Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3263/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 3263/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6166/211/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar civil nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIERE CIVILĂ Nr. 3263/2014

Ședința Camerei de Consiliu din data de 31.03.2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: R. E. G.

GREFIER: A. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către petentul B. E. Judecătoresc S. R. M.,având ca obiect încuviințare executare silită.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Soluționarea cererii s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților.

În temeiul art.131 alin.1 NCPC, analizând din oficiu competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere de încuviințare a executării silite.

Instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor depuse la dosar.

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei,

instanța reține că potrivit art. 663 NCPC, cererea de executare silită însoțită de titlul executoriu se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel, iar executorul judecătoresc, de îndată, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, instanța urmând a se pronunța asupra cererii de încuviințare a executării silite prin încheiere dată în camera de consiliu fără citarea părților.

La data de 24.03.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N., cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul B. E. Judecătoresc S. R. M., privind SENTINTA CIVILA nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj la data de 03.02.2014 in dosarul nr._, privind pe creditorul M. M. si debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, pentru recuperarea sumei de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare.

Potrivit art.632 NCPC, „ (1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

Prin prisma acestei norme legale, se constată că SENTINTA CIVILA nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj la data de 03.02.2014 in dosarul nr._, privind pe creditorul M. M. si debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, pentru recuperarea sumei de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare,întrunește condițiile pentru a fi titlu executoriu, astfel că prezenta cerere de încuviințare a executării silite este întemeiată.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 663 și urm. NCPC. instanța va încuviința, la solicitarea petentului B. E. Judecătoresc S. R. M.,executarea silită a titlului executoriu SENTINTA CIVILA nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj la data de 03.02.2014 in dosarul nr._, privind pe creditorul M. M. si debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, pentru recuperarea sumei de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare.

Executarea silită se va face asupra bunurilor debitorului, prin toate modurile permise de lege prin executare silită și autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu cu privire la suma de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare ,cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea formulată de petentul B. E. Judecătoresc S. R. M..

Încuviințează executarea silită, la cererea creditorului creditorul M. M. împotriva debitoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, in temeiul titlului executoriu SENTINTA CIVILA nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj la data de 03.02.2014 in dosarul nr._, privind pe creditorul M. M. si debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, pentru recuperarea sumei de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare.,cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea.

În consecință, în temeiul art. 665 alin.6 NCPC, dispune:

„Noi, Președintele României,

Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul executoriu - SENTINTA CIVILA nr. 1119/2014 pronunțata de Tribunalul Cluj la data de 03.02.2014 in dosarul nr._, privind pe creditorul M. M. si debitoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CLUJ, pentru recuperarea sumei de 4191 lei – reprezentând taxă poluare actualizată cu dobânda legală de la data achitării și până la data plății, 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată,la care se adaugă si cheltuielile de executare,cu toate accesoriile pentru care s-a încuviințat urmărirea.

Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii.”

Definitiva.

Pronunțată în ședință publică din data de 31.03.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

R. E. G. A. M.

Red./Dact./RD/AM /31.03.2014/3ex

Dosar nr._

Judecător,

R. E. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3263/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA