Plângere contravenţională. Sentința nr. 9816/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 9816/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 14169/211/2014

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3185

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.9816/2014

Ședința publică din 30 septembrie 2014

Instanța constituită din:

Judecător: C. R.

Grefier: A. R.

Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petenta SC L. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI CLUJ.

La apelul nominal facut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care instanța, din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. de mai sus, petenta SC L. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI CLUJ anularea procesului verbal de contraventie . nr._.

În motivarea cererii, s-a arătat în esență că, procesul verbal de contraventie . nr._ nu este legal.

În drept s-au invocat dispozițiile art.1,7 din Legea 554/2004, OG 2/2001.

Cererea nu a fost timbrată, desi i s-a comunicat obligatia atat in faza de regularizare (f.25), cat si pentru primul termen (f.34).

Analizând excepția netimbrării cererii de chemare în judecată prin prisma prevedrilor legale, instanța reține următoarele:

În fapt, petentei i s-a comunicat în scris obligația de a achita taxa judiciara de timbru de 20 lei pentru actiunea formulata potrivit art. 19 din OUG 80/2013(f.9).

Astfel, în temeiul art. ART. 197 C.pr.civ. care prevede ca „În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii,”urmeaza ca cererea sa fie anulata ca nelegal timbrata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia netimbrarii si, pe cale de consecinta, anuleaza ca netimbrata actiunea formulată de petenta SC L., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N. ..29/5, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N. ..2, jud. Cluj.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din data de 30.09.2014.

JUDECĂTOR,GREFIER,

C. R. A. R.

Red.RC/Dact. RC/AR

4 ex./09.10 .2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9816/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA