Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 14914/211/2014
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr._/2014
Ședința publică din 03 octombrie 2014
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Ministerul Public reprezentat de procuror A. L.
din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol se află judecarea cererii de reexaminare a sancțiunii contravenționale formulate de petentul M. M., în contradictoriu cu intimatul C. G.-R..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, după care:
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Raportat la prevederile art. 238 alin. (1) C. proc. civ. instanța constată că prezenta cauză se află în stare de judecată.
La întrebarea instanței, reprezentantul Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, solicitând instanței încuviințarea probei cu înscrisurile depuse în probațiune la dosar și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Instanța, în baza art. 258 C. proc. civ. coroborat cu art. 255 C. proc. civ. încuviințează în probatoriu înscrisurile depuse la dosar și, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art. 394 alin. (1) C. proc. civ. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 3 iulie 2014, sub nr. de mai sus, petentul M. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. G.-R., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului cu sancțiunea obligării la prestarea unor activități în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că intimatul nu a achitat amenda și nu poate fi executat silit.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 2/2001.
La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: dispoziție (f. 4), proces-verbal (f. 6), dovadă de comunicare (f. 7), dosar de executare (f. 8-15).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru
Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.
La termenul din 3 octombrie 2014 instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din 18.02.2013 încheiat de IGPR - BPAT (f. 6), intimatul C. G.-R. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 750 de lei. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 8-15) rezultă că intimatul nu poate fi executat silit.
În drept, în conformitate cu art. 39 ind. 1 din OG nr. 2/2001 (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
În speță, instanța reține că intimatul nu a achitat amenda aplicată și, datorită faptului că nu deține bunuri și nu realizează venituri, nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
Pentru aceste motive va admite cererea și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul M. M., cu sediul în M., .. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul C. G.-R., CNP_, cu domiciliul în M., ., jud. Bihor.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 750 de lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal . nr._ din 18.02.2013, încheiat de IGPR - BPAT, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității pentru o durată totală de 75 de ore, care urmează a fi executată de către intimat în localitatea de domiciliu.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 3 octombrie 2014.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./4 noiembrie 2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9094/2014.... | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6099/2014.... → |
|---|








