Somaţie de plată. Sentința nr. 3614/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3614/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 3769/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3614/2014
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea . SI S. SRL, având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul creditoarei, av. T. M., lipsă fiind debitoarea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 C.pr.civ.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul creditoarei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și acordarea cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr._, creditoarea ., a chemat in judecata pe debitoarea . ȘI S. SRL, solicitând emiterea unei ordonanțe prin care să fie somată debitoarea la plata sumei de 8.079,12 lei reprezentand contravaloarea facturilor T. 12/3207/02.02.2012, scadentă la data de 05.02.2012, T. 111/_/24.09.2011, scadentă la data de 27.11.2011, T. 11/_/23.09.2011, scadentă la data de 26.11.2011, T. 11/_/_, scadentă la data de 24.09.2011, T. 11/2238/20.09.2011, scadentă la data de 23.09.2011, T. 11/_/19.09, scadentă la data de 22.09.2011, T. 11/_/16.09.2011, scadentă la data de_, T. 11/_/15.09.2011, scadentă la data de 18.09.2011, T. 11/_/01.11.2011, scadentă la data de 04.11.2011, T. 11/_/23.11.2011, scadentă la data de 26.11.2011, T. 11/_/26.11.2011, scadentă la data de 29.11.2011, T. 11/_/25.11.2011, scadentă la data de 28.11.2011, T. 11/_/24.11.2011, scadentă la data de 27.11.2011, T. 11/_/22.11.2011, scadentă la data de 25.11.2011, T. 11/_/21.11.2011, scadentă la data de 24.11.2011, T. 11/_/18.11.2011, scadentă la data de 21.11.2011, T. 11/_/16.11.2011, scadentă la data de 19.11.2011, T. 11/_/15.11.2011, scadentă la data de 18.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/10.11.2011, scadentă la data de 13.11.2011, T. 11/_/09.11.2011, scadentă la data de 12.11.2011, T. 11/_/08.11.2011, scadentă la data de 11.11.2011, T. 11/_/07.11.2011, scadentă la data de 10.11.2011, T. 11/_/02.11.2011, scadentă la data de 05.11.2011, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, creditoarea a arătat în esență că între părți au existat tranzacții comerciale în urma cărora a furnizat debitoarei, în repetate rânduri, diverse consumabile auto, pentru care a emis facturile fiscale sus-menționate, care au fost însușite de către debitoare prin semnătură și ștampilă si nu au fost refuzate sau returnate în original creditoarei, însă debitoarea nu achitat contravaloarea mărfurilor achiziționate, înregistrând debitul restant în litigiu.
A mai arătat creditoarea ca suma în litigiu constituie creanță certă, lichidă și exigibilă, iar în drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 si urm/NCPC.
Debitoarea, legal citată, nu a formulat întâmpinare si nici nu si-a delegat un reprezentant in instanța pentru a-si preciza poziția procesuala.
Cererea este timbrată cu 200 lei taxă de timbru, achitată cu chitanța_/05.03.2014 depusă la fila 42 de la dosarul cauzie.
Din înscrisurile de la (f. 33-38) rezultă că anterior promovării prezentei cereri, creditoarea a somat debitoarea în procedura prevăzuta de art. 1014/NCPC, pentru plata sumelor în litigiu.
În probațiune, a fost utilizată prezumția instituita de art. 1018/NCPC și a fost administrată proba cu înscrisuri.
Deliberând, instanța retine următoarele:
Din copia facturilor T. 12/3207/02.02.2012, scadentă la data de 05.02.2012, T. 111/_/24.09.2011, scadentă la data de 27.11.2011, T. 11/_/23.09.2011, scadentă la data de 26.11.2011, T. 11/_/_, scadentă la data de 24.09.2011, T. 11/2238/20.09.2011, scadentă la data de 23.09.2011, T. 11/_/19.09, scadentă la data de 22.09.2011, T. 11/_/16.09.2011, scadentă la data de_, T. 11/_/15.09.2011, scadentă la data de 18.09.2011, T. 11/_/01.11.2011, scadentă la data de 04.11.2011, T. 11/_/23.11.2011, scadentă la data de 26.11.2011, T. 11/_/26.11.2011, scadentă la data de 29.11.2011, T. 11/_/25.11.2011, scadentă la data de 28.11.2011, T. 11/_/24.11.2011, scadentă la data de 27.11.2011, T. 11/_/22.11.2011, scadentă la data de 25.11.2011, T. 11/_/21.11.2011, scadentă la data de 24.11.2011, T. 11/_/18.11.2011, scadentă la data de 21.11.2011, T. 11/_/16.11.2011, scadentă la data de 19.11.2011, T. 11/_/15.11.2011, scadentă la data de 18.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/11.11.2011, scadentă la data de 14.11.2011, T. 11/_/10.11.2011, scadentă la data de 13.11.2011, T. 11/_/09.11.2011, scadentă la data de 12.11.2011, T. 11/_/08.11.2011, scadentă la data de 11.11.2011, T. 11/_/07.11.2011, scadentă la data de 10.11.2011, T. 11/_/02.11.2011, scadentă la data de 05.11.2011, depuse la filele 7-32 rezultă că în intervalul 02.11._12 creditoarea a livrat debitoarei mărfuri, iar la scadența facturilor aceasta nu a achitat contravaloarea lor. A înregistrat un debit neachitat în cuantum de 8.079,12 lei.
Toate aceste facturi au fost acceptate la plata de către debitoare, prin semnătura si/sau aplicarea ștampilei.
Potrivit art. 1013/NCPC procedura speciala a ordonanței de plata se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte civile, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori in alt mod admis de lege.
Din cuprinsul acestui text de lege reiese așadar că pentru admisibilitatea cererii de ordonanță de plata este necesar ca suma în litigiu să fie certă, lichidă și exigibilă și respectiv să rezulte dintr-un înscris însușit sub semnătură de partea căreia i se pretinde plata.
Conform disp. art. 662 alin. 2-4/NCPC, o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și este exigibilă atunci când este ajunsă la scadență.
În speță, instanța constată că debitul în litigiu a fost însușit de către debitoare sub semnătură și constituie creanțăa certa, lichidă și exigibilă, deoarece atât existența, cât și cuantumul și exigibilitatea sa rezultă din facturi acceptate la plată, ce constituie contracte în formă simplificată, specifică raporturilor dintre profesioniști.
Mai mult, legal citată, cu mențiunea că este obligată sa depună întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecata și respectiv că nedepunerea întâmpinării poate fi considerată ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, în conformitate cu dispozițiile art. 1018/NCPC, debitoarea nu a depus întâmpinare, motiv pentru care instanța va da eficiență prezumției instituite de textul de lege sus-menționat.
Față de considerentele de fapt și de drept mai-sus expuse, instanța apreciază că cererea formulată de creditoare este fondată și în consecință, în temeiul disp. art. 1021 alin. 1/NCPC va dispune admiterea acesteia, conform dispozitivului prezentei ordonanțe.
În baza disp. art. 453 alin. 1/NCPC instanța va obliga debitoarea la 200 lei cheltuieli de judecată către creditoare.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de creditoarea ., cu sediul Cluj-N., ., jud. Cluj, J_ CUI_, în contradictoriu cu debitorul . SI S. SRL, cu sediul în DN 57, nr. 10, M. V., jud. C. S., cod_, J_, CUI_.
Obliga debitorul sa achite creditorului, în termen de 10 zile de la comunicare, suma de 8.079,12 lei, debit si 200 lei cheltuieli de judecata.
Cu drept de a formula cerere în anulare în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. CRIȘANELENA N. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex., 2014-05-03
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9428/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








