Pretenţii. Sentința nr. 4506/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4506/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 18703/211/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4506/2014
Ședința publică de la 30.04.2014
Completul constituit din
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: A. M. M.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta I. R. A., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința din 17.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ( f.70-71 ), când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii în cauză pentru data de 30.04.2014.
Se constată că la data de 29.04.2014, petenta prin reprezentant convențional a depus prin serviciul registratură concluzii scrise la dosar (f. 72-79).
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 06.08.2013 sub nr._, reclamanta I. R. A., cu dom. în Năsăud, .. 7 ABC, ., jud. Bistrița Năsăud și reședința în Cluj N., ., ., CNP_, având domiciliul ales în Cluj N., .. 7, jud. Cluj, la SCA S. și asociații, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul procesual ales în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 14 - 16, ., ., sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 983,60 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul înmatriculat sub nr._, precum și a dobânzii legale aferente, de la data introducerii acțiunii și până la plata integrală, respectiv a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, constând în taxa de timbru și onorariul avocatului.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a indicat, în esențǎ, cǎ la data de 17.06.2013 autoturismul ce îi aparține, înmatriculat sub nr._, staționa pe ., context în care a fost avariat ca urmare a desprinderii unei bucăți de tencuială de la lucrările de izolare și reabilitare efectuate de către societatea pârâtă la blocul situat la adresa menționată, fără ca în zona în care se desfășura efectiv activitate să fi fost montate sisteme de protecție. În ce privește daunele cauzate, s-a învederat că vehiculul prezenta avarii la nivelul pavilionului, respectiv al parbrizului, care fusese spart, reparațiile realizate fiind individualizate în cuprinsul devizului nr. 1667 din 23.07.2013 și al facturilor .-BOG-ADX nr. 6080/23.07.2013 și . nr._ din 23.07.2013, valoarea totală a acestora fiind de 983,60 lei. Totodată, s-a învederat că, la momentul producerii evenimentului, la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție care a constatat daunele produse și a audiat angajații societății pârâte, cu același prilej fiind chemat și administratorul pârâtei, care a fost de acord să achite jumătate din costul lucrărilor ce trebuiau efectuate asupra autoturismului, poziție pe care a exprimat-o și cu ocazia discuțiilor purtate în ziua de 31.07.2013, în contextul demersurilor realizate pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă. Raportat la dispozițiile art. 1373 din C. Civ., s-a apreciat de către reclamantă că sunt îndeplinite cerințele stabilite pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, prejudiciul fiind cauzat de către angajații pârâtei, aflați în îndeplinirea atribuțiilor încredințate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 194, 411 alin. (2) și 451 din C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 1373, respectiv 1381 și urm. din C. Civ., precum și prevederile O. G. nr. 13/2011.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 9 - 18 ) și planșe foto ( f. 20 ), solicitând, totodată, administrarea probei cu interogatoriul pârâtei ( f. 5 - 8 ), precum și a celei testimoniale constând în ascultarea martorului S. P..
Cererea formulatǎ a fost timbratǎ cu taxa judiciară de timbru în sumǎ de 73,85 lei ( f. 4 și 29 ).
Pârâta a depus la data de 08.01.2014 întâmpinare ( f. 31 - 33 ), prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a relevat că, din cuprinsul cererii formulate, reiese că au fost efectuate, la solicitarea reclamantei, anumite investigații de către un echipaj de poliție, care ar fi constatat daunele provocate, context în care a apreciat că înscrisurile redactate ar trebui atașate dosarului cauzei. Pe de altă parte, s-a învederat că, din cuprinsul planșelor foto anexate de către reclamantă cererii, reiese că lucrările de izolare erau realizate în condițiile în care fusese amplasată o folie de protecție, iar distanța dintre poziția în care era parcat autoturismul și imobil era de aproximativ 8 m, spațiu în care este amplasată o perdea de arbori, care pot avea o înălțime de 12 - 14 m, care a reprezentat o barieră în calea oricăror fragmente care s-ar fi desprins de pe imobil sau de pe schela montată. Mai mult decât atât, s-a considerat că, din aceleași planșe fotografice, se poate deduce că era imposibil, din punct de vedere fizic, ca o bucată de tencuială provenind de la imobilul aflat la o distanță de 7 - 8 m față de vehiculul aparținând reclamantei să fi putut lovi autoturismul, dată fiind împrejurarea că în acel spațiu există o perdea de arbori, iar traiectoria pe care ar fi trebuit să o urmeze obiectul căzut ar fi fost una ascendent - ascuțită, urmată de o coborâre verticală, direct pe partea din față a vehiculului, iar nu în zona sa posterioară. Nu mai puțin, s-a reliefat de către pârâtă că, în opinia sa, reclamanta și-ar fi înscenat accidentul în discuție, pentru a repara parbrizul și plafonul autoturismului, iar afirmațiile potrivit cărora și-ar fi manifestat disponibilitatea achitării a jumătate din contravaloarea lucrărilor la vehiculul avariat au fost făcute din compasiune pentrun prejudiciul suferit, însă nu s-a procedat nicidecum la plata efectivă a acestei sume, mai ales că locul în care se afla parcat autoturismul era marcată ca zonă în care staționarea era interzisă, ceea ce atrage indirect culpa reclamantei raportat la nerespectarea semnelor de circulație. În fine, în ce privește întrunirea condițiilor necesare pentru angarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, s-a relevat că este necesar a se face proba faptei ilicite a prepusului, a prejudiciului produs victimei și a raportului de cauzalitate, or în cauză se identifică un vid relativ la temeiul de drept pe care se fundamentează cererea, în circumstanțele în care la izolarea unui imobil precum cel din planșele foto lucrează o echipă de muncitori, iar obiectul acțiunii promovate nu se referă la identificarea persoanei care ar fi efectuat lucrarea.
În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei, răspunsul transmis în formă scrisă fiind atașat la dosarul cauzei ( f. 57 - 58 ), precum și proba testimonială constând în ascultarea martorilor S. P. și T. A., declarațiile date fiind consemnate în scris și atașate dosarului cauzei, după semnare ( f. 59 - 60 și 64 ). De asemenea, a fost efectuată o adresă către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj pentru a comunica toate documentele întocmite în urma sesizării reclamantei I. R. A. din data de 06.06.2013, înscrisurile transmise fiind anexate la dosar ( f. 42 - 48 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum reiese din cuprinsul declarației martorului S. P. ( f. 59 ), coroborată cu elementele de fapt ce au rezultat din relatarea martorului T. A. ( f. 64 ), la începutul lunii iunie 2013 autoturismul înmatriculat sub nr._, aparținând reclamantei ( f. 12 ), se afla parcat în Cluj N., pe . imobilului având nr. 2, context în care s-a constatat că vehiculul a suferit anumite avarii la nivelul parbrizului și al plafonierei, în partea din față, așa cum se poate observa din procesul verbal întocmit la data de 05.06.2013 de către un agent al Secției 4 Poliție Cluj N. ( f. 44 ), avariile produse fiind sesizate atât de către martorul S. P. ( f. 59 ), cât și de martorul T. A. ( f. 64 ), care au confirmat atât existența acestora, cât și locul unde au fost identificate.
Pe de altă parte, trebuie relevat că, așa cum reiese din răspunsul la interogatoriul administrat societății pârâte, aceasta realiza lucrări de reabilitare cu privire la imobilul situat pe . ( f. 57 ), aspect prezentat și de către martorul T. A., care a relatat că, la data la care s-au produs avariile asupra autoturismului deținut de către reclamantă, desfășura activitate de izolație termică la blocul menționat mai sus ( f. 64 ), lucrările fiind executate la fațada imobilului, lateral, spre stradă ( f. 64 verso ), element care a fost reliefat și de către martorul S. P. ( f. 59 verso ). În ce privește modalitatea în care erau executate lucrările menționate mai sus, este de reținut că, așa cum reiese din declarația dată de către S. P. ( f. 59 verso ), la nivelul imobilului erau amplasate plase de protecție, până la etajul 10, însă acestea nu acopereau întreaga suprafață asupra căreia se desfășura activitate, putând fi identificată o zonă deasupra plasei de protecție, dincolo de etajul 10, la care se lucra la momentul respectiv ( f. 59 verso ), chiar martorul T. A. învederând că plasa de protecție era dispusă până la ultimul etaj, unde era prinsă de piciorul schelei, însă se placa la ultimul nivel, iar plasa nu era amplasată până sus, existând un spațiu de aproximativ un metru deasupra plasei ( f. 64 verso ), corespunzător parapetului sau gardului împrejmuitor la care făcea referire martorul S. P. ( f. 59 verso ).
Potrivit art. 1373 alin. (1) din C. Civ., Comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepușii săi ori de câte ori fapta săvârșită de aceștia are legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate, iar conform alin. (2) din cadrul aceluiași articol, Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită direcția, supravegherea și controlul asupra celui care îndeplinește anumite funcții sau însărcinări în interesul său ori al altuia, din cuprinsul dispozițiilor legale evidențiate rezultând împrejurarea că, pentru angajarea răspunderii comitenților pentru prepuși, se impune, în mod necesar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o faptă ilicită săvârșită de către prepus, să poată fi identificat un prejudiciu, să fie făcută proba raportului de cauzalitate între fapta comisă și paguba provocată, respectiv să existe un raport de prepușenie între persoana care a săvârșit acțiunea sau inacțiunea ilicită și cea chemată a răspunde, iar fapta comisă să prezinte o legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate prepusului, ce are calitatea de autor al acțiunii sau inacțiunii ilicite și prejudiciabile.
Pe de altă parte, instanța apreciază că, în acest context, este important a fi avute în vedere și dispozițiile art. 1349 alin. (1) din C. Civ., potrivit cărora Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, care trebuie coroborate cu prevederile art. 1373 alin. (1) din C. Civ., de vreme ce sunt situate în cuprinsul Secțiunii 1 consacrate Dispozițiilor generale cu privire la răspunderea civilă, fiind deci aplicabile atât în ipoteza răspunderii pentru fapta proprie, cât și a răspunderii pentru fapta unei alte persoane, cum este și cazul răspunderii comitenților pentru prepuși. Așadar, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 1349 alin. (1) și 1373 alin. (1) din C. Civ. reiese aspectul că una dintre condițiile fundamentale pentru angajarea răspunderii civile a comitentului pentru prepusul său se referă la constatarea unei fapte ilicite a acestuia din urmă, concretizată printr-o acțiune sau inacțiune, care a produs o atingere drepturilor sau intereselor legitime ale unei alte persoane, fiind necesar ca, în toate situațiile, să poată fi identificată o conduită umană care a stat la baza producerii prejudiciului. De altfel, această concluzie se desprinde din chiar textul de principiu dedicat răspunderii comitenților pentru prepuși, de vreme ce art. 1373 alin. (1) din C. Civ. se referă la fapta săvârșită de către aceștia din urmă, comisă în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor încredințate de către comitent. Din această perspectivă, trebuie deci reținut că fapta ilicită se manifestă în mod obiectiv, dobândind o existență materială, de vreme ce se particularizează printr-o conduită sau manifestare umană exteriorizată și reprezintă o atitudine contrară ordinii de drept, relevând, totodată, poziția subiectivă a autorului ei în raport de valorile sociale protejate. În consecință, aspectul esențial pe care îl implică fapta ilicită, ce conduce la angajarea răspunderii comitentului, se referă la împrejurarea că aceasta poate fi atribuită unei persoane concrete, identificată ca având calitatea de prepus al comitentului chemat să răspundă pentru prejudiciul cauzat.
În ce privește cauza de față, având în vedere ansamblul materialului probator administrat, instanța reține că nu s-a facut dovada că ar exista o acțiune sau inacțiune ilicită săvârșită de către un prepus al societății pârâte, care să antreneze angajarea răspunderii sale în baza art. 1373 alin. (1) din C. Civ. pentru dauna produsă autoturismului aparținând reclamantei, așa cum se va evidenția în cele ce urmează.
Astfel, în primul rând, instanța reține că, într-adevăr, la data producerii prejudiciului pârâta desfășura lucrări de reabilitare la imobilul situat pe ., după cum a rezultat și din interogatoriul administrat ( f. 52 ), însă acestea se realizau prin mijlocirea unei echipe de persoane, prezente la fața locului în momentul respectiv, martorul S. P. făcând trimitere la un număr de 4 sau 5 muncitori care fuseseră legitimați de organul de poliție cu acel prilej ( f. 59 ). În al doilea rând, este de relevat că, deși același martor a relatat că, odată sosiți agenții de poliție, s-a trecut la identificarea persoanelor care executau lucrările de reabilitare și la chestionarea acestora asupra împrejurărilor legate de producerea pagubei ( f. 59 ), acest din urmă element fiind confirmat de către martorul T. A. ( f. 64 verso ), care a și dat o declarație în fața organului abilitat ( f. 46 ), totuși nu s-a putut identifica persoana concretă care ar fi săvârșit o acțiune sau inacțiune ce a condus la avarierea autoturismului reclamantei. Din această perspectivă, instanța observă că, așa cum a relevat martorul S. P., la întrebarea adresată de către agenții de poliție, persoanele care efectuau lucrări la imobil au precizat că fragmentele rămase pe autoturismul reclamantei proveneau din fațada blocului ( f. 59 ), însă același martor a precizat că, din discuțiile purtate la acea dată, a reieșit că niciunul dintre muncitori nu a recunoscut că de la aceștia ar fi căzut anumite corpuri, ci doar au precizat că fragmentele identificate la nivelul autoturismului proveneau de pe fațada blocului ( f. 59 verso ), or în asemenea condiții nu se poate afirma că există o faptă concretă a unui prepus al societății pârâte, care să poată determina angajarea răspunderii sale în calitate de comitent, câtă vreme, pe de o parte, nu este cert aspectul dacă, într-adevăr, o bucată de tencuială a căzut de pe fațada imobilului ca urmare a unei acțiuni sau inacțiuni a unui angajat al pârâtei sau, dimpotrivă, desprinderea acesteia s-a datorat ansamblului de lucrări efectuate, când fundamentarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat se circumscrie unui temei distinct și, pe de altă parte, nici nu a fost identificată o persoană concretă, care să fi săvârșit fapta prejudiciabilă și în raport de care să fie examinate de către instanță condițiile speciale pe care le implică angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. În al treilea rând, este de observat că, raportat la modalitatea în care este fundamentată de către reclamantă existența unei fapte ilicite a prepusului pârâtei, respectiv prin referirea la aspectul că angajații acesteia ar fi dat dovadă de neglijență, ce a avut drept consecință desprinderea unei bucăți din tencuiala blocului și producerea rezultatului păgubitor ( f. 74 ), trebuie concluzionat că, în realitate, nu se are în vedere o acțiune concretă a unui prepus al pârâtei care să fi determinat avarierea autoturismului parcat în fața imobilului, fiind în discuție doar referiri generale la modalitatea în care angajații pârâtei și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu, neglijența reprezentând oricum, alături de imprudență, o formă a culpei, element subiectiv ce caracterizează săvârșirea unei fapte și care nu se impune a fi examinat în cauza de față, dat fiind temeiul de drept al acțiunii promovate. Pe de altă parte, instanța reține că, din probele administrate, nu a rezultat, în mod concret, că la baza desprinderii unui fragment din fațada imobilului s-ar fi aflat acțiunea sau inacțiunea unui angajat al societății pârâte, săvârșită la data la care s-a produs prejudiciul, or antrenarea răspunderii civile a comitentului nu poate fi realizată decât în măsura în care există o faptă concretă a prepusului, care a determinat producerea rezultatului păgubitor. De altfel, instanța observă că doar martorul T. A. a fost identificat ca aflându-se printre persoanele ce executau lucrări asupra imobilului la data prejudiciului, acesta dând și o declarație în fața organului de poliție ( f. 46 ) și relevând, cu prilejul ascultării sale, că desfășura activitate la fațada blocului respectiv ( f. 64 ). În consecință, simpla împrejurare că muncitorii ce efectuau lucrări de reabilitare a imobilului situat pe . au recunoscut că de pe fațada bunului a căzut bucata de tencuială ce ar fi lovit autoturismul reclamantei nu este suficientă pentru a se aprecia că există o faptă ilicită a unui angajat al societății pârâte, de natură a determina angajarea răspunderii sale în calitate de comitent.
Pe de altă parte, instanța constată că, potrivit art. 1373 alin. (3) din C. Civ., Comitentul nu răspunde dacă dovedește că victima cunoștea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârșirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acționat fără nicio legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcției încredințate, or din interpretarea textului redat reiese neîndoielnic împrejurarea că, pentru a putea fi angajată răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său, se impune ca acesta din urmă să fie individualizat, iar identitatea sa să fie cunoscută atât persoanei prejudiciate, cât și comitentului chemat a răspunde, cu atât mai mult cu cât însăși norma de la art. 1373 alin. (1) din C. Civ. face referire explicită la fapta săvârșită de aceștia, așadar este de neconceput ca un comitent să fie chemat a repara prejudiciul cauzat în circumstanțele în care nu s-a stabilit că autorul faptei ilicite și prejudiciabile este unul dintre prepușii săi, or aceasta este situația și în litigiul de față. Mai mult decât atât, în măsura în care s-ar accepta că, indiferent de alte elemente, nu este necesar a se individualiza care dintre prepuși a săvârșit acțiunea sau inacțiunea ilicită, așa cum susține reclamanta ( f. 78 ), aceasta ar presupune, în mod necesar, că nici instanța nu ar putea examina, în mod concret, dacă sunt întrunite condițiile angajării răspunderii comitentului prin prisma cerințelor speciale pe care le implică art. 1373 alin. (1) din C. Civ., și, pe de altă parte, ar fi lipsită de orice conținut efectiv și norma de la art. 1373 alin. (3) din C. Civ., câtă vreme, în asemenea condiții, comitentul nu ar avea nicio posibilitate concretă de a proba că, în realitate, operează cauza exoneratoare de răspundere. Nu mai puțin, instanța constată, spre deosebire de cele susținute de către reclamantă ( f. 78 ), că nu este în discuție stabilirea unei vinovății a prepusului în contextul în care se tinde la identificarea persoanei concrete ce a săvârșit fapta ilicită și prejudiciabilă, atâta timp cât, fiind o conduită umană exteriorizată, după cum s-a relevat pe larg în cele de mai sus, acțiunea sau inacțiunea trebuie să fie atribuită unei persoane sau unor persoane determinate, individualizate, or în cauza de față nu se cunoaște autorul faptei care ar fi condus la producerea unui prejudiciu reclamantei, neputându-se accepta ca, în mod nediferențiat, să se considere că toți muncitorii care, la data evenimentului, desfășurau lucrări de reabilitare a imobilului de pe ., ar fi săvârșit acțiuni sau inacțiuni concrete care ar fi determinat desprinderea unei părți din tencuiala blocului și avarierea, în acest mod, a vehiculului aparținând reclamantei. În același context, luând în seamă ansamblul mijloacelor de probă administrate, din cuprinsul cărora nu au rezultat nici măcar indicii raportat la persoana care ar fi săvârșit acțiunea sau inacțiunea ilicită, trebuie reținut că nu s-ar putea face aplicarea unei prezumții judiciare, conform art. 329 din C. proc. civ., pentru a se putea conchide că unul sau altul dintre angajații pârâtei ar fi comis fapta.
În consecință, față de considerațiile anterioare, este de concluzionat în sensul că, nefiind identificat autorul concret al faptei ilicite și prejudiciabile, este imposibilă angajarea răspunderii societății pârâte în calitate de comitent, așa încât instanța apreciază că este de prisos examinarea întrunirii celorlalte condiții generale pe care le presupune aplicarea art. 1373 alin. (1) din C. Civ.
În fine, având în vedere argumentele expuse în cele de mai sus, cum nu s-a făcut proba că un anume prepus al societății pârâte ar fi săvârșit o acțiune sau inacțiune ilicită ce a avut drept urmare producerea unui prejudiciu reclamantei, este de observat că, în asemenea circumstanțe, este imposibilă verificarea cerințelor speciale ale răspunderii comitentului, câtă vreme, nefiind identificată o persoană determinată, nu se poate cunoaște, cu certitudine, dacă în raport de aceasta exista un raport de prepușenie, potrivit art. 1373 alin. (2) din C. Civ., respectiv dacă persoana în discuție a săvârșit într-adevăr fapta în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate. Relativ la cauza de față, este de relevat că, deși societatea pârâtă nu a negat aspectul că muncitorii ce desfășurau lucrări de reabilitare la imobilul de pe . erau angajații săi, totuși acest element nu poate fi apreciat ca fiind suficient, atâta timp cât, în lipsa identificării autorului acțiunii sau inacțiunii ilicite, nu se poate examina dacă fapta concretă a fost comisă în legătură cu atribuțiile sau cu scopul funcțiilor încredințate de către societatea pârâtă, or această împrejurare prezintă caracter esențial pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului său.
Prin urmare, luând în considerare aprecierile anterioare, cererea formulată va fi respinsă ca neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile stabilite de art. 1373 alin. (1) din C. Civ. pentru a fi antrenată responsabilitatea societății pârâte în calitate de comitent, câtă vreme nu a fost identificat autorul faptei ilicite, reclamanta putând obține repararea prejudiciului în contextul unei acțiuni promovate, după caz, potrivit art. 1376 alin. (1) sau 1378 din C. Civ.
Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru, respectiv onorariul avocatului.
Referitor la prezentul litigiu, este de reținut, mai întâi, că acțiunea promovată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, or în asemenea condiții, cum reclamanta se află în culpă procesuală, trebuie concluzionat că aceasta nu poate obține plata cheltuielilor de judecată solicitate, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul avocatului. În al doilea rând, în ce privește cheltuielile de judecată pretinse de către societatea pârâtă, este de relevat că, potrivit art. 452 din C. proc. civ., Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, or în prezentul litigiu, deși au fost solicitate cheltuieli de judecată de către pârâtă, constând în onorariul avocatului ( f. 33 ), totuși instanța reține că dovada acestora nu a fost făcută potrivit art. 452 din C. proc. civ., așa încât solicitarea în acest sens a societății pârâte urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulatǎ de cǎtre reclamanta I. R. A., cu dom. în Năsăud, .. B, . Năsăud și reședința în Cluj N., ., ., CNP_, având domiciliul ales în Cluj N., .. 7, jud. Cluj, la SCA S. și asociații, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Cluj N., ., ., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, având sediul procesual ales în Cluj N., Calea Dorobanților nr. 14 - 16, ., ..
Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea cǎii de atac urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..
Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 30.04.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
M. I. A. M. M.
Red. / Tehn. MI
05.05.2014 - 4 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4062/2014. Judecătoria... | Somaţie de plată. Hotărâre din 15-04-2014, Judecătoria... → |
|---|
