Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 10-11-2014 în dosarul nr. 17400/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din data de 10.11.2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta P. M. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, privind procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 05.08.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta personal, identificată cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001.
Instanța constată că, la data de 10.10.2014, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare, iar la data de 13.08.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Apoi, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.pr.civ., apreciază durata cercetării procesului la 30 de zile.
La interpelarea instanței, petenta arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Petenta arată că nu mai are alte probe și solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 255 și 258 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat ori probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Petenta solicită admiterea plângerii contravenționale astfel cum aceasta a fost formulată, fără cheltuieli de judecată. Pe fond, învederează că, în data de 05.08.2014, ora 19, se deplasa cu autoturismul dinspre Piața Mărăști spre centru, iar la intersecția dintre . și . trecut pe culoarea galbenă a semaforului electric. Arată că legea prevede posibilitatea de a trece pe culoarea galbenă în cazul în care conducătorul auto apreciază că nu poate opri în condiții de siguranță. De asemenea, arată că agentul de poliție se afla după semafor, astfel că nu avea cum să vadă culoarea semaforului.
În temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ. instanța, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ la data de 07.08.2014, petenta P. M. D. a solicitat în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 05.08.2014.
În motivarea plângerii, petenta a învederat, în esență, că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție nu este reală întrucât a trecut pe culoarea galbenă a semaforului electric, iar agentul de poliție, fiind departe de semafor, nu avea cum să vadă culoarea acestuia.
În drept, s-au invocat prevederile art. 52 alin. 2 și art. 53 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001, C.pr.civ., CEDO.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 5 - 7).
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxa judiciară de timbru – fila 4.
Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ a depus, prin Serviciul Registratură, întâmpinare – fila 11, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În motivare, a susținut că fapta comisă de petentă a fost constatată personal de agentul constatator, astfel că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie și face totdeauna dovadă până la proba contrarie.
În drept, a invocat prevederile art. 205 – 206, art. 249, art. 315 alin. 1 C.pr.civ., OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
La data de 10.10.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare – filele 18 - 19.
În cauză, instanța a administrat și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 05.08.2014 a fost întocmit de către agentul constatator din cadrul IPJ Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ (fila 5), prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că, în aceeași dată, în jurul orelor 19.20, a condus auto marca Toyota, cu nr. de înmatriculare_, pe . Cluj-N., înspre . I., și nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric instalat la intersecția cu . aceste motive, petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 360 lei și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat de către petentă, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat că „am trecut pe galben”.
În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție.
Analizând procesul verbal de contravenție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Apoi, instanța reține că, situațiile în care lipsa anumitor mențiuni sau elemente din procesul verbal atrag nulitatea absolută a acestuia sunt expres și limitativ prevăzute în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar în celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite anumite cerințe privind întocmirea procesului verbal, nulitatea procesului verbal nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului (Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție nr. XXII din data de 19.03.2007).
Sub acest aspect, în cauză, petenta nu a invocat niciun motiv de nulitate al procesului verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În cauză, instanța constată că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acesteia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.
Simpla susținere a petentei că, situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității întrucât nu a trecut pe culoarea roșie a semaforului electric, nu poate să răstoarne, în opinia instanței, prezumția de temeinicie a procesului-verbal atacat. D. fiind faptul că procesul verbal de contravenție conține constatările personale ale agentului constatator, el face dovada situației de fapt ce a dus la încheierea sa, iar în acest caz, simpla negare a petentei în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât prin probele prezentate nu se infirmă situația de fapt reținută și nici nu s-au invocat împrejurări credibile pentru a putea răsturna prezumția simplă de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție în puterea legii.
În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, instanța reține că, legiuitorul european a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D. fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea ca nepedepsite a mai multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențială dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.
O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană a analizat limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții.
Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. De asemenea, Curtea a stabilit că sarcina ei nu este aceea de a verifica compatibilitatea in abstracto a unei prezumții legale sau simple cu prevederile Convenției, ci de a determina dacă aceasta a fost aplicată în concret reclamantului într-o manieră compatibilă cu respectarea prezumției de nevinovăție (cauza Bouamar împotriva Franței).
Prin urmare, Curtea statuează că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de „stabilire legală a vinovăției” în sensul art. 6 din Convenția europeană. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale minore ca gravitate, raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase. Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului verbal de contravenție, instanța europeană a menționat în mod constant că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor naționale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli și Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Franței).
Instanța constată astfel că aplicarea art. 6 din Convenție în prezenta cauză nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă. Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile și pot fi răsturnate prin proba contrară, iar procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.
În acest context, Curtea Europeană menționează că prezumțiile de fapt sau de drept operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic împotriva Suediei). Înțeleasă în forma ei restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.
Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca, în materie contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal. Or, sarcina instanței de judecată a fost de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.
Dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 permit o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevăd că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție. În prezenta cauză, petenta nu a înțeles să facă dovada contrară celor menționate în procesul verbal de contravenție prin administrarea vreunei probe și nu a reușit să infirme împrejurările de fapt și de drept menționate în procesul verbal de constatare a contravenției.
În apărarea sa, petenta a invocat prevederile art. 53 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, susținând că a fost susprinsă de culoarea galbenă a semaforului electric, iar o frânare violentă ar fi oprit-o în mijlocul intersecției, motiv pentru care a ales să traverseze intersecția pe culoarea galbenă. Astfel, potrivit art. 53 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 (H.G. nr. 1391/2006, republicată) „Când semnalul de culoare galbenă apare după semnalul de culoare verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute la art. 52 alin. (2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță.” Analizând susținerile petentei prin raportare la dispozițiile legale menționate, instanța apreciază că aceasta, prin acțiunea sa, și-a asumat riscul nerespectării dispozițiilor legale, respectiv cele ale art. 53 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, anterior prezentate, petentei nefiindu-i permis, potrivit legii, nici să patrundă în intersecție pe culoarea galbenă a semaforului, aceasta cunoscând faptul că semaforul urma să arate culoarea roșie, iar nu cea verde. Astfel, potrivit dispozițiilor legale, în cauză, petenta trebuia să facă dovada că se afla atât de aproape de locurile prevăzute de art. 52 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, încât nu ar mai fi putut opri vehiculul în condiții de siguranță, dovadă care nu a fost efectuată. În opinia instanței, petenta trebuia să aibă un comportament prudent în trafic, prin acțiunea sa punând în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, precum și viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, susținerile sale neputând justifica comportamentul său în trafic în condițiile în care nu a făcut dovada că se afla, în momentul apariției culorii galbene la semafor, atât de aproape de locurile prevăzute de art. 52 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006, încât nu ar mai fi putut opri vehiculul în condiții de siguranță.
În consecință, în speță, instanța reține că petenta nu a dovedit inexactitatea situației de fapt reținute în procesul verbal de contravenție și nici nu a oferit o explicație rațională pentru care agentul constatator ar fi întocmit procesul verbal de contravenție cu consemnarea unei situații care nu corespunde realității, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia, prezumția de nevinovăție de care se prevalează petenta prin plângerea formulată fiind răsturnată, având în vedere că nu există dubii privind exactitatea observațiilor personale ale agentului constatator.
Față de considerentele expuse și având, totodată, în vedere și împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului verbal contestat, instanța reține că forța probantă a acestuia nu a fost răsturnată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
Prin urmare, instanța va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentă.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat, în condițiile în care plângerea contravențională formulată de petentă va fi respinsă în totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, plângererea contravențională formulată de petenta P. M. D., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, data de 10.11.2014.
Președinte, Grefier,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact. B.I.A./N.S./27.11._/4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6086/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
