Evacuare. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 15949/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2014
Ședința publică din data de 12 decembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. F.
GREFIER: M. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. G., în calitate de tutore al interzisei M. V. F. I. în contradictoriu cu pârâții M. F., M. M. C., C. L. și C. M., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 08.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, în aceeași constituire hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2013 pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, reclamanta I. G., în numele si pe seama interzisei M. V. F. I., a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. F. si soția M. M. C., C. L. si soția C. M. anularea contractului de închiriere, încheiat la data de 25.01.2006 între interzisa M. V. si pârâtul M. F., pe o perioadă de 15 ani având ca obiect imobilul situat în Cluj-N., ., pentru lipsa capacității de exercițiu a locatorului si evacuarea pârâților si a copiilor minori din locuința situată în Cluj-N., ., . CF nr._ Cluj, cu nr. top._/1/IV pentru lipsă de titlu locativ, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii reclamanta a arătat că numita M. V. F. I. este pusă sub interdicție din anul 1999, prin sentința nr. 517/23.11.1999, iar ea a fost numită tutore prin dispoziția nr. 284 din 25 ianuarie 2010. A arătat reclamanta că în ianuarie 2006, incapabila nu putea să încheie acte juridice valabile datorită lipsei de capacitate. A susținut reclamanta că acest contract de închiriere nu produce niciun efect, fiind lovit de nulitate relativă, iar actul juridic încheiat de cel lipsit de capacitate de exercițiu este lovit de nulitate relativă, indiferent că, ar fi vorba de un act juridic de administrare sau de dispoziție si indiferent că actul respectiv îl prejudiciază sau nu pe incapabil.
Reclamanta a învederat că acest contract a cărui anulare o solicită i-a fost opus de către pârâtul M. F. în dosarul nr._/211/2011 al Judecătoriei Cluj-N. în care solicitase evacuarea pârâților în baza unui alt contract de închiriere, expirat la data de 25.01.2011. În acel dosar a invocat pe cale de excepție nulitatea relativă a contractului, dar acțiunea în evacuare a fost respinsă. În consecință, în prezenta acțiune solicită pe cale directă anularea contractului de închiriere pentru lipsa capacității de exercițiu a semnatarei.
În drept reclamanta a indicat prev. art. 948 Cod civil, art. 950 pct. 2 Cod civil, art. 11 din Decretul nr. 31/1954.
În dovedirea cererii, s-au depus următoarele înscrisuri: sentința civilă nr. 517 pronunțata de Judecătoria Cluj-N. la data de 23.11.1999 (f. 6), dispoziția nr. 284/25.01.2010 (f. 7), extras de carte funciară (f. 8-9), contractul de închiriere (f. 10).
La data de 24.12.2013 pârâtul M. F. a depus întâmpinare si cerere reconvenționala (f. 31 – 34) prin care a solicitat respingerea cererii ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune în anularea contractului de închiriere, iar în ipoteza admiterii cererii de anulare a contractului de închiriere si evacuării, admiterea cererii reconvenționale si obligarea reclamantei la plata contravalorii investițiilor pe care le-a efectuat în imobilul închiriat si pe care le evaluează provizoriu la suma de 53.660 lei, obligarea reclamantei să restituie contravaloarea chiriei pentru intervalul de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data de 25.01.2021, având în vedere că a achitat integral chiria, anticipat, instituirea unui drept de retenție în favoarea sa cu privire la imobilul ce a făcut obiect al închirierii până la achitarea de către reclamantă a sumelor la care va fi obligată reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate în imobil.
În probațiune a depus la dosar un set de înscrisuri (f. 36 - 118).
La data de 17.02.2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare (fil. 136) prin care a arătat că excepția prescripției dreptului la acțiune este greșit invocată și solicită respingerea acesteia. A arătat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, care este complet greșit invocat. A susținut că, contractul de închiriere din 25.01.2006 pentru o perioadă de 15 ani a fost opus de către pârâtul M. F. în dosarul nr._/211/2011 la termenul din data de 24.06.2011. Aceasta este data la care tutorele a aflat de existența actului și prin urmare este data la care s-a născut dreptul la acțiune, care potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 este de 3 ani. De asemenea, a invocat prev. art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 susținând că atâta timp cât reprezentantul legal al interzisei nu cunoștea existența contractului pe baza căruia pârâții pretind că ocupă locuința, nu curge termenul de prescripție. Cu alte cuvinte, prescripția nu curge atâta timp cât titularul dreptului subiectiv, în speță reprezentantul interzisei nu are putința efectivă de a acționa.
În ceea ce privește cererea de restituire a chiriei, reclamanta a arătat că solicită respingerea acesteia întrucât nu există o dovadă a plății, iar în realitate o asemenea plată nu s-a făcut, neexistând absolut nici un fel de dovadă în acest sens. Contractul de care se prevalează pârâtul nu produce nici un efect și nu constituie nici un fel de dovadă, fiind semnat de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu. De asemenea, a susținut că persoana lipsită de capacitate de exercițiu restituie doar în limita folosului realizat, ceea ce în mod vădit nu există în situația de față.
Reclamanta a mai susținut că nu este de acord cu plata investițiilor întrucât au fost efectuate de către chiriași în favoarea lor și pe riscul lor în anul 2006, s-au folosit de ele de atunci și nu au avut autorizație pentru schimbarea structurii apartamentului.
Aspecte procesuale:
Prin încheierea din data de 17.03.2014 (fila 154) instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă până la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în dosarul nr._/211/2011 al Judecătoriei Cluj-N..
La data de 08.12.2014 instanța a admis cererea de repunere a cauzei pe rol.
La termenul din data de 08.12.2014 instanța a pus în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtul M. F. și a reținut cauza în pronunțare pe excepție.
Analizând actele și materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit extrasului CF nr._-C1-U3 (filele 8 - 9) reclamanta M. V. F. I. figurează în calitate de proprietară tabulară a imobilului situat în Cluj-N., ., parter, ., având nr. top._/1/IV.
La data de 25.01.2006 între reclamantă, în calitate de proprietar și pârâtul M. F., în calitate de chiriaș, a fost încheiat un contract de închiriere, având ca obiect imobilul apartament situat în Cluj-N., ., perioada închirierii fiind de 15 ani, începând cu data de 25.01.2006, iar chiria lunară fiind stabilită la suma de 100 RON, achitată anticipat (fila 10).
Cu privire la dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, raportat la data nașterii situației juridice dedusă judecății, respectiv 2006, instanța apreciază că prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1864.
Potrivit art. 248 C.proc.civ. „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocata de către pârât, instanța constata următoarele:
Prin acțiunea dedusa judecații, se tinde, la desființarea contractului supra menționat, reclamanta invocând în susținerea demersului său motivul de nulitate relativă constând în lipsa capacității de exercițiu a locatorului la data încheierii contractului, pe considerentul faptului că la data încheierii contractului, 25.01.2006, numita M. V. F. I. era pusă sub interdicție.
Potrivit art. 949 din Codul civil de la 1864, Poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege. Mai departe art. 950 din Cod prevede că Necapabili de a contracta sunt: (…) 2. interzișii.
Sancțiunea nerespectării regulilor referitoare la capacitatea civilă de exercițiu constă în nulitatea relativă a actului juridic încheiat. Este vorba despre o nulitate expresă, fiind consacrată, pentru persoana pusă sub interdicție de art. 147 din Codul familiei, care, în privința tutelei celui pus sub interdicție judecătorească, face trimitere la regulile aplicabile tutelei minorului ce nu a împlinit vârsta de 14 ani, respectiv art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 32/1954, potrivit căruia „Actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit vârsta de patrusprezece ani, sunt anulabile pentru incapacitate, chiar daca nu este leziune”. Așadar, este lovit de nulitate relativă actul juridic încheiat de cel lipsit de capacitate de exercițiu, indiferent că ar fi vorba de un act juridic de administrare sau de un act juridic de dispoziție și indiferent că actul respectiv îl prejudiciază ori nu pe incapabil.
Având în vedere că sancțiunea este aceea a nulității relative, devine incidentă, excepția prescripției dreptului la acțiune, fiind aplicabile prevederile art. 3 alin. 1 corelate cu art. 9 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958.
Astfel, art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 stabilește termenul comun de prescripție, de trei ani, operant în toate situațiile în care legea nu prevede un alt termen, iar art. 9 alin. 2 prevede că „în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul său legal sau persoana chemata de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anularii, însa cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”.
Așadar, momentul de la care începe să curgă prescripția extinctivă a acțiunii în declararea nulității relative diferă în funcție de cauza de nulitate relativă. Pentru violență, există un moment obiectiv și anume cel la care a încetat acest viciu de consimțământ. Pentru celelalte cauze de nulitate relativă, legea fixează două momente alternative de la care poate începe să curgă prescripția extinctivă, anume, fie momentul subiectiv al cunoașterii cauzei de anulare, fie momentul obiectiv al expirării celor 18 luni de la încheierea actului juridic. Termenul de 18 luni stabilit de art. 9 din Decretul nr. 167/1958 nu este un termen de prescripție extinctivă sau un termen limită până la care trebuie declanșată acțiunea, ci are funcția de a marca momentul de la care începe să curgă prescripția pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost cunoscută înăuntrul acestor 18 luni. În doctrină s-a considerat că legea a instituit o prezumție absolută conform căreia cauza de nulitate relativă a fost cunoscută ori trebuia să fie cunoscută de cel interesat să invoce nulitatea relativă cel mai târziu la expirarea termenului de 18 luni de la data încheierii actului juridic.
În speță însă, intră în discuție cea de-a doua ipoteză prevăzută de art. 9 din Decretul nr. 167/1958, antrenând momentul obiectiv, căci aceasta ipoteza marchează momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripție de trei ani, când cauza de nulitate relativa nu a fost cunoscuta în intervalul celor 18 luni.
Or, contractul de închiriere a fost perfectat la data de 25.01.2006, astfel că însumând 18 luni de la data încheierii actului cu cei trei ani scurși ulterior expirării celor 18 luni, rezultă cu forța evidenței că termenul de prescripție pentru motivul de nulitate relativă invocat s-a împlinit la data de 25.07.2010, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 09.07.2013.
Instanța arată că susținerea reclamantei constând în aceea că dreptul la acțiune s-a născut la data de 24.06.2011, aceasta fiind data la care tutorele I. G. a aflat de existența actului este neîntemeiată. Termenul de prescripție ar fi început să curgă la data la care tutorele ar fi cunoscut existența actului numai dacă acest moment subiectiv ar fi avut loc în intervalul de 18 luni de la data încheierii actului, adică în perioada 25.01.2006 – 25.07.2007. Este adevărat că numita I. G. a fost numită ca și tutore al reclamantei la data de 25.01.2010 conform dispoziției nr. 284/25.01.2010 a Primarului mun. Cluj-N. și astfel nu avea cum să introducă acțiunea în numele persoanei pusă sub interdicție.
În perioada 25.01.2006 – 25.01.2010, tutore al reclamantei era numita M. F. L. M..
Având în vedere că din actele depuse la dosar de către pârâtul M. F., respectiv rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 7654/IV/b/121/30.12.2008 și nr. 1093/IV/b/26/15.07.2009(fil. 37 – 42) reiese că la datele de 14.11.2006, 01.09.2003 și 12.12.2007, numita M. F. L. M., tutorele reclamantei în perioada 1999 – 25.01.2010, prezenta diagnosticul de „demență mixtă și dependență cronică alcoolică”, aceasta neavând capacitatea de a aprecia și a discerne conținutul, semnificația și consecințele propriilor fapte, iar ulterior, prin sentința civilă nr. 4091/15.03.2011, pronunțată de Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._/211/2010 (fil. 43 – 45) a fost pusă sub interdicție, instanța apreciază că în perioada 25.01.2006 – 25.01.2010, reclamanta nu a avut un reprezentant legal. Astfel, deși formal era numită ca și tutore al reclamantei numita M. F. L. M., din actele menționate reiese că în fapt în această perioadă tutorele nu putea să apere interesele reclamantei în mod corespunzător, așa încât instanța va aprecia că reclamanta nu a avut un reprezentant legal și prin urmare sunt incidente disp. art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privind suspendarea termenului de prescripție.
Dacă termenul de 18 luni stabilit de art. 9 din Decretul nr. 167/1958 nu este un termen de prescripție extinctivă, nefiind astfel susceptibil de suspendare sau întrerupere, ci are funcția de a marca momentul de la care începe să curgă prescripția pentru ipoteza în care cauza de nulitate relativă nu a fost cunoscută înăuntrul acestor 18 luni înseamnă că termenul de prescripție de trei ani ar fi trebuit să înceapă să curgă la data de 25.07.2007. Cum la acea dată reclamanta M. V. F. I. nu avea reprezentant legal, termenul de prescripție a fost suspendat în perioada 25.07.2007 – 25.01.2010, când a fost numită ca și tutore al reclamantei numita I. G.. Chiar și dacă calculăm termenul de prescripție de 3 ani începând cu data de 25.01.2010, data încetării suspendării, reiese că acțiunea s-a prescris la data de 25.01.2013, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru considerentele arătate, instanța va admite excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul M. F. prin întâmpinare, și în consecință va respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta I. G., în calitate de tutore al interzisei M. V. F. I. în contradictoriu cu pârâții M. F., M. M. C., C. L. și C. M..
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către pârâtul M. F. instanța o va respinge ca rămasă fără obiect având în vedere că nu s-a admis cererea de anulare a contractului de închiriere și nu s-a dispus evacuarea sa din imobil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtul M. F. prin întâmpinare.
Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta I. G., în calitate de tutore al interzisei M. V. F. I., cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu pârâții M. F., M. M. C., C. L. și C. M., toți cu domiciliul în Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect anulare act.
Respinge ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional M. F. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvențională I. G., în calitate de tutore al interzisei M. V. F. I..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, iar motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 decembrie 2014.
JUDECĂTOR,GREFIER,
M. C. FINTOCMARIA M.
Red./dact./MCF/7 ex./27.01.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... | Somaţie de plată. Sentința nr. 2157/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|
