Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2651/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Încheierea nr. 2651/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 25708/211/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 2651/2014

Ședința publică de la 14 martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: I.-M. R.

Grefier: O. C. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ în contradictoriu cu intimatul M. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă reprezentanta intimatului, avocat B. J., lipsă fiind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța dispune efectuarea apelul și în dosarul nr._/211/2013 a Judecătoriei Cluj N., având în vedere că prezenta cauză a fost trimisă la dosarul nr._/211/2013, în vederea discutării excepției de conexitate.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ în contradictoriu cu intimatul M. G., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă reprezentanta intimatului, avocat B. J., lipsă fiind contestatoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Registratură, la data de 25.02.2014, B.E.J. S. R. M. a depus copie certificată după dosarul execuțional nr. 590/2013 și contestatoarea a depus înscrisurile solicitate de instanță.

Reprezentanta intimatului arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

INSTANȚA

Având în vedere că cele două dosare au același obiect, respectiv aceleași acte de executare ale dosarului execuțional nr. 590/2013 al lui B.E.J. S. R. M., instanța va admite excepția conexității și va conexa dosarul_ al Judecătoriei Cluj-N. la dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N., motiv pentru care

DISPUNE

Admite excepția conexității și conexează dosarul_ al Judecătoriei Cluj-N. la dosarul nr._/211/2013 al Judecătoriei Cluj-N..

Pronunțată în ședința publică de la 14 martie 2014.

Președinte,

I.-M. R.

Grefier,

O. C. E.

O.E. 02.04. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 2651/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA