Plângere contravenţională. Sentința nr. 9430/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9430/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 7480/211/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.9430/2014

Ședința publică din 23 septembrie 2014

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii contravenționale formulată de petentul A. S. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. CLUJ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se constată că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, conform încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberand constata:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus la data de 9 aprilie 2014, petentul A. S. a solicitat în contradictoriu cu petentul I. DE P. AL JUDETULUI CLUJ admiterea plângerii, constatarea nulității procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal; în subsidiar, admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „Avertisment".

În motivarea cererii s-a arătat că este student în Cluj-N. și în data de 05.04.2014 a fost invitat la un prieten care urma să sărbătorească ziua lui de naștere. La întrebarea adresată lui cu privire la vecini, el l-a asigurat, că administratorul blocului a fost încunoștințat despre petrecerea care va fi organizată, și a fost de acord, având în vedere că o zi de naștere se sărbătorește odată pe an. Probabil ascultând muzica la un volum mai ridicat (bazându-se pe autorizația primită de la administrator și pe faptul că vecina de lângă a fost încunoștințată, acceptând faptul într-un ton pozitiv) în jurul orei 1230 noaptea au sunat la ușă cinci agenți de poliție, solicitându-le să dea muzica mai încet, și cei care nu locuiesc acolo să părăsească locuința. Au solicitat să predea cărțile de identitate și să se prezinte ziua următoare la sediul secției 3 de poliție. Imediat ne-am conformat solicitării, au oprit muzica și au părăsit locuința. Toți zece, s-au prezentat la sediul poliției, unde trebuia să citească fiecare, pe rând, articolul 2 punctul 25 din Legea nr.61 din 27.09.1991, după care toți au fost amendați cu suma de câte 200 lei fiecare, deși au rugat pe domnii polițiști să le dea un avertisment, având în vedere că nu au avut până atunci niciun conflict cu legea, nu au provocat scandal, s-au comportat de cuviință față de ageriții de poliție au oprit muzica imediat, iar la solicitarea verbală a agenților de politie s-au prezentat la sediul Poliției. Mulți nici nu s-au atins de echipamentul de muzică

purtând discuții într-o cameră mai liniștită, acest aspect nu l-a impresionat însă pe agentul constatator, care a aplicat aceeași amendă pentru toți.

În subsidiar solicita a se avea în vedere că este la prima sa abatere contravențională; este student, dispune de mijloace materiale modeste și solicită înlocuirea sancțiunii amenzii de 200 lei cu sancțiunea „Avertisment", care conform art. 7 alin, (3) din O.G. 2/2001 poate fi aplicată chiar dacă nu este prevăzut de actul normativ care sancționează fapta, astfel poate fi aplicată și în cazul de față.Totodată conform art. 5 alin. (5) sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu fapta săvârșită. în acest caz sancțiunea aplicată este excesiv de mare, vădita disproporție rezidă și din faptul că cele 10 persoane sancționate au primit împreună 2.000 de lei amendă pentru o petrecere care a fost anunțată administratorului clădirii, toți cei amendați fiind la prima abatere în acest sens și toți s-au conformat de îndată solicitărilor agentului constatator, ei fiind primii care au solicitat să dea muzica mai încet.

În drept au fost invocate dispozițiile art.5 alin. (5), art. 7 alin. (3), art. 16, art. 31-36 din OG nr.2/2001, art.5 alin.2 din Legea nr. 61/27.09.1991 republicată.

Intimatul IPJ Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii (f.10).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

Prin procesul-verbal . nr._/06.04.2014, întocmit de agenți constatatori din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 200 lei.

Pentru a se aplica această sancțiune, s-a reținut în sarcina sa că în data de 06.04.2014, a deranjat ordinea si linistea publica a locatarilor prin zgomote, muzica si larma. Fapta reținută a fost încadrată juridic ca fiind încălcare ale dispozițiilor art.3 pct.25 din Legea 61/1991.

Analizând, din oficiu, legalitatea procesului-verbal, instanța constată ca procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G nr.2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia care să poată fi invocată și din oficiu. Dipozitiile art.5 alin.2 din Legea 61/1991 trebuie interpretate in lumina ART. 13 din OG 2/2001 care prevad ca“(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei,” astfel ca amenda putea fi aplicata si a doua zi dupa ce s-au petrecut faptele sanctionate.

Analizând temeinicia procesului-verbal, instanța reține următoarele:

În data de 06.04.2014 petentul a deranjat ordinea si linistea publica a locatarilor prin zgomote, muzica si larma (f.5).

In ceea ce priveste natura juridica a procesului-verbal de contraventie, instanta retine ca acesta este un act administrativ emanand de la o persoana investita, potrivit legii, cu atributii de constatare si sanctionare a faptelor savarsite impotriva acelor valori sociale care nu sunt ocrotite de legea penala. Sub acest aspect, actul astfel intocmit se bucura de o prezumtie de legalitate si temeinicie, contestatorului revenindu-i sarcina de a rasturna aceasta prezumtie.

Fapta a fost constatata personal de agentul constator conform raportului intocmit de acesta, depus la fila 12 din dosar, conform caruia acesta a constatat ca se auzea muzica la intensitate ridicata si ca in prezenta lucratorilor de politie persoanele identificate au parasit locatia.

Instanța apreciază, raportat la disp.art.21 alin.3 din O.G nr.2/2001, că aplicarea unui avertisment pentru fapta menționată mai sus va fi suficientă pentru a atrage atenția petentului A. S. cu privire la obligația sa de a respecta ordinea si linistea publica.

Față de cele reținute, instanța, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 va admite în parte plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal atacat, urmând a dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 200 lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte plângerea formulată de petentul A. S., domiciliat în mun. Târgu S. ., ., . în contradictoriu cu intimatul I.P.J. CLUJ, cu sediul în Cluj-N. ., jud. Cluj.

Inlocuieste sanctiunea amenzii in cuantum de 200 lei cu avertismentul.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel si motivele se vor depune la instanta a carei hotarâre se ataca – Judecatoria Cluj-N..

Pronuntata în sedinta publica, azi 23.09.2014.

Judecător,Grefier,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact.RC/AR,4 ex./17.11 .2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9430/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA