Reexaminare anulare cerere. Încheierea nr. 9353/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 9353/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 9682/211/2014/a1
R O M Â N I
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 3187
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 9353/2014
Ședința din camera de consiliu din 22.09.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: M. Ș. G.
GREFIER: A. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de reexaminare anulare cerere introdusă de către petenții B. S., B. M. M., L. I., P. L. J., L. P. I. K., P. P. - etapa regularizării.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare, în camera de consiliu.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța invocă din oficiu neregularitatea cererii introductive de instanță,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.08.2014, sub numărul_, petenții B. S., B. M. M., L. I., P. L. J., L. P. I. K., P. P. au solicitat reexaminarea încheierii civile nr. 6655/CC/2014 ăde Judecătoria Cluj-N..
Prin rezoluția de primire a dosarului, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza a dispus prin rezoluție să se comunice către petenți mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei și de a depune dovada calității de reprezentant a avocatului pentru cererea de reexaminare, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată.
Lipsurile au fost comunicate petenților la domiciliul procesual ales, la data de 29.08.2014, iar termenul de complinire a lipsurilor s-a împlinit la data de 09.09.2014. Petenții nu și-au îndeplinit obligațiile puse în vedere de către instanță.
Examinând, în etapa regularizării, cererea de reexaminare, instanța reține următoarele:
Lipsa elementelor cererii de chemare în judecată stipulate la art. 194-197 din C.p.c. este sancționată de art. 200 alin. (3) din C.p.c. cu anularea cererii, în ipoteza în care lipsurile nu sunt complinite în termenul acordat de către instanță în acest scop (în cauză 10 zile de la primirea comunicării).
Trebuie făcută precizarea că această procedură de verificare prealabilă a regularității cererii de chemare în judecată este în deplină compatibilitate cu art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului (dreptul la un proces echitabil, în special componenta liberului acces la justiție), aspect constatat recent de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014, din cauza L. împotriva României (cererea nr._/13).
Cererea de reexaminare prev de art. 200 alin. (4) din C.p.c. reprezintă o cale de atac specială, de retractare, căreia îi sunt incidente în completare dispozițiile vizând cererea introductivă de instanță (art. 194 și urm. din C.p.c.), inclusiv aspectele vizând procedura regularizării.
În concluzie, pentru ca instanța să analizeze cererea de reexaminare sub aspectul motivelor invocate, reclamanții ar fi trebuit să-și îndeplinească obligațiile comunicate de către instanță.
Întrucât reclamanții nu și-a îndeplinit obligațiile învederate anterior în termenul de 10 zile, conform art. 200 alin. (3) din C.p.c., instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Anulează cererea formulată de către petenții B. S., B. M. M., L. I., P. L. J., L. P. I. K., P. P., toți cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., ., prin. Av. Banyai Jozsef, având ca obiect cerere de reexaminare anulare cerere,pentru neachitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei, respectiv pentru nedepunerea dovezii calității de reprezentant în etapa cererii în anulare.
Cu drept de cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Cluj-N..
Dată în camera de consiliu.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 22.09.2014.
Judecător, Grefier,
M. Ș. G. A. M.
Red. și dact. M.Ș.G./AM
Nr. ex.3/23.09.2014
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3308/2014.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4220/2014. Judecătoria... → |
|---|








