Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-11-2014 în dosarul nr. 10836/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

CIVIL

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică din 24 Noiembrie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: A. M.

GREFIER: R. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe contestatorii P. B., P. S. L. și pe intimata O. B. ROMÂNIA SA, având ca obiect contestație la executare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din 10.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat inițial pronunțarea pentru 17.11.2014 și ulterior pentru 24.11.2014.

INSTANȚA

Prin contestația la executare precizată înregistrată la această instanță sub Dosar nr._ contestatorii P. B., domiciliat in Cluj-N., ., ., CNP_, nr. de telefon_, si P. S. L., domiciliata in Cluj-N., ., ., având CNP_, nr. de tel._, ambii cu domiciliul procesual ales D., ., nr. 11, Jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul in București, .-68, Sector 1, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:

I. Anularea încheierii Civile nr. 4425/CC/2014 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in dosarul nr._ in data de 25.04.2014.

II. Anularea somației din data de 15.05.2014 emise de către SCPEJ M. SI ASOCIAȚII in dosarul de executare nr. 243/2014.

III. Anularea incheierii din data de 09.05.2014 privind stabilirea cheltuielilor le executare silita întocmite de către SCPEJ M. SI ASOCIAȚII in dosarul de executare nr. 243/2014.

IV. Anularea oricăror alte cate de executare efectuate de către executorul judecatoresc in dosarul de executare nr. 243/2014, ulterior inregistrarii contestației precum si orice alte acte de executare anterioare sau ulterioare inregistrarii contestației la executare si necomunicate contestatorilor, precum și anularea Somație și a Popririi din data de 09.05.2014.

V. In temeiul dispozițiilor art. 712 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila, să se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta a titlurilor executorii in baza cărora se efectuează executarea silita in dosarul executional nr. 243/2014 al Societății Civile Profesionale de executor Judecătorești M. si Asociații, respectiv:

A) Art. II. pct. 8.1 i din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007 care prevede: „ Oricare din următoarele va constitui :Caz de exigibilitate anticipata: Clientul nu rambursează la scadenta sumele datorate conform prezentului contract (sau nu are in conturile sale sumele necesare acolo unde este prevăzut ca viata sa se facă prin debitarea automata a conturilor Clientului), nu plătește la scadenta orice alte sume avute in vedere de Contractul de Credit sau de orice alt contract încheiat intre client si banca in conformitate cu termenii si condițiile stipulate de acestea si nu remediază orice situație in termenul acordat de banca conform art. II 8.2 i si in urma notificării nu achita in maxim 5 zile lucratoare sumele datorate. "

Art. II. pct. 8.1 v din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Oricare din următoarele va constitui :Caz de exigibilitate anticipata .oricare din garanțiile constituite potrivit art. 1-8 va deveni, in opinia Băncii, nesatisfacatoare pentru a acoperi sumele datorate sau care ar putea fi datorate conform Contractului de Credit, sau va inceta sa existe, iar in urma aplicării dispozițiilor art. II.8-2 împrumutatul nu-si îndeplinește obligațiile fata de banca in sensul completării/suplimentarii garanțiilor. "

Art. II. pct. 8.1 vi din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Oricare din următoarele va constitui :Caz de exigibilitate anticipata :o obligație financiara fata de terți nu este plătită la scadenta sau devine exigibila sau poate deveni exigibila inainte de scadenta, si influențează direct in mod negativ creditul sau capacitatea sa de a-si îndeplini obligațiile asumate prin Contractul de Credit."

Art. II. pct. 8.1 x din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Oricare din următoarele va constitui: Caz de exigibilitate anticipata .Banca nu este de acord cu oricare dintre masurile prevăzute la art. II 6..2 i si II.6.2 ii care pot conduce la imposibilitatea desfășurării obiectului de activitate al împrumutatului, la diminuarea capacității de rambursare a creditului si/sau la imposibilitatea Băncii de a se îndestula in caz de executare silita si după ce ii comunica împrumutatului dezacordul, acesta efectuează totuși modificările respective."

Art. II. pct. 8.1 xi din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Oricare din următoarele va constitui :Caz de exigibilitate anticipata :oricare drept al Băncii conform prevederilor Contractului de Credit încetează sa mai fie pe deplin in vigoare sau se hotărăște ca este ori devine lipsit de valabilitate si aplicabilitate, ori este contestat si in urma aplicării dispozițiilor art. II 8.2 împrumutatul nu-si îndeplinește obligațiile fata de banca. "

Art. II. pct. 8.1 xii din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Oricare din următoarele va constitui :Caz de exigibilitate anticipata: apare un eveniment care, in opinia Băncii, apreciat in mod rezonabil, poate avea un efect negativ important asupra situației financiare, de afaceri, asupra activelor sau activității Clientului sau asupra capacității acestuia de a-si îndeplini in mod corespunzător obligațiile conform Contractului de credit, iar in perioada de remediere, daca aa fost acordata de Banca, nu se îmbunătățește situația sau nu dispar efectele negative ale respectivului eveniment avut in vedere de Banca. "

Art. II. pct. 8.2 ii din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

In orice moment după apariția unui caz de exigibilitate anticipata, Banca poate, printr-o notificare scrisa transmisa Clientului, fara îndeplinirea oricărei alte formalități judiciare sau extrajudiciare, daca considera necesar :

in cazul in care Clientul nu remediază situația constatata in perioada de remediere, contractul de credit se reziliaza de plin drept fara efectuarea de formalități prealabile depunere in întârziere (somație, notificare) si fara controlul instanței de judecata, banca fiind in drept sa rezilieze si alte contracte încheiate cu Clientul, chiar daca nu au legătura directa cu situația constatata, declarând toate angajamentele Clientului scadente cu toate costurile aferente si celelalte sume datorate.

In aceasta situație O. B. ROMÂNIA SA este autorizata sa preia toate sumele existente in conturile acestuia deschise la O. B. ROMÂNIA SA, toate incasarile imediate ( lei sau valuta) sa sconteze efectele de comerț girate in favoarea sa si sa execute garanțiile reale si personale care insotesc creditul, sa facă in numele sau orice schimb valutar si sa debiteze conturile de disponibil si conturile de depozit ale societății. "

Art. II. pct. 11 din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Clientul va plați Băncii toate costurile si cheltuielile efectuate sau suferite de către Banca in legătura cu raporturile juridice create sau care ar putea apărea in relație cu Contractul de Credit, incluzând, fora a se limita, la cheltuieli de evaluare, consultanta, traducere, administrare, onorarii avocațiale, cheltuieli de executare silita. Clientul va achita băncii aceste sume in termen de 5 zile de la notificare. In cazul in care clientul nu va achita aceste sume Banca va debita automat conturile Clientului cu sumele datorate, iar Clientul va fi informat despre aceasta prin extrasele de cont emise de Banca.

De asemenea, Clientul va rambursa Băncii in aceleași condiții descrise la paragraful de mai sus orice cheltuiala sau pierdere suferita de Banca datorita neindeplinirii de către Client a oricăreia din obligațiile ce ii revin potrivit Contractului de Credit. ".

Art. II. pct. 12 din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007 care prevede:

Daca, urmare a unor schimbări de ordin legislativ (inclusiv acte ale unor autorități de reglementare sau judiciare) sau a unor schimbări in condițiile de piața ( inclusiv imposibilitatea utilizării X-IBOR ca rata de referința pentru calculul si perceperea dobânzilor) rezulta impunerea unui cost asupra Băncii sau majorarea costurilor Băncii in legătura cu Contractul de Credit, sau rezulta orice pierdere sau diminuare a sumei datorate către Banca, atunci Bnac ava instiinta in scris Clientul iar acesta va plați Băncii in termen de 5 zile de la primirea solicitării scrise a acesteia, sumele astfel solicitate, reprezentând compensarea Băncii pentru costul sau pierderea respectiva. "

B) nulitatea absoluta a contractului de ipoteca autentificat sub nr. 1019/01.08.2007 de BNP KORCSOG A. B.

C) nulitatea absoluta a contractului de fidejusiune nr._/23.05.2013.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației la executare formulate contestatorii P. B. și P. S. L. au arătat că, în data de 19.05.2014 le-a fost comunicata somația, incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare si incheierea de incuviintare a executării silite care a fost demarata in cadrul dosarului de executare nr. 243/2014 de către SCPEJ M. SI ASOCIAȚII.

Astfel, arată contestatorii, în data de 01.08.2007 a fost incheiat contractul de credit nr. C_09 intre creditoare si . in calitate de împrumutați, ei fiind garanți in contractul de credit, asupra imobilului proprietatea lor, situat in Cluj-N., ., . o ipoteca de rang II in favoarea creditoarei . SA.Contractul de credit astfel incheiat a suferit mai multe amendamente, fiind modificat prin 8 acte adiționale.

Or, precizează în esență contestatorii în continuarea cererii formulate, contractul de credit menționat cuprinde clauze abuzive în sensul Legii nr. 193/2000, astfel cum este clauza de exigibilitate anticipată prev. la art. II-8 din contract fiind enumerate cazurile în care banca va declara exigibil contractul.

Astfel, arată contestatorii, clauza prev. de art. II, pct. 8.1 I permite declararea scadentei anticipate oricând, fara sa existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute in convenția de credit ci in funcție de neexecutarea obligațiilor din alte contracte, distinct de cel incheiat cu parata. Consecințele declarării scadentei anticipate sunt de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei-credinte, prin faptul ca generează obligația imprumutatului de a rambursa imediat intreg creditul, impreuna cu dobânda acumulata si cu toate celelalte costuri datorate băncii, deși imprumutatul continua sa isi execute obligațiile la scadenta. Rațiunea menționata de banca, respectiv executarea silita a bunurilor si veniturilor imprumutatului de alta instituție de credit si implicit, diminuarea bonității si garanțiilor oferite de client, nu poate justifica o reziliere in fapt a contractului sinalagmatic incheiat intre parti, in absenta unei neexecutari culpabile a unei obligații contractuale esențiale. Debitorul nu isi incalca obligația de a constitui o garanție cat timp creditul este garantat cu ipoteca si bunul este asigurat, polița fiind cesionata băncii si, pana când nu se finalizează o eventuala executare silita, nu este in discuție nici incalcarea obligației de a conserva bunul adus in garanție. În consecință, arată contestatorii, este evident dezechilibrul semnificativ creat intre drepturile si obligațiile părtilor, in condițiile in care formulările utilizate nu pot conduce decât la interpretarea clauzelor in favoarea băncii, servind doar interesele acesteia (art. 1 lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000), fara a da posibilitatea imprumutatului, care si-a Îndeplinit obligațiile contractuale, sa verifice daca scadenta anticipata este judicios dispusa, daca este justificata de motive temeinice si daca este necesara si proporționala in raport =cu scopul urmărit.

În ceea ce privesc clauzele prev. de Art. II. pct. 8.1 v, Art. II. pct. 8.1 x, Art. II. pct. 8.1 xi, Art. II. pct. 8.1 xii din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007, menționează contestatorii în continuarea cererii formulate, aceste clauze, având un caracter prea general, in funcție de imprejurarile concrete in care operează, pot fi încadrate in situația prevăzuta de art. 1 lit. h din anexa la Legea nr. 193/2000 care stipulează ca sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care restrâng sau anulează dreptul consumatorului sa pretindă despăgubiri in cazurile in care comerciantul nu isi indeplineste obligațiile contractuale. Arată că, Banca nu indica si nu detaliază in mod clar si fara echivoc, in ce condiții garanțiile constituite pot deveni nesatisfacatoare, astfel incat, aprecierea asupra indeplinirii acestei condiții este lăsata exclusiv in favoarea Băncii si fara ca asupra acestei aprecieri subsemnații sa avem dreptul la vreun control. Totodată Banca nu detaliază in mod clar si fara echivoc care sunt acele obligații financiare fata de terți care, neplatite la scadenta sau devenite exigibile au putea influenta direct in mod negativ creditul si care este modalitatea in care creditul ar putea fi afectat. Nici masurile de natura sa conducă spre imposibilitatea desfășurării obiectului de activitate al imprumutatului, la diminuarea capacității de rambursare a creditului si/sau la imposibilitatea Băncii de a se indestula in caz de executare silita nu sunt enumerate si nici nu sunt stabilite criterii in funcție de care acestea ar putea fi stabilite. Întinderea in timp a obligațiilor imprumutatului nu justifica inserarea unor clauze cu un caracter atât de general, care ii conferă băncii o foarte larga marja de apreciere in a uza de drepturile si afectează previzibilitatea obligațiilor de plata asumate de client, mai ales ca nimic nu impiedica părțile sa renegocieze contractul, in ipoteza intervenției unor imprejurari noi.

Mai apoi, precizează contestatorii, aceste clauze permit declararea scadentei anticipate oricând, fara sa existe o neexecutare din partea imprumutatului a obligațiilor prevăzute in convenția de credit ci in funcție de neexecutarea obligațiilor fie din alte contracte, distinct de cel incheiat cu parata, fie urmare a unor imprejurari care nu sunt nici enumerate si nici nu au fost aduse la cunoștința lor mai inainte de semnarea contractului de credit.

Astfel, concluzionează contestatorii cu privire la aceste clauze, consecințele declarării scadentei anticipate sunt de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, contrar cerințelor bunei-credinte, prin faptul ca generează obligația imprumutatului de a rambursa imediat intreg creditul, impreuna cu dobânda acumulata si cu toate celelalte costuri datorate băncii, deși imprumutatul continua sa isi execute obligațiile la scadenta. Parata, instituție bancara, a cărei obligație principala este cu executare uno ictu si nu poate suferi modificări, poate declara obligația consumatorului, persoana fizica ce are calitatea de consumator, a cărei obligație este cu executare succesiva, ca fiind scadenta anticipat, consumatorul trebuind sa achite intreaga suma acordata, dobânda si alte costuri, pentru motive nedefinite si nedeterminabile la momentul incheierii contractului si supuse exclusiv aprecierii băncii.

În ceea ce privește clauza prev. de Art. II. pct. 8.2 ii din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007, menționează petenții în continuarea motivării formulate, permite declararea scadentei anticipate oricând, fara sa existe o neexecutare din partea imprumutatului a obligațiilor prevăzute in convenția de credit ci in funcție de neexecutarea obligațiilor din alte contracte, distinct de cel incheiat cu parata. Aceasta clauza operează in ipoteza in care imprumutatul nu isi indeplineste oricare alta obligație din contractul de credit, deci inclusiv obligații care nu tin de persoana sa, au caracter subsidiar, neesential, independent de existenta sau inexistenta unui prejudiciu adus băncii, si chiar daca riscul de neindeplinire a obligațiilor principale ale imprumutatului este unul viitor.

Or, concluzionează petenții, și această clauza produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, cu incalcarea cerințelor bunei-credinte intrucat generează obligația imprumutatului de a rambursa imediat intreg creditul, deși imprumutatul continua sa isi execute obligațiile contractuale principale si esențiale la scadenta. Nici in aceasta ipoteza nu se poate justidfica o reziliere in fapt a contractului sinalagmatic in absenta unei neexecutari culpabile a unei obligații contractuale esențiale.

În ceea ce privește, menționează contestatorii, clauza prev. de art. II. pct. 11 din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 încheiat in data de 01.08.2007, este adevărat ca debitorul in culpa pentru neexecutarea unei obligații contractuale trebuie sa suporte riscul propriei neexecutări, insa nu se poate aplica aceasta regula in ipoteza in care declararea scadentei anticipate se realizează de către banca cu incalcarea prevederilor contractuale ori executarea silita incalca normele legale. Aceasta clauza, având un caracter prea general, in funcție de împrejurările concrete in care operează, poate fi incadrata in situația prevăzuta de art. 1 lit. h din anexa la Legea nr. 193/2000 care stipulează ca sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care restrâng sau anulează dreptul consumatorului sa pretindă despăgubiri in cazurile in care comerciantul nu isi indeplineste obligațiile contractuale. Arată că, este de observat si faptul ca banca isi acoperă orice risc, inclusiv cel provenit din relația sa cu terțe persoane sau instituții, transferandu-1 in totalitate in sarcina consumatorului, independent de conduita contractuala a acestuia, indiferent daca majorarea costurilor suportate de banca are sau nu legătura cu imprumutul acordat clientului si in absenta oricărui criteriu concret de a determina cel puțin limita maxima a sumelor suplimentare.

Cu privire la clauza prev. de Art. II. pct. 12 din Condițiile generale ale Contractului de credit nr. C_09 incheiat in data de 01.08.2007, arată petenții prin cererea formulată, sintagma „schimbări de ordin legislativ" nu a fost definita in cuprinsul contractului, iar in urma unei interpretări logico-juridice, aceasta are un caracter general si este lipsita de previzibilitate, putând include o gama larga de factori, ceea ce este de natura a rupe echilibrul contractual. Nu au fost oferite nici exemple de situații in care creditul ar putea fi afectat de schimbările de ordin legislativ, intervenția unor asemenea imprejurari fiind decisa exclusiv de parata. Aceste prevederi vizează situații viitoare, care in opinia băncii ar face neindeplinirea obligației imprumutatului improbabila sau ar lipsi creditul de garanții corespunzătoare si intervin chiar daca imprumutatul isi executa obligațiile contractuale prezente.

Pe de altă parte, arată petenții în continuarea contestației la executare formulate, contractul de ipoteca autentificat sub nr. 1019/01.08.2007 de BNP KORCSOG A. B. fiind accesoriu contractului de credit, în mod firesc nulitatea absoluta a contractului de credit atrage si nulitatea contractului de garanție imobiliara, conform principiului Accesorium sequitur principalem. In plus, nici clauzele contractului de ipoteca nu au fost negociate cu ei, in calitate de consumatori, fiind stabilite unilateral de către banca.

In acest sens facem trimitere la argumentele prezentate anterior, in prezenta contestație.

De asemenea, menționează contestatorul P. B., obligația de garanție asumata de el prin contractul de fidejusiune nr._/23.05.2013 este accesorie contractului de împrumut. In contextul in care clauzele cuprinse in contractul de credit sunt lovite de nulitate absoluta, aceeași soarta o are si contractul de fidejusiune, conform principiului Accesorium sequitur principalem. Clauzele cuprinse in contractul de fidejusiune nu au fost negociate cu subsemnatul in calitate de consumator, fiind stabilite unilateral de către banca, sens in care fac trimitere la argumentele prezentate in prezenta contestație la executare.

În ceea ce privește Încheierea de încuviințare a executării silite, arată petenții, ei sunt îndreptăți să solicite anularea acesteia întrucât, deși textul de lege prevede lipsa unei căi de atac împotriva încheierii de executare silită, aceasta dispoziție legală privește numai faza incipientă a executării silite. Așadar, arată petenții, dacă încheierea de încuviințare a executării silite nu ar putea fi atacată în mod direct, odată ce executarea silită a început, încheierea de încuviințare a executării silite este susceptibilă a fi anulată pe calea contestației la executare, această interpretare fiind susținuta de însăși dispozițiile art. 711 Cod procedura civila. Astfel, concluzionează reclamanții, in raport de dispozițiile art. 711 alin. 3, ei au legitimitate procesuala in a formula si cerere de anulare a încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, reținând faptul ca in dosarul de executare nr. 243/2013 ei sunt debitori, încuviințarea executării silite a fost pronunțata in ceea ce-i privește si astfel sunt vătămați prin executarea silita care a fost încuviințata fara îndeplinirea condițiilor legale.

Or, precizează contestatorii, în ipoteza admiterii capătului de cerere nr. V, consecința directa asupra incheierii de incuviintare a executării silite ar fi aceea ca, executarea silita pornita impotriva lor fie a fost pornita in lipsa unor titluri executorii fie acestea nu mai intrunesc caracterul cert, lichid si exigibil al creanței.

De asemenea, arată contestatorii, anularea încheierii de încuviințare a executării silite conduce in mod firesc înspre anularea actelor de executare silita ulterioare, întrucât acestea sunt acte accesorii fata de încheierea de încuviințare a executării silite care nu pot avea o existenta de sine stătătoare in lipsa legalei incuviintari a executării silite, cu reținerea ca incident si a principiului accesorium sequitur principale .

Pe de altă parte, arată contestatorii în finalul contestației la executare formulate, prin încheierea din data de 09.05.2014 au fost stabilite cheltuielilor de executare silita intocmite de către SCPEJ M. SI ASOCIAȚII in dosarul de executare nr. 243/2014, pentru un cuantum de 10.984,98 lei.

Or, menționează contestatorii, executorul nu a motivat în fapt și în drept încheierea pronunțată, obligație stabilită în sarcina sa prin dispoz. art. 656 Cod procedura civila, și mai mult cuantumul onorariul executorului judecătoresc, excede onorariilor maximale instituite de Legea nr. 188/2000 - ținând seama de valoarea creanței care face obiectul executării silite care este in suma de 353.087,22 lei ( echivalentul in lei al sumei de 79.712,66 Euro, cu valoarea 1 EURO de 4,4295 la cursul BNR din data redactării incheierii), onorariul maximal permis de lege este in cuantum de 8.830,87 lei, in vreme ce onorariul stabilit de executorul judecătoresc este in cuantum de 10.984,98 lei.

Mai mult, concluzionează petenții, prin prezenta executare silită, urmăritoarea a incalcat principiul "una electa via", in sensul ca utilizează doua modalități paralele de recuperare a aceleiași creanțe, indreptate atât împotriva debitoarei – față de debitoarea S.C. NOVO TRUCKS S.R.L. a fost deschisa procedura generala a insolventei in dosarul nr._ al Tribunalului Specializat Cluj, iar in acel dosar O. B. ROMÂNIA S.A. a formulat cerere de admitere a creanței, cerere admisa - cat si a lor garanți ipotecari.

În drept: contestatorii au invocat dispoz. art. 705, 712, 625, 632, 638, 665, 711, 656, 669, 451-453, Legea nr. 188/2000, Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, Legea nr. 363/2007.

În probatiune: a anexat înscrisuri.

Intimata O. B. ROMÂNIA S.A. a formulat ÎNTÂMPINARE: f. 47 – f. 62, prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulată de contestatori ca inadmisibilă în ceea ce privește petitul cu privire la constatarea unor clauze ca fiind abuzive și ca neîntemeiată cu privire la celelalte capete de cerere. Intimata a arătat în esență că, având in vedere deschiderea procedurii falimentului în ceea ce privește debitoarea S.c. Novo Trucks s.r.l. si exigibilitatea creditului ca o consecința legala a deschiderii procedurii falimentului, invocarea clauzelor privind exigibilitatea anticipata a creditului au rămas fara efect. Mai mult, arată intimata, întrucat debitorul este o persoana juridica, respectiv S.C. NOVO TRUCKS S.R.L. si nu persoanele fizice P. P.-B. si P. S. L., aceștia având doar calitatea de garanți fideiusori, toate trimiterile legale cu privire la constatarea nulității absolute nu-si au aplicabilitate.

În probațiune, intimata a solicitat anexarea dosarului execuțional și a anexat înscrisuri, respectiv: Sentința comerciala nr. 452/CC/2010 din 20.08.2010; Notificare privind .. 185/07.02.2014 publicata in B.P.l. nr. 2807/11.02.2014; Cererea din data de 28.05.2014, inregistrata la O. B. ROMÂNIA S.A. sub nr._/29.05.2014; Acordul O. B. ROMÂNIA S.A. nr._/29.05.2014 privind vânzarea amiabila a imobilului;

Analizând ansamblul materialului probator de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Conform înscrisurilor anexate cauzei, intimatA O. B. ROMÂNIA S.A. a acordat debitoarei S.C. NOVO TRUCKS S.R.L., societate comerciala înregistrata in Registrul Comerțului de pe langa Tribunalul Cluj sub nr. J_, Cod Unic de înregistrare_, prin Contractul de credit - credit de investiții nr. C_09/01.08.2007, astfel cum a fost modificat prin 8 acte adiționale, un credit in suma de 140.000 EUR.

Concomitent, contestatorii P. P.-B. si P. S. L. au semnat cu intimata Contractul de ipoteca autentificat sub nr. 1019/01.08.2007 la BNP KORCSOG B. din Mun. Cluj-N. si Contractul de credit (Credit de investiții) nr. C_09/01.08.2007, iar contestatorul P. P.-B. a semnat și Contractul de fidejusiune nr._/23.05.2013 si Actul Adițional nr. 8/23.05.2013 la Contractul de credit (Credit de investiții) nr. C_09/01.08.2007.

De menționat că, la data de 20.08.2010, prin Sentința comerciala nr. 452/CC/2010 din 20.08.2010 s-a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. NOVO TRUCKS S.R.L., ce face obiectul Dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, iar prin Încheierea civila nr. 288 din data de 05.02.2014 s-a dispus deschiderea procedurii generale a falimentului față de debitoare.

Potrivit dispoz. art. 112 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei „Creanțele bănești asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment.""

Conform actelor din dosarul executional anexat în copie la dosar, ulterior, ca urmare a scadentei întregului credit prin efectul legii, prin cererea de executare silita înregistrata la SCP EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI M. SI ASOCIAȚII sub nr. 243/2014, intimata a solicitat începerea executării silite in baza Contractului de credit (Credit de investiții) nr. C_09/01.08.2007 si a contractelor de garanție aferente.

Prin Încheierea Civilă nr. 4425/CC/2014 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in dosarul nr._ in data de 25.04.2014 a fost încuviințată executarea silită a titlurilor executorii anterior menționate, astfel că executorul judecătoresc a pășit la executarea silită emițând Somație și Poprire la data de 09.05.2014, somație la data de 15.05.2014 și Încheierea din data de 09.05.2014 privind stabilirea cheltuielilor le executare silita întocmite de către SCPEJ M. SI ASOCIAȚII in dosarul de executare nr. 243/2014.

Prin prezenta contestație la executare contestatorii P. P.-B. si P. S. L., semnatari ai contractului de ipotecă și respectiv fideiusiune, solicită în esență anularea tuturor formelor de executare silită emise de SCPEJ M. SI ASOCIAȚII in dosarul de executare nr. 243/2014, ca o consecință firească a anulării în principal a contractului de credit (Credit de investiții) nr. C_09/01.08.2007 pentru considerentul că acesta ar conține clauze abuzive.

Instanța reține că, potrivit art. 711 N.C.P.C. impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la efectuarea oricarui act de executare atrage sanctiunea anularii actului nelegal. In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac

Or, contestația formulata de petenții în speță pe aceste considerente este neîntemeiata pentru urmatoarele motive:

Contractul de ipotecă cât și cel de fideiusiune, semnate de către contestatori nu intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.

Potrivit art. 1 din acest act normativ, orice contract încheiat intre profesioniști si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru înțelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, iar conform art. 2 al. 1 prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care in temeiul unui contract, intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.

Prin urmare pentru a fi aplicabila protecția oferita de Legea nr. 193/2000 este necesar ca persoana consumatorului sa îndeplinească condițiile art. 2 al. 1 iar contractul sa aibă ca obiect vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Deși contestatorii sunt persoane fizice, totusi, prin semnarea contractului in calitate de fidejusor și respectiv creditori ipotecari, in drept si in fapt aceștia au încheiat cu intimata un contract distinct de contractul de credit, respectiv un contract (fidejusiunea) prin care, in calitate de fidejusor, contestatorul s-a obligat fata de creditorul unei alte persoane, in speta- banca, sa execute obligatia celui pentru care garanteaza daca acesta nu o va executa și contract de ipotecă, prin care contestatorii au garanta cu bunul lor imobil executarea obligației principale. Asadar, prin aceste contracte încheiate exclusiv intre fidejusor- creditori ipotecare și bancă – intimata nu a prestat contestatorilor nici un serviciu si nu le-a vandut nici un bun. Aceasta a prestat un serviciu societatii comerciale împrumutate, persoana distincta de contestatori care a semnat contractul in numele lor propriu si personal, garantand astfel cu propriul lor patrimoniu.

Mai mult, conform prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 193/2000 exclusiv în privința contractelor sinalagmatice cu titlu oneros, având ca obiect furnizarea de către un profesionist a unor bunuri și/sau servicii în beneficiul unui neprofesionist (consumatorul), în schimbul efectuării de către acesta din urmă a unei contraprestații în favoarea profesionistului (constând de regulă, în plata unei sume de bani). Rezultă că prin noțiunea de „consumator” inclusă în dispozițiile Legii nr. 193/2000 se are în vedere persoana fizică beneficiară a unor bunuri și/sau servicii ce îi sunt oferite cu titlu oneros de un profesionist. Prin prisma acestor considerente, rezultă că nu intră sub incidența Legii nr. 193/2000 Contractele semnate de contestatori, acestea având caracter unilateral, nu sinalagmatic, în condițiile în care au dat naștere unor obligații exclusiv în sarcina acestora, fără ca cealaltă parte (intimata creditoare) să se oblige la o contraprestație în schimbul obligației de garanție asumată de fidejusor.

F. de cele de mai sus, instanta constata ca fidejusiunea și ipoteca nu pot fi circumscrise nici prevederilor art. 3 din Legea nr. 193/2000 care largeste sfera contractelor care intra sub incidenta acestei legi si care astfel stabilesc implicit caracterul executional al conventiilor sub acest aspect.

De altfel, incidenta prevederilor legale nu poate fi reținuta nici in considerarea caracterului accesoriu al contractului de fidejusiune și ipotecă in raport de soarta obligatiei principale, știut fiind ca de vreme ce împrumutatul este o persoana juridica, valabilitatea clauzelor contractuale nu poate fi analizata prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000.

Mai mult, instanța reține că, contestatorii au încheiat Contractul de fidejusiune și de ipotecă mai sus menționate, pentru a garanta rambursarea creditului de 140.000 EUR acordat S.C. NOVO TRUCKS S.R.L. ,în care contestatorul P. P. B. are calitatea de administrator.

Creditul a fost contractat de S.C. NOVO TRUCKS S.R.L. cu banca intimată pentru investiții.

Contractul de fidejusiune sau de cauțiune, are natură civilă, fiind supus dispozițiilor art. 1652-1684 Cod civil, în vigoare la data încheierii contractelor.

Când însă, se grefează pe un contract comercial din care izvorăște obligația principală, contractul de fidejusiune devine izvorul obligației accesorii care urmează soarta juridică a obligației principale, dobândind natură juridică comercială.

În speță, contestatorii au garantat personal restituirea împrumutului obiect "material" al contractului comercial încheiat în numele și pe seama societății, în care contestatorul are calitatea de administrato, astfel că și contractul de garanție personală cu denumirea de fidejusiune este un contract comercial.

În aceste condiții, societatea comercială beneficiara creditului împreună cu garanții ipotecari și gajiști sunt ținuți solidaricește pentru rambursarea creditului către bancă, conform prezumției enunțate de art. 42 alin.1 Cod comercial.

Această prezumție de solidaritate pasivă, este instituită de art.42 alin.2 Cod comercial și contra fidejusorilor, chiar necomercianți, care garantează o obligație comercială. În cauza de față, această prezumție este fortificată întrucât, contractul de fidejusiune încheiat cu societatea comercială bancară are natură comercială, fiind, în expresia codului comercial, "faptă" de comerț, unilaterală sau mixtă, conform art. 56 Cod comercial.

Asadar instanta va inlatura toate apararile contestatorilor întemeiate pe aceste prevederi legale si implicit cele ce țin de executarea silita propriu-zisa derulata in baza prevederilor legale a caror anulare s-a solicitat.

Astfel, instanța reține că, executarea silita a fost inițiata in baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit si de garanție aferente, iar la data formulării cererii de executare silita creanța Băncii era certa, lichida si exigibila, fiind îndeplinite astfel toate condițiile pentru ca instanța de judecata sa încuviințeze executarea silita. Pe cale de consecința, încheierea Civila nr. 4425/CC/2014, pronunțata de Judecătoria Cluj-N. in Dosarul nr._ privind încuviințarea executării silite a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

De asemenea, actele de executare silita ulterioare, reprezentate de încheierea din data de 09.05.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare silita întocmită de executor, Somația din 09.05.2014, adresa înștiințare poprire 09.05.2014 si somația imobiliara din 15.05.2014 sunt perfect valabile, fiind de asemenea întocmite si comunicate in conformitate cu prevederile legale in vigoare.

În ceea ce privește Încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisa la data de 09.05.2014 in Dosarul de executare nr. 243/2014 SCPEJ M. SI ASOCIAȚII, instanța reține că, aceasta a fost întocmita cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de art. 656 N.C.P.C iar onorariul executorului a fost stabilit potrivit onorarilor maximale prevăzute de legiuitor cu TVA inclus. Instanța reține că onorariul executorului calculat pentru faza de executare silită se încadrează în limita impusă de art. 37, alin.1, lit.a din Legea nr.188/2000 pentru că valoarea TVA nu intră în categoria onorariului de executor pentru a putea fi avută în vedere cu ocazia raportării onorariului de executor stabilit la limita legală. Suma reprezentând TVA are o natură juridică distinctă de cea care reprezintă onorariul de executor ce constă în valoarea serviciilor prestate de executor pentru executarea silită a creanței. Așadar și această apărare este neîntemeiată.

Neîntemeiată este și susținerea contestatorilor potrivit căreia prin prezenta executare silită se încalcă principiul’’una electra via’’.

Astfel, potrivit art. 647 alin. 1 N.C.P.C. creditorul, in condițiile legii, poate urmări, in limita creanței si a accesoriilor acestuia, concomitent sau, după caz, separat, si bunurile terților care au garantat plata datoriilor debitorului. De asemenea, potrivit art. 12.1 din contractul de ipoteca, in situația in care oricare din obligațiile garantate devine exigibila in conformitate cu contractul de credit, creditorul ipotecar/Banca va avea dreptul sa procedeze la executarea silita a ipotecii. Mai mult decât atât, potrivit art. 102 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, „ creditorii conserva acțiunile lor, pentru intreaga valoare a creanțelor, impotriva codebitorilor si a fidejusorilor debitorului ".

Prin urmare, deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului principal S.C. NOVO TRUCKS S.R.L. nu împiedica Banca sa se indrepte impotriva garanților, contestatorii din prezenta cauză, drept conferit de art. 622 alin. 3 N.C.P.C, care menționează ca „executarea silita are loc in oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare silita."

In consecinta, având în vedere starea de fapt reținută și dispozițiilor legale invocate, instanta va respinge prezenta contestatie la executare ca neîntemeiata, urmand a mentine formele de executare, ca fiind îndeplinite in conformitate cu legea.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorii P. B., domiciliat in Cluj-N., ., ., CNP_, nr. de telefon_, si P. S. L., domiciliata in Cluj-N., ., ., având CNP_, nr. de tel._, ambii cu domiciliul procesual ales D., ., nr. 11, Jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA SA, cu sediul in București, .-68, Sector 1, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

A. MoșRaluca L.

Dact./Red.Am.M.

5 ex./05.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA