Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8204/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8204/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-07-2014 în dosarul nr. 11968/211/2014
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 8204/2014
Ședința din camera de consiliu din data de 28 iulie 2014
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. „C. DE A. S.” S.A., în contradictoriu cu pârâta B. A., având ca obiect cerere cu valoare redusă.
Soluționarea cererii s-a făcut în Camera de Consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 1.029 alin. 1 C.pr.civ.
În temeiul art. 131 alin 1 C.pr.civ. instanța este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 1027 C.pr.civ. și art. 107 C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 1030 C.pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 3 iunie 2014, sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. „C. DE A. S.” S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. A., obligarea pârâtei la plata sumei de 2.131,97 lei, cu titlu de debit principal, și a penalităților de 0,04% pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că între părți s-a încheiat o convenție, în temeiul căreia pârâta avea obligația să achite contravaloarea facturilor emise de către reclamantă, obligație pe care nu a îndeplinit-o. Se mai arată că reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025 - 1032 C. proc. civ., OG nr. 13/2011, art. 1270 C. civ., art. 6 alin. (1) din OUG nr. 80/2013.
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta a arătat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: somație (f. 10), contract (f. 11-12), proces-verbal de recepție (f. 13), carte de identitate (f. 14), anexă la contract (f. 15-16), fișă de evidență a citirii (f. 17), facturi (f. 18-28).
Cererea a fost legal timbrată.
Deși i s-a comunicat în mod legal cererea de chemare în judecată, pârâta nu a depus întâmpinare.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
În fapt, între reclamanta S.C. „C. DE A. S.” S.A. și pârâta B. A. s-a încheiat un contract (f. 11-12), având ca obiect prestarea serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare, în temeiul căruia reclamanta a emis mai multe facturi (f. 18-28). Potrivit art. 14 alin. (1) din contractul încheiat între părți neachitarea facturilor în termen de 30 de zile de la data emiterii atrage penalități de întârziere egale cu cele datorate pentru neplata obligațiilor bugetare, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.
În drept, în conformitate cu art. 969 C. civ. convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
În speță, reclamanta a făcut dovada existenței unei convenții între ea și pârâtă, în temeiul căreia pârâta datora plata serviciilor prestate. Prin urmare, pârâtei îi revenea sarcina de a proba achitarea acestora, ceea ce nu a înțeles să facă.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea de chemare în judecată și să oblige pârâta să achite reclamantei suma de 2.131,97 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor de la filele 18-28, și penalități de 0.04% pe zi de întârziere calculate la valoarea fiecărei facturi începând de la data scadenței acesteia și până la achitarea debitului, fără ca penalitățile să depășească suma asupra căreia sunt calculate.
Potrivit art. 1031 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere faptul că pârâta a căzut în pretenții, acesta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei, în cuantum de 200 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. "C. DE A. S." S.A., cu sediul în Cluj-N., . nr. 79, jud. Cluj, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO28RNCB_4001, în contradictoriu cu pârâta B. A., CNP_, cu domiciliul în Florești, .. 11, jud. Cluj.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 2.131,97 lei, cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloarea facturilor de la filele 18-28, și penalități de 0.04% pe zi de întârziere calculate la valoarea fiecărei facturi începând de la data scadenței acesteia și până la achitarea debitului, fără ca penalitățile să depășească suma asupra căreia sunt calculate.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 28 iulie 2014.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./ 28 iulie 2014
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 15-07-2014, Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9168/2014. Judecătoria... → |
|---|








