Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6682/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6682/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 4905/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6682/2014
Ședința publică din 25 iunie 2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: R. E. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în dosarul civil nr._, având ca obiect cerere cu valoare redusă înaintată de reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. și M. C. N. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari – ..27, .-N..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Se constată că dezbaterea pe fond a avut loc în ședința publică din data de 18.06.2014, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Asupra prezentei cauze civile,
Reține că în data de 6.03.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N., cererea cu valoare redusă formulată de reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. și M. C. N. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI – ..27, .-N. prin care au solicitat instanței obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3.058,45 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta un contract de mandat nr._/7.05.2009 având ca obiect mandatarea de către pârâtă, în calitate de beneficiar al investiției, a coordonatorului local să stabilească și să efectueze, în numele și pentru mandant, cu titlu gratuit, măsurile și acțiunile ce se impun, în condițiile și cu respectarea prevederilor O.U.G. nr.18/2009 pentru creșterea performanței energetice a blocului de locuințe.
În baza actului adițional nr.1 la contractul de mandat, reclamanții au arătat că au încheiat cu S.C. CONIMET IMPEX S.R.L. a contractului cu nr._ din 10.09.2010 având ca obiect execuția de lucrări de reabilitare termică a blocului de pe ..27, .> În baza art. 2 lit. k și l din contractul de mandat, mandatarul avea obligația de a achita lucrările de intervenție în cotele și condițiile prevăzute de O.U.G. nr.18/2009, respectiv reclamanții trebuind să achite o cotă de 30% din valoare, iar pârâta urma să achite o cotă de 20%, restul de 50 % urmând a se achita din bugetul de stat.
Referitor la cota de contribuție a pârâtei, reclamanții au arătat că prin HCL nr.111/21.02.2013 s-a aprobat cota de contribuție a asociațiilor de proprietar pentru lucrările executate în cadrul programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, iar pârâtei i-a revenit obligația de a plăti suma de 2.871,78 lei, sumă achitată de către pârâtă la data de 25.02.2013.
Întrucât suma a fost avansată către executant la data de 10.09.2009, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere, stabilite prin HCL nr.284/2010 la 0,5% pe zi de întârziere.
În drept, au fost invocate prevederile art.1025 și urm. NCPC; HCL nr.111/21.02.2013 și HCL nr.284/2010, O.U.G. nr.18/2009.
În cadrul procedurii scrise desfășurate conform art.200 NCPC, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea in parte a acțiunii formulate de către C. L. al Municipiului C.-N. si M. C.-N..
În motivare, pârâta a arătat că a încheiat cu reclamanții contratul de mandat nr._/07.05.2009 cu privire la efectuarea lucrărilor de reabilitare termica efectuate la subscrisa in cadrul Programului Național multianual privind creșterea performantei energetice a blocurilor de locuințe. În baza acestui contract, avea obligația de a achita plata lucrărilor de intervenții executate conform clauzelor contractuale. La data încheierii acestui contract -07.05.2009- nu s-a făcut referire la existenta unor penalități de întârziere in cazul nerespectării termenelor de plata de către Asociație. Totodată din nici unul din înscrisurile depuse la dosar de către reclamanți nu rezulta aducerea la cunoștința a existentei unor majorări de întârziere si asumarea de către Asociația de Proprietari a acestora.
Singura notificare prin care i s-a adus la cunoștința de existenta unor majorări de întârziere si am fost puși in întârziere pentru aceste majorări este notificarea nr. 477/303 din data de 17.09.2013 prin care i se aduce Ia cunoștința de existenta HCL 284/2010 in baza căreia i se solicita plata unor penalități care depășesc debitul restant, penalități calculate de la data de 25.02.2013, când se susține de către reclamanți ca au achitat executantului lucrării de reabilitare suma ce forma debitul restant, respective de 2.871,78 lei.
Acest debit a fost achitat la data de 25.09.2013, prin chitanța MCJ_/25.09.2013, si apreciem ca doar de la data notificării si luării la cunoștința despre existenta acestor penalități -17.09.2013 prin notificarea 477/303 - se pot solicita plata unor penalități de întârziere.
In condițiile in care la vremea când s-a semnat contractul de mandat nu existau reglementate dispozițiile cuprinse in HCL 284/2010 sau altele asemănătoare care sa prevadă plata unor penalități, existenta acestora, respectiv aducerea lor la cunoștința subscrisei trebuia făcuta de reclamanta.
Prin anexa la Hotărârea 111/2012 se indica faptul ca Asociația este restanta cu suma de 2.871,78 lei Hotărârea fiind adoptata in data de 21.02.2013, si prin care se arata ca sumele suportate de la bugetul local vor fi recuperate de la Asociații prin demararea procedurilor de recuperare
Prin ordinul de plata 5110 din 25.02.2013, data de la care s-au calculat penalitățile solicitate, se achita de către M. C.-N. către .-executantul lucrării suma de 3.363,88 lei, si nu suma de 2.871,78 cu care a fost notificată ca o datorează ca debit restant.
Pe de altă parte, HCL 284/2010 nu ne poate fi aplicata in condițiile enunțate de reclamanta (in care nu am fost puși in întârziere cu privire la existenta vreunor penalități) decât de la data de 17.09.2013 data notificării.
Atunci când e vorba de o obligație de a da sau de a face, regula este aceea că simpla ajungere la termen, adică la scadență, nu îl pune în întârziere pe cel împotriva căruia curge (dies non interpellat pro homine), fiind nevoie de punerea în întârziere în formele prevăzute de art. 1522 NCC cu excepția cazului în care debitorul este de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen (dies interpellat pro homine).
La data de 28.04.2014, reclamanții au depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care au învederat instanței următoarele:
Pe parcursul executării lucrărilor de reabilitare termică la imobil, autoritatea locală în calitate de mandatar a dat seama mandantului de lucrările sale, conform art.1541 Cod civil, iar pârâta și-a însușit procesele-verbale de recepție parțială și finală a lucrărilor și a situațiilor de lucrări în care erau evidențiate toate sumele aferente lucrărilor executate.
Potrivit prevederilor art.2025 și 2026 Cod Civil( art.1547 și 1549 VCC), „în lipsa unei convenții contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului. Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urma pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor.
Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.”
Rezultă fără echivoc faptul că pârâta avea obligația de a vira mandatarului cota de 20% din totalul facturilor emise de executantul lucrării -S.C. CONIMET IMPEX SRL. Întrucât mandatarul a achitat la data de 25.02.2013, în baza HCL nr.111/2013, suma de 2.871,78 lei, pârâta avea obligația de a restitui mandatarului suma respectivă, fiind notificată în acest sens.
Prin neplata acestei sume către mandatar, potrivit art.2026 cod civil (art.1549 VCC) pârâta a produs un prejudiciu bugetului local al Municipiului C.-N. constând în neexecutarea veniturilor și cheltuielilor bugetare, iar repararea prejudiciului constă în plata majorărilor de întârziere astfel cum au fost stabilite prin HCL nr.284/2010.
HCL nr.284/2010 este un act administrativ perfect legal, fiind adoptată cu respectarea cerințelor legale și care nu a fost atacat în contencios administrativ în condițiile art. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, text care reglementează tutela administrativă, respectiv controlul de legalitate exercitat de prefect asupra actelor emise de autoritățile administrației publice locale.
Din actele și lucrările existente la dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, se reține că reclamanții au încheiat cu pârâta un contract de mandat nr._/7.05.2009 având ca obiect mandatarea de către pârâtă, în calitate de beneficiar al investiției, a coordonatorului local să stabilească și să efectueze, în numele și pentru mandant, cu titlu gratuit, măsurile și acțiunile ce se impun, în condițiile și cu respectarea prevederilor O.U.G. nr.18/2009 pentru creșterea performanței energetice a blocului de locuințe.
Pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică a imobielor cu destinația de locuințe, reclamanții au încheiat cu S.C. CONIMET IMPEX S.R.L. a contractului cu nr._ din 10.09.2010 având ca obiect execuția de lucrări de reabilitare termică a blocului de pe ..27, .> Referitor la cota de contribuție a pârâtei, se reține că aceasta reprezenta o cotă de 20% din valoarea lucrărilor.
Astfel, prin HCL nr.111/21.02.2013 s-a aprobat cota de contribuție a asociațiilor de proprietar pentru lucrările executate în cadrul programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, iar pârâtei i-a revenit obligația de a plăti suma de 2.871,78 lei, sumă achitată de către pârâtă la data de 25.02.2013.
În cauză, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere stabilite prin HCL nr.284/2010 la 0,5% pe zi de întârziere întrucât suma a fost avansată către executant la data de 10.09.2009, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități de întârziere.
Referitor la plata de penalități, se reține în primul rând de către instanță că art.1547 și 1549 VCC – aplicabil în speță raportat la data încheierii contractului de mandat, „în lipsa unei convenții contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului mijloacele necesare executării mandatului. Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urma pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la data efectuării cheltuielilor.
Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.”
În speță, suma datorată de către pârâtă pentru lucrările efectuate a fost stabilită prin HCL nr.111/21.02.2013 și achitată 4 zile mai târziu la data de 25.02.2013. Ori, până la stabilirea sumei datorate de către pârâtă, aceasta nu avea o obligație de plată exigibilă care să determine curgerea vreunei penalități de întârziere.
Pe de altă parte, în contractul de mandat încheiat între părți nu s-a stipulat vreo clauză privind stabilirea cuantumului penalităților de întârziere în cazul în acre pârâta nu achită sumele de bani avansate în executarea mandatului de către reclamanți.
De altfel, contractul de mandat a fost încheiat în anul 2009, și abia în anul 2010 în mod unilateral reclamanții prin HCL nr.284/2010 au stabilit cuantumul penalităților de întârziere.
De asemenea, mai trebuie subliniat că în cazul unei obligații de a da sau de a face, regula este aceea că simpla ajungere la termen, adică la scadență, nu îl pune în întârziere pe cel împotriva căruia curge, fiind nevoie de punerea în întârziere în formele prevăzute de art. 1088 VCC cu excepția cazului în care debitorul este de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen (.
Ori, în speță, nu este incidentă nici una dintre situațiile în care pârâta să fie de drept pusă în întârziere prin simpla ajungere la termen deoarece pentru aceasta este necesar ca prin convenția încheiată părțile să fi prevăzut o clauză în acest sens.
Raportat la cele mai sus reținute, instanța găsește cererea formulată de reclamanți ca fiind neîntemeiată, astfel că în baza art. 1025-1032 NCPC o va respinge.
În temeiul art. 453 NCPC, instanța va lua act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată cererea cu valoare redusă reclamanții C. L. AL MUNICIPIULUI C. N. și M. C. N. ambii cu sediul în mun. C.-N., .-3, jud. C. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI – ..27, .-N..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel și motivele se vor depune la instanța a cărei hotărâre se atacă - Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2014.
JUDECĂTOR GREFIER
R. E. G. A. M.
Red. 5 ex.- 26.06.2014./R.E.G./R.E.G./
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 8132/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5338/2014.... → |
|---|








