Plângere contravenţională. Sentința nr. 3151/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3151/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 20834/211/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA C. - N.
C.-N., .. 2, cod postal_
Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033
Operator Date cu Caracter Personal 3185
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3151/2014
Ședința publică din data de 27.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. P.
GREFIER: A. JOSZA
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul M. S. impotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 N.C.P.C., instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să judece pricina potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Întrebat fiind, petentul arată că nu contestă faptul că se deplasa cu autoturismul cu o viteză de 87 km/h și nici faptul că exista un indicator rutier de limitare de viteză de 30 km/h.
Întrebat fiind, petentul arată că nu are cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat în prezenta cauză.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă petentului cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și solicită emiterea unei adrese către Primăria C.-N. cu mențiunea de a comunica instanței motivul pentru care a fost necesară montarea indicatorului rutier, data la care s-a făcut recepția lucrării și data la care trebuia să fie demontat acel indicator.
Instanța, în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța va respinge cererea în probațiune formulată de petent privind emiterea unei adrese către Primăria C.-N. cu mențiunea de a comunica instanței motivul pentru care a fost necesară montarea indicatorului rutier, data la care s-a făcut recepția lucrării și data la care trebuia să fie demontat acel indicator, ca neconcludentă soluționării cauzei.
Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
În temeiul art. 244 N.C.P.C. instanța declară cercetarea procesului încheiată.
În temeiul art. 392 N.C.P.C. instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Petentul solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată în cererea introductivă de instanță.
Petentul arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 394 alin. 1 N.C.P.C., instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare pe baza probelor aflate la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 05.09.2013, petentul M. S. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.08.2013 întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. – SERVICIUL RUTIER și exonerarea de plata amenzii stabilite.
În fapt, petentul a arătat că măsura luată împotriva sa este abuzivă, întrucât prezența indicatorului cu limitare de viteză 30 km/h nu se mai justifică, întrucât lucrările la sectorul de drum au fost finalizate.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În dovedirea plângerii s-au atașat în copie un set de înscrisuri (f. 2-6).
Intimatul, legal citat a depus întâmpinare, (20-21) prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal întocmit.
În fapt, intimatul a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției este temeinic întocmit, iar acest act de constatare face deplina dovadă a situației de fapt, până la proba contrară, sarcina probei conform 249 N.C.P.C. revenindu-i petiționarului și nu intimatului.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205, art. 206, art. 249, art. 250 N.C.P.C., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei, în copie un set de înscrisuri (f. 22-26).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.08.2013, întocmit de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C. – SERVICIUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, sancționată de art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, întrucât în data de 29.08.2013, orele 18:56 a condus auto marca Opel, cu nr. de înmatriculare_ pe Str. ., fiind înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteza de 87 km/h, pe un sector de drum cu limitare de 30 km/h.
Urmare a constatării săvârșirii acestei contravenții, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 720 lei și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.
Plângerea a fost promovată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 din O.G. nr. 2/2001, modificată, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 05.09.2013.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității, ce poate fi invocată și de instanță din oficiu.
Instanța mai reține că faptei i s-a dat o corectă încadrare juridică, petentul fiind sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice („Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”) sancționată de art. 102 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 („Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”).
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (O.U.G. nr. 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului condus de petent s-a efectuat cu un mijloc tehnic ce se afla în perioada de valabilitate a verificării metrologice (f. 25). Acest mijloc tehnic este utilizat atât pentru măsurări în regim staționar, cât și în regim de deplasare.
De asemenea, între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. În cuprinsul înregistrărilor video (f. 26) se observă foarte clar numărul de înmatriculare al autoturismului condus de petent, respectiv_, precum și viteza de 87 km/h avută de acesta în data de 29.08.2013, la ora 18:56.
Instanța reține de asemenea, că în cuprinsul procesului-verbal contestat a fost indicat numărul de înmatriculare al autoturismului pe care a fost montat aparatul radar, respectiv MAI_, aspect care se coroborează cu mențiunile din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei (f. 25).
Instanța reține că petentul, nu a solicitat administrarea niciunei probe în susținerea afirmațiilor sale, în raport de disp. 249 coroborat cu art. 254 rap. 194 lit. e) N.C.P.C., astfel că nu a reușit să facă dovada pozitivă a unei situații de fapt contrarii celei descrise în actul constatator al contravenției.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că până la proba contrarie (până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de petent în susținerea plângerii contravenționale) acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției spre deosebire de alte acte autentice nu este una absolută (dovada contrarie putându-se face în aceste cazuri doar prin înscrierea în fals), ci doar una relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această inversare a prezumției, nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 N.C.P.C., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255 corob. cu art. 258 N.C.P.C., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
Totodată, instanța constată că, în acest sens, puterile sale sunt limitate de principiul disponibilității, aceasta neputând administra dovezi din oficiu în vederea dovedirii netemeiniciei celor constatate și, astfel, a inversării prezumției de veridicitate. Această sarcina este una exclusivă și îi aparține, potrivit art. 249 N.C.P.C. doar petentului.
Prin urmare, din cele arătate mai sus, rezultă că, în situația în care un petent nu solicită dovezi în sensul dovedirii netemeiniciei unui proces-verbal, instanța nu va putea solicita administrarea unor dovezi care să tindă la realizarea acestui demers, ci, odată constatată validitatea actului, trebuie să considere că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu adevărul (cu realitatea celor întâmplate).
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001, instanța reține că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă încălcarea regulilor de circulație pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca fiind neîntemeiată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) N.C.P.C., prevede că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În prezenta cauză, intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată, astfel că instanța va lua act de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/23.08.2013 formulată de petentul M. S., cu domiciliul în com. Chinteni, ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cu sediul în C.-N., ., jud. C., ca fiind neîntemeiată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la Tribunalul C. în termen de 30 zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C.-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. A. Josza
Red./Dact./A.P./4 ex./31.03.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9632/2014.... | Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 3594/2014.... → |
|---|
