Plângere contravenţională. Sentința nr. 3227/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 3227/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 28-03-2014 în dosarul nr. 18/211/2014

ROMANIA

JUDECATORIA CLUJ N.

SECTIA CIVILA

Operator de Date cu Caracter Personal 3185

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILA NR. 3227/2014

Ședința Publică din 28 martie 2014

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: C.-S. N.

GREFIER: Z. E. F.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulate de către petentului C. V. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr_/02.12.2013 încheiat de către intimatul C. SA – DRDP CLUJ

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă mandatara petentului numita G. L., lipsă fiind restul părților

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost depus la dosarul cauzei din partea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor răspuns la adresa instanței.

Instanța în temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 94 NCPC și art. 32 alin.1 din OG 2/2001, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Încuviințează în temeiul art. 292 N.C.P.C. proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind alte excepții prealabile sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 244 cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare fără a da cuvântul mandatarei petentului cuvântul pe fondul cauzei deoarece aceasta nu are studii juridice.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Reține că prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2014, petentul C. V. A. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. – C. anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.12.2013.

În motivare, a arătat că la data de 02.12.2013, dată la care a fost sancționat cu amendă contravențională, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ nu se mai afla în posesia sa, fiind înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare din data de 23.10.2012. cumpărătorul nu și-a îndeplinit obligația de a-l transcrie pe numele său.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform art. 19 din OG nr. 80/2013.

Prin întâmpinarea depusă, intimata a solicitat respingerea plângerii contravențională, arătând faptul că contractul de vânzare-cumpărare nu le este opozabil, potrivit art. 7 și art. 1 din OG nr. 15/2002, obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare. În baza de date a MAI – DirecȚIA Regim Permise se Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, petentul apare ca proprietar.

Arată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr.15/2002, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, petentul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/02.12.2013 de intimata C. - C., petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 8 alin.1 din OG 15/2002 modif. privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv art. 8 alin. 2 și 3 din același text de lege, reținându-se că la data de 17.09.2013, orele 07:16, pe DN 2 km 115+280m, loc. Mărăcineni, jud. B., autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentului C. V. A., a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Potrivit art. 8 alin.1 din OG 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție si se sancționează cu amendă.

Procesul verbal a fost încheiat în lipsa petentului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prev. art. 9 alin.2 și alin.3 al OG 15/2002, modif.

Instanța constată că prin procesul verbal . nr._/02.12.2013 petentul a fost sancționat pentru că în data de 17.09.2013 a circulat cu autoturismul_ fără rovinietă valabilă asupra sa.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/02.12.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Întrucât în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține însă că potrivit prev. de art. 8 alin. 1 din OG. 15/2002 modif., conducătorii autovehiculelor aflate în circulație au obligația de a deține asupra lor și a face dovada existenței unei roviniete valabile, ceea ce însă în speță nu s-a întâmplat.

Raportat la apărarea petentului în sensul că nu el ar avea calitatea de subiect contravențional și de utilizator, deoarece autovehiculul a fost înstrăinat în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare pentru autovehicul folosit altei persoane care de la data înstrăinării a circulat cu autovehiculul în cauză, instanța reține că stabilirea persoanei contravenientului se face ținând seama de datele obținute în baza de date a organului de înregistrare a certificatelor de înmatriculare la care are acces agentul constatator. Este de precizat și faptul că intimatul C. este terț față de înscrisul sub semnătură privată, astfel că nu i se poate opune decât un înscris cu dată certă. Câtă vreme în baza de date figurează o persoană, absența necorelării între datele furnizate de registrul public de înmatriculări și susținerile persoanei ce este sancționate contravențional nu pot fi opuse terțului – C., motiv pentru care instanța nu poate reține ca pertinentă această apărare a petentului.

Instanța reține, din adresa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere Înmatriculare a Vehiculelor, că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ figurează înmatriculat pe numele petentului din data de 17.04.2012, până în prezent.

Cu toate că petentul a solicitat anularea procesului-verbal, instanța arată că motivele invocate în acest sens nu sunt de natură a atrage anularea procesului verbal, motivele invocate neatrăgând nulitatea absolută a procesului verbal.

Față de toate aceste considerente, instanța constată, pe baza probelor administrate că starea de fapt reținută în procesul verbal contestat corespunde realității, procesul verbal fiind temeinic încheiat, fiind înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul.

Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.

În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 250 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca netemeinică plângerea contravențională formulată de petentul C. V. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/02.12.2013 pe care îl va menține în întregime împreună cu sancțiunea aplicată prin acesta.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C. V. A., cu domiciliul în Cluj-N., ., ., în contradictoriu cu intimata C. - C., sediul în București, .. 401 A, sector 6 și în consecință:

Menține ca legal și temeinic întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/02.12.2013.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.03.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

C.-S. N. Z. E. F.

Red.Dact/CSN/4ex/01.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3227/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA