Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 22/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-12-2014 în dosarul nr. 1247/177/2014

Operator de date cu caracter personal - 3185

ROMÂNIA

JUDECATORIA CLUJ-N.

Dosar nr._

Sentința civilă nr._

Ședința publică din 22.12.2014

Instanța constituită din:

Președinte: D. G. R.

Grefier: F. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. C. D., în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITEI AL JUDETULUI CLUJ, având ca obiect - plangere contraventionala.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.12.2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de azi, 22.12.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. sub nr.1247/117/17.06.2014 petentul A. C. D. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITEI AL JUDETULUI CLUJ, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/02.06.2014, prin care i-au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, precum și suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din O.U.G. nr.195/2002; în subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, precum și restituirea sumei de 170 lei plătită cu titlu de amendă în data de 04.06.2014; cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

În motivare, petentul a arătat, în esență, că situația de fapt reținută în sarcina sa nu corespunde realității, întrucât a trecut pe culoarea verde a semaforului electric.

În drept, au fost invocate disp. art.17, art.7 alin.3 din O.G. nr.2/2001, O.U.G. nr.195/2002, precum și jurisprudența C.E.D.O. în materie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 10.07.2014 (filele 25, 26), intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Aleșd; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenție în litigiu a fost legal și temeinic întocmit, atât sub apectul existenței contravenției reținute în sarcina petentului, cât și din punct de vedere al individualizării sancțiunii aplicate.

În drept, au fost invocate disp. art.194 lit.e, art.205-206, art.249, art.250, art.223 alin.3 și 315 alin.1 N.C.P.C., O.U.G nr.195/2002, art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001.

La data de 04.08.2014 petentul a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimat (filele 31 - 36).

Prin sentința civilă nr.1100/15.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Aleșd a fost admisă excepția excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Aleșd, invocată de către intimat și, pe cale de consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-N., raportat la disp. art.118 din O.U.G nr.195/2002, precum și la locul săvârșirii contravenției constatată prin procesul-verbal în litigiu.

D. urmare, dosarul nr._ a fost înregistrat la rolul Judecătoriei Cluj-N., la data de 27.10.2014 și formează obiectul prezentei judecăți.

În speță, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 02.06.2014 a fost întocmit de către un polițist din cadrul I.P.J. Cluj - Poliția Municipiului Cluj-N. - Biroul Rutier procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care petentului i-au fost aplicate o amendă în cuantum de 340 lei, precum și măsura reținerii permisului de conducere pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.3 lit.d din O.U.G. nr.195/2002, și anume pentru faptul că în ziua respectivă, la ora 1925, a condus auto marca Opel Vectra, cu nr. de înmatriculare_ în Cluj-N., pe . de mers către . intersecția cu . respectat semnificația culorii “R.” a semaforului electric aflat în funcțiune; petentul a semnat procesul-verbal de contravenție, iar la rubrica referitoare la obiecțiuni a fost consemnată următoarea mențiune: „Am văzut galben, nu era roșu”.

Examinând mai întâi legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de O.G. nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la temeinicia procesului-verbal de contravenție în discuție, instanța reține mai întâi că în materie contravențională - în lumina jurisprudenței recente a Curții Europeane a Drepturilor Omului care a statuat că prezumția de nevinovăție - una din garanțiile specifice ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenție (și implicit, corolarul acesteia, exprimat în adagiul „in dubio pro reo”) trebuie să guverneze și domeniul dreptului contravențional, în măsura în care o faptă din sfera acestei forme de ilicit juridic poate fi calificată ca fiind „o acuzație în materie penală” (în sensul autonom al acestei noțiuni convenționale europene) - situația de fapt consemnată în actul de constatatare a contravenției trebuie confirmată prin administrarea de probe, ce cad în sarcina agentului constatator.

Or, în cauza dedusă judecății intimatul nu a produs nicio dovadă în sensul confirmării celor reținute în sarcina petentului.

Ca atare, ținând cont și de obiecțiunea formulată de către contestator la momentul încheierii procesului-verbal de contraveție, instanța consideră că în speță se impune concluzia în sensul că situația de fapt descrisă în procesul-verbal în litigiu nu corespunde realității și, prin urmare, că în mod neîntemeiat a fost reținută în sarcina contestatorului săvârșirea contravenției prev. de art.100 alin.3 lit.d din O.U.G nr.195/2002.

Față de considerentele mai sus expuse și apreciind că plângerea dedusă judecății în acest dosar este în mod vădit întemeiată, instanța, în baza disp. art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, o va admite și va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/02.06.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTǍRǍȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de către petentul A. C. D., cu domiciliul în Aleșd, Cartier Șoimul, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/02.06.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea pentru exercitarea apelului se va depune la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică azi, 22.12.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

D. G. R. F. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 22/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA