Plângere contravenţională. Încheierea nr. 1300/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1300/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 30191/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. - N.
C.-N., .. 2, cod postai_
Tel.:_ / fax:_
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
ÎNCHEIERE CIVILĂ nr.1300 /CC/2013
Ședința din Camera de Consiliu din data de 11.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. E. P.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de petentul D. V. in contradictoriu cu intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala având ca obiect plângere contravențională.
Soluționarea cererii s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea
părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Instanța retine cererea în pronunțare raportat la înscrisurile aflate la
dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 24 decembrie 2013, petentul D. V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ incheiat la data de 12.12.2013 de intimatul M. C.-N., Directia Politia Locala și exonerarea de plata amenzii stabilite.
Cererea nu a fost formulată cu respectarea disp. art. 194-197 C.proc.civ.
Analizând cererea formulată prin raportare la disp. art. 194-197 C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Verificând cererea formulată de petent, în conformitate cu disp. art. 200 alin. (1) C.proc.civ., instanța a constatat că aceasta nu îndeplinește cerințele prev. de art. 194-197 C.proc.civ.
In temeiul art. 200 alin. (2) C.proc.civ., instanța a solicitat în scris petentului, ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, astfel:
- sa indice persoana intimatului cu toate mentiunile de la art. 194 lit.a, NCPC
- sa arate motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza actiunea conform art. 194 lit.d NCPC
- sa indice dovezile pe care se intemeiaza actiunea formulata conform art. 194 lit.e NCPC
- sa se depuna copii lizibile de pe inscrisurile in probatiune certificate pentru conformitate cu originalul
- sa depuna inscrisurile in probatiune in copii certificate in conformitate cu originalul in suficiente exemplare pentru comunicare.
- Sa achite o taxa de timbru in cuantum de 20 de lei sub sanctiunea anularii, conform art.197 NCPC.
Conform art. 200 alin. (3) C.proc.civ. „Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.”
Se retine de instanta ca plangerea a fost formulata de petent alaturi de alte persoane care nu figureaza ca si contraventienti in procesul verbal in litigiu.
La dosarul cauzei a fost depusa taxa de timbru in cuantum de 20 lei atat de catre petent cat si de celelalte persoane, dispozitiile instantei fiind indeplinite in parte..
Cu toate că petentului i s-a pus în vedere, prin citația si adresa emisă, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii, acesta nu și-a îndeplinit obligația, motiv pentru care instanța, în temeiul art. 200 alin. (3) C.proc.civ., va anula cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anulează plangerea formulată de petentul D. V. domic. in C.-N., ., jud. C..
Cu drept de cerere de reexaminare la Judecătoria C.-N. în termen de 15 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014
PREȘEDINTE,GREFIER,
E. E. P. A. D.
PEE./PEE./21.02.2014/4 EX.
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 7912/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7319/2014.... → |
|---|








