Contestaţie la executare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 23407/211/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publica din data de 31.10.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulata de contestatorii R. E. ș.a., în contradictoriu cu intimații P. R. ș.a., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare, se constata lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei după care grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 29.11.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 2 c.pr.civ.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 31.08.2011 sub nr._ contestatorii R. E., T. D. și TĂPĂSTĂU G. au solicitat, în contradictoriu cu intimații P. R., P. C., P. L. R. și P. O. H. anularea Titlului, a executării și a tuturor formelor de executare din dosarul nr. 791/2011 al B. B. M., suspendarea executării până la soluționarea irevocabilă a contestației.
La termenul din data de 29.11.2011, instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 242 pct. 2 c.pr.civ.
Analizând cererea formulată instanța reține dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod proc.civ. potrivit cărora „orice cerere de chemare în judecata, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părtii timp de un an”.
Având în vedere că de la data suspendării cauzei, prin încheierea de ședință din 29.11.2011 a trecut mai mult de un an și nu s-a mai efectuat vreun act de procedură în sensul repunerii pe rol a cauzei, raportat la dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că, în privința cererii formulate de reclamantă a intervenit perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatorii R. E. T. D. și TĂPĂSTĂU G. în contradictoriu cu intimații P. R., P. C., P. L. R. și P. O. H.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2014
JUDECĂTOR, GREFIER,
A. P. I. C.
DOSAR NR._
HOT.
31.10.2014
Constată perimată acțiunea civilă formulată de contestatorii R. E. ș.a., în contradictoriu cu intimații P. R. ș.a.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.10.2014
JUDECĂTOR,
A. P.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6940/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3883/2014.... → |
|---|








