Contestaţie la executare. Sentința nr. 6086/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 6086/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 27338/211/2013

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod poștal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6086/2014

Ședința publica din data de 11.06.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: F. R.

GREFIER: B. G.

Pe rol se afla judecarea cauzei civile privind pe contestator T. M. și pe intimat A. J. A FINANTELOR PUBLICE CLUJ, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima si a doua strigare, se constata lipsa partilor.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta constata ca s-a depus dosarul executional si ca s-a depus raspuns la adresa instantei, prin care se invedereaza numarul dosarului executional incident in cauza.

În temeiul art. 258 alin. (1) N.C.P.C. încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, având în vedere că acestea întrunesc cerințele prevăzute de art. 255 N.C.P.C.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța, în temeiul art. 394 alin. (1) N.C.P.C. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 21.11.2013, sub nr._ , formulată de contestatoarea T. M. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, s-a solicitat anularea înștiințării de poprire și anularea popririi pentru suma de 1795 lei din dosarul de executare nr._ din data de 15.10.2013.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că, executarea silită ce se desfășoară împotriva contestatorului este nelegală, fiind încălcate prevederile art. 141, art. 111 și art. 44 C.pr.fis.

Astfel, contestatorului nu i s-a comunicat în nici un moment vreun titlu de creanță.

Cererea a fost legal timbrată

Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar un înscris (f.24) din care rezultă că din verificările efectuate s-a constatat că decizia nr._ referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă la data de 30.06.2013, cuprinsă în titlul executoriu nu a fost comunicată potrivit art. 44 al. 2 di n C.pr. fiscală, prin scrisoare recomandată, fiind doar publicată pe site-ul ANAF, motiv pentru care este de acord cu admiterea contestației.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 15.10.2013 a fost emisă înștiințarea de poprire nr._ (f.49) în temeiul titlului executoriu nr._ și titlului executoriu nr._ pentru suma totală de 1795 lei, calculată în baza unor decizii accesorii, printre care și decizia nr._.

Din dosarul execuțional reiese că, în speță contestatoarei i nu i s-au comunicat titlurile de creanță, constând în deciziile de calcul accesorii, decizia nr._ fiind doar publicată pe site-ul ANAF.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 172 alin. 1 C.pr.fis., persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

Totodată, potrivit art. 174 alin. 3 C.pr.fis., dacă admite contestația la executare, instanța, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseși, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

Astfel, în speță, se pune problema modalității de comunicare a actelor administrative fiscale care au stat la baza stabilirii sumei de 1.094 lei, respectiv a deciziilor accesorii cuprinse în titlu executoriu. Ori, în acest sens, instanța reține că, din analiza art. 44 C.pr.fis. reiese că, intenția legiuitorului, prin instituirea unor modalități subsecvente de comunicare a actelor fiscale administrative, a fost aceea de a se asigura comunicarea actului administrativ destinatarului, iar numai în eventualitatea în care nu se va putea realiza în mod direct această comunicare se procedează la comunicarea prin publicitate.

Având în vedere încălcarea dispozițiilor art. 44 C.pr.fis., prin apelarea directă la comunicarea prin publicitate a unora dintre actele administrative fiscale constând în decizii accesorii, și prin necomunicarea restului de acte administrative fiscale constând în decizii accesorii, instanța consideră întemeiată contestația, sens în care, va dispune anularea înștiințarea de poprire nr._ (f.49) pentru suma pentru suma totală de 1795 lei aferentă contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, precum și toate actele de executare subsecvente din dosarul execuțional nr._/2013.

În temeiul art. 45 alin. 1 lit. f O.U.G. nr. 80/2013 va dispune restituirea taxei judiciare de timbru de 130,65 lei, achitată de contestatoare, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea T. M. cu domiciliul în Cluj-N., ., . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ cu sediul în Cluj-N., Piața A. I., nr. 19, jud. Cluj, și în consecință:

Anulează înștiințarea de poprire nr._ (f.49) pentru suma pentru suma totală de 1795 lei aferentă contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, precum și toate actele de executare subsecvente din dosarul execuțional nr._/2013.

Dispune restituirea taxei de timbru în cuantum de 130,65 lei, către contestatoare, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică de 11 iunie 2014.

JUDECĂTOR, GREFIER

F. R. B. G.

Red/dact/FCR/18.07.2014/4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6086/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA