Plângere contravenţională. Sentința nr. 6377/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6377/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 5105/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6377/2014
Ședința publică de la 19.06.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta S. T. GATE SRL în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU TURISM-DIRECTIA GENERALA CONTROL SI AUTORIZARE TURISM, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 12.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ( f.70 ), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 19.06.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj N. la data de 10.03.2014 sub nr._, petenta ., cu sediul în Florești, ., ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul ales în Cluj N., ., ., la Cabinet avocat S. I. D., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU TURISM, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod de înregistrare fiscală_, să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._, încheiat la data de 20.02.2014 de către intimată, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii principale aplicate cu avertismentul.
În motivarea plângerii sale, petenta a indicat împrejurarea că, în urma controlului efectuat la data de 20.02.2014, a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010, fiind stabilită și măsura complementară prevăzută de art. 14 alin. (1) lit. a) din același act normativ, însă a relevat, mai întâi, că procesul verbal încheiat a fost dresat în lipsa directorului agenției de turism, care nu a putut formula obiecțiuni, fiind fără relevanță aspectul că era prezent administratorul societății, atâta timp cât acesta nu cunoaște limba română suficient de bine pentru a putea citi sau scrie. În al doilea rând, s-a considerat de către petentă că în mod eronat s-a reținut în sarcina sa contravenția de la art. 15 lit. l) din H. G. nr. 1267/2010, în condițiile în care în textul art. 10 alin. (5) din același act normativ se utilizează o conjuncție cu funcție disjunctivă, astfel că, de vreme ce deținea licență de funcționare valabilă, era exclusă posibilitatea sancționării sale pentru lipsa poliței valabile de asigurare. În acest sens, s-a considerat că agenții constatatori au procedat la o interpretare eronată a dispozițiilor legale, astfel că s-a aplicat o amendă în cuantum de_ lei și s-a dispus și retragerea licenței de turism în circumstanțele în care exista posibilitatea stabilirii, înainte de toate, a unui avertisment ca sancțiune principală. În al treilea rând, s-a evidențiat de către petentă că, urmare a măsurilor adoptate, se află în imposibilitatea de a mai desfășura activitate în domeniul turismului, deci nu poate fi achitată nici amenda aplicată, aceasta în contextul în care polița de asigurare nu a putut fi încheiată din pricina dificultăților financiare și a pierderilor constante înregistrate. Pe de altă parte, s-a arătat că toate contractele perfectate au fost respectate, iar în ipoteza în care turiștii erau nemulțumiți, sumele de bani achitate erau restituite sau erau oferite alte pachete, în condiții mai avantajoase, situații care au fost suportate de către asociatul administrator, prin creditarea petentei, care a acoperit astfel orice prejudiciu creat. Așadar, s-a concluzionat că, deși polița de asigurare nu era obligatorie, totuși, în cazurile în care clienții erau nemulțumiți sau nu puteau să beneficieze de serviciile contractate, sumele achitate le erau restituite, or în prezent, ca urmare a măsurii complementare aplicate, petenta nu poate desfășura activități specifice agențiilor de turism și nici nu poate plăti suma la care a fost obligată.
În drept, s-au invocat prevederile art. 5, 6, 7 și 31 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, ale art. 10, 15 și 16 din H. G. nr. 1267/2010, precum și ale art. 194 din C. proc. civ.
În probațiune, petenta a anexat un set de înscrisuri ( f. 8 - 11 ) și a solicitat administrarea probei testimoniale constând în ascultarea martorului C. M..
Plângerea a fost legal timbrată, fiind depusă chitanța ce atestă plata taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei ( f. 6 ), potrivit art. 19 din O. U. G. nr. 80/2013.
Intimata a formulat la 18.04.2014 întâmpinare ( f. 15 - 20 și 39 - 44 ), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate și menținerea în întregime a procesului verbal contestat.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a învederat cǎ, la data controlului efectuat, s-a constatat că petenta desfășura activitate fără a deține polița de asigurare la care face referire art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010, fapta săvârșită prezentând un grad de pericol ridicat, dat fiind că, în lipsa sa, turiștii sunt lăsați la voia întâmplării, verificarea fiind realizată ca urmare a unor sesizări referitoare la activitatea agenției. În acest context, s-a relevat că, în realitate, controlul a fost efectuat în prezența administratorului societății, care deținea ștampila entității și care a semnat procesul verbal, furnizând agenților constatatori documentele solicitate, discuțiile fiind purtate în limba română, așadar administratorul înțelegea ce i se spunea, acesta răspunzând întrebărilor echipei de control, fiind neîntemeiate susținerile legate de întocmirea actului de sancționare în lipsa contravenientului. Astfel, s-a reliefat că verificarea a debutat înainte de terminarea programului de muncă, iar persoana sancționată fiind societatea petentă, aceasta este reprezentată prin administratorul său, fiind nejustificate alegațiile privind absența directorului agenției de turism. Relativ la înlocuirea măsurilor dispuse cu sancțiunea avertismentului, s-a apreciat că aceasta din urmă poate fi aplicată doar în ipoteza unor fapte de gravitate redusă, ceea ce nu este cazul în litigiul de față, mai ales că amenda a fost stabilită prin raportare la minimul special prevăzut de actul normativ care sancționează fapta. Raportat la întrunirea elementelor constitutive ale contravenției, s-a considerat că, din reglementarea art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010 reiese, în mod cert, că orice agenție de turism trebuie să dețină ambele documente la care se face referire în textul menționat, aspect care rezultă și din Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, prin care s-au aprobat Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, din cuprinsul cărora se observă că, pentru obținerea licenței, operatorul economic trebuie să depună inclusiv copia poliței valabile de asigurare, or atâta timp cât pentru eliberarea licenței este obligatorie prezentarea poliței, este deplasat a se susține împrejurarea că aceasta nu ar fi necesară pentru funcționarea agenției de turism.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 din C. proc. civ., ale O. G. nr. 2/2001, ale H. G. nr. 1267/2010, respectiv prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, pentru aprobarea Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism.
În probațiune, intimata a anexat, în copie, un set de înscrisuri ( f. 21 - 36 și 45 - 60 ).
Deși petentei i-a fost comunicată întâmpinarea formulată ( f. 37 - 38 și 62 ), totuși aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat atât pentru petentă, cât și pentru intimat, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._, încheiat la data de 20.02.2014 de către intimată ( f. 8 - 10, 28 - 30 și 52 - 54 ), petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 15 lit. l) din H. G. nr. 1267/2010 și sancționată de art. 16 alin. (1) lit. c) din același act normativ, fiind aplicată o amendă în cuantum de_ lei și dispusă măsura retragerii licenței de turism nr. 6405/26.03.2012, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din H. G. nr. 1267/2010, reținându-se că, la data de 20.02.2014, s-a efectuat un control la agenția de turism T. Gate - touroperatoare -, ca urmare a sesizării nr. 683/2013 transmisă de A. Națională pentru Protecția Consumatorilor și a sesizării nr. 699/2013, observându-se că agenția de turism funcționează în baza licenței nr. 6405/26.03.2012, eliberată de M. D. R. T. pentru agenția touroperatoare, conducerea operativă fiind asigurată de doamna G. A. M., în baza brevetului de turism nr. 2147/06.08.2010, emis de M. D. R. T. pentru manager în activitatea de turism, angajată potrivit contractului de muncă nr. 6/19.12.2012 în funcția de director agenție, în urma controlului efectuat constatându-se că agenția funcționează fără a deține polița de asigurare valabilă, ceea ce reprezintă încălcarea H. G. nr. 1267/2010, art. 10 alin. (5), cu modificările și completările ulterioare, iar referitor la sesizarea domnului Silasi, nu s-au putut confirma cele menționate.
Potrivit art. 16 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost sǎvârșitǎ, precum și arǎtarea tuturor împrejurǎrilor ce pot servi la aprecierea gravitǎții faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Pe de altă parte, conform art. 17 din același act normativ, Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Procedând, în prealabil, la examinarea procesului verbal contestat din prisma prevederilor art. 17 din O. G. nr. 2/2001, ce consacrǎ în mod limitativ cazurile de nulitate necondiționatǎ ale actului de constatare și sancționare contravenționalǎ, care pot fi invocate și din oficiu, instanța observǎ cǎ acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii stabilite prin dispozițiile legale anterior evidențiate.
Pe de altă parte, în ce privește critica de nelegalitate formulată de societatea petentă, instanța apreciază că aceasta este neîntemeiată, motivul invocat nefiind de natură a determina nulitatea procesului verbal contestat. Astfel, relativ la aspectul că ar fi fost încălcate prevederile art. 16 alin. (7) teza I din O. G. nr. 2/2001, ca urmare a încheierii procesului verbal în contextul în care, la data controlului, era prezent în sediul agenției doar administratorul societății, cetățean italian care nu cunoaște limba română suficient de bine, instanța reține că obligația agentului constatator de a aduce la cunoștință reprezentantului legal al persoanei juridice sancționate dreptul de a face obiecțiuni raportat la conținutul actului de constatare este instituită de legiuitor sub sancțiunea unei nulități virtuale și condiționate de existența unei vătămări, în sensul art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., or în cauza de față societatea petentă a avut posibilitatea relevării mențiunilor pe care le-ar fi avut la întocmirea procesului verbal cu prilejul prezentului demers în justiție, așadar valorificarea dreptului la apărare s-a putut realiza efectiv pe calea introducerii plângerii contravenționale. Pe de altă parte, instanța nu poate omite împrejurarea că actul contestat poartă ștampila societății petente și semnătura reprezentantului său legal ( f. 8 - 10, 28 - 30 și 52 - 54 ), precum și mențiunea, în cadrul punctului 10, în sensul că există obiecțiuni care vor fi formulate ulterior ( f. 10, 30 și 54 ), așadar este cert că, în asemenea condiții, a fost încunoștiințat administratorul petentei cu privire la posibilitatea de a prezenta considerațiile sale față de conținutul actului de constatare. Pe de altă parte, din cuprinsul art. 16 alin. (7) teza a II a din O. G. nr. 2/2001, ce stabilește că Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul verbal la rubrica „ Alte mențiuni “, sub sancțiunea nulității procesului verbal, rezultă că, pentru a deveni efectivă norma citată, se impune ca petenta să facă proba că a avut obiecțiuni, că agentul constatator a refuzat să le consemneze în procesul verbal și că acestea erau pertinente în raport de cele constatate, or în cauza de față nu a reieșit întrunirea cerințelor evidențiate, oricum odată promovată plângerea contravențională instanța sesizată fiind ținută a examina ansamblul criticilor formulate de către societatea petentă. În același context, instanța observă, spre deosebire de cele alegate în cuprinsul plângerii, că procesul verbal a fost încheiat în circumstanțele în care era de față domnul Mazza A. ( f. 8, 28 și 52 ), asociat și administrator al petentei, așa cum reiese din furnizarea de informații de bază ( f. 67 - 68 ), or în asemenea condiții, cum reprezentantul legal al petentei a fost prezent la data și ora efectuării controlului, nu s-ar putea în mod just aprecia că actul de sancționare a fost încheiat în lipsă, oricum din reglementarea art. 19 alin. (1) teza a II a din O. G. nr. 2/2001 rezultând, în mod neechivoc, cǎ este posibilǎ încheierea procesului verbal chiar și în lipsa contravenientului, ceea ce nu este însă cazul în litigiul de față. Mai mult decât atât, este indiferentă împrejurarea că, la data dresării actului, nu a fost prezent directorul agenției, câtă vreme acesta nu deține puterea de reprezentare, ce este conferită unicului său administrator ( f. 67 verso ), directorul fiind un simplu angajat ce își desfășoară activitatea în baza unui contract individual de muncă ( f. 34 și 58 ), fiind fără relevanță aspectul că acesta asigură conducerea operativă a agenției.
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, trebuie reliefat, mai întâi, că potrivit art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010, Este interzisă desfășurarea de activități turistice specifice agențiilor de turism de către operatorii economici cu licența de turism expirată sau fără deținerea poliței valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism, iar conform art. 15 lit. l) din același act normativ, Constituie contravenții următoarele fapte: ... l) încălcarea prevederilor art. 10 alin. (5), sancționată cu amendă de la_ lei la_ lei, în baza art. 16 alin. (1) lit. c) din H. G. nr. 1267/2010.
În al doilea rând, instanța reține cǎ, fațǎ de proba cu înscrisuri administrată în cauzǎ și având în vedere dispozițiile legale anterior redate, nu existǎ motive rezonabile care sǎ susținǎ ipoteza cǎ situația de fapt, așa cum a fost consemnatǎ în procesul verbal atacat, ar fi diferitǎ de cea realǎ, fiind întrunite, totodată, elementele constitutive ale contravenției reproșate societății petente.
Din această perspectivă, instanța reține că fapta incriminată de art. 15 lit. l) din H. G. nr. 1267/2010 reprezintă o contravenție cu un conținut alternativ, dată fiind natura distinctă a obligațiilor stabilite în sarcina operatorilor economici care desfășoară acțiuni specifice agențiilor de turism, potrivit prevederilor art. 10 alin. (5) din același act normativ, care urmează a fi reținută atât în ipoteza în care se derulează activități turistice cu licența expirată, cât și în situația în care acestea sunt realizate fără deținerea poliței valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, pentru cazul în care ar interveni insolvabilitatea sau falimentul agenției de turism. Așadar, având în vedere împrejurarea că legiuitorul impune, în sarcina operatorului economic, două îndatoriri diferite, atât prin specificul lor, cât și prin dezideratul urmărit prin instituirea acestora, trebuie apreciat că susținerile societății petente, legate de circumstanțele în care poate fi reținută contravenția în modalitatea lipsei poliței de asigurare valabile, sunt în întregime neîntemeiate. Astfel, nu se poate accepta interpretarea oferită în cuprinsul plângerii, în sensul că, față de utilizarea sintagmei sau în cuprinsul art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010, s-ar exclude posibilitatea comiterii faptei în ipoteza în care agenția de turism ar deține licență valabilă, însă nu ar fi contractat o poliță de asigurare, câtă vreme funcția pe care o îndeplinește conjuncția menționată rămâne una copulativă, aceasta fiind menită a lega părți din norma de incriminare de același fel, corespunzător celor două obligații distincte instituite în sarcina operatorilor de turism, respectiv de a desfășura activitate numai în situația în care există o licență de turism eliberată și doar dacă a fost contractată și polița de asigurare, iar aceasta se află în perioada sa de valabilitate. De altfel, instanța constatǎ cǎ aceastǎ concluzie este susținutǎ și de prevederile art. 31 alin. (1) din Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcțiuni de cazare și alimentație publică, a licențelor și brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, conform cǎrora Criteriile minime obligatorii de funcționare pentru agenția de turism de tip touroperatoare sau detailistă sau pentru filiala/sucursala/sediul secundar/reprezentanța acesteia, sunt prevăzute în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice, iar potrivit punctului 7 din anexa anterior menționatǎ, printre cerințele obligatorii amintite se numǎrǎ și deținerea poliței de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism, or în asemenea circumstanțe, este cert aspectul cǎ, în realitate, desfǎșurarea activitǎții specifice de cǎtre agenția de turism este condiționatǎ de contractarea asigurǎrii la care face referire textul art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010. În același sens, nu poate fi omis cǎ, așa cum rezultǎ din cuprinsul art. 35 alin. (1) lit. c) din aceleași Norme, aprobate prin Ordinul nr. 65/2013, printre documentele solicitate în vederea eliberǎrii licenței de turism se numǎrǎ și copia poliței valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism, așadar, cum polița este pretinsǎ pentru eliberarea licenței, este clar cǎ obligația deținerii sale este incidentǎ și pe tot parcursul desfǎșurǎrii activitǎții, ulterior eliberǎrii autorizǎrii menționate. Mai mult decât atât, este de relevat cǎ dispozițiile art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010 trebuie coroborate cu prevederile art. 13 alin. (2) lit. b) din același act normativ, ce stabilesc cǎ, În scopul protecției turiștilor, operatorii economici care desfășoară activități specifice agențiilor de turism au următoarele obligații: … b) să înscrie numărul licenței de turism și al poliței valabile de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism, pe documentele emise, materialele de promovare și pe propriile pagini de internet, or este cert cǎ, în mǎsura în care deținerea poliței de asigurare nu era instituitǎ drept o condiție necesarǎ pentru derularea activitǎții unei agenții de turism, legiuitorul nu ar fi instituit o îndatorire suplimentarǎ în sarcina operatorului economic, legatǎ tocmai de polița în discuție, fiind evident cǎ, în ipoteza în care aceasta nu ar fi fost obligatorie în toate situațiile, nu s-ar fi impus înscrierea unor mențiuni relative la numǎrul sǎu pe documentele emise, materialele de promovare și pe propriile pagini de internet ale agenției, așa cum dispune textul legal anterior redat.
În consecință, față de argumentele expuse în cele de mai sus, instanța apreciază că există o omisiune imputabilă societății petente, care realizează tipicitatea normei de la art. 15 lit. l) din H. G. nr. 1267/2010, aceasta nefăcând dovada că, la data controlului din 20.02.2014, ar fi deținut polița de asigurare la care se referă art. 10 alin. (5) din H. G. nr. 1267/2010. Mai mult decât atât, nu poate fi negată împrejurarea că, așa cum reiese din cuprinsul plângerii, societatea petentă nu a contestat aspectul că nu contractase polița în discuție, câtă vreme a afirmat, în mod explicit, că s-a aflat în imposibilitatea încheierii sale din pricina unor dificultăți economice, însă instanța consideră că, în realitate, o atare împrejurare nu poate fi de natură a înlătura răspunderea contravențională a petentei, în condițiile în care legiuitorul a instituit obligația în discuție ca o cerință minimă pentru desfășurarea activității, potrivit art. 31 alin. (1) din Normele aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013, iar petenta a continuat a derula acțiuni specifice deși nu deținea polița valabilă, așadar și-a asumat toate consecințele ce decurg din săvârșirea faptei, prevăzând și acceptând producerea urmării stabilite prin norma de incriminare. În fine, este de observat că nici celelalte alegații ale petentei, în sensul că toate contractele de prestări servicii turistice au fost executate, iar dacă unii consumatori au fost nemulțumiți, s-a trecut la repararea prejudiciului prin eforturile administratorului societății, care proceda la creditarea petentei în acest sens, nu pot fi de natură a conduce la o altă concluzie decât cea anterior evidențiată, atâta timp cât obligația legală a fost încălcată și, pe de altă parte, nu poate fi omis că, așa cum a rezultat din înscrisurile anexate întâmpinării ( f. 23 - 24 și 47 - 48 ), au existat și anumite sesizări înregistrate la autoritățile competente, cu privire la modalitatea în care petenta își desfășura activitatea, oricum polița privind un alt risc ce trebuia asigurat, distinct de cel avut în vedere în cuprinsul plângerii.
Concluzionând, instanța apreciază că procesul verbal dresat este temeinic și legal, criticile formulate de societatea petentă fiind în întregime nejustificate.
Referitor la modalitatea concretă de individualizare a sancțiunii, instanța observă că, potrivit art. 21 alin. (3) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, iar conform art. 5 alin. (5) din O. G. nr. 2/2001, Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, revenind instanței sarcina de a hotărî asupra acesteia, după cum rezultă din cuprinsul art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001.
În ce privește particularitățile cauzei de față, instanța observă, mai întâi, că amenda aplicată de către agenții constatatori a fost stabilită prin orientarea la minimul sancțiunii prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) din H. G. nr. 1267/2010, pentru faptă reținută în sarcina societății petente fiind aplicată o amendă în cuantum de_ lei. În al doilea rând, nu poate fi negat că, așa cum rezultă din cuprinsul art. 16 alin. (2) din același act normativ amintit anterior, petenta a avut posibilitatea achitării a jumătate din minimul stabilit de art. 16 alin. (1) lit. c) în termenul de 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, aspect ce a fost consemnat în cuprinsul său ( f. 10, 30 și 54 ), or în măsura în care petenta înregistra pierderi, așa cum a afirmat în cuprinsul plângerii, putea evita producerea unor urmări nefaste asupra situației sale financiare procedând în modalitatea arătată mai sus. În al treilea rând, instanța constată că, în realitate, fapta săvârșită de petentă prezintă un grad ridicat de pericol social, împrejurare ce reiese și din limitele speciale ale sancțiunii amenzii stabilite de art. 16 alin. (1) lit. c) din H. G. nr. 1267/2010, precum și din consecințele negative ce se pot repercuta asupra beneficiarilor serviciilor turistice în ipoteza în care agenția devine insolvabilă sau intră în faliment. În al patrulea rând, nu poate fi omis că, față de circumstanțele concrete ce au particularizat fapta imputată, trebuie apreciat că aceasta reflectă o gravitate deosebită, câtă vreme petenta a desfășurat activitate încă de la sfârșitul anului 2012 fără a deține polița de asigurare valabilă ( f. 31 și 55 ), or controlul realizat de intimată a avut loc la 20.02.2014 ( f. 8, 28 și 52 ). În al cincilea rând, instanța apreciază că nu prezintă vreo relevanță, în procesul de individualizare a sancțiunii, împrejurarea că petenta ar fi depus anumite eforturi în vederea încheierii unei polițe de asigurare, având în vedere perioada îndelungată de timp în care s-au derulat acțiuni specifice obiectului social fără deținerea acesteia, după cum s-a arătat mai sus, fiind inacceptabil ca, sub pretextul unor probleme financiare, să fie eludată îndeplinirea unei obligații instituită drept o cerință minimă pentru desfășurarea activității. În fine, trebuie observat că nici demersurile pretins a fi fost efectuate în vederea reparării unor posibile prejudicii ce s-ar fi putut produce beneficiarilor de servicii turistice, în diferite împrejurări, nu pot contura necesitatea înlocuirii amenzii stabilite cu avertismentul, în circumstanțele în care aceste eforturi nu ar mai putea fi realizate dacă riscul ce trebuia asigurat s-ar produce în ipoteza insolvabilității sau falimentului operatorului, așa încât instanța va conchide că sancțiunea aplicată a fost în mod corect și just individualizată.
Pe de altă parte, relativ la împrejurarea că, prin măsurile dispuse de către agenții constatatori, petenta se află practic în imposibilitatea executării amenzii, în condițiile în care nu mai poate derula activitate, trebuie observat că, așa cum reiese din art. 14 alin. (1) lit. a) din H. G. nr. 1267/2010, Licența de turism și anexa la aceasta se retrag de către personalul cu atribuții de control din cadrul autorității administrației publice centrale responsabile în domeniul turismului, în următoarele situații: a) ofertarea, comercializarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice fără respectarea reglementărilor legale în vigoare, or în litigiul de față, cum petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 15 lit. l) din H. G. nr. 1267/2010 raportat la art. 10 alin. (5) din același act normativ, este justificată măsura dispusă prin procesul verbal contestat. De altfel, instanța observă că susținerile petentei, legate de împrejurarea că, în prezent, nu mai poate desfășura activitate ca urmare a retragerii licenței, nu sunt în întregime întemeiate, câtă vreme, așa cum rezultă din cuprinsul art. 14 alin. (4) din H. G. nr. 1267/2010, petenta poate obține, în condițiile stabilite de textul indicat, restituirea licenței și reluarea activității derulate în mod obișnuit.
În consecință, ținând seama de ansamblul aspectelor anterior redate, potrivit art. 34 alin. (1) din O. G. nr. 2/2001, plângerea formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată plângerea formulată de către petenta ., cu sediul în Florești, ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul ales în Cluj N., ., ., la Cabinet avocat S. I. D., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._, încheiat la data de 20.02.2014 de către intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU TURISM, cu sediul în București, .. 38, Sector 1, cod de înregistrare fiscală_.
Menține în întregime procesul verbal contestat.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.06.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
20.06.2014 - 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Încheierea nr. 4581/2014.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 6386/2014. Judecătoria... → |
|---|
