Plângere contravenţională. Sentința nr. 4995/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4995/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 3532/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

SECTIA CIVILA

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4995/2014

Ședința publică din 14 mai 2014

Instanța constituita din:

P.: D. I.

GREFIER: T. R.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de petenta T. C., în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravenționala.

La apelul nominal făcut în ședința publica, se constata lipsa partilor

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța arată că este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 94 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei Cluj N..

Instanța invocă excepția tardivității formulării plângerii în baza dispozițiilor art. 31 alin. 1 C.pr.civ. și retine cauza in pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2014, sub dosar nr._, petenta T. C. M., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 01.02.2014, solicitând instanței anularea acestuia.

În motivare, se arată faptul că petenta a condus autovehiculul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Mănăștur, cu direcția de deplasare spre Podul Calvaria, iar la semaforul care permite virarea la dreapta către . că ar fi trecu pe culoarea roșie a semaforului.

Potrivit petentei, la momentul în care a trecut cu botul mașinii de semafor, culoarea acestuia arăta verde, culoarea schimbându-se în galben în momentul în care întreaga mașină trecuse de semafor.

În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile OG 2/2001.

La cerere a fost atașat, în copie, somația de plată, procesul verbal contestat (f. 5).

Cererea a fost legal timbrată sum taxă de timbru în sumă de 20 lei (f. 4).

Legal citată, intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul verbal fiind legal și temeinic. Totodată, intimata a atașat cazierul contravențional al petentei.

La termenul de judecată din 14.05.2014, instanța a invocat din oficiu, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția tardivității invocată în cauză, față de actele și lucrările dosarului, instanța reține:

În fapt, prin procesul verbal de contravenției . nr._ din data de 01.02.2014, petenta T. C. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG 195/2001.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat, în data de 01.02.2014, în jurul orei 19.35, petenta a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, pe . direcția pod Calvaria către centru, mergând pe banda întâi de circulație, iar la virajul la drapta către . respectatculoarea roșie a semaforului .

Procesul verbal a fost încheiat în data de 01.02.2014, în prezența contravenientei, aceasta semnând procesul verbal și recunoscând săvârșirea faptei, aspect cuprins la rubrica destinată obiecțiunilor.

Plângerea contravențională a fost înregistrată de petentă la instanță, la data de 18.02.2012.

În drept, potrivit art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

În cauza de față, termenul de 15 zile, care se calculează potrivit art. 181 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, a început să curgă la data de 01.02.2014, data îndepliniri procedurii de comunicare a procesului verbal către contravenient și s-a împlinit la data de 17.02.2014 (zilele 2-16 februarie fiind cele 15 zile libere). Rezultă astfel că această dată reprezenta termenul limită în care putea fi formulată plângere contravențională împotriva procesului verbal. În cauză termenul a fost depășit cu o zi.

Totodată, instanța observă faptul că petenta a menționat în plângerea formulată faptul că procesul verbal a fost redactat în data de 10.02.2014, aspect neadevărat după cum se poate observa din cuprinsul actului contestat.

În consecință, pentru nerespectarea termenului legal de formulare a plângerii contravenționale, instanța va admite excepția tardivității formulării acțiunii, invocata de intimată prin întâmpinare și va respinge plângerea contravențională ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE

Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de instanță din oficiu.

Respinge ca tardiv introdusă plângerea contravențională formulată de petenta T. C. M. cu domiciliul procesual ales în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 25, . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ cu sediul în Cluj N., . împotriva procesului verbal . nr._ din data de 01.02.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.05.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. IULIATOTH R.

Red./Dact. D.I./ 4 ex. /15.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4995/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA