate modifica încheierea civilă nr. 5867/CC/2014 pronunțată în dosarul civil nr._/211/2014 a Judecătoriei Cluj-N. prin care instanța a încuviințat executarea silită pentru suma de 12.000 lei. Nu este, așadar, o simplă eroare materială, cum încearcă executorul să sugereze prin emiterea încheierii nr. 2.
Nu în ultimul rând, instanța reține că încuviințarea executării silite a avut loc pentru o sumă care nu avea caracter cert, lichid și exigibil în sensul art. 662 alin. 2 și 3 C.pr.civ. și din acest motiv nu poate avea loc îndreptarea actului contestat.
Toate aceste vicii sunt, așa cum instanța a reținut anterior, insurmontabile, motiv pentru care în temeiul art. 719 alin. 1 C.pr.civ. va dispune anularea în întregime a executării silite din dosarul de executare nr. 580/2014 al S. A. și Oszoczki.
Potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 va obliga intimata să achite statului suma de 1.000 lei taxă timbru pentru care contestatorul a fost scutit
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Calea de atac și motivele se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite contestația la executare formulată de contestatorul S. I., cu domiciliul în Câmpia Turzii, . nr. 40, jud. Cluj, CNP_, deținut în Penitenciarul Baia M., în contradictoriu cu intimata C. D., cu dom. în Câmpia Turzii, ., ., jud. Cluj având ca obiect dosarul de executare nr. 580/2014 al S. A. și Oszoczki.
Dispune anularea în întregime a executării silite din dosarul de executare nr. 580/2014 al S. A. și Oszoczki.
Obligă intimata să achite statului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei, taxa de timbru.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17 noiembrie 2014.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. M. C. R. I. P.
Red. C.M.C./C.M.C., 6 ex (1 ex. executor, 1 ex. Adm Fin)., 2014-11-19
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1729/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 779/2014.... → |
|---|








