Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 11005/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
CIVIL
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică din 13.10.2014
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: R. L.
Ministerul Public reprezentat de procuror M. L. din cadrul
Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta PRIMĂRIA C. FLOREȘTI și pe intimata G. C. M., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 03.09.2014, răspunsul solicitat Primăriei C. Florești.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța declară închisă faza probatorie în temeiul art.394 Cod procedură civilă, și acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub Dosar nr._/211/2011, petenta Primăria C. Florești a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata G. C. M. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună transformarea sancțiunii muncă în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
În motivarea cererii formulate petenta a arătat că, intimata G. C. M. a fost obligată de instanța de judecată la efectuarea a 20 de ore de muncă în folosul comunității, însă refuză să se prezinte la Primăria Florești pentru executare.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. 1 din O.G. nr. 55/2002.
Analizând cererea dedusă judecății raportat la dispozițiile legale invocate, instanța apreciază că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Dispoz. O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, preved condițiile de aplicare și modalitatea de executare a prestării unei activități în folosul comunității, văzută ca o sancțiune în sine, principală, aplicată de instanța de judecată care a admis sesizarea agentului constatator și a aplicat această sancțiune „ab initio”, iar nu în urma înlocuirii amenzii contravenționale, pentru ipoteza insolvabilității contravenientului, cum este cazul în speță.
Astfel, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede posibilitatea înlocuirii sancțiunii amenzii, aplicată ab initio de agentul constatator, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității atunci când contravenientul nu achită amenda în termen de 30 de zile, deci în fază de executare a sancțiunii și nu în faza aplicării acesteia.
În consecință, instanța apreciază că aceste acțiuni sunt inadmisibile, întrucât art. 21 OG nr. 55/2002 se aplică numai în ipoteza în care instanța a admis sesizarea agentului constatator și a aplicat “ab initio” sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității conform art. 8 alin. 5 din O.G. nr. 55/2002, nu și în ipoteza în care petentul a fost sancționat inițial de agentul constatator cu amenda contravențională, iar în temeiul art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Față de cele reținute urmează a respinge sesizarea formulată de petentă, ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerent,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea formulată de petenta PRIMĂRIA C. FLOREȘTI, cu sediul în Florești, .. 170, jud. Cluj în contradictoriu cu intimata G. C. M., cu domiciliul în Florești, ., nr. 549, jud. Cluj, pentru înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. MoșRaluca L.
Dact./Red. Am.M.
4 ex./10.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1609/2014. Judecătoria... → |
|---|








