Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-07-2014 în dosarul nr. 9204/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. /2014

Ședința din Camera de Consiliu din data de 11 iulie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: ȘOIMIȚA-B. T.

GREFIER: C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu pârâta S. I., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.

În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ. și art. 1027 C.pr.civ. instanța verificându-și competența invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. și reține cauza în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, la data de 30.04.2014, reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. în contradictoriu cu pârâta S. I. a solicitat obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.176,28 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,04%, calculate de la data scadenței facturilor fiscale, în sumă de 487,42 lei. Totodată a solicitat plata cheltuielilor de judecată în valoare de 50 lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul contractului încheiat între părți, pârâta a beneficiat de gazele naturale furnizate, însă nu a achitat contravaloarea acestora, datorând și penalități de întârziere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 1025 – art. 1032 C.pr.civ., art. 1270 C.civ., precizând că nu solicită dezbaterea orală a cauzei.

În probațiune au fost anexate copii după următoarele înscrisuri: contract, notificare și dovada primirii, facturi fiscale, situație facturi neîncasate și penalități (f. 22-35).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru (f. 8).

Pârâta deși legal citată, nu a depus formularul de răspuns ori întâmpinare, conform dispozițiilor art. 1029 alin. 4 C.pr.civ.

În temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ. instanța va analiza cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. invocată din oficiu:

Potrivit art. 121 din C. proc. civ., Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile. Față de prevederile legale anterior redate, instanța reține, mai întâi, că în litigiile care opun un profesionist unui consumator legiuitorul a stabilit o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei rază se află domiciliul consumatorului, astfel cum reiese, indubitabil, din reglementarea art. 121 din C. proc. civ., fiind în discuție o normă de competență de ordine publică, edictată în considerarea unei anumite calități particulare a subiectului chemat în judecată de către profesionistul comerciant, respectiv o persoană fizică ce întrunește cerințele stabilite de art. 2 pct. 2 din O. G. nr. 21/1992 pentru a putea fi calificată drept consumator, cum se întâmplă și în prezenta cauză, câtă vreme pârâta ar fi beneficiat de anumite servicii de furnizare gaze naturale de către prestatorul de servicii, a căror contravaloare este pretinsă prin acțiunea promovată. În al doilea rând, instanța constată, luând în considerare aspectele relevate mai sus, că Judecătoria Cluj N. nu este competentă a proceda la soluționarea cererii introduse de cǎtre reclamantă, numai instanța de la domiciliul pârâtei, situat în .. M., respectiv Judecătoria Târnăveni, fiind cea competentă teritorial a trece la rezolvarea cauzei. În al treilea rând, instanța observă că optica legiuitorului, în reglementarea art. 121 și 126 alin. (2) din C. proc. civ., este menită a conferi un nivel sporit de protecție consumatorului în litigiile în care acesta deține calitatea de pârât, în deplină concordanță cu prevederile dreptului unional, respectiv Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în sistemul intern prin Legea nr. 193/2000, în acest sens fiind relevante, spre exemplu, statuările Curții de la Luxembourg în Hotărârea pronunțată în cauza Pannon GSM Zrt, C - 243/08, pct. 32, 35, 41 și 44, ce privesc chiar problema competenței în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor.

În consecință, văzând dispozițiile art. 121 din C. proc. civ., în baza art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N. în soluționarea cererii reclamantei, excepție invocată de instanță din oficiu și va trimite dosarul instanței competente, respectiv Judecătoriei Târnăveni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj-N., invocată din oficiu, și în consecință:

Declină competența de judecare a acțiunii civile formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A. cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca, nr. 39, Sector 1 în contradictoriu cu pârâta S. I. cu domiciliul în Crăiești, Adămuș, ., jud. M., având ca obiect cerere cu valoare redusă, în favoarea Judecătoriei Târnăveni.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iulie 2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

ȘOIMIȚA-B. T. C. O.

Red.Dact/S.B.T./C.O./3 ex/11.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA