Contestaţie la executare. Sentința nr. 3021/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3021/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 4128/211/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3021/2014

Ședința publică din 25.03.2014

INSTANȚA constituită din:

JUDECĂTOR: I. G.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . pe intimata ., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 21 martie 2014, întâmpinare formulată de către intimata cauzei și înscrisuri anexă (filele 18-37).

Instanța invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a contestației și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data 25.02.2014 contestatoarea .>, prin avocat R. D. E., cu împuternicire avocațială la fila 11, a solicitat în contradictoriu cu intimata ., admiterea contestației la executare cu constatarea achitării parțiale a debitului cuprins în biletele la ordin precizate la fila 3, anularea somației emisă în data de 08.01.2014, anularea executării și a tuturor actelor și formelor de executare efectuate de SCPEJ M. ȘI ASOCIAȚII în dosarul de executare nr. 713/2012, 714/2012, 715/2012, 716/2012, 717/2012, 718/2012, 719/2012, 720/2012, anularea titlului executoriu constând în biletele la ordin arătate la fila 4, suspendare executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 9-10).

La data de 21.03.2014, intimata ., prin avocat M. C.,, a depus la dosar întâmpinare (filele 15-33).

La acest termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția nelegalei timbrări cererii și a reținut cauza în pronunțare asupra excepției.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Contestatoarei i s-a pus în vedere obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei, conform art. 10 alin. (2) din OUG nr. 80/2013, potrivit rezoluției de la fila 2 din dosar, obligație comunicată prin citație, astfel cum reiese din conținutul dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 14.

Întrucât legala timbrare a cererii de chemare în judecată vizează legala învestire a instanței de judecată, instanța nu poate pune în discuția părților alte probleme de drept material sau procedural legate de judecarea cauzei deduse judecății spre soluționare, înainte de a fi plătite taxele judiciare de timbru.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că este întemeiată excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu, pe care urmează a o admite și va anula ca nelegal timbrată cererea având ca obiect contestație la executare formulată de către contestatoarea .> în contradictoriu cu intimata ..

Constatând că pe rolul Judecătoriei Cluj-N. există zece dosare având același obiect, între aceleași părți, în aceleași calități și având aceeași cauză, cererea de chemare în judecată fiind identice, instanța va aplica amendă judiciară în sarcina contestatoarei .> în cuantum de 700 lei, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct.1 lit. a) C.proc.civ., pentru introducerea cu rea-credință a unei cereri de chemare în judecată, pe care nu a înțeles să o timbreze și care are același conținut cu o alta care se află pe rolul aceleași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția nelegalei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată din oficiu de către instanță.

Anulează ca nelegal timbrată cererea având ca obiect contestație la executare formulată de către contestatoarea .>, cu sediul în Florești, ., județul Cluj, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în Sibiu, .. 15, județul Sibiu.

Aplică amendă judiciară în sarcina contestatoarei .> în cuantum de 700 lei, în temeiul art. 1081 alin. (1) pct.1 lit. a) C.proc.civ.

Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare pentru amenda judiciară.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare pentru rest.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2014

PREȘEDINTEGREFIER

I. GAGAMIHAELA M.

Red. I.G./Dact.I.G./4 ex/25.03.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3021/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA