Pretenţii. Sentința nr. 3518/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3518/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-04-2014 în dosarul nr. 1732/211/2014
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3518/2014
Ședința publică de la 03.04.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.N. R. S.A. - S. DIRECTIA R. CLUJ în contradictoriu cu pârâtul F. O. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă din partea reclamantei consiliera juridică d-na I. I., care depune delegație la dosar, fila 36, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art.131 alin. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză, având în vedere dispozițiile din art. 94 pct. 1 lit.j din C.pr.civ.
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantei învederează instanței faptul că nu au de invocat excepții sau cereri prealabile.
În temeiul art. 255 alin. 1 Cpr.civ., instanța acordă cuvântul în probațiune.
Reprezentanta reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Instanța, din oficiu, având în vedere respectarea principiului contradictorialității, potrivit art. 14 C.pr.civ., pune în discuție și solicită poziția reprezentantei reclamantei față de împrejurarea că ar putea prezenta un potențial caracter abuziv clauza privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere și clauza privind plata sumei de bani ca urmare a renunțării la contract înainte de termen.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea excepției, menționând că pârâtul a avut cunoștință de clauză, arată că acesta avea posibilitatea să-l denunțe în termen de 10 zile conform legislației în vigoare. Aceasta susține că pârâtului i s-a comunicat, i s-a trimis ulterior o notificare, a fost chemat la mediere, menționând că pârâtul nu și-a exprimat punctul de vedere. Reprezentanta reclamantei susține că acea clauză este un element esențial pentru încheierea contractului și arată că de aceea este și procentul așa de ridicat, menționând că societatea ar ieși în pierdere dacă toți ar renunța la o lună sau două de la instalare, susținând că nu este întemeiată excepția. În ceea ce privește clauza privind penalitățile de întârziere, menționează că acestea sunt solicitate cu privire la facturile neachitate și menționează că acestea sunt relativ mici. Totodată, învederează instanței că acestea sunt prevăzute în contract și pârâtul avea posibilitatea să se opună achitării facturii în 5 zile de la comunicare.
Instanța, în temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul dispozițiilor art. 244 alin.1, declară închisă faza cercetării procesului.
Instanța, în temeiul art. 244 alin. 3 C.pr.civ., ia act de faptul că reprezentanta reclamantei și-a exprimat acordul ca dezbaterea fondului să aibă loc la acest termen de judecată și în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentate de debitul principal, penalități de întârziere și daune interese. Aceasta solicită cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 29.01.2014 sub nr._, reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII SA, S. DIRECȚIA RADIOCOMUNICAȚII CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul F. O. F., cu dom. în Valea Ierii, ., jud. Cluj, CNP_, sǎ dispunǎ obligarea acestuia din urmǎ la plata sumei de 369,55 lei reprezentând contravaloare servicii, penalități de întârziere și daune interese pentru rezilierea contractului înainte de termen, respectiv a cheltuielilor de judecatǎ în cuantum de 29,57 lei reprezentând taxa judiciarǎ de timbru.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ a derulat raporturi contractuale cu pârâtul, fiind prestate acestuia din urmă servicii de radiocomunicații, însă contravaloarea acestora nu a fost achitată, factura emisă fiind în valoare de 75,13 lei, iar penalitățile de întârziere, datorate conform art. 5.6 din contract, în cuantum de 33,25 lei. Pe de altă parte, s-a învederat că, urmare a cererii de reziliere formulată, pârâtul datorează și daune interese în sumă de 261,17 lei, conform clauzelor 7.6 și 8.6 din contract și, totodată, s-a învederat că s-au efectuat demersurile necesare în vederea stingerii litigiului prin conciliere, respectiv mediere.
În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 1270, 1350, 1516, 1530 și 1531 din C. Civ.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 5 - 27 ).
Cererea formulatǎ a fost legal timbratǎ, fiind depusǎ la dosarul cauzei chitanța ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 29,57 lei ( f. 4 ).
Deși pârâtului i-a fost comunicată cererea formulată, împreună cu înscrisurile anexate ( f. 29 - 31 ), totuși acesta nu a depus întâmpinare și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesuală în raport de acțiunea promovată.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru reclamantǎ proba cu înscrisurile anexate cererii formulate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din contractul de prestări servicii de radiocomunicații înregistrat sub nr._ la data de 12.12.2010 și din anexele aferente ( f. 5 - 16 ), între reclamantǎ în calitate de prestator și pârât în calitate de beneficiar s-au derulat raporturi materializate prin furnizarea de cǎtre reclamantǎ a unor servicii specifice de comunicații electronice, potrivit clauzei 2 din contract ( f. 5 ) și Anexei nr. 1 ( f. 12 - 13 ), respectiv Easy2BiNet, echipamentele necesare pentru recepția serviciului fiind efectiv instalate la domiciliul beneficiarului și predate în custodia acestuia, după cum reiese din procesele verbale din 14.12.2010 ( f. 14 și 15 - 16 ), pârâtul angajându-se a achita serviciile de comunicații electronice oferite, respectiv tarifele de instalare și abonamentele lunare, potrivit clauzei 6.2.1 din contract ( f. 7 ), valoarea acestora fiind individualizată în cuprinsul Anexei nr. 1, fiind în discuție un abonament lunar în cuantum de 9 euro fără TVA ( f. 12 ). În acest context, este de reținut că părțile au convenit ca valoarea contractului să includă echivalentul serviciilor lunare prestate, în condițiile clauzei 4.1 ( f. 5 ), iar în ce privește termenul stabilit pentru efectuarea plății, acesta a fost convenit conform clauzei 5.4 din contract, în sensul că factura urma a fi emisă lunar, în primele 10 zile ale lunii, iar beneficiarul avea obligația de a trece la plata sa în termen de 20 zile de la data emiterii ( f. 6 ), la cursul de schimb valabil la momentul emiterii facturii, conform clauzei 5.1 ( f. 6 ). În fine, pentru ipoteza în care beneficiarul nu și-ar îndeplini obligația asumatǎ la scadențǎ, acesta urma a datora penalitǎți, în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată, pânǎ la plata sa integralǎ, potrivit clauzei 5.6 din contract ( f. 6 ). În acest context, este de relevat și aspectul că, așa cum rezultă din clauza 3.1 ( f. 5 ), durata convenției a fost stabilită pentru o perioadă de 24 luni de la data semnării procesului verbal de recepție a serviciului, ce a avut loc la 14.12.2010 ( f. 14 ), în contract fiind inserată clauza 7.6, în baza căreia beneficiarul se obliga să nu renunțe la serviciile solicitate pe toată perioada de valabilitate a contractului, sub sancțiunea aplicării clauzei 8.6 ( f. 6 ), ce stabilește că, pentru situația menționată, beneficiarul se îndatorează a plăti daune interese constând în contravaloarea a 30% din abonamentele lunare aferente serviciilor în cauză, pentru durata rămasă până la expirarea perioadei contractuale.
În derularea raporturilor dintre părți, ca urmare a prestǎrii serviciilor de cǎtre reclamantǎ, a fost emisă factura . nr._ din data de 10.01.2011, pentru suma de 75,13 lei ( f. 17 ), care nu au fost achitată de cǎtre pârât, deși termenul de plată, determinat potrivit clauzei 5.4 contract ( f. 6 ), este de mult timp împlinit, așa încât se înregistrează un debit principal restant în cuantum de 75,13 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Pe de altă parte, este de reținut că, la 25.01.2011, s-a înregistrat de către pârât o solicitare de reziliere a contractului, motivată prin aceea că au existat numeroase întreruperi în furnizarea serviciului ( f. 19 ), fiind transmis de către reclamantă un răspuns în sensul că nu este de acord cu rezilierea, în contextul în care serviciul era corespunzător din punct de vedere tehnic, iar la încheierea contractului pârâtul a beneficiat de o promoție, pentru ipoteza denunțării unilaterale urmând să primească aplicare clauzele 7.6 și 8.6 din contract ( f. 20 ).
Cu privire la contravaloarea serviciilor prestate
În ce privește litigiul de față, instanța observǎ cǎ între reclamantă și pârât s-a încheiat un contract de furnizare de servicii, or obligația principală a beneficiarului este aceea de a achita contravaloarea serviciilor prestate, prețul datorat fiind cel prevăzut în contract, potrivit art. 969 alin. (1) din C. Civ. 1864. Mai mult decât atât, este de reținut că pârâtul și-a asumat explicit obligația de a achita abonamentele lunare aferente serviciilor furnizate, în cuantumul stabilit și la datele convenite prin contract, pe baza facturilor emise de către reclamantă, așa cum reiese din clauza 6.2.1 ( f. 7 ).
Așadar, în aceste condiții, este de reținut cǎ, deși reclamanta a furnizat anumite servicii pârâtului, astfel cum acestea au fost convenite prin contractul încheiat, totuși pânǎ în prezent contravaloarea acestora nu a fost achitatǎ, fiind în discuție un debit total de 75,13 lei, după cum rezultǎ din factura . nr._ din data de 10.01.2011 ( f. 17 ), în cuprinsul cǎreia sunt individualizate serviciile efectiv prestate, precum și perioada de timp în care acestea au fost furnizate.
În consecințǎ, cum obligația de platǎ a prețului serviciilor nu a fost pânǎ în prezent executatǎ, deși scadența acesteia, determinată potrivit clauzei 5.4 din contract ( f. 6 ), respectiv în termen de 20 de zile de la emiterea facturii, este de mult timp împlinitǎ, instanța va dispune admiterea cererii din perspectiva menționată și, prin urmare, va obliga pârâtul să achite reclamantei suma suma de 75,13 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform contractului și facturii depuse la dosar.
Referitor la penalitățile de întârziere
Relativ la suma de 33,25 lei pe care reclamanta o pretinde cu titlu de penalități de întârziere aferente debitului principal, este de observat că, într-adevăr, conform clauzei 5.6 din contract, pentru ipoteza în care beneficiarul nu și-ar îndeplini obligația asumatǎ la scadențǎ, acesta urmează a datora penalitǎți, în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată, pânǎ la plata sa integralǎ ( f. 6 ). Totuși, instanța apreciază că, în cauza de față, este necesar a fi luate în considerare prevederile art. 1088 din C. Civ. 1864, raportat la prevederile art. 5 și 9 din O. G. nr. 9/2000, în vigoare la data perfectării contractului nr._ din data de 12.12.2010 ( f. 5 - 16 ). Astfel, este de reținut că, potrivit art. 5 din O. G. nr. 9/2000, În raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an, iar conform art. 9 din același act normativ evidențiat, În raporturile civile obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept, or în cauza de față pârâtul este o persoană fizică, ce are calitatea de consumator în sensul art. 2 pct. 2 din O. G. nr. 21/1992, așadar din perspectiva acestuia din urmă, raportul juridic născut din perfectarea contractului nr._ din data de 12.12.2010 prezintă, neîndoielnic, un caracter civil.
În consecință, cum penalitățile stabilite prin contract pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate se situau la un nivel de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere ( f. 6 ), ceea ce echivalează cu o dobândă contractuală anuală de 54,75% și cum dobânda legală la data de 12.10.2010, când s-a încheiat contractul, prezenta un nivel de 5,00%, determinat potrivit art. 3 alin. (3) și (4) din O. G. nr. 9/2000, se impune concluzia că penalitățile de întârziere convenite de părțile litigiului depășesc nivelul dobânzii legale cu mai mult de 50% pe an și, prin urmare, stipulațiile convenționale referitoare la asumarea de către pârât a acestora sunt nule de drept, conform art. 9 din O. G. nr. 9/2000. Așadar, față de aspectele anterior evidențiate și în condițiile în care nu poate avea loc o executare a unei obligații asumate printr-o clauză contractuală considerată de legiuitor ca fiind nulă de drept, solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal, în sumă de 33,25 lei, va fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la daunele interese pentru rezilierea contractului înainte de termen
Relativ la suma de 261,17 lei pe care reclamanta o pretinde cu titlu de daune daunele interese pentru rezilierea contractului înainte de termen, instanța observǎ, mai întâi, cǎ potrivit art. 7.6 din cuprinsul contractului nr._ din data de 12.12.2010 ( f. 8 ), Pe toată perioada de valabilitate a contractului, clientul se obligă să nu solicite renunțarea parțială sau totală la serviciile și capacitățile contractate și furnizate în oricare dintre locațiile menționate în Anexa 1 sau în actele adiționale ulterioare de contractare de noi servicii și/sau capacități, sub sancțiunea stipulată la art. 8.6 din contract, iar conform clauzei 8.6 din convenție, În cazul în care, pe toată perioada de derulare a contractului, clientul solicită renunțarea parțială sau totală la serviciile și caapcitățile contractate și furnizate în oricare dintre locațiile menționate în Anexa 1 sau în actele adiționale ulterioare de contractare de noi servicii și/sau capacități, acesta se obligă să plătească Radiocom daune interese, constând în contravaloarea a 30% din abonamentele lunare aferente serviciilor în cauză, pentru durata rămasă până la expirarea perioadei de contractare ( f. 9 ).
În al doilea rând, fațǎ de împrejurarea cǎ în cauza de fațǎ pretențiile reclamantei se întemeiazǎ pe un contract de furnizare de servicii, ce a fost perfectat între un profesionist, anume operatorul SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII SA, S. DIRECȚIA RADIOCOMUNICAȚII CLUJ, ce a acționat în cadrul activitǎții sale obișnuite și un consumator, respectiv beneficiarul F. O. F., ce a încheiat convenția în calitatea sa de persoanǎ fizicǎ, în afara oricǎrui cadru comercial, industrial, de producție, artizanal ori liberal, fațǎ de prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 193/2000, trebuie concluzionat cǎ în prezentul litigiu urmeazǎ a primi aplicare dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, ce transpune în dreptul intern normele Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, în forma în vigoare la data încheierii contractului. Mai mult decât atât, ținând seama de aspectul cǎ legea naționalǎ a preluat dispozițiile dreptului Uniunii Europene în materie, instanța observǎ cǎ este necesar a fi avutǎ în vedere și jurisprudența Curții de Justiție, în interpretarea Directivei 93/13/CEE, sens în care apreciazǎ cǎ sunt relevante statuǎrile Curții de la Luxembourg din Hotǎrârea pronunțatǎ la 27 iunie 2000, în cauza Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C - 240/98 și C - 244/98, pct. 26, în sensul cǎ obiectivul urmǎrit de articolul 6 din directivǎ nu ar putea fi atins dacǎ acești consumatori ar fi obligați sǎ invoce ei înșiși caracterul abuziv al unei clauze contractuale și cǎ nu poate fi asiguratǎ o protecție efectivǎ a consumatorului decât dacǎ instanței naționale i se recunoaște dreptul de a analiza din oficiu o astfel de clauzǎ, Curtea fiind tranșantǎ prin Hotǎrârea pronunțatǎ în cauza Pannon GSM Zrt, C - 243/08, pct. 35, în care a reliefat aspectul cǎ instanța naționalǎ are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndatǎ ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens; atunci când considerǎ cǎ o astfel de clauzǎ este abuzivǎ, instanța nu o aplicǎ, exceptând cazul în care consumatorul se opune, rațiunea instituirii unui asemenea mecanism fiind anterior relevatǎ de Curte, în Hotǎrârea din 26 octombrie 2006, Mostazo Claro, C - 168/05, pct. 38, unde s-a evidențiat cǎ natura și importanța interesului public pe care se întemeiazǎ protecția garantatǎ de directivǎ consumatorilor justificǎ obligația instanței naționale de a analiza din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale și, prin aceasta, de a suplini dezechilibrul existent între consumator și vânzǎtor sau furnizor. Așadar, luând în considerare jurisprudența constantǎ a Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum decurge din hotǎrârile mai sus citate, instanța apreciazǎ cǎ, fațǎ de specificul litigiului de fațǎ, care opune un profesionist comerciant unui consumator, se justificǎ evaluarea din oficiu a caracterului abuziv al clauzelor cuprinse în art. 7.6 și 8.6 din cadrul contractului încheiat între reclamantǎ și pârât.
Din acestǎ perspectivǎ, este de reținut, cu titlu preliminar, cǎ potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, în vederea examinǎrii împrejurǎrii dacǎ o anumitǎ stipulație contractualǎ prezintǎ acest caracter urmând a fi luate în considerare dispozițiile art. 4 alin. (1) din cadrul aceluiași act normativ, conform cǎrora O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei- credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, respectiv prevederile alin. (2) din cuprinsul aceluiași articol, în baza cărora O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Pe de altǎ parte, este de observat cǎ, așa cum rezultǎ din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, anexa pe care actul normativ menționat o cuprinde redǎ, cu titlu exemplificativ, clauze considerate ca fiind abuzive, printre acestea numǎrându-se și cele prevǎzute de alin. (1) lit. j) și r) din anexa legii, ce se referǎ, printre altele, la ipoteza în care stipulațiile contractuale respective restrâng sau anulează dreptul consmatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: ... - comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauzele referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale, respectiv la stipulațiile care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.
În ce privește cauza de fațǎ, instanța reține cǎ reclamanta pretinde, cu titlu de daune interese, suma de 261,17 lei pentru rezilierea contractului înainte de termen, această sumă fiind solicitată, după cum s-a arătat mai sus, în temeiul art. 7.6 și 8.6 din cuprinsul contractului nr._ din data de 12.12.2010 ( f. 8 - 9 ). Totuși, fațǎ de considerentele ce vor fi arǎtate în continuare, instanța apreciazǎ cǎ stipulațiile ce stabilesc în sarcina pârâtului îndatorirea de a achita contravaloarea a 30% din abonamentele lunare aferente serviciilor contractate, pentru durata rămasă până la expirarea perioadei convenite, prezintǎ, în circumstanțele litigiului de față, un caracter abuziv, așa încât pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, neputând fi solicitatǎ executarea unei obligații în baza unei clauze având natura menționată.
Din această perspectivă, instanța observǎ, în primul rând, că stipulațiile contractuale în discuție nu au fost negociate direct cu pârâtul - consumator, care nu a avut posibilitatea de a influența conținutul lor, câtǎ vreme clauzele 7.6 și 8.6 sunt cuprinse într-un contract standard, al cărui cuprins a fost prestabilit, după cum reiese din chiar modalitatea în care a acesta fost dresat, anume prin simpla completare a datelor utilizatorului în cadrul înscrisului deja redactat ( f. 5 ), așadar sunt în discuție stipulații convenționale standard, preformulate, care se includ în categoria avută în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000. În ce privește cauza de față, cum însuși legiuitorul trimite la contractele standard preformulate, trebuie considerat că și clauzele 7.6 și 8.6 din cuprinsul convenției nr._ din data de 12.12.2010 ( f. 8 - 9 ) pot fi incluse în clasa menționată, de vreme ce acestea nu au fost direct negociate cu pârâtul, independent de aspectul că, în mod concret, consumatorul s-a bucurat de opțiunea de a încheia sau nu contractul cu operatorul de servicii. Astfel, împrejurarea aici discutată nu ar putea nicidecum înlătura realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de prestații specifice pe o piață dominată de câțiva furnizori ce practică, în esență, condiții similare, consumatorul trebuie să accepte în . de acesta, perfectând așadar un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză convențională, cum s-a întâmplat și în prezentul litigiu. Pe de altă parte, instanța constată că, pentru a beneficia în mod efectiv de serviciile pe care le-a contractat cu societatea reclamantă, pârâtul nu putea decât să accepte clauzele ce impuneau achitarea unei sume fixe, forfetare, în ipooteza denunțării unilaterale a convenției, în caz contrar fiind practic imposibil a fi realizată furnizarea serviciilor respective.
În al doilea rând, referitor la cerința stabilită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesară pentru constatarea caracterului abuziv al unei stipulații contractuale, care privește aspectul că aceasta trebuie să determine, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului și contrar exigențelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța apreciază că aceasta trebuie să fie considerată ca întrunită și în cauza de față. Astfel, nu poate fi omis că, așa cum rezultă din clauzele 7.6 și 8.6 din contractul încheiat ( f. 8 - 9 ), pârâtul ar fi ținut a achita cu titlu de daune interese, în cazul renunțării parțiale sau totale la prestațiile convenite, o sumă reprezentând contravaloarea a 30% din abonamentele lunare aferente serviciilor contractate, pentru durata rămasă până la expirarea perioadei stabilite, așadar cuantumul daunelor datorate a fost stabilit potrivit aprecierii operatorului, deci în funcție de opțiunea sa unilaterală, fără ca pârâtul să fi putut influența conținutul clauzei contractuale. Așadar, o asemenea prerogativă recunoscută prin contract prestatorului, de a condiționa rezilierea unilaterală de achitarea unei sume reprezentând o parte din contravaloarea abonamentelor lunare aferente perioadei inițiale de derulare a contractului, indiferent de alte circumstanțe sau de motivele care ar determina consumatorul să procedeze în modalitatea arătată, este de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, câtă vreme consumatorul s-ar vedea plasat în situația de a nu mai putea renunța la contract decât în condițiile stabilite de prestator, ceea ce ar echivala, practic, cu imposibilitatea denunțării unilaterale a contractului perfectat, mai ales în circumstanțele în care contravaloarea serviciilor lunare achiziționate ar fi una importantă. Mai mult decât atât, raportat la prezentul litigiu, instanța observă că pârâtul a invocat anumite motive obiective care l-ar fi determinat a solicita rezilierea, așa cum reiese din cererea adresată inițial reclamantei ( f. 19 ), or aceasta din urmă nu a făcut altceva decât să comunice consumatorului împrejurarea că, pentru a putea denunța contractul, se impune cu necesitate achitarea sumei forfetare determinate prin clauzele 7.6 și 8.6 ( f. 20 ). Totodată, instanța constată că, deși neîndeplinirea de către beneficiar a obligațiilor asumate atrage activarea unor clauze penale, cum este și cea inserată la art. 5.6 ( f. 6 ), totuși în sarcina operatorului nu sunt stabilite îndatoriri similare pentru ipoteza nerespectării obligațiilor sale, ținând seama de stipulațiile convenționale cuprinse în capitolele 6 și 8 ( f. 6 - 7 și 8 - 9 ), așadar în prezentul litigiu se identifică clauza abuzivă prezentată cu titlu exemplificativ în anexa Legii nr. 193/2000, la alin. (1) lit. r), ce se referă la stipulațiile care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant. Nu mai puțin, față de specificul cauzei de față, având în vedere că daunele interese pretinse de către reclamantă sunt solicitate ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de către consumator, la un moment anterior încetării sale, trebuie relevat că stipulațiile cuprinse în clauzele 7.6 și 8.6 ( f. 8 - 9 ) se încadrează și în categoria menționată în aceeași anexă a Legii nr. 193/2000, la alin. (1) lit. j), ce trimite la stipulațiile care restrâng sau anulează dreptul consmatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: ... - comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauzele referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale, or nu poate fi negat că, în contextul în care denunțarea este condiționată de plata unei sume forfetare, determinată prin raportare la durata pentru care ar fi trebuit să se deruleze contractul, se restrânge efectiv posibilitatea consumatorului de a recurge la rezilierea unilaterală, indiferent de motivele care l-ar determina la o asemenea conduită. În consecință, instanța conchide că stipulațiile inserate la art. 7.6 și 8.6 din contract ( f. 8 - 9 ) se includ în tiparul avut în vedere de legiuitor în contextul dispozițiilor anexei Legii nr. 193/2000, anterior redate. Astfel, pe de o parte, în contractul perfectat între reclamantă și pârât nu este stipulată vreo clauza penală care să devină activă în ipoteza nerespectării obligațiilor asumate de către furnizor, așa cum se întâmplǎ în situația în care consumatorul nu și-ar îndeplini la termen îndatorirea de platǎ a serviciilor prestate sau ar solicita rezilierea unilateralǎ și, pe de altǎ parte, în cazul în care s-ar intenționa renunțarea totalǎ sau parțialǎ la contract, aceasta ar fi condiționatǎ de plata unei sume forfetare, determinatǎ în raport de perioada rǎmasǎ pânǎ la expirarea duratei contractuale, ceea ce semnificǎ, în esențǎ, cǎ posibilitatea consumatorului de denunța convenția este restrânsǎ în mod pregnant, câtǎ vreme acesta se aflǎ în ipoteza în care fie continuǎ derularea contractului, beneficiind de serviciile inițial convenite și achitǎ contravaloarea acestora, fie denunțǎ unilateral contractul, caz în care este ținut, potrivit clauzelor 7.6 și 8.6, a achita oricum o sumǎ reprezentând o parte din echivalentul serviciilor pentru durata rǎmasǎ pânǎ la expirarea perioadei contractuale inițiale.
Concluzionând, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile impuse de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor 7.6 și 8.6 din cuprinsul contractului încheiat între reclamantă și pârât. În consecință, observând că, potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive nu vor produce efecte asupra consumatorului, această dispoziție prezentând caracter imperativ, de vreme ce interesul protejat este unul general, ce transcede interesul individual al consumatorului, după cum a stabilit și Curtea de la Luxembourg, prin Hotărarea din 26 octombrie 2006, Mostazo Claro, C - 168/05, pct. 36, instanța va respinge ca fiind neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 261,17 lei cu titlu de daune interese pentru rezilierea contractului înainte de termen.
În acest context, instanța reține, în mod contrar celor susținute de către reclamantă, că nu s-ar putea atribui un caracter esențial clauzelor 7.6 și 8.6 din contractul încheiat cu pârâtul, care să determine imposibilitatea examinării acestora din prisma naturii lor potențial abuzive, ținând seama, pe de o parte, de prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și, pe de altă parte, de dispozițiile cuprinse în anexa actului normativ menționat mai sus, în alin. (1) lit. j). Astfel, este de observat că stipulațiile convenționale în discuție nu se includ printre cele legate de obiectul principal al contractului, care privesc, în esență, serviciile furnizate și plata acestora, respectiv condițiile în care urmează a fi prestate și executate, or clauzele referitoare la condiționarea denunțării unilaterale de achitarea unei sume forfetare urmăresc, în realitate, asigurarea unei durate minime a contractului, în interesul furnizorului și restrâng, în mod corelativ, posibilitatea consumatorului de a recurge la remediul rezilierii, indiferent de circumstanțele care l-ar putea determina să recurgă la o asemenea rezolvare. În consecință, chiar dacă, în accepțiunea reclamantei, clauza 3.1 ce stabilește durata contractului ( f. 5 ) ar fi fost considerată indispensabilă la momentul perfectării convenției, această împrejurare nu ar putea duce la concluzia că, în vederea asigurării efectivității sale, s-ar putea recurge la unele stipulații ce prezintă caracter abuziv, în detrimentul consumatorului, cum sunt cele cuprinse în clauzele 7.6 și 8.6 ( f. 8 - 9 ), atâta vreme cât dezideratul asigurării unei perioade minime de derulare a contractului s-ar putea realiza și prin alte mijloace, care să nu impună beneficiarului plata unei sume forfetare în ipoteza solicitării de reziliere unilaterală, cum s-a întâmplat în cauza de față. Pe de altă parte, câtă vreme însuși legiuitorul face referire, cu titlu exemplificativ, în momentul în care redă o listă a clauzelor considerate abuzive, la acelea care restrâng sau anulează dreptul consmatorului de a denunța sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care: ... - comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauzele referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunțării unilaterale, trebuie considerat că și în prezentul litigiu exista posibilitatea examinării caracterului abuziv al clauzelor 7.6 și 8.6, care se încadrează în tiparul avut în vedere de legiuitor, după cum s-a evidențiat pe larg mai sus.
Asupra cheltuielilor de judecată
Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru. În același context, este de reținut că, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ., Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la cauza de față, este de reținut, cu titlu preliminar, că acțiunea promovată va fi admisă doar în parte, ținând seama de statuările anterioare ale instanței, raportat la penalitățile de întârziere și daunele interese solicitate prin cererea de chemare în judecată. În aceste condiții, cum în raport de suma pe care pârâtul este ținut a o achita reclamantei, respectiv 75,13 lei, ar fi fost datorată o taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 80/2013, instanța va obliga pârâtul, potrivit art. 453 alin. (2) teza I din C. proc. civ. raportat la art. 453 alin. (1) și 451 alin. (1) din C. proc. civ., să achite reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru ( f. 4 ), calculată în raport de pretențiile apreciate ca fiind întemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE RADIOCOMUNICAȚII SA, S. DIRECȚIA RADIOCOMUNICAȚII CLUJ, cu sediul în Cluj N., ., jud. Cluj, CUI_, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, în contradictoriu cu pârâtul F. O. F., cu dom. în Valea Ierii, sat Valea Ierii, ., jud. Cluj, CNP_.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 75,13 lei cu titlu de debit principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform contractului și facturii depuse la dosar.
Respinge ca fiind neîntemeiată solicitarea reclamantei referitoare la obligarea pârâtului la plata penalitǎților de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 33,25 lei.
Respinge ca fiind neîntemeiată solicitarea reclamantei privitoare la obligarea pârâtului la plata sumei de 261,17 lei cu titlu de daune interese pentru rezilierea contractului înainte de termen.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, calculată în raport de pretențiile apreciate ca fiind întemeiate.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Cluj N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
07.04.2014 - 4 ex.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Somaţie de plată. Hotărâre din 12-05-2014, Judecătoria... → |
|---|
