Plângere contravenţională. Sentința nr. 1364/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1364/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 11799/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. - N.
C.-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1364/2014
Ședința publică din data de 13.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul C. AVOCAT METES D. O. împotriva intimatului M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 21.05.2013, petentul C. AVOCAT METES D. O. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/16.05.2013 întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/16.05.2013 este nelegal întocmit, întrucât subiect al răspunderii contravenționale poate fi numai șoferul care a condus autoturismul. Calitatea de proprietar al autoturismului nu echivalează cu cea de contravenient.
Petentul a precizat că nu au fost respectate dispoz. art. 19 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește semnarea procesului-verbal de un martor.
A mai arătat că procesul-verbal a fost încheiat la mai mult de o lună de la constatarea contravenției și nu a fost comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
De asemenea i-a fost încălcat dreptul de a face obiecțiuni.
Petentul a mai arătat că agentul constatator nu a descris fapta contravențională și nu a stabilit cu exactitate locul săvârșirii acesteia.
Petentul a precizat că a fost nevoit să parcheze pe un loc pentru „handicapați” întruct a transportat la Primăria C.-N. o persoană handicapată, fără însă a pune pe bordul mașinii însemnul de handicap.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. O.G. nr. 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 2-12).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare (f. 20-22), prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 23-29).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/16.05.2013, întocmit de intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 10 lit. e din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară, sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010, întrucât în data de 29.01.2013, orele 09:06, a staționat cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în C.-N., pe .-5 (Parching), ocupând locuri rezervate.
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 400 lei.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 21.05.2013.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. d din H.C.L. nr. 26/2010, privind aprobarea Regulamentului de administrare a parcărilor publice cu plata orară („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei în următoarele situații: e) blocarea accesului în parcare sau ocuparea unor locuri rezervate;”) sancționată de art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010 („Parcarea fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 3, constituie contravenție și se sancționează cu amenda contravențională cuprinsă între 200 și 400 lei”).
► Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul-verbal nu este semnat de vreun martor asistent, instanța reține că ar putea atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției doar în situația în care petentul ar face dovada vătămării astfel produse și a împrejurării că aceasta nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, aspecte ce, nu au fost probate în cauză.
► Relativ la susținerea petentului în sensul că i-a fost încălcat dreptul de a face obiecțiuni, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât disp. art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001 nu sunt incidente în cauză, procesul-verbal fiind încheiat în lipsă.
► În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că agentul constatator nu a descris fapta contravențională și nu a stabilit cu exactitate locul săvârșirii acesteia, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, în raport de cele menționate în cuprinsul procesului-verbal.
► Instanța va mai avea în vedere că petentul face o confuzie în ceea ce privește aplicabilitatea art. 13 și 14 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în termen de 4 luni (respectiv la data de 16.05.2013) de la data săvârșirii faptei (29.01.2013), în conformitate cu dispoz. art. 13 din O.G. nr. 2/2001. De asemenea, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat contravenientului în data de 17.05.2013 (f. 24), respectiv în ziua imediat următoare aplicării sancțiunii, fiind respectate și dispoz. art. 14 din O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, susținerile petentului apar ca fiind neîntemeiate și în acest caz.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (H.C.L. nr. 26/2010 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
► În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că subiect al răspunderii contravenționale poate fi numai șoferul care a condus autoturismul, petentul neintrând sub incidenla disp. art. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În materie contraventionala, desi nu este prevazut in mod expres principiul caracterului personal al raspunderii contraventionale, acest principiu poate fi dedus pe de o parte din prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001, care definesc contraventia drept o fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta sau alte acte cu caracter normativ, iar pe de alta parte, din scopul aplicarii sanctiunilor pentru aceasta forma de ilicit, un scop preventiv si punitiv, iar nu unul reparator.
Potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 Persoana juridică răspunde contravențional în cazurile și condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc și sancționează contravenții.
Pornind de la aceste considerente, instanta retine ca potrivit prevederilor art. 10 din H.C.L. nr. 26/2010, constituie contraventie parcarea autovehiculului în locurile de parcare aprobate și semnalizate cu nerespectarea prevederilor art. 179 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și a prevederilor art. 3 lit. a-e din prezenta H.C.L.
Din economia acestei norme, instanța retine ca aceasta hotarare de consiliu local cu caracter normativ stabilește, indirect, că această contravenție poate fi săvârșită de persoanele fizice sau de persoanele juridice, potrivit art. 11 care prevede modul de achitare a amenzii contravenționale aplicate potrivit acestui act normativ.
Instanța va mai avea în vedere și disp. art. 188 N.C.Civ., care statuează că Sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187.
► Cu privire la susținerea petentului că a fost nevoit să parcheze pe un loc pentru „handicapați” întrucât a transportat la Primăria C.-N. o persoană handicapată, fără însă a pune pe bordul mașinii însemnul de handicap, instanța o apreciază ca fiind vădit neîntemeiată, întrucât posibilitatea de a parca pe un asemenea loc este recunoscută proprietarului autoturismului care se află într-o asemenea situație specială și care face această dovadă prin abonamentul emis în acest sens și nu conducătorului autoturismului care transportă persoane cu handicap.
Instanța reține astfel că petentul, nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată, este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și de urmarea produsă.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind vădit neîntemeiată.
Instanța reamintește că potrivit art. 12 N.C.P.C. Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.
Având în vedere atitudinea petentului exprimată în cuprinsul plângerii contravenționale formulate, prin care s-a limitat formal la invoca motive de nelegalitate/netemeinicie a procesului-verbală, instanța va aplica o amendă judiciară de 400 lei, în temeiul art. art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) N.C.P.C., pentru introducerea unei cereri vădit netemeinice, pentru a descuraja în viitor introducerea cu rea-credință a plângerilor contravenționale.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/16.05.2013 formulată de petentul C. AVOCAT METES D. O., cu sediul în C.-N., C. City Center, Calea Dorobanților, nr. 14-16, ., . în contradictoriu cu intimatul M. C.-N. - DIRECTIA POLITIA LOCALA, cu sediul în C.-N., .-3, jud. C., ca fiind vădit neîntemeiată.
În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) N.C.P.C. dispune sancționarea petentului cu 400 lei amendă judiciară pentru introducerea unei cereri vădit netemeinice.
Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare cu privire la amenda judiciară.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de intimat.
Cu drept de apel la Tribunalul C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./17.02.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6838/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6908/2014.... → |
|---|
