Plângere contravenţională. Sentința nr. 4470/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 4470/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 97/211/2014

ROMANIA

JUDECĂTORIA CLUJ - NAPOCA

Cluj-N., .. 2, cod postal_

Tel.: 0264 – 431.057 / fax: 0264 – 431.033

Operator Date cu Caracter Personal 3185

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4470/2014

Ședința Publica din 29.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. P.

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile formulată de petenta S.C. B. CENTRALĂ STUF S.R.L. in contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.

Verificând competența instanței din oficiu conform dispozițiilor art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, raportat la prevederile art. 32 alin. 2 din OG 2/2001.

Instanța respinge cererea formulată de petentă privind administrarea probei cu interogatoriul intimatului, ca nefiind utilă soluționării cauzei și în baza art. 258 N.C.P.C. coroborat cu art. 255 N.C.P.C. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar.

Raportat la prevederile art. 238 alin. 1 N.C.P.C. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.

Raportat la prevederile art. 394 N.C.P.C. reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-N. la data de 6 ianuarie 2014 Și ulterior precizata la data de 28.01.2014 petenta . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ CLUJ, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.12.2013 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivare, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea solicitării agentului constatator de a prezenta anumite documente interne, precum dovezi privind plata drepturilor salariale, caietele de prezență ale angajaților, solicitare care nu, este susținută legal, întrucât depășește atribuțiile agentului constatator prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii aprobat prin Hotărârea de Guvern 1377/2009. În fapt, societatea nu a refuzat prezentarea acestor documente, ci a cerut un termen pentru obținerea, respectiv identificarea lor.

În drept, au fost invocate prevederile art. 7, art. 31 din OG nr. 2/2001, art. 411 alin (1) pct. 2 din C. Proc. Civ., art. (3) alin. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii aprobat prin Hotărârea de Guvern 1377/2009.

În susținerea plangerii, s-a depus copie de pe procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 16.12.2013 și dovada de comunicare a acestuia.

Cererea a fost legal timbrată (f. 14)

Intimata I. T. DE MUNCĂ CLUJ sa depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondate si menținerea in întregime a procesului verbal de constatare a contravenției nr._/16.12.2013, ca temeinic si legal întocmit.

În motivare, intimata a arătat că, în conformitate cu atribuțiile stabilite prin L. 108/1999, rep., inspectorii de munca din cadrul ITM Cluj, la data de 15.11.2013 au efectuat un control asupra documentelor societății petente in scopul verificării modului in care se respecta legislația in domeniul relațiilor de munca. In urma acestui control, organul constatator a constatat nerespectarea unor prevederi legale care se regăsesc în cuprinsul procesului verbal de control nr._/15.11.2013. In scopul intrării in legalitate, inspectorul de munca a dispus un număr de patru masuri in sarcina petentei cu termen de realizare a acestora pana la data de 02.12.2014. Totodată, prin același act de control s-a reținut încălcarea dispozițiilor H.G. nr.500/2011 privind Registrul general de evidenta a salariaților, angajatorul nerespectând termenul de comunicare a contractelor individuale de munca a numiților O. P. si Tamasi T., fapta ce se sancționează potrivit art.9, alin. l, lit. a cu amenda de 10.000 lei pentru fiecare salariat necomunicat in termen. Raportat la împrejurările constatate, inspectorii de munca au aplicat sancțiunea avertismentului scris (așa cum rezulta din procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor nr._/20.11.2013). La data de 25.11.2013 angajatorul a înregistrat la ITM Cluj o adresa prin care s-a înaintat un PLAN DE MASURI PROPUSE(!?) PENTRU REMEDIEREA NECONFORMITATILOR CONSTATATE, însă acest înscris s-a dovedit a fi doar o copie fidela a masurilor dispuse in sarcina societății, fiind practic transpuse din actul de control masurile precum si termenul in care are obligația sa intre in legalitate. F. de aceste aspecte, la data de 04.12.2013 inspectorul de munca a formulat răspuns angajatorului prin care i s-a adus la cunoștința ca planul de masuri raportat la conținutul acestuia nu face dovada conformării, sens in care i s-a pus in vedere sa prezinte dovezile așa cum s-a stabilit prin actul de control nr._/15.11.2013, termenul de realizare fiind devansat pentru data de 10.12.2013. Cu toate ca termenul pentru remedierea neregulilor a fost prelungit, iar prin notificarea nr._/04.12.2013 a fost din nou informat (prima informare regăsindu-se in actul de control) ca neducerea la îndeplinire a masurilor atrage răspunderea contravenționala, societatea petenta nu a înțeles sa se conformeze, ignorând cu buna știința sa realizeze masurile. Întrucât legiuitorul a stabilit ca neducerea la îndeplinire a masurilor dispuse de inspectorul de munca antrenează răspunderea contravenționala, organul sancționator a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale in cuantum de 10.000 lei conform procesului verbal nr._/16.12.2013. Fapta petentei constituie contravenție cf. art. 23, alin. l, lit. b din L. nr. 108/1999 pentru înființarea si organizarea Inspecției Muncii: b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;

In speța, deși angajatorul a avut un termen rezonabil la dispoziție pentru realizarea masurilor acesta nu s-a conformat sub nici o forma. In ciuda faptului ca inspectorul de munca a dat dovada de buna credința acordând contravenientei un nou termen pentru a-i da posibilitatea sa intre legalitate, angajatorul nu a profitat de acest lucru, din contra, nu a dat curs celor solicitate. Având in vedere ca nici pana la data de 16.12.2013 nu i-au fost aduse la cunoștința modul de remediere a masurilor dispuse prin actul administrativ, inspectorul de munca a procedat in consecința, in sensul aplicării sancțiunii pecuniare.

Susținerea petentei în sensul în care a solicitat un termen pentru obținerea documentelor, nu corespunde realității, angajatorul neformulând o solicitare in acest sens, scrisa sau verbala, nici măcar după expirarea datei de 10.12.2013. Pe de alta parte, inspectorul de munca a stabilit un nou termen (10.12.2013) de realizare a masurilor (fără a exista la baza o cerere a angajatorului), demersul agentului constatator neavând, din nefericire, finalitatea dorita întrucât angajatorul a rămas in pasivitate, ignorând conformarea.

Totodată, contrar susținerilor inspectorii de munca sunt îndrituiți sa efectueze controlul asupra tuturor documentelor ce intra in sfera relațiilor de munca, precum si in domeniul sănătății si securității in munca, cf. art. 6 din L. 108/1999 și art. 3 alin 1 lit b din H.G. nr. 1377/1999.

Cât priveste amenda aplicată în cuantumul maxim, aceasta se justifica pe deplin prin prisma faptului ca angajatorul cu toate ca a fost notificat (deși nu exista in sarcina inspectorului de munca sa întreprindă acest demers, fiind suficient actul de control prin care i se pune in vedere ca angajatorul are obligația de a duce la îndeplinire masurile) nu a intrat în legalitate. Un aspect important ce a cântărit in aplicarea maximului amenzii 1-a reprezentat si faptul ca la controlul din data de 15.11.2013 s-a aplicat un avertisment scris ca urmare a nesocotirii termenului legal de comunicare a salariaților in Programul Revisal) in ciuda faptului ca legiuitorul a reglementat un regim de sancționare foarte drastic, in speța, reclamanta fiind pasibila de o amenda de 20.000 lei. Mai mult, prin neducerea la îndeplinire a masurilor drepturile unor foști salariați au rămas nematerializate, cum ar fi de exemplu: neacordarea plații aferent concediului de odihna neefectuat de angajații care au încetat relația de munca cu reclamanta. Ca alte cuvinte, datorita încălcării culpabile de către petenta a obligațiilor legale, foștii salariați nu si-au putu realiza drepturile ce se cuvin in virtutea unui contract individual de munca, in speța, nefiind achitate plata aferente concediilor de odihna neefectuate.

Pentru toate aceste considerente si de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei, inspectorii de munca au apreciat in mod corect pericolul social al faptei, iar sancțiunea amenzii contravenționale este întemeiata in speța, iar prin plangerea formulata petenta nu a făcut dovada contrara celei reținute in actul sancționator, plângerea acesteia fiind neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării, au fost atașate următoarele înscrisuri: proces verbal de control nr._/15.11.2013, adresa reclamantei nr._/25.11.2013, notificarea nr._/04.12.2013 emisa de ITM Cluj, proces verbal de contravenție nr._/20.11.2013, proces verbal de contravenție nr._/16.12.2013

În drept, au fost invocate disp. art.115 din C.pr.civ., art.21 din L. 108/1999.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat ambelor părti proba cu înscrisuri și a respins ca nefiind utila soluționarii cauzei proba cu interogatoriul intimatei solicitata de petenta.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 16.12.2013 petenta . SRL a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de_ de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 23 alin 1 lit b din Legea nr. 108/1999, constând în aceea că, nu a respectat și îndeplinit măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr._/15.11.2013, cu termen de îndeplinire la data de 02.12.2013.

În termenul legal prevăzut de art. 31 din Og nr. 2/2001 petenta a formulat prezenta plângere contravențională.

Sub aspectul motivelor de nelegalitate ale procesului-verbal cu referire la necompetenta funcționala a agentilor constatori, instanța reține că potrivit art. 3 alin 1 lit B din HG nr. 1377/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, precum și pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric: a) controlează aplicarea reglementărilor legale, generale și speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă; b) controlează respectarea clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă aplicabile și în contractele individuale de muncă; c) controlează stabilirea și acordarea drepturilor cuvenite salariaților ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă; d) controlează respectarea principiului egalității de tratament; e) asigură evidența națională a muncii prestate în temeiul contractelor individuale de muncă; f) controlează utilizarea de către angajatori a muncii nedeclarate (…) Toate aceste atributii prevăzute de ar. 3 din HG nr. 1377/2009 reflecta competenta inspectorilor de munca în domeniul stabilirii și controlului relațiilor de muncă, fiind incluse aici si atributiile de control si supraveghere a măsurilor dispuse în vederea remedierii deficientelor constatate în raporturile de munca desfășurate de către un angajator. Nu este necesară prevederea expresa a atributiei de control si supraveghere a îndeplinirii măsurilor dispuse, câtă vreme chiar inspectorii de munca dispun aceste măsuri, fiind normal ca cei care le dispun să si verifice modul de aducere la îndeplinire.

Motivul de nelegalitate fiind neîntemeiat și constatând că nu exista alte motive de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu, instanța va aprecia asupra legalității întocmirii procesului –verbal de contravenție contestat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța constată că, prin procesul-verbal de control nr._/15.11.2013 s-a stabilit în sarcina petentei obligația de a aduce la îndeplinire următoarele măsuri: evidentierea în mod real în foile colective de prezenta si statele de plata a orelor în care angajații își desfășoara activitatea și în zilele de repaus saptamanal, prezentarea dovezii privind plata drepturilor salariale angajatilor a căror semnături nu se regăsesc în statele de plata (respectiv din lunile iulie, august, septembrie 2013), prezentarea dovezii privind plata concediului de odihna neefectuat de către angajatii care au incetate contracte individuale de munca până la data de 01.10.2013, respectarea termenului prev. de art. 4 alin 1 din HG nr. 500/2001 privind înregistrarea în registru a contractelor individuale de munca ale angajatilor, termenul de îndeplinirea obligatiilor fiind la data de 02.12.2013.

Desi petenta a arătat că a solicitat acordarea unui termen pentru îndeplinirea acestor obligatii, nu a făcut dovada acestui aspect, ci dimpotriva, din adresa nr._/04.12.2013 rezulta că inspectorii din cadrul ITM au prelungit acest termen până la data de 10.12.2013, punându-i în vedere însă o data petentei măsurile solicitate a fi îndeplinite. Nici până la data sancționarii petentei prin procesul- verbal contestat din data de 16.12.2013, petenta nu a făcut dovada îndeplinirii obligatiilor stabilite, plângerea acesteia fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii aplicate, societatea petenta nu a indicat niciun argument în justificarea aplicarii unei sancțiuni mai ușoare, cu referire la sancțiunea avertismentului, iar din actele dosarului nu se pot retine criterii de natura celor prev. de art. 21 alin 3 din OG nr. 2/2001 care să impun aplicarea acestei măsuri, ci dimpotriva conduita petentei în sensul nerespectării dispozițiilor legale a fost una prelungita în timp, motiv pentru care instanța va respinge cererea acesteia de reindividualizare a amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . SRL, cu sediul în Cluj N., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj,împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/16.12.2013 ca neîntemeiată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul Cluj - Sectia de C. Administrativ și Fiscal.

Apelul se depune la Judecatoria Cluj N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

P. A. C. I.

Red./tehn. PA/3ex./01.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4470/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA