Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 4906/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. /2014
Ședința din Camera de Consiliu din data de 07 mai 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.
GREFIER: C. O.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fosta BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.) în contradictoriu cu pârâta N. I. C., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.
În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ. instanța este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 1027 C.pr.civ. și art. 107 alin. 1 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta nu a depus formularul de răspuns ori întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 C.pr.civ., termenul împlinindu-se la data de 11.04.2014.
În temeiul art. 1030 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față având ca obiect cerere cu valoare redusă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 06.03.2014, reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fosta BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.) în contradictoriu cu pârâta N. I. C. a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 840,84 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu avocațial efectuate în dosar nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, aceasta a obținut câștig de cauză în dosarul de mai sus, împotriva pârâtei, iar în acest dosar a fost reprezentată de societatea de avocatură „C. și Asociații”, achitând onorariu avocațial în sumă de 840,84 lei, care nu au fost solicitat în cadrul acestui din urmă dosar.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1025 – art. 1032 C.pr.civ., precizând că nu solicită dezbaterea orală a cauzei.
În probațiune au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: dovada schimării denumirii reclamantei (f. 8-10), Sentința civilă nr._/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București pronunțată în dosar nr._ și Încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată în data de 24.09.2013 (f. 11, 14, 15), extras cont (f. 13).
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta deși legal citată, nu a depus formularul de răspuns ori întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 C.pr.civ.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, din Sentința civilă nr._/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București pronunțată în dosar nr._ și Încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunțată în data de 24.09.2013 (f. 11, 14, 15) rezultă că acțiunea reclamantei S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fosta BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.) formulată împotriva pârâtei N. I. C. a fost admisă, pârâta fiind obligată să achite reclamantei suma de 7748,32 lei cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală și suma de 695,22 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
Totodată, din coroborarea Sentinței civile nr._/29.11.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București pronunțată în dosar nr._ și cu extrasul de cont de la fila 13 din dosar reiese că reclamanta a fost reprezentată în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București de S.C.A. „C. și Asociații”, căreia i-a achitat la data de 16.12.2011 suma de 840,84 lei cu titlu de onorariu avocațial.
Sub aspectul dreptului material, instanța arată că, în speță sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil (1864) și Codului Comercial, raportat la data derulării raporturilor contractuale de mai sus, în temeiul art. 6 alin. 1 și 2 Noul Cod civil și art. 3 Legea nr. 71/2011.
Având în vedere însă și data introducerii prezentei, instanța constată că, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 1025 – 1032 C.pr.civ. (Legea nr. 134/2010), conform art. I pct. 1 O.U.G. nr. 4/2013.
Astfel, potrivit art. 1025 alin. 1 C.pr.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, iar conform art. 1026 alin. 1 C.pr.civ., reclamantul are alegerea între procedura specială reglementată de prezentul titlu și procedura de drept comun.
Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate impuse de textul de lege anterior menționat referitor la creanța invocată de către reclamantă, prin prisma informațiilor furnizate de reclamantă conform art. 1028 C.pr.civ., instanța reține că, aceasta îndeplinește toate condițiile de admisibilitate, raportat la dispozițiile art. art. 274 alin. 1 Vechiul C.pr.civ. în temeiul cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Astfel, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.
Instanța arată că, în vederea susținerii acțiunii formulate în cadrul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București reclamanta a efectuat și cheltuieli în sumă de 840,84 lei constând în onorariul achitat avocatului - S.C.A. „C. și Asociații”.
Întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă, pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care, instanța reține culpa pârâtei în diminuarea patrimoniului reclamantei, cu suma de 840,84 lei și astfel în producerea unui prejudiciu, atâta timp cât reclamanta a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, conform extrasului de cont de la dosar.
Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată se poate formula și pe calea unei acțiuni separate, în temeiul art. 998-999 C.civ., fiind respectat termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, instanța consideră întemeiată cererea, iar în temeiul art. 1025 alin. 1, art. 1030 alin. 2 C.pr.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 840,84 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial efectuate în dosar nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate în cadrul prezentului dosar, instanța arată că, fundamentul juridic al cheltuielilor de judecată, îl reprezintă ideea de culpă procesuală, ori în speță, nesolicitarea ori nedovedirea de către reclamantă a tuturor cheltuielilor de judecată în cadrul nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București nu poate fi imputată pârâtei, neexistând vreo cauză de împiedicarea a reclamantei de a solicita onorariul avocațial în cadrul aceluiași litigiu, iar în această modalitatea pârâta să fie supusă unor cheltuieli suplimentare, care nu au fost determinate de conduita acesteia, ci dimpotrivă de conduita celeilalte părți.
Instanța consideră că, deși partea are posibilitatea de a solicita pe cale sperată cheltuielile de judecată, o astfel de modalitate nu trebuie transformată într-una prin care partea inițial căzută în pretenții să fie supusă la alte cheltuieli suplimentare, ca urmarea a unei eventuale omisiuni sau simple voințe a părții câștigătoare de a solicita cheltuieli de judecată în afara cadrului procesual în care au fost efectuate acestea, și în acest fel să împovăreze fără justificare partea adversă.
Astfel, în temeiul art. 1031 alin. 1 C.pr.civ. instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. O. V. INSURANCE GROUP S.A. (fosta BCR ASIGURARI V. INSURANCE GROUP S.A.) cu sediul procesul ales la S.C.A. „C. și Asociații” în București, Bld. Unirii, nr. 69, ., Mezanin, Sector 3 în contradictoriu cu pârâta N. I. C. cu domiciliul în Cluj-N., ., ., și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 840,84 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial efectuate în dosar nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 mai 2014.
JUDECĂTOR,GREFIER, ȘOIMIȚA-B. T. C. O.
Red.Dact/S.B.T./C.O./4 ex/07.05.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1438/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4037/2014.... → |
|---|








