Contestaţie la executare. Sentința nr. 9428/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9428/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 5584/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILA

DOSAR NR._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIERE CIVILĂ NR._/2014

Ședința publică din 16.12.2014

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află judecarea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr.9428/23.09.2014, pronunțată în prezentul dosar, înaintată de contestatorii C. V., C. E., T. (fostă C.) A.-M., C. D. și V. A. în contradictoriu cu intimata ..

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta intimatei c.j. H. O. L., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Instanța pune în discuție cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.9428/23.09.2014.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea cererii, întrucât instanța s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, apreciind că, prin cererea de completare a dispozitivului nu pot fi formulate petite noi. La solicitarea instanței, reprezentanta intimatei arată că, intimata nu a stăruit în executare după pronunțarea hotărârii în cauză.

Instanța reține în pronunțare cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr.9428/23.09.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului de față instanța constată că în dosarul prezentul dosar, contestatoriiau solicitat incetarea executarii silite si anularea tuturor actelor de executare, iar instanța a dispus anularea actelor de executare silita din dosarul executional nr.173/2014 al B.E.J.A. D. si Oszoczki.

Potrivit art.719 C.p.c., daca se admite contestatia la executare, instanta va dispune anularea ori incetarea executarii insesi.

In cauza s-au anulat toate actele de executare, iar dispunerea incetarii executarii ar fi fost in plus, intrucat anularea actelor de executare are acest rezultat, respectiv incetarea executarii.

În consecință instanța va respinge cererea de completare a dispozitivului în baza art.444 din Codul de procedură civilă, intrucat cele doua petite de incetare a executarii silite si anulare a actelor de executare, prevazute alternativ de lege, au acelasi sens si finalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de completare a dispozitivului înaintată de contestatorii C. V., C. E., T. (fostă C.) A.-M., C. D., toți cu domiciliul ales la SCA R. și Asociații din Cluj-N. ..1, . și V. A., domiciliat în Cluj-N. ., . în contradictoriu cu intimata ., prin Sucursala Cluj cu sediul în Cluj-N. . nr.40, jud. Cluj, ca neintemeiata.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi, 16.12.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR

4 ex./14.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9428/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA