Pretenţii. Sentința nr. 7635/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7635/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 14-07-2014 în dosarul nr. 10645/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ – N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL - 3185
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7635/2014
Ședința publică din data de 14.07.2014
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: I. A. B.
GREFIER: Ș. N.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ în contradictoriu cu pârâta . SA, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.07.2014, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având în vedere solicitarea reclamantei de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de 14.07.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ în data de 30.04.2013, reclamantul C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ în contradictoriu cu pârâta . SA a solicitat: să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5 din contractul de credit nr._/11.03.2008, art. 4.9 și 4.13 din condițiile generale de creditare la acest contract de credit, art. 5 din contractul de credit nr._/27.02.2008, art. 2.10 lit. a și 2.11 lit.a, art. 3.7, art. 3.8, art. 3.9 din Condițiile generale de creditare la acest contract; obligarea pârâtei la modificarea convențiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive; obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate fără drept prin majorarea marjei fixe a dobânzii începând cu 21.09.2010 până la rămânerea definitivă a hotărârii; obligarea pârâtei la modificarea graficului de rambursare în ceea ce privește clauzele constatate ca fiind abuzive; stabilirea în sarcina pârâtei a unei sancțiuni contravenționale în cuantumul ei maxim.
În motivare, a învederat, în esență că, în urma unui control efectuat la punctul de lucru al B. - Sucursala Județeană Cluj, în baza reclamației nr. 107 F/18.12.2012, privind contractele de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 și_/11.03.2008, s-a constatat existența mai multor clauze abuzive în contractele încheiate între pârâtă și d-na P. M., contractele supuse verificării fiind preformulate, de adeziune, iar clauzele stabilite în mod unilateral de bancă, fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura lor și fără ca acesta să fie informat în mod corect și precis asupra lor.
A mai arătat că, modificarea dobânzilor și a comisioanelor, în mod unilateral, de către bancă, poate conduce la o îndatorare excesivă a împrumutatului, fără ca acestuia să i se dea dreptul să facă opoziție și să verifice dacă majorarea este justificată, din evaluarea clauzelor contractuale analizate în cerere rezultând o disproporție vădită între drepturile și obligațiile părților, neexistând și clauze în favoarea consumatorului, care să echilibreze disproporția creată, evidențiindu-se faptul că acestea au fost prestabilite unilateral de comerciant.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1 și 2, art. 12 și art. 13 din Legea nr. 193/2000, Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din data de 05.04.1993.
În dovedire, s-au depus înscrisuri – filele 9 – 119.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Legal citată, pârâta . SA a depus întâmpinare– filele 127 – 142, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată, și anularea procesului verbal ./_ nr. 25/1021 din data de 31.01.2013 întocmit de C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Vest Cluj – CJPC Cluj, în baza art. 13 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pe cale de excepție, pârâta a invocat:
1. excepția prescripției dreptului de a constata faptele pretins contravenționale menționate în procesul verbal și ca o consecință a acesteia să se rețină prescripția dreptului de a constata clauzele abuzive și a dreptului de a sancționa pretinsele contravenții;
2. excepția inadmisibilității acțiunii pentru faptele care nu au fost consemnate în procesul verbal: respectiv clauzele din art. 5 din contractul nr._ din data de 27.02.2008, art. 4.9 și art. 4.13 din contractul de credit nr._/11.03.2008.
3. excepția inadmisibilității acțiunii pentru petitele privind restituirea prestațiilor și obligarea pârâtei la modificarea graficului de rambursare.
4. excepția lipsei de interes cu privire la caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.10.a, 2.11.a și 3.9 din condițiile generale de creditare la contractul de credit nr._/27.02.2008.
Pârâta a menționat că dobânda de referință se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, acestea având la bază următoarele elemente: indicele de referință EURIBOR, costul cu rezerva minimă obligatorie, costurile de lichidare, toate acestea stabilindu-se de BNR, astfel că aceasta nu variază în mod discreționar în funcție de voința băncii, ci în mod obiectiv în funcție de factorii antemenționați, atât în sens crescător, cât și în sens descrescător, indicele de referință EURIBOR fiind doar unul dintre elementele avute în vedere la calcularea dobânzii de referință.
A mai susținut că, la data încheierii convențiilor, nu exista nicio dipoziție legală care să limiteze numărul comisioanelor pe care banca le putea percepe clienților săi, comisionul de urmărire riscuri fiind prevăzut în mod legal în contracte, iar în privința comisionului de administrare a arătat că acesta este prevăzut clar și inteligibil în contract sub forma unei sume fixe de 22,75 lei lunar, legislația în vigoare prevăzând în mod expres posibilitatea băncilor de a percepe acest comision.
În drept, pârâta și-a întemeiat apărările formulate pe dispozițiile din Legea nr. 193/2000, Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului din data de 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorul, art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, art. 969 Vechiul C.civ., OUG nr. 50/2010.
În probațiune, a depus înscrisuri (filele 145 – 285).
La data de 14.02.2014, prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare – filele 290 – 303.
La termenul din data de 24.03.2014, instanța a soluționat excepțiile invocate prin întâmpinare de către pârâtă – filele 315 – 317.
La termenul din data de 07.07.2014, reclamantul a depus la dosar înscrisuri - filele 331 – 335, iar pârâta a depus dovada cheltuielilor de judecată – filele 336 – 340.
La data de 14.07.2014, prin fax, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
În cauză, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse de ambele părți, proba cu interogatoriul pârâtei B. SA (filele 325 - 327) și proba testimonială cu martorul P. M. (fila 328).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În fapt, la data de 27.02.2008, pârâta B. SA și d-na P. M., în calitate de împrumutat, au încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, prin care pârâta i-a acordat acesteia din urmă un credit în cuantum de 45.500 lei reprezentând contravaloare nevoi personale. Perioada de acordare a creditului (rambursare) a fost convenită de părți la 120 luni, începând cu data primei trageri din credit – filele 18 – 26 din dosar.
Apoi, la data de 11.03.2008, între părți a fost încheiat un nou contract de credit bancar pentru persoane fizice nr._, în valoare de 27.000 euro, creditul fiind acordat pentru o perioadă de 360 luni, începând cu data primei trageri din credit – filele 27 – 33.
Ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, B. a propus clientului semnarea unor acte adiționale la contractele de credit (filele 40 - 41), pe care consumatorul a refuzat să le semneze datorită creșterilor dobânzii și a comisioanelor (filele 34 - 38).
În urma depunerii reclamației înregistrată la CJPC Cluj sub nr. 198/18.12.2012, de către consumatorul P. M., cu privire la contractele încheiate de către aceasta cu B. SA - Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 și Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008 - reclamantul a desfășurat o acțiune de control, iar în urma controlului a întocmit procesul verbal de constatare nr. 25/1021 din data de 31.01.2013 (filele 9 - 11), prin care a semnalat că, clauzele cuprinse în art. 5 din contractul de credit nr._/11.03.2008, art. 5 și art. 9 lit. f din Contractul de credit nr._/27.02.2008, art. 2.10.a, art. 2.11.a, art. 3.7, 3.8 și 3.9 din condițiile generale la acest contract de credit, încalcă prevederile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 și a sesizat instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000.
Conform art. 12 din Legea nr. 193/2000, în forma în vigoare la data sesizării instanței, Procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul. Art. 13 din Legea nr. 193/2000 prevede: (1) Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz. (2) În caz contrar, instanța va anula procesul-verbal întocmit.
Apoi, în baza art. 16 alin. 1 Legea nr. 193/2000: Constituie contravenție, în măsura în care fapta nu este săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, încălcarea interdicției stipulate la art. 1 alin. (3) - se interzice comerciaților stipularea de clauze abuzive în contractele cu consumatori - și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Art. 14 alin. 1 Legea nr. 193/2000 prevede: Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.
În măsura în care, la termenul din data de 24.03.2014, instanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru faptele care nu au fost consemnate în procesul verbal de contravenție cu privire la clauza de la art. 5 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 și clauzele de la art. 4.9 și 4.13 din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008 și excepția lipsei de interes cu privire la clauzele prevăzute la art. 2.10.lit.a și 2.11.lit.a din Condițiile generale de creditare la contractul de credit nr._/27.02.2008, în prezenta cauză, mai rămân de analizat doar clauzele de la art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, art. 9 lit. f din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, art. 3.7, art. 3.8 și art. 3.9 din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008.
În conformitate cu art. 5 din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, la încheierea contractului, dobânda curentă era de 6,2% pe an și părțile au convenit ca această dobândă să rămână fixă în primul an și să fie variabilă ulterior. Dobânda fixă urma a se menține constantă pe o perioadă de 1 an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la pct. 7 și 8 din contract (referitoare la neîndeplinirea de către client a obligației de plată a ratelor de credit și a dobânzilor la scadență în perioada primului an). După expirarea primului an din perioada de rambursare, dobânda curentă urma să fie formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B., la care urma să se adauge 1,20 pp – fila 27 din dosar.
Potrivit art. 9 lit. f din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 pentru creditul pus la dispoziție clientului, banca urma să perceapă următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: lit. f – comision de urmărire riscuri de 104,65 lei lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1 – fila 10.
Potrivit art. 3.7 din condițiile generale ale contractului de credit bancar nr._/27.02.2008, pe parcursul derulării creditului, pârâta poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare. În cazul modificării nivelului comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul în care intervine această modificare, prin afișare la sediul băncii și prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire ... – fila 21.
Apoi, conform clauzei de la art. 3.8 „comisionul de urmărire riscuri se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda, comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună”.
Totodată, în baza art. 3.9 din aceleași condiții generale s-a stipulat că, comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract, iar clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda, comisionul de administrare percepându-se integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Din perspectiva dispozițiilor legale care guvernează situația de fapt mai sus prezentată, instanța are în vedere următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Această interdicție prevăzută de art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 este reluată și de art. 78 din Legea nr. 296/2004 – Codul consumului.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, care reia dispozițiile art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de profesioniști pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din Legea nr. 193/2000 redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. Fără a încălca prevederile Legii nr. 193/2000, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 transpune în legislația română dispozițiile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L95 din 21 aprilie 1993. Această lege, adoptată în anul 2000, a fost republicată în temeiul prevederilor art. V lit. m) din titlul III al Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legiuitorul român a optat pentru preluarea, în dreptul intern, a dispozițiilor art. 4 par. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, prevăzând expres în cuprinsul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”.
Din dispozițiile legale mai sus citate se observă faptul că Legea nr. 193/2000 a transpus în dreptul român, printr-o preluare aproape literală, dispozițiile art. 2, lit. b și c, art. 3 și art. 4 ale Directivei nr. 93/13/CEE.
Astfel, legiuitorul român a optat pentru preluarea în dreptul intern a nivelului minimal de protecție oferită consumatorilor de normele comunitare, excluzând de la controlul judiciar evaluarea naturii abuzive a clauzelor care definesc obiectul principal al contractului, atât prin raportare la calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, cât și prin raportare la produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Prin urmare, orice analiză a eventualului caracter abuziv al clauzelor atacate prin prezenta cerere este condiționată de îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Verificând în ce măsură mecanismul stabilirii/modificării dobânzii contractuale, respectiv a comisioanelor, se circumscrie condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanța reține că toate aceste elemente contractuale formează obiectul principal al contractului sau prezintă o legătură atât de strânsă cu obiectul principal al contractului, încât nu pot fi disociate de acesta.
Astfel, din perspectiva pârâtei profesionist, dobânda și comisioanele pe care le percepe pentru acordarea împrumuturilor reprezintă chiar cauza încheierii convențiilor de credit, deoarece ele reprezintă o parte a veniturilor pârâtei, din care aceasta își prelevă profitul, care constituie scopul existenței sale ca persoană juridică.
Raportat la aplicarea sau nu în cauză a prevederilor OUG nr. 50/2010, instanța reține că dispozițiile sale nu sunt aplicabile în prezenta speță, deoarece art. 95 din OUG nr. 50/2010 exclude aplicarea dispozițiilor acestei ordonanțe de urgență contractelor în curs de derulare la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, ipoteză îndeplinită în ceea ce privește contractul de credit în speță, iar excepțiile prevăzute de art. 95 din OUG nr. 50/2010 nu sunt aplicabile contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 3170Pf/31.10.2007.
În consecință, instanța reține că toate clauzele atacate prin prezenta cerere intră în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care, de principiu, exclude verificarea de către instanță a caracterului lor abuziv, cu excepția situației în care acestea nu sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil.
Raportat la clauzele contractuale atacate, instanța reține că, art. 5, fraza a 3-a, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, stabilește dobânda curentă aplicabilă în raporturile dintre bancă și client ulterior primului an de la data încheierii contractului mai sus arătat, variabilă, prin raportare la dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.. În mod similar, clauzele de la art. 9, prima frază, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 prin raportare la art. 3.8 și 3.9 din condițiile generale, prevăd că banca va percepe comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare, la fel și art. 3.7 din condițiile generale de creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008, permite pârâtei să modifice nivelul comisioanelor „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare”. Toate aceste clauze nu pot fi considerate, în opinia instanței, a fi redactate într-un limbaj ușor inteligibil, care nu necesită cunoștințe de specialitate.
Noțiunea de „dobândă de referință variabilă” nu este definită de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, iar contractul nu conține o descriere a modului de calcul al acestei dobânzi. Singura modalitate de calcul prevăzută contractual (art. 2.4 din condițiile generale) este cea a dobânzii datorate, care face referire la rata anuală a dobânzii, rată care depinde, evident, de „dobânda de referință variabilă”. Pct. 2.10 a și 2.10.b din condițiile generale disting, într-adevăr, între două ipoteze distincte: a) dobânda variabilă în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii; b) dobânda variabilă stabilită în funcție de un indice de referință LIBOR/EURIBOR.
Noțiunile de „cost al resurselor de creditare ale băncii”, respectiv de „evoluție a pieței financiar-bancare” sunt extrem de vagi și nu permit identificarea modului de calcul al „dobânzii de referință variabile” sau al comisioanelor la care se referă art. 9 prin raportare la art. 3.7, 3.8 și 3.9 din condițiile generale de creditare. De asemenea, în absența includerii în contract a elementelor care stau la baza formulei de calcul și a formulei de calcul care stă la baza stabilirii indicelui de evoluție a dobânzii de referință variabile și a unui eventual indice de evoluție a pieței financiar bancare, consumatorul se află în imposibilitate de a verifica dacă pârâta profesionist a respectat propria formulă de calcul a dobânzii și a comisioanelor, lăsând, practic, dobânda de referință variabilă și oportunitatea majorării ei și a majorării comisioanelor la pura latitudine a băncii.
În consecință, instanța va proceda în continuare la analiza caracterului abuziv al clauzelor mai sus arătate, reținând faptul că limbajul utilizat în redactarea lor nu este suficient de ușor inteligibil pentru a le exclude de la aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 – 5 din Legea nr. 193/2000.
Din textul normativ enunțat, reglementat de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții:
(1) clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată;
(2) clauza, prin ea însăși, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
(3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe.
Verificând în ce măsură clauzele contestate în cauză au fost negociate cu consumatorul, în speță d-na P. M., instanța reține că ele au fost acceptate de către aceasta fără negociere.
Astfel, din declarația martorului P. M. – fila 328 din dosar, reiese că, la nivelul anului 2008, a încheiat cu banca două contracte de credit, i s-a comunicat verbal care ar fi rata lunară pe care ar trebui să o achite, a fost de acord cu această rată, i s-au dat contractele, le-a citit atât cât a putut la sediul băncii și apoi le-a semnat. Martorul a mai declarat că, în anul 2008, când a încheiat contractele, nu a solicitat informații băncii cu privire la clauzele contractuale și nici nu i s-au oferit informații de către ofițerul de credite, având timp la dipoziție pentru studierea contractelor și a graficelor de rambursare exact perioada în care s-au efectuat actele la ghișeu pentru încheierea lor, nefiindu-i limitat efectiv timpul pentru studierea acestora. Conform răspunsului la întrebarea nr. 8 din interogatoriul pârâtei – fila 327 din dosar, banca arată că existența unei forme standardizate a contractelor nu este similară cu absența negocierii, iar dacă clienții solicită, li se înmânează acestora exemplare ale contractelor, anterior semnării lor, având astfel posibilitatea de a le analiza înaintea semnării (răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriu – fila 325).
Față de materialul probator administrat în cauză (declarație martor P. M. și interogatoriu pârâtă), instanța nu poate decât să constate că, în speță, consumatorul P. M. a acceptat clauzele contractuale contestate fără negociere, iar pârâta, deși avea sarcina probei în acest sens, nu a făcut dovada negocierii efective a clauzelor atacate, posibilitatea acordată clientului, la momentul semnării convenției de credit, de a citi contractele, neechivalând, în opinia instanței, cu posibilitatea efectivă a împrumutatului de a le negocia.
Contractele încheiate de pârâtă și clientul P. M. sunt contracte de adeziune, standard, preformulate de către pârâtă, consumatorul având posibilitatea de a contracta doar în condițiile impuse de către bancă sau de a refuza oferta băncii. În speță, pârâta nu a dovedit că vreuna dintre clauzele presupus abuzive a fost negociată direct cu consumatorul.
Prin urmare, având în vedere că prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară (art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000), în cauză pârâta nu a făcut o asemenea probă, împrejurarea că, în faza pre-contractuală, clientul a fost informat în legătură cu condițiile de creditare, nu reprezintă o dovadă a negocierii, negocierea fiind diferită de respectarea obligației de informare (negocierea este precedată de informare, dar nu se confundă cu aceasta). Prezentarea către public a diferitelor pachete/opțiuni de creditare reprezintă o formă de publicitate/de informare în legatură cu serviciile oferite, însă odată făcută alegerea unui anumit tip de produs de către consumator (dar în condițiile în care banca stabilește ratingul/scoringul clientului), acesta este lipsit de posibilitatea reală de a negocia condițiile/termenii/clauzele acelui contract de credit (pentru care a optat, în urma informării).
Astfel, negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea pachetului de servicii de către bancă și cu obligația de informare, negocierea presupunând ca, consumatorul să aibă posibiliatea modificării clauzelor contractuale.
În lipsa unor probe concrete privind negocierea, instanța constată că pârâta nu a răsturnat prezumția caracterului nenegociat al clauzelor standard.
Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv al clauzelor contractuale în discuție, indicate în prezenta speță, urmează a se analiza raportat la fiecare clauză în parte îndeplinirea celorlalte condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe.
În analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conținutul drepturilor sau obligațiilor părților, valoarea la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor prin care nu se acordă aceleași drepturi ambelor părți contractante.
O clauză, pentru a fi abuzivă, trebuie să producă un dezechilibru între prestațiile părților, analizarea acestei condiții implicând o comparație între interesele celor două părți ale contractului pentru a se verifica dacă interesul consumatorului a fost neglijat în raport cu cel al cocontractantului său.
Cu referire la buna credință instanța are în vedere considerentul nr. 16 al Directivei nr. 93/13/CEE „….la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză și dacă mărfurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a consumatorului; întrucât condiția de bună credință poate fi îndeplinită de vânzător sau furnizor dacă acesta acționează corect și echitabil față de cealaltă parte, ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare”.
Buna-credință presupune, din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte, respectând astfel un echilibru al prestațiilor reciproce. per a contrario, reaua-credință intervine ori de câte ori un comerciant, profitând de absența unei negocieri directe a unei clauze, rupe, în mod voit, acest echilibru, urmărind protejarea propriilor interese, simultan cu dezinteresul față de drepturile consumatorului.
Prin urmare, în cauză, urmează a se analiza dacă, prin inserarea clauzelor contestate, au fost vătămate interesele legitime, patrimoniale, ale consumatorului - împrumutat.
În privința clauzei prevăzute la art. 5 din contractul de credit,_/11.03.2008, instanța reține următoarele:
În analiza unui eventual efect de dezechilibru între obligațiile părților, al acestei clauze, instanța are în vedere faptul că formularea vagă a acesteia permite pârâtei, în mod discreționar, să modifice valoarea dobânzii de referință variabile, fără a exista vreun mecanism contractual de control a corectitudinii calculelor și evaluărilor pârâtei, accesibil consumatorului. De altfel, pârâta a și procedat la modificarea unilaterală a nivelului dobânzii de referință variabile percepute în sensul creșterii acesteia de la 6,5% pe an la 9,5% pe an (variabilă până în 19.03.2013) - fila 11 din dosar, fără a prezenta nici reclamantului și nici instanței, pe parcursul procesului, modalitatea de calcul al acestui increment. Pârâta a enumerat prin întâmpinare componentele dobânzii variabile - fila 135 din dosar, însă nu a inclus o formulă concretă de calcul în care să explice ponderea acestor elemente și nici nu a indicat modul de calcul al unora dintre aceste componente, care apar a fi la deplina sa discreție.
Dezechilibrul anterior analizat are un caracter indubitabil semnificativ, deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea recunoscută contractual pârâtei de a crește nivelul dobânzii de referință variabile nu este limitată contractual. Acest dezechilibru contractual este și contrar cerințelor bunei credințe, deoarece creșterii nivelului obligațiilor asumate de consumator nu îi corespunde o creștere a nivelului obligațiilor asumate de pârâtă, aceasta din urmă având puterea de a decide discreționar asupra elementelor mai sus analizate.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din anexa Legii nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta, celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prin neinserarea niciunui element concret privind referința la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă a B. se prejudiciază drepturile împrumutatului, depinzând exclusiv de împrumutător modalitatea de calcul a dobânzii și mai mult banca are dreptul de a acționa într-un anumit sens, ea nefiind obligată învreun caz să acționeze și în interesul consumatorului. Astfel, ea are posibilitatea să modifice rata dobânzii doar atunci când o atare modificare îi profită, nu și atunci când valoarea indicelui de referință scade.
Astfel, clauza privind dreptul băncii de a revizui rata dobânzii curente în funcție de dobânda de referință variabilă a B. fără a fi stipulate, în mod concret, motivele care pot conduce la modificarea dobânzii în mod unilateral, fără consimțământul împrumutatului, reprezintă o clauză abuzivă în sensul dispozițiilor art. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, modul de redactare al clauzelor este departe de a fi ”ușor inteligibil”, ducând, prin redactarea deficitară coroborată cu reaua credință a băncii, la interpretări care afectează grav echilibrul contractual.
Astfel cum s-a arătat și mai sus, lipsa de transparență a clauzei contractuale cuprinse în art. 5, fraza a 3-a, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, în măsura în care dobânda curentă aplicabilă în raporturile dintre consumator și pârâtă ulterior primului an de la data încheierii contractului mai sus arătat, variabilă, este stabilită prin raportare la „dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.”, dă dreptul pârâtei comerciant să modifice unilateral clauzele contractului de credit referitoare la nivelul dobânzii de referință variabile, fără obligația de a aduce la cunoștința consumatorului modalitatea concretă de analiză a condițiilor care justifică modificarea obligațiilor acestuia din urmă. Acest ultim aspect face inaplicabilă excepția instituită prin dispozițiile art. 1 lit. a teza I din anexa Legii nr. 193/2000. Motivația întemeiată la care se referă aceste dispoziții normative trebuie să fie adusă la cunoștința consumatorului într-o modalitate care să poată fi verificată de acesta, în caz contrar consumatorul fiind pe deplin expus unei conduite contractuale abuzive a profesionistului.
Clauza de la art. 3.7 din Condițiile Generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008 prevede că, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare. În cazul modificării comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul în care intervine modificarea, prin afișare la sediul băncii sau prin scrisoare recomandată. În cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente în termen de ... de zile de la data modificării, în caz contrar, părțile convin că împrumutatul acceptă în mod tacit noile niveluri ale comisioanelor.
În mod similar cu cele expuse mai sus, prin neindicarea niciunui criteriu obiectiv care să permită consumatorului să prevadă dacă se impune sau nu modificarea comisioanelor, această clauză servește doar intereselor băncii, fiind de natură a crea prejudicii materiale consumatorului. Aceleași considerente sunt aplicabile și în privința clauzei de la art. 9, prima frază, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, în măsura în care permit pârâtei să modifice nivelul comisioanelor „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare”. Aceste clauze cuprind elemente abuzive în sensul că, lasă la manifestarea de voință unilaterală a băncii, posibilitatea de a interveni în modificarea nivelului comisioanelor, fără ca modificarea lor să fie rezultatul voinței comune a împrumutatului și a împrumutătorului; comisioane care sunt afișate la sediul băncii la data intrării în vigoare a modificării, fără a se indica un loc expres în care se va face această afișare pentru a se putea verifica dacă a existat o astfel de afișare, pentru a da posibilitatea consumatorului să fie informat corect și complet cu privire la consturile creditului și în timp util, pentru ca acesta, eventual, să poată contesta anumite modalități de calcul, această posibilitate fiindu-i abolită deoarece noile comisioane sunt afișate doar la data intrării în vigoare a modificării. Prin neinserarea niciunui element concret privind referința la care se face trimitere atunci când este vorba de evoluția pieței financiar bancare, se prejudiciază drepturile împrumutatului, depinzând exclusiv de împrumutător, și, mai mult, banca are dreptul de a acționa într-un anumit sens, ea nefiind obligată în vreun caz să acționeze și în interesul consumatorului.
Clauzele de la art. 9 lit f din contractul de credit bancar nr._/27.02.2008, art. 3.8 și art.3.9 din Condițiile generale de creditare la acest contract se referă la comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri.
Potrivit respectivelor clauze contractuale pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe un comision de administrare și comision de urmărire riscuri reprezentând un procent din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1.
Instanța reține că aceste clauze contractuale, prin care se stabilește comisionul de administrare și cel de urmărire riscuri determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, deoarece valoarea comisioanelor ce se achită lunar, pe toată durata creditului, se raportează la valoarea inițială a creditului, ceea ce conduce la plata unei sume ce nu este corelată cu valoarea soldului rămas de achitat în fiecare lună de plată a respectivului comision. Astfel, în condițiile în care scopul comisionului de administrare este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare ale creditului, care în mod firesc scad progresiv cu fiecare rată lunară achitată, cuantumul comisionului nu poate fi același pe toată perioada rambursării creditului. În ceea ce privește comisionul de risc, instanțaa constată că intră sub incidențaa prevederilor Legii nr. 193/2000, întrucât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în condițiile generale, dar nici în condițiile speciale ale convenției, astfel ca nu numai consumatorul, la momentul încheierii contractului, însă nici instanța, la acest moment, nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestui comision. Pe de altă parte, această clauză este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și anume în detrimentul consumatorului, deoarece în cazul achitării comisionului de risc pe toată durata convenției de credit, valoarea acestuia s-ar ridica la 12.558 lei, ceea ce echivalează cu peste 25% din valoarea creditului.
Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 13 din Legea nr. 193/2000, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, va constata caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinse în pct. 5, fraza a 3-a, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008 încheiat între P. M., în calitate de „împrumutat”, și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, în calitate de „bancă”, în măsura în care dobânda curentă aplicabilă în raporturile dintre împrumutat și pârâtă ulterior primului an de la data încheierii contractului mai sus arătat, variabilă, este stabilită prin raportare la „dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.”, caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 9, prima frază, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, în măsura în care permite pârâtei să modifice nivelul comisioanelor „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare”, art. 9. lit f din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, art. 3.7, art. 3.8 și art. 3.9 din Condițiile Generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008 și va dispune înlăturarea din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 și din Condițiile generale de creditare, a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.
Raportat la apărarea pârâtei din întâmpinare, legată de încălcarea principiului forței obligatorii a contractelor legal încheiate (în cazul în care instanța ar interveni pentru a modifica prețul contractului), principiu consacrat de dispozițiile art. 969 alin. 1 din C.civ., în opinia instanței, această interpretare este incorectă, fiind contrazisă chiar de alin. 2 al aceluiași art. 969. Dispozițiile normative comunitare și interne care formează dreptul consumatorului constituie o „cauză autorizată de lege” pentru modificarea judiciară a contractelor de credit bancar pentru persoane fizice încheiate. Dispozițiile dreptului consumatorului pornesc de la o premisă diferită, aceea a inegalității pozițiilor consumatorului și comerciantului la încheierea contractului, premisă pe care pârâta o ignoră complet în argumentarea poziției sale procesuale. În plus, în materia protecției consumatorilor s-a avut în vedere că, prin adoptarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a anula acele clauze, în măsura în care se reține că acestea sunt abuzive și că o asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ., libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta.
Întrucât instanța va admite sesizarea reclamantului în parte și va constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale enumerate mai sus, instanța va menține procesul verbal de constatare nr. 25/1021 întocmit de reclamant în data de 31.01.2013 în privința clauzelor constatate ca fiind abuzive și-l va anula în ceea ce privește clauzele deart. 2.10.lit.a și 2.11.lit.a din Condițiile generale de creditare la contractul de credit nr._/27.02.2008 (pentru care s-a admis excepția lipsei de interes la data de 24.03.2014 - fila 315 verso din dosar) și, în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 193/2000, va aplica pârâtei . SA o amendă contravențională în sumă de 600 lei.
Aplicarea amenzii contravenționale în cuantumul indicat are în vedere respectarea principiului proporționalității, consacrat prin prevederile art. 21 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, instanța a orientat cuantumul sancțiunii contravenționale spre mijlocul intervalului legal marcat de minimul și maximul amenzii contravenționale reglementate prin art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, luând în considerare criteriile ce definesc principiul proporționalității. Nu se impune aplicarea minimului legal, datorită numărului mare de clauze reținute ca fiind abuzive, dar nici aplicarea maximului special, care se justifică doar în considerarea unor situații de gravitate maximă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că, în cauză, numai pârâta a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 5.899,06 lei reprezentând onorariu avocațial – filele 337 – 340 din dosar. În temeiul art. 453 alin. 1 – 2 C.pr.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată; când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, potrivit art. 453 alin. 2 raportat la art. 451 alin. 2 C.pr.civ., instanța urmează să oblige reclamantul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de onorariu avocațial în favoarea pârâtei, dat fiind faptul că suma de 5.899,06 lei, pe care pârâta a plătit-o avocatului său este vădit disproporționată în raport cu valoarea și complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat. În soluționarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța are în vedere munca efectiv depusă de avocat în pregătirea apărării pârâtei, respectiv redactarea întâmpinării și atașarea de înscrisuri la dosar, precum și reprezentarea pârâtei la toate termenele de judecată, în același sens fiind avut în vedere de instanță și numărul mare de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată în care se invocă apărări similare, aspecte care sunt de natură a ușura pregătirea apărării de către avocatul angajat de pârâtă. Așa cum a statuat pe acest aspect Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență (Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza C. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza S. și alții împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza R. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza P. împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc.). se poate afirma că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Or, partea căzută în pretenții nu este ținută să contribuie la suportarea cheltuielilor de judecată, decât în virtutea principiilor răspunderii civile delictuale, pârâta fiind în culpă procesuală și prin aceasta datoare să repare prejudiciile pe care pârâta le-a suferit prin efectuarea unor cheltuieli necesare sau utile cu soluționarea procesului. Efectuarea unor cheltuieli voluptuorii cu onorariul avocațial ține de aprecierea discreționară a părții care a câștigat, aceasta având posibilitatea să-și asigure serviciile avocațiale și să suporte cheltuielile aferente și în funcție de prestigiul profesional, gradul de încărcare ori experiența profesională a avocatului. Așadar, reclamantul nu poate fi obligată să contribuie la acoperirea cheltuielilor voluptuorii, pe care pârâta le-a efectuat cu plata onorariului avocațial, motiv pentru care instanța va obliga reclamantul la plata în favoarea pârâtei a sumei de 1.500 lei reprezentând onorariu avocațial, și va respinge, ca neîntemeiată, cererea pentru rest.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta . S.A., cu sediul în București, .. 5, sect. 3, cu sediul procesual ales la SCA N., D. Kingston Petersen, în București, .. 1A, ., sector 1, complexul Bucharest Business Park.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinse în pct. 5, fraza a 3-a, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008 încheiat între P. M., în calitate de „împrumutat”, și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, în calitate de „bancă”, în măsura în care dobânda curentă aplicabilă în raporturile dintre împrumutat și pârâtă ulterior primului an de la data încheierii contractului mai sus arătat, variabilă, este stabilită prin raportare la „dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile B.”.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse la art. 9, prima frază, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, în măsura în care permite pârâtei să modifice nivelul comisioanelor „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare”.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute în art. 9. lit f din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008, art. 3.7, art. 3.8 și art. 3.9 din Condițiile Generale de creditare – Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008.
Dispune înlăturarea din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/11.03.2008, din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/27.02.2008 și din Condițiile generale de creditare, a clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 25/1021 din data de 31.01.2013 în ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art. 2.10.a și art. 2.11.a din Condițiile Generale de Creditare - Anexă la contractul de credit bancar nr._/27.02.2008 și îl menține cu privire la clauzele constatate ca fiind abuzive, mai sus enunțate.
În baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 193/2000, aplică pârâtei . SA amendă contravențională în sumă de 600 lei.
Obligă reclamantul C. R. pentru Protecția Consumatorului Regiunea Nord Vest Cluj la plata sumei de 1.500 lei către pârâta . SA. cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel la tribunal în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se vor depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 14.07.2014.
JUDECĂTOR, GREFIER,
B. I. A. N. Ș.
Red./Dact./B.I.A./N.S./06.08.2014/4 ex.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 659/2014. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|
