Plângere contravenţională. Sentința nr. 5609/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5609/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-05-2014 în dosarul nr. 4531/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5609/2014
Ședința publică de la 30.05.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul S. E. și pe intimatul I. DE P. JUDETEAN CLUJ, având ca obiect plângere contravențională
La apelul nominal făcut în ședința publică nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, legitimat cu CI . nr._, eliberată de SPCLEP Cluj N., la data de 26.02.2007, având CNP_, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 18.03.2014, adresă de regularizare formulată de petent (fila 12-14), la data de 04.03.2014, adresă de regularizare formulat de către petent (filele 17-18), la data de 31.03.2014, întâmpinare formulată de intimat (filele 22-24), iar la data de 11.04.2014, răspuns la întâmpinare formulat de către petent (filele 29-30).
La interpelarea instanței, petentul semnează plângerea contravențională.
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din codul de procedură civilă (Legea nr. 134/2010 republicată), instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 pct. 4 coroborat cu art. 32 alin. (1) din OG nr. 2/2001.
Petentul arată că își menține plângerea formulată, că agenții se aflau la aproximativ 300 m, sens în care este puțin probabil să fi putut observa pietonii pe trecere. Precizează că la acel moment trecerea de pietoni era marcată cu linii, iar oamenii treceau cu grămada, fiind vorba de zona I. Mall. Arată că virajul la stânga într-adevăr l-a efectuat, dar locul era marcat cu linie discontinuă. La interpelarea instanței arată că într-adevăr era indicatorul obligatoriu la dreapta, dar fiind vorba de probleme personale, se grăbea, iar linia a fost discontinuă. Precizează că era în viteza unu, iar oamenii se aflau în spatele unui autobuz. Apoi, arată că pe partea dreaptă a drumului erau pietoni pe trecere, aproape de trotuar, iar cei de pe sensul lui nu se aflau pe trecere.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 30 de zile.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunerea de probe.
Petentul arată că nu are alte probe de administrat.
În temeiul art. 255 și art. 260 Noul Cod de procedură civilă, apreciind ca fiind legală, pertinentă și concludentă în vederea justei soluționări a prezentei cauze, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul arată că menține plângerea astfel cum a formulat-o și solicită anularea procesului verbal dedus judecății.
Instanța în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ în data de 03.03.2014 (filele 2-3), astfel cum a fost regularizată la data de 18.03.2014 (filele 13-14), petentul S. E. a solicitat în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.02.2014.
În motivare, petentul arată, în esență, că starea de fapt reținută în cuprinsul procesului verbal corespunde realității, că pietonii nu erau angajați în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. OUG nr. 195/2002.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (fila 5-6).
Cererea a fost legal timbrată (fila 4).
La data de 31.03.2014, intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ a depus la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură întâmpinare (fila 22), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 250, art. 223 alin. (3) și art. 315 alin. (1) C. proc.civ., OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 23-24).
La data de 11.04.2014, petentul a depus la dosarul cauzei note scrise (filele 29-30), prin care a reiterat aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în cuprinsul plângerii introductive
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 14.02.2014 a fost întocmit de către un agent din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției CP nr._/14.02.2014, prin care i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a avertismentului și a amenzii în cuantum de 340 lei, precum și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute și sancționate de art. 100 alin. (1) pct. 3 din OUG nr. 195/2002, respectiv art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr.195/2002, constând în aceea că în data de 14.02.2014, în jurul orelor 10.40, a condus autoturismul marca Skoda, aflându-se singur în mașină, pe ., respectiv a ieșit din incinta I. Mall și a efectuat viraj spre stânga nerespectând semnificația indicatorului rutier de obligatoriu la dreapta, respectiv nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii prin loc semnalizat cu indicator și cu marcaj de traversare a pietonilor.
Examinând sub aspectul legalității întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din perspectiva cauzelor de nulitate absolută prevăzute de către art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa mențiunilor referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator, instanța reține că nu este incidentă niciuna dintre ele.
Din punct de vedere al temeiniciei înscrisului, se reține că forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
În consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal, deși acestuia îi incumba sarcina probei în temeiul prezumției relative de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal, astfel cum a statuat Curtea Constituțională în mai multe rânduri, prin deciziile nr. 197/2003, nr. 259/2007.
În ceea ce privește contravenția prevăzută și sancționată de art. 100 alin. (1) pct. 3 din OUG nr. 195/2002, instanța reține că petentul a recunoscut săvârșirea acesteia, iar în privința contravenției art. 100 alin. (3) lit. b) din OUG nr.195/2002, susținerile petentului, nefiind însoțite de niciun mijloc de probă, nu pot face dovada în contra constatărilor ex propriis sensibus ale agentului constatator.
În aprecierea sa asupra sancțiunii contravenționale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, conform cărora „sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, ale art. 21 alin. (3) din același act normativ, potrivit cărora la aplicarea sancțiunii se va ține seama de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului”.
Astfel, față de cele expuse mai sus, având în vedere că pentru contravențiile reținute s-a aplicat avertisment și amenda contravențională stabilită la nivelul minimului prevăzut de lege, instanța apreciază că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001.
În consecință, urmează a respinge plângerea contravențională formulată de către petent ca neîntemeiată.
Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. E., cu domiciliul în Cluj-N., .. 4, ., în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., județul Cluj, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.02.2014, ca neîntemeiată.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.02.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula apel la Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. PAVELMELINDA F.
Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./23.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2651/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9390/2014.... → |
|---|








