Contestaţie la executare. Încheierea nr. 9095/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 9095/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 464/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 9095/2014
Ședința publică de la 12 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-M. R.
Grefier: O. C. E.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. R. ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP - SUCURSALA CLUJ în contradictoriu cu intimații C. I. și B. M. P. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta contestatoarei, avocat Antistescu P. D., cu împuternicire avocațială aflată la fila 6 din dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin Registratură, la data de 21.07.2014, intimatul C. I. a depus întâmpinare și acte anexe, în 3 exemplare.
Instanța constată că la prezenta cauză s-a acvirat dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N., având ca obiect contestație la executare și dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N., având ca obiect reexaminarea anulării cererii.
Instanța invocă din oficiu excepția de conexitate a prezentei cauze la dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N..
Reprezentanta contestatoarei solicită conexarea.
INSTANȚA
In temeiul prevederilor art. 139 alin. 1, 2 și 3 din Codul de procedură civilă, instanța va admite excepția conexității și va dispune conexarea prezentului dosar la dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N., având în vedere că dosarele privesc aceleași părți și au ca obiect contestarea actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 603/2013 al B.E.J. M. P. F., o parte din actele de executare silită fiind identice, motiv pentru care
DISPUNE
Admite excepția conexității și dispune conexarea prezentului dosar la dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj N., aflat pe rolul Completului C28, cu termen de judecată stabilit pentru data de 9 octombrie 2014, sala 169.
Pronunțată în ședința publică de la 12 septembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I.-M. R. O.-C. E.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








