Plângere contravenţională. Sentința nr. 6379/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6379/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 105/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6379/2014
Ședința publică de la 19.06.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul P. L. A. în contradictoriu cu intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ( f. 33 ), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 19.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 06.01.2014 sub nr._, petentul P. L. A., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., jud. Cluj, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, să constate nulitatea procesului verbal . nr._, încheiat la data de 16.12.2013, precum și exonerarea sa de plata amenzii, iar în subsidiar, să constate netemeinicia actului, cu exonerarea sa de plata amenzii.
În motivarea plângerii formulate, petentul a relevat, mai întâi, situația de fapt care a condus la sancționarea sa contravențională pentru oprire neregulamentară, considerând că procesul verbal dresat este nul absolut, potrivit art. 17 din O. G. nr. 2/2001, întrucât nu cuprinde locul exact al săvârșirii pretinsei fapte, care a fost greșit menționat ca fiind . - 3, în realitate fiind în discuție locul situat peste drum de imobilul indicat și, în același context, s-a evidențiat că nu există consemnări privind ocupația și locul de muncă ale contravenientului, respectiv referitor la calitatea și instituția din care face parte agentul constatator. Relativ la temeinicia procesului verbal, s-a apreciat că, în realitate, nu a existat o oprire voluntară neregulamentară, câtă vreme aceasta intervenise la culoarea roșie a semaforului, chiar dacă pasagerul din dreapta a coborât în acest răstimp din vehicul și, în același context, s-a relevat că agentul poliției rutiere nu a perceput pretinsa contravenție prin propriile simțuri, ci în urma celor relatate de către persoanele din cadrul poliției locale, oricum în momentul sosirii agentului constatator nu mai era în discuție o simplă oprire, ci eventual o staționare, datorată imposibilității de deplasare, în condițiile în care reprezentantul poliției locale se afla în fața autoturismului. În fine, s-a apreciat că, față de prevederile art. 6 din CEDO, sarcina probei revine intimatului, iar orice dubiu trebuie să profite persoanei sancționate.
În drept, au fost invocate dispozițiile O. G. nr. 2/2001 și ale O. U. G. nr. 195/2002.
În probațiune, petentul a anexat plângerii, în copie, un set de înscrisuri ( f. 2 - 3 și 32 ) și a solicitat administrarea probei testimoniale constând în ascultarea martorului B. T. A..
Plângerea a fost legal timbratǎ, fiind achitatǎ taxa judiciarǎ de timbru în sumǎ de 20 lei ( f. 14 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimatul a formulat la 26.02.2014 întâmpinare ( f. 19 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a învederat cǎ actul de constatare conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O. G. nr. 2/2001, iar raportat la sancțiunea aplicată, s-a considerat că aceasta reflectă gradul de pericol social al contravenției, prin prisma criteriilor stabilite de art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001. Totodată, intimatul a reliefat că procesul verbal contestat se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând așadar dovada până la proba contrară, ce revine petentului, context în care a relevat și aspectul că fapta a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 - 206, 249, 223 alin. (3) și 315 alin. (1) din C. proc. civ., prevederile O. G. nr. 2/2001 și ale O. U. G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a anexat istoricul contravențional al petentului ( f. 20 ).
Deși petentului i-a fost comunicată întâmpinarea formulată ( f. 21 - 23 ), totuși acesta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petent, inclusiv proba testimonială constând în ascultarea martorului B. T., declarația dată fiind consemnată separat și atașată dosarului cauzei, după semnare ( f. 31 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal .._, încheiat la data de 16.12.2013 ( f. 2 și 32 ), petentul P. L. A. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 8 din O. U. G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 99 alin. (2) din același act normativ, reținându-se în sarcina acestuia că, la data de 16.12.2013, ora 13.05, în Cluj N., a oprit voluntar neregulamentar cu auto BMW_ pe . - 3, în zona de acțiune a indicatorului Oprirea interzisă, pe o bandă de circulație, stânjenind traficul în zonă.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile anterior evidențiate, iar în ce privește criticile de nelegalitate formulate de petent, instanța apreciază că acestea nu sunt întemeiate, motivele invocate nefiind de natură a atrage nulitatea actului de constatare și sancționare contravențională.
Astfel, mai întâi, relativ la aspectul că agentul constatator ar fi individualizat în mod inexact locul săvârșirii pretinsei contravenții, este de relevat că, în realitate, în cuprinsul procesului verbal contestat s-a realizat o descriere succintă și adecvată a faptei imputate petentului, fiind indicat și textul de lege unde aceasta se încadrează, de natură a confei instanței posibilitatea exercitării, în condiții optime, a controlului jurisdicțional ulterior. Din această perspectivă, instanța apreciază că este lipsită de importanță împrejurarea relevată de petent în cuprinsul plângerii, anume că pretinsa oprire a avut loc pe . opus față de imobilul cu nr. 1 - 3, iar nu pe . - 3, atâta timp cât, din modalitatea în care a fost descrisă pretinsa contravenție, reiese, în mod clar, locul în care aceasta ar fi fost comisă și, pe de altă parte, artera de circulație menționată fiind prevăzută cu sens unic, aceleași norme rutiere erau aplicabile indiferent de punctul concret în care s-ar fi petrecut oprirea. În același context, este de evidențiat că, în realitate, din coroborarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și 17 din O. G. nr. 2/2001, rezultă împrejurarea că doar mențiunea relativă la fapta săvârșită a fost instituită de legiuitor sub sancțiunea unei nulități exprese și necondiționate de existența unei vătămări, iar nu și cea referitoare la locul pretinsei contravenții, așadar, fiind în discuție o nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., revine petentului sarcina de a face proba vătămării produse, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, ceea ce nu este cazul în litigiul contravențional de față. În al doilea rând, raportat la aspectul că procesul verbal nu ar cuprinde mențiuni privitoare la calitatea agentului constatator, instanța observă că susținerea petentului nu este justificată, din cuprinsul actului de sancționare rezultând că acesta a fost dresat de către agentul O. A., din cadrul Biroului rutier Cluj N. ( f. 2 și 32 ), așadar, în asemenea circumstanțe, trebuie apreciat că a fost îndeplinită cerința referitoare la menționarea calității și instituției din care face parte agentul constatator. În fine, raportat la elementul că actul întocmit nu conține mențiunile legate de ocupația și locul de muncă ale contravenientului, instanța relevă că în discuție rămâne o nulitate virtuală și condiționată de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., care nu a fost probată în cauză de față, așa încât sancțiunea nulității nu poate fi aplicată.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține, față de ansamblul mijloacelor de probă administrate, că starea de fapt, astfel cum a fost consemnată în actul de constatare, nu este în concordanță cu modalitatea în care s-au desfășurat evenimentele, fapta imputată neexistând, în realitate.
Din această perspectivă, trebuie reliefat, mai întâi, că potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 8 din O. U. G. nr. 195/2002, constituie contravenție oprirea neregulamentară și, pe de altă parte, că în baza art. 142 lit. a) din Regulamentul de aplicare a O. U. G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H. G. nr. 1391/2006, oprirea voluntară a vehiculelor este interzisă în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă“.
În al doilea rând, instanța observă cǎ, având în vedere conținutul procesului verbal contestat, reiese că petentul ar fi oprit voluntar și neregulamentar autoturismul pe care îl conducea, pe . N., în zona de acțiune a indicatorului Oprirea interzisă ( f. 2 și 32 ), însă, în realitate, aceste aspecte au fost infirmate prin proba testimonială administrată în cauză, constând în ascultarea martorului B. T., care a relatat că, în momentul în care a coborât din vehiculul condus de petent, acesta se afla oprit la culoarea roșie a semaforului ce i se adresa ( f. 31 ) și, în același context, nu poate fi omis că, din declarația dată, a rezultat că semaforul prezenta culoarea roșie și ulterior momentului în care a avut loc debarcarea din autoturism, câtă vreme martorul a precizat că a reușit să traverseze pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni ( f. 31 ). În asemenea circumstanțe, instanța constată că nu poate fi în discuție o oprire voluntară și neregulamentară, realizată în zona de acțiune a indicatorului Oprirea interzisă, așa cum s-a consemnat în actul contestat ( f. 2 și 32 ), de vreme ce petentul se afla înaintea intrării în intersecție, la culoarea roșie a semaforului, vehiculul condus fiind primul plasat, după cum a menționat martorul B. T. ( f. 31 ), pretinsa oprire fiind realizată în mod necesar, în vederea respectării semnalului luminos al semaforului, potrivit art. 30 alin. (3) lit. b) din O. U. G. nr. 195/2002.
În al treilea rând, instanța reține cǎ, în prezentul litigiu, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, din cuprinsul cărora rezultă împrejurarea că instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale examinează legalitatea și temeinicia actului contestat, or raportat la această reglementare, trebuie făcută precizarea că procesul verbal reprezintă mijloc de dovadă în cauză, însă valoarea sa probatorie este supusă aprecierii instanței, în contextul în care, după cum rezultă din textul menționat, aceasta din urmă are obligația de a examina dacă actul încheiat este legal și, pe de altă parte, de a verifica dacă, prin prisma celorlalte mijloace de probă administrate, poate fi concluzionat că starea de fapt reținută în cuprinsul său corespunde situației reale.
În ce privește prezentul litigiu contravențional, procedând la examinarea temeiniciei procesului verbal contestat și indiferent de aprecierile anterioare, instanța reține că, față de împrejurările concrete în care acesta a fost dresat, nu îi poate fi conferită calitatea de mijloc de probă, așa încât nu poate sta, doar în individualitatea sa, la baza angajării răspunderii contravenționale a petentului, de vreme ce aspectele consemnate nu au fost percepute nemijlocit de agentul de poliție care a trecut la încheierea sa. Astfel, este de reținut că, așa cum a rezultat din declarația dată de către martorul B. T. ( f. 31 ), la locul săvârșirii pretinsei contravenții s-au prezentat, mai întâi, agenții din cadrul poliției locale, doar ulterior, la aproximativ 5 - 10 minute, ajungând și agentul poliției rutiere ( f. 31 verso ), care a și dresat procesul verbal contestat ( f. 2 și 32 ), care nu a putut așadar observa decât aspectul că autoturismul petentului se afla pe . contextul în care poliția locală nu i-a mai permis să plece, după cum a subliniat martorul B. T. ( f. 31 verso ). Prin urmare, față de cele menționate mai sus, instanța reține că agentul care a întocmit actul de constatare și sancționare contravențională nu a putut percepe pretinsa oprire voluntară și neregulamentară, din simplul motiv că, în realitate, nu se afla la fața locului în momentul în care presupusa contravenție ar fi fost săvârșită, ajungând doar ulterior, probabil la solicitarea agenților poliției locale. În aceste condiții, considerând că fapta descrisă în actul de constatare nu a fost percepută nemijlocit de către agentul de poliție care l-a dresat, instanța va concluziona că acesta nu este temeinic, oricum față de celelalte probe administrate rezultând că situația de fapt consemnată nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele. În consecință, cum agentul care a întocmit procesul verbal nu a putut verifica, nemijlocit, întrunirea elementelor constitutive ale contravenției imputate și cum fapta reținută nu există, în realitate, după cum s-a relevat mai sus, trebuie apreciat că se impune, în mod necesar, anularea actului încheiat.
Din această perspectivă, este de observat că, în cauza de față, contravenția reproșată petentului este susceptibilă de a primi calificarea de acuzație în materie penală, potrivit art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ( CEDO ), în lumina criteriilor consacrate în jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg ( spre exemplu, cauza A. c. România, Hotărârea din 4 octombrie 2007, cererea nr._/03, par. 51 - 52 ), așadar toate garanțiile stabilite de art. 6 din Convenție ar urma sǎ primeascǎ aplicare și în prezentul litigiu. Totuși, dacă în mod obișnuit nu s-ar putea considera că prin recunoașterea calității de mijloc de probă procesului verbal s-ar prejudicia dreptul la apărare al petentului ori s-ar impieta asupra prezumției sale de nevinovăție, astfel cum este consacrată de art. 6 par. 2 din CEDO, câtǎ vreme instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale este chematǎ a examina legalitatea și temeinicia actului contestat, urmând a hotǎrî și asupra sancțiunii, după cum se exprimă art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001 ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 11 ), alta este situația în contextul în care faptele imputate nu au fost nemijlocit percepute de agentul constatator care a încheiat procesul verbal. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a evidențiat cǎ, în materia delictelor rutiere, aplicarea art. 6 par. 2 din Convenție, ce privește prezumția de nevinovǎție, nu poate fi consideratǎ cǎ ar interzice instituirea unui mecanism intern în baza cǎruia s-ar consacra o prezumție relativǎ de conformitate a celor consemnate în procesul verbal cu cele petrecute în realitate, câtǎ vreme, în alte condiții, s-ar ajunge la situația în care delictele rutiere nu ar mai putea fi, în mod efectiv, sancționate ( cauza H. c. România, Decizia din 13 martie 2012, cererea 7034/07, par. 12 ), însă instanța apreciază că acest raționament își pierde orice suport în cazul în care fapta nu au fost direct sesizată de agentul poliției rutiere care a încheiat actul de constatare și sancționare contravențională, fiind percepută de un alt agent, din cadrul unei instituții diferite. Prin urmare, instanța conchide că, în cauza de față, procesului verbal contestat nu îi poate fi recunoscută calitatea de mijloc de probă, oricum situația de fapt consemnată în cuprinsul său fiind infirmată prin proba testimonială administrată.
În consecințǎ, ținând seama de ansamblul aspectelor mai sus reliefate, în baza art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulatǎ urmeazǎ a fi admisă, actul de constatare și sancționare contravențională fiind netemeinic și, prin urmare, va fi anulat, corelativ cu exonerarea petentului de la plata amenzii în sumă de 160 lei, stabilită în sarcina sa și cu înlăturarea punctelor de penalizare aplicate.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține că, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, sens în care, luând în considerare poziția exprimată de către reprezentantul petentului cu ocazia dezbaterilor și având în vedere împrejurarea că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, după cum rezultă din textul legal anterior redat, instanța urmează a lua act că petentul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de către petentul P. L. A., CNP_, cu dom. în Cluj N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_.
Anulează procesul verbal . nr._, încheiat la data de 16.12.2013 de către intimat.
Exonerează petentul de plata amenzii stabilită în sarcina sa, în sumă de 160 lei și înlătură punctele de penalizare aplicate.
Ia act că petentul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
19.06.2014 - 4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9230/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8786/2014.... → |
|---|
