Contestaţie la executare. Sentința nr. 2934/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2934/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 17561/211/2013
Operator de Date cu Caracter Personal - 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Dosar nr._
Sentința civilă nr.2934
Ședința publică din 21.03.2014
Instanta constituită din:
P.: D. G. R.
Grefier: F. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea B. S. V., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. PUBLICE CLUJ, având ca obiect - contestație la executare
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 14.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea data, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru delibera, a amanat pronunțarea pentru data de azi, 21.03.2014, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr._ /25.07.2013, contestatoarea B. S. V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. PUBLICE CLUJ, următoarele: 1) anularea parțială a titlului executoriu nr._/28.06.2013, pentru suma de_ lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente; 2) anularea parțială a somației execuționale nr.12/_ /_/28.06.2013, pentru suma de_ lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente; 3) anularea parțială a executării silite pornite împotriva sa în dosarul execuțional nr._/28.06.2013, pentru suma de_ lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente; 4) suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului execuțional mai sus menționat până la soluționarea prezentei contestații la executare; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că în data de 09.07.2013 intimata i-a transmis prin intermediul poștei titlul executoriu și somația mai sus menționate, prin care a fost înștiințată că figurează cu un debit total de_ lei, din care suma de_ lei reprezintă contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Nu contestă suma de 3000 lei reprezentând impozit pe veniturile din activități independente, inclusă în somația și titlul executoriu transmise, ci doar contribuția la asigurările sociale de sănătate în valoare de_ lei.
Titlul executoriu și somația execuțională în litigiu nu îndeplinesc formalitățile prevăzute de literele g și h ale alin.2 al art.43 C. proc. fisc., respectiv actele nu poartă semnătura și ștampila în original ale persoanelor împuternicite de către intimată. În aceste condiții, potrivit art.46 C. proc. fisc., actele administrative menționate sunt nule.
Titlurile de creanță enumerate în cuprinsul titlului executoriu în litigiu nu i-au fost comunicate, fiind astfel încălcate disp. art.44 C. proc. fisc. În aceste condiții sunt incidente disp. art.45 C. proc. fisc., respectiv titlurile de creanță în discuție nu îi sunt opozabile, câtă vreme nu i-au fost comunicate în condițiile legii și, prin urmare, titlul executoriu emis în considerarea unor acte ce îi sunt inopozabile este nul. Vătămarea sa prin necomunicarea titlurilor de creanță ce au stat la baza emiterii titlului executoriu este evidentă, ea nefiind în măsură să achite sau să conteste, potrivit legii, forma sau conținutul acestor acte administrativ-fiscale.
În drept, au fost invocate disp. art.172 și urm. C. proc. fisc., art.718 N.C.P.C., precum și prevederile legale mai sus menționate.
Prin întâmpinarea depusă la data de 24.10.2013 (filele 43, 44) intimata a solicitat respingerea contestației la executare deduse judecății.
În motivare, a arătat că toate criticile expuse de către contestatoare fac referire la o . aspecte de natură procedurală, precum și la însăși existența obligației de plată stabilită prin deciziile de impunere, iar din acest punct de vedere apreciază ca fiind inadmisibilă contestația la executare și la titlu.
Cât privește presupusul viciu al actelor de executare silită în litigiu constând în inexistența semnăturii reprezentantului legal și a ștampilei instituției din cuprinsul acestora, lipsa acestor mențiuni din cuprinsul actelor contestate nu constituie o cauză de nevalabilitate a acestora, având în vedere disp. art.1 din Ordinul nr.1364/25.09.2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative, potrivit cărora anumite acte administrative emise în procesul de colectare a creanțelor fiscale, printre care și titlul executoriu și somația, sunt valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, îndeplinind cerințele legale aplicabile actelor administrative.
Contestatoarea a susținut că actele de executare emise de către ea nu au la bază un titlu de creanță legal comunicat, deși a menționat faptul că aceste acte administrative au fost emise de către Casa de Asigurări de Sănătate Cluj și împotriva lor a exercitat calea de atac prevăzută de dispozițiile legale incidente în contradictoriu cu instituția emitentă, în cadrul căreia urmează să pună în discuție aspectele procedurale privind comunicarea deciziilor de impunere.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 14.11.2013 (filele 53 - 56) contestatoarea a arătat că nu a criticat deciziile de impunere ce constituie titlurile de creanță aflate la baza emiterii titlului executoriu, ci a arătat că aceste decizii nu i-au fost comunicate, nefiindu-i deci opozabile, intimata neavând posibilitatea de a emite un titlu executoriu în aceste condiții.
Prin urmare, neregularitatea procedurii de executare silită poate fi criticată doar pe calea contestației la executare, nefiind în situația în care s-ar putea promova o acțiune în contencios administrativ împotriva actelor respective, care sunt acte de executare.
Titlurile de creanță ce stau la baza titlului executoriu atacat în prezenta cauză nu se identifică în niciun caz cu deciziile de impunere emise de către Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, având în vedere că acestea din urmă sunt emise la alte date și pentru sume diferite decât cele arătate în cuprinsul titlului executoriu. Mai mult, în cuprinsul titlului executoriu sunt menționate 5 titluri de creanță separate, fiecare purtând o dată separată și un număr separat, precum și o obligație de plată separată, pe când deciziile de impunere ce i-au fost comunicate sunt globale, cuprinzând toate contribuțiile pe care C.A.S.J. Cluj le considera datorate la data emiterii.
Titlurile de creanță menționate în cuprinsul titlului executoriu atacat sunt, de altfel, și ulterioare deciziilor de impunere care i-au fost comunicate, acestea din urmă fiind emise la 13.12.2012, 01.03.2012 și 31.05.2012.
Chiar dacă s-ar admite că intimata are dreptul de a pune în executare doar anumite sume parțiale din cuprinsul deciziilor de impunere emise și comunicate de către C.A.S.J. Cluj, pe care le-a preluat spre executare, în cuprinsul titlului executoriu ar fi trebuit menționate atunci deciziile de impunere comunicate și care au fost anexate cererii de chemare în judecată. Or, în cuprinsul titlului executoriu se menționează alte titluri de creanță, emise la alte date, pentru alte sume, purtând și numere diferite.
În ședința publică din 14.03.2014 contestatoarea a precizat verbal contestația la executare, arătând că solicită anularea parțială a titlului executoriu, a somației execuționale, precum și a executării silite pornite împotriva sa în dosarul execuțional în litigiu pentru sumele aferente titlurilor de creanță enumerate în cuprinsul titlului executoriu și în privința cărora intimata nu a făcut dovada comunicării lor în mod legal.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit înscrisurilor depuse la filele 10, 11 din dosar, în vederea executării silite a obligațiilor fiscal bugetare datorate de către contestatoare, intimata a emis titlul executoriu nr._/28.06.2013 și somația execuțională nr.12/_ /_/28.06.2013 pentru suma totală de_ lei (din care suma de 3000 lei reprezentând impozit pe venituri din activități independente, iar suma de_ lei reprezentând contribuții F.N.U.A.S.S.); în acest sens a fost constituit dosarul execuțional nr._/28.06.2013.
După cum rezultă din titlul executoriu mai sus menționat, coroborat cu înscrisurile comunicate de către intimată pentru termenul din 14.03.2014, creanțele reprezentând contribuții F.N.U.A.S.S. enumerate în cuprinsul titlului executoriu în discuție au fost stabilite prin următoarele titluri de creanță: 1) decizia de impunere referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/31.12.2012 emisă de către intimată pentru suma totală de_ lei (din care, conform anexei la această decizie, suma de 7399 lei reprezentând dobândă, iar suma de_ lei reprezentând penalități); 2) doc. nr._/15.04.2013 emis pentru suma de 1203 lei și respectiv suma de 1203 lei; 3) decizia de impunere nr._/21.03.2013 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013, pentru suma de 1032 lei și decizia de impunere nr._/26.02.2013 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013, pentru suma de 732 lei.
Examinând în acest context temeinicia contestației la executare deduse judecății, instanța apreciază că în ceea ce privește primul motiv de nelegalitate a procedurii de executare silită în litigiu invocat de către contestatoare, referitor la inexistența în cuprinsul titlului executoriu și a somației execuționale a semnăturii și a ștampilei, în original, a persoanelor împuternicite de către intimată, acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit disp. art.43 din O.G. nr.92/2003 „ (1) Actul administrativ fiscal se emite numai in forma scrisa; (2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmatoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis si data de la care isi produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei imputernicite de contribuabil, dupa caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele si semnatura persoanelor imputernicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) stampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia; j) mentiuni privind audierea contribuabilului; (3) Actul administrativ fiscal emis în condițiile alin.2 prin intermediul mijloacelor informatice este valabil și în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinește cerințele legale aplicabile în materie”; de asemenea, potrivit alin.4 al aceluiași articol „Prin ordin al ministrului economiei și finanțelor se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condițiile alin.3”.
În scopul implementării acestor prevederi legale a fost emis de către Ministerul Economiei și Finanțelor Ordinul nr.1364/ 2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative, ordin în cuprinsul căruia au fost enumerate (art.1) categoriile de acte administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice, în procesul de colectare a creantelor fiscale, care sunt valabile fara semnatura si stampila organului emitent, îndeplinind cerintele legale aplicabile actelor administrative, printre acestea regăsindu-se și titlul executoriu (pct.2) și somația (pct.3), ale căror modele au fost prezentate în anexele nr.2 și respectiv nr.3 ale aceluiași ordin.
Conform art.46 din O.G. nr.92/2003 „Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei imputernicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnaturii persoanei imputernicite a organului fiscal, cu exceptia prevazuta la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu”.
Analizând conținutul titlului executoriu și a somației execuționale în litigiu prin raportare la exigențele de ordin formal impuse de prevederile legale mai sus menționate pentru valabilitatea acestora, instanța constată că actele de executare silită în discuție au fost valabil emise, de vreme ce în cuprinsul acestora au fost inserate toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.46 O.G. nr.92/2003.
Referitor la lipsa semnăturii și a ștampilei organului emitent, față de dispozițiile exprese în acest sens cuprinse în art.43 alin.3 din O.G. nr.92/2003, coroborate cu cele ale art.1 din Ordinul M.E.F. nr.1364/ 2007 privind emiterea prin intermediul mijloacelor informatice a unor acte administrative, din care rezultă că legiuitorul a exclus în mod expres de la îndeplinirea acestei cerințe de ordin formal anumite acte administrative emise prin intermediul mijloacelor informatice, prin care și titlurile executorii și somațiile execuționale emise în materie fiscală, instanța apreciază că apărarea în discuție apare ca fiind vădit nefondată.
Cât privește cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat în susținerea contestației la executare, referitor la necomunicarea către contestatoare a unora dintre titlurile de creanță evidențiate în cuprinsul titlului executoriu în litigiu, instanța reține că prin dispozițiile art.44 alin.1 din O.G. nr.92/2003 (în forma aflată în vigoare la data emiterii titlurilor de creanță în litigiu) a fost instituită obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat, în cuprinsul alineatelor următoare fiind enumerate expres modalitățile în care se poate realiza în mod legal această procedura de comunicare.
Or, în speță, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către intimată, procedura de comunicare a titlurilor de creanță în baza cărora a fost pornită executarea silită în litigiu a fost legal îndeplinită doar în ceea ce privește decizia de impunere nr._/26.02.2013 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013, pentru suma de 732 lei (comunicată contestatoarei la data de 05.03.2013, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire) și, de asemenea, în ceea ce privește decizia de impunere nr._/21.03.2013 privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și obligațiile de plată cu titlu de contribuții de asigurări sociale pentru anul 2013, pentru suma de 1032 lei (decizie care a fost semnată de primire de către contestatoare, la data de 21.03.2013).
În schimb, în ceea ce privește decizia de impunere nr._/31.12.2012 emisă pentru suma totală de_ lei (din care suma de 7399 lei reprezentând dobândă, iar suma de_ lei reprezentând penalități) intimata a depus la dosar, în dovedirea îndeplinirii procedurii de comunicare a acesteia, un anunț colectiv de comunicare prin publicitate întocmit în data de 02.04.2013.
Analizând legalitatea acestei proceduri de comunicare a deciziei de impunere mai sus menționată, instanța reține că potrivit disp. art.44 alin.22 din O.G. nr.92/2003 „În cazul în care comunicarea potrivit alin.2 sau 21, după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate”.
Rezultă, așadar, că procedura de comunicare prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost reglementată ca o modalitate subsidiară de comunicare, la care se poate recurge doar în situația în care procedura de comunicare nu s-a putut realiza fie prin înmânarea actului administrativ fiscal contribuabilului, sub semnătură de primire sau comunicare prin poștă cu confirmare de primire, fie prin mijloace electronice.
Or, în speță, intimata nu a făcut dovada imposibilității de comunicare prin poștă a deciziei de impunere în discuție, ceea ce atrage sancțiunea inopozabilității față de contestatoare a acestui act administrativ fiscal, în temeiul disp. art.45 alin.2 din O.G. nr.92/2003.
De asemenea, instanța reține că în ceea ce privește titlul de creanță doc. nr._/15.04.2013 la dosar nu există dovada comunicării acestuia în vreuna din modalitățile expres prevăzute de lege și nici dovada înmânării sale contestatoarei.
Rezultă, prin urmare, că procedura de executare silită în ceea ce privește creanțele fiscale aferente celor două titluri de creanță mai sus menționate a fost pornită în mod nelegal împotriva contestatoarei, în condițiile în care acesteia nu i-au fost comunicate în prealabil titlurile de creanță respective, ceea ce a condus la privarea sa de posibilitatea de a achita în mod benevol sumele stabilite în sarcina sa de către intimată cu titlu de contribuție F.N.U.A.S.S., majorări de întârziere și penalități sau, după caz, de a contesta cele două titluri de creanță în discuție conform procedurii instituite de disp. art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003.
Ca atare, constatând în considerarea celor mai sus expuse existența unei vătămări cauzate contestatoarei prin demararea procedurii de executare silită fără comunicarea în mod valabil a titlurilor de creanță constând în decizia de impunere nr._/31.12.2012 și doc. nr._/15.04.2013, instanța apreciază ca fiind întemeiată contestația la executare formulată de către contestatoare, astfel cum a fost precizată, motive pentru care o va admite și va dispune anularea parțială a titlul executoriu nr._/28.06.2013, a somației execuționale nr.12/_ /_/28.06.2013, precum și a executării silite pornite împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr._/28.06.2013, respectiv pentru următoarele sume stabilite în sarcina contestatoarei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente:_ lei și 7399 lei, ambele stabilite prin decizia de impunere nr._/31.12.2012; 1203 lei și 1203 lei, ambele stabilite prin doc. nr._/15.04.2013.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată ocazionate contestatoarei de prezentul litigiu, având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată, precum și disp. art.45 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013, instanța consideră ca fiind întemeiată și solicitarea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru achitată în prezentul dosar, motive pentru care va dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum total de 1050 lei achitată conform chitanțelor . nr._/24.07.2013, . nr._/24.07.2013, . nr._/13.08.2013 și nr._/13.08.2013, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Totodată, ținând cont de disp. art.453 alin.N.C.P.C., precum și de onorariul avocațial achitat de către contestatoare, conform chitanței . nr._/11.03.2014 eliberată de către C.. Av. M. A. V., instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare, astfel cum a fost precizată, formulată de către contestatoarea B. S. V., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. M. A. V., în Cluj-N., P-ța. A. I. nr.8, .. Cluj, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A F. PUBLICE CLUJ, cu sediul în Cluj-N., P-ța. A. I. nr.19, jud. Cluj.
Anulează parțial titlul executoriu nr._/28.06.2013, somația execuțională nr.12/_ /_/28.06.2013, precum și executarea silită pornită împotriva contestatoarei în dosarul execuțional nr._/28.06.2013, respectiv pentru următoarele sume stabilite în sarcina contestatoarei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente:_ lei și 7399 lei, ambele stabilite prin decizia de impunere nr._/31.12.2012; 1203 lei și 1203 lei, ambele stabilite prin doc. nr._/15.04.2013.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru în cuantum total de 1050 lei achitată conform chitanțelor . nr._/24.07.2013, . nr._/24.07.2013, . nr._/13.08.2013 și nr._/13.08.2013, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezenând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 21.03.2014.
P. GREFIER
D. G. R. F. C.
| ← Suspendare provizorie a executării. Sentința nr. 6282/2014.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 8995/2014.... → |
|---|








