Plângere contravenţională. Sentința nr. 2981/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 2981/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 22197/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. UNIC_

ODCP 3185

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2981/2014

Sedinta publica din data de 24.03.2014

Instanta constituita din:

JUDECĂTOR: R. C. R.

GREFIER: A. PĂTEANU

Pe rol se afla solutionarea plangerii contraventionale formulate de către petenta T. E. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 și a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013, ambele încheiate de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.).

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezinta petenta personal, legitimata cu C.I. . nr._ si CNP_, lipsa fiind intimata.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care

Petenta arata ca isi mentine plangerea contraventionala astfel cum aceasta a fost formulata.

Instanta acorda cuvantul in probatiune.

Petenta arata ca nu are alte cereri in probatiune de formulat.

In temeiul art. 255 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila, instanta incuviinteaza proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, in temeiul art. 392 din Noul Cod de procedura civila instanța declară închisă faza probatorie și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petenta solicita instantei admiterea plangerii contraventionale astfel cum a fost formulata si anularea celor doua procese-verbale de contraventie. Arata ca detinea abonament de calatorie valabil, insa l-a uitat acasa, motiv pentru care nu l-a putut prezenta controlorului. Petenta solicita cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru achitata.

Instanta inchide dezbaterile si retine cauza in pronuntare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:

Prin plangerea contraventionala inregistrata la sediul intimatei in data de 05.08.2013, inaintata Judecatoriei Cluj-N. si inregistrata pe rolul acestei instante in data de 20.09.2013 in dosarul nr._ petenta T. E. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 și a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013, ambele încheiate de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.).

Motivele plangerii contraventionale se afla expuse la fila 2 din dosar.

Au fost anexate plangerii contraventionale un set de inscrisuri (f. 3-5).

Plangerea contraventionala a fost legal timbrata (f. 7-8).

In data de 20.11.2013 petenta T. E. a depus la dosar o adresa cuprinzand o detaliere a motivelor plangerii contraventionale (f. 9).

Intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.) nu a formulat intampinare si nu a trimis un reprezentant in fata instantei pentru a exprima pozitia procesuala a intimatei.

In cauza a fost incuviintata si administrata proba cu inscrisurile depuse la dosar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 încheiat de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.), petenta T. E. a fost sanctionata cu amenda contraventionala in suma de 100 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de HCL nr. 767/2004, retinandu-se ca la data de 02.08.2013, ora 09.54, petenta a calatorit fara bilet de calatorie in municipiul Cluj-N., pe linia 30, intre statiile S. – Regionala C.F.R. (f. 5).

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013 încheiat de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.), petenta T. E. a fost sanctionata cu amenda contraventionala in suma de 100 lei pentru savarsirea contraventiei prevazute de HCL nr. 767/2004, retinandu-se ca la data de 03.08.2013 petenta a calatorit cu legitimatie de calatorie nevalabila in municipiul Cluj-N., pe linia 6, intre statiile Somes – Piata Marasti, petenta avand legitimatie de calatorie pe traseul liniei 52 (f. 4).

Analizand legalitatea proceselor-verbale contestate, instanta retine ca procesele-verbale au fost incheiate cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, neexistand nici un motiv de nulitate a acestora.

Analizand temeinicia proceselor-verbale, instanta constata, pe baza probelor administrate in cauza, ca starea de fapt retinuta de catre intimata corespunde realitatii, in sensul ca la datele retinute in cele doua procese-verbale petenta a calatorit in Municipiul Cluj-N. cu mijloace de transport în comun fără bilet de călătorie, respectiv cu legitimatie de calatorie nevalabila.

La retinerea acestei stari de fapt instanta a avut in vedere cele doua procese-verbale de contraventie, precum si imprejurarea ca faptele contraventionale au fost constatate in mod personal de catre agentul constatator. De asemenea, fata de prevederile art. 249 din Noul Cod de procedura civila, instanta retine ca petenta nu a facut dovada unor stari de fapt diferite de cele descrise in procesele-verbale, desi ii revenea sarcina probei, potrivit prevederilor legale mai sus mentionate.

Cu toate acestea, instanța constata ca potrivit art. 21 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul verbal.

Avand in vedere imprejurarea ca faptele contraventionale savarsite de catre petenta nu au avut urmari grave, ca petenta avea abonament valabil pe linia 52 (f. 3), insa a calatorit pe linia 30, respectiv pe linia 6, pe portiuni de drum unde aceste linii nu au traseu comun cu linia 52, instanta apreciaza ca sanctiunea amenzii contraventionale aplicate petentei prin cele doua procese-verbale este prea severa, iar sanctiunea avertismentului este mai adecvata in raport de toate imprejurarile prezentate mai sus.

In consecinta, plangerea contraventionala este intemeiata in parte si urmeaza a fi admisa in parte.

F. de considerentele de mai sus, in temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanta va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta T. E. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 și a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013, ambele încheiate de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.).

In consecinta, instanta va anula în parte procesele-verbale atacate, în sensul că:

Instanta va inlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 încheiat de către intimata, în cuantum de 100 lei, cu sancțiunea avertisment.

De asemenea, instanta va inlocui sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013 încheiat de către intimata, în cuantum de 100 lei, cu sancțiunea avertisment.

Totodata, instanta va atrage petentei atenția ca in viitor să respecte prevederile legale, deoarece la o noua abatere i se va aplica o sanctiune mai severa.

Instanta observa ca petenta a solicitat cheltuieli de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru achitata. Avand in vedere ca plangerea contraventionala a fost admisa doar in parte, ca petenta a savarsit cele doua contraventii retinute in sarcina sa, iar intimata nu se afla in culpa procesuala, vazand prevederile art. 453 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila, instanta va respinge ca fiind neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petenta T. E., cu domiciliul in Cluj-N., ., jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 și a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013, ambele încheiate de către intimata COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC CLUJ-N. SA (fosta R. A. DE TRANSPORT U. DE CALATORI CLUJ-N.), cu sediul in Cluj-N., ., nr. 128-130, jud. Cluj.

Anulează în parte procesele-verbale atacate, în sensul că:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/02.08.2013 încheiat de către intimata, în cuantum de 100 lei, cu sancțiunea avertisment.

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale aplicate petentei prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._/03.08.2013 încheiat de către intimata, în cuantum de 100 lei, cu sancțiunea avertisment.

Atrage petentei atenția ca in viitor să respecte prevederile legale.

Respinge ca fiind neîntemeiată cererea petentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Cluj-N., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

R. C. R. A. PĂTEANU

Red./Dact./R.C.R./4 ex./01.08.2014.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2981/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA