Somaţie de plată. Hotărâre din 24-04-2014, Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 6442/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
ORDONANȚA CIVILĂ Nr. 4340/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. M.
Grefier E. M.
Pe rol judecarea cauzei Civile formulată de creditorul R. A. DE TERMOFICARE CLUJ-N., împotriva debitorului A. DE P. .. 2 CLUJ-N., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul debitorului, președintele Asociației de P. ..2 Cluj-N., numitul D. A., lipsă fiind creditorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Verificându-și competența, în temeiul art.131 N.c.p.c., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța constată că debitorul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Reprezentantul debitorului arată că un anumit locatar al asociației nu-și plătește datoriile față de asociație-cheltuielile comune, motiv pentru care nu este de acord cu admiterea acțiunii creditorului, pentru că asociația este la zi cu datoriile față de regie.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține că:
Prin cererea înregistrată la data de 27 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Cluj-N., sub dosar nr._, creditoarea R. A. DE TERMOFICARE CLUJ-N., în contradictoriu cu debitoarea A. DE P. .. 2 CLUJ-N., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea debitoarea la plata sumei de 1.093,29 lei actualizată la data plății efective a debitului principal, sumă reprezentând: 753 lei contravaloarea energiei termice furnizate in perioada 01.05-30.11.2013 plus 340,29 lei penalități calculate până la data de 27.03.2014 pentru neplata/ plata cu întârziere a facturilor de energie termică emise pentru perioada 01.02._13, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, unitatea a încheiat cu pârâta Contractul de furnizare a energiei termice nr. 307 /01.10.1993, contract în baza căruia s-a furnizat debitoarei energie termică, acesteia revenindu-i obligația contractuală să achite la termen facturile, sub sancțiunea plății de penalități conform prevederilor art.7 din contract și a legislației în vigoare la data emiterii fiecărei facturi.
Debitoarea nu a achitat energia termica furnizată în perioada 01.05-30.11.2013, astfel că la data formulării prezentei cereri datorează suma de 753 lei reprezentând debit principal.
De asemenea, ca urmare a neachitării debitului principal menționat anterior cât și a achitării cu întârziere a facturilor emise pentru energia termică furnizată în perioada 01.02._13, debitoarea datora la data de 27.03.2014 și suma de 340,29 lei reprezentând penalități de întârziere.
Arătă că, pentru perioada la care se referă obiectul prezentei cauze, penalitățile au fost calculate în baza prevederilor contractuale și a prevederilor: art. 38 (1) lit. a din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, ale art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, ale art.4 din OUG nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice și ale art. 120 (7) din Codul de procedură fiscală.
Astfel, cuantumul penalităților a fost de 0,04 % pe zi în perioada 01.10._14, respectiv 0,03 % pe zi cu începere de la data de 01.03.2014 și s-a calculat pentru fiecare zi de întârziere, fără a depăși însă cuantumul debitului principal (pentru fiecare factură în parte).
Mai arătă că debitoarei i s-a comunicat la data de 09.05.2013 - prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire - o somație de plată prin care i s-a pus în vedere să achite suma datorată la data de 18.04.2013 (debit principal plus penalități aferente perioadei dec.2009-februarie 2013) în termen de 15 zile, însă aceasta nu a procedat la efectuarea integrală a plății debitului. Întrucât pârâta a cumulat și alte debite, la data de 10.02.2014 i s-a comunicat a doua somație de plată prin care i s-a pus în vedere să achite suma cu care figura în debit la data de 24.01.2014 în termen de 15 zile, însă aceasta nu a procedat nici de această dată la efectuarea integrală a plății debitului (a achitat doar parțial debitul principal).
Apreciază că din cele prezentate și din documentele anexate rezultă că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ, în sensul că creanța este certă, lichidă și exigibilă, reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani asumată printr-un contract.
În dovedirea pretențiilor anexează: copia contractului de furnizare a energiei termice, copiile facturilor neachitate/achitate cu întârziere, calculul pretențiilor, dovada somării debitoarei.
In drept: art.1013 și urm. C. pr. civ., art. 38 (1) lit. a din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, art.4 din OUG nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice, art.120 (7) din Codul de procedură fiscală, art. 453 alin.1 Cod procedură civilă.
In probațiune, au fost depuse înscrisuri.
Acțiunea civilă de față a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 200 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală față de cererea dedusă judecății.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
In fapt, reclamanta a încheiat cu pârâta Contractul de furnizare a energiei termice nr. 307 /01.10.1993, contract în baza căruia s-a furnizat debitoarei energie termică, acesteia revenindu-i obligația contractuală să achite la termen facturile, sub sancțiunea plății de penalități conform prevederilor art.7 din contract și a legislației în vigoare la data emiterii fiecărei facturi.
Debitoarea nu a achitat energia termica furnizată în perioada 01.05-30.11.2013, astfel că la data formulării prezentei cereri datorează suma de 753 lei reprezentând debit principal.
Ca urmare a neachitării debitului principal menționat anterior cât și a achitării cu întârziere a facturilor emise pentru energia termică furnizată în perioada 01.02._13, debitoarea datora la data de 27.03.2014 și suma de 340,29 lei reprezentând penalități de întârziere.
Pentru perioada la care se referă obiectul prezentei cauze, penalitățile au fost calculate în baza prevederilor contractuale și a prevederilor: art. 38 (1) lit. a din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, ale art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, ale art.4 din OUG nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice și ale art. 120 (7) din Codul de procedură fiscală.
Astfel, cuantumul penalităților a fost de 0,04 % pe zi în perioada 01.10._14, respectiv 0,03 % pe zi cu începere de la data de 01.03.2014 și s-a calculat pentru fiecare zi de întârziere, fără a depăși însă cuantumul debitului principal (pentru fiecare factură în parte).
Debitoarei i s-a comunicat la data de 09.05.2013 - prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire - o somație de plată prin care i s-a pus în vedere să achite suma datorată la data de 18.04.2013 (debit principal plus penalități aferente perioadei dec.2009-februarie 2013) în termen de 15 zile, însă aceasta nu a procedat la efectuarea integrală a plății debitului. Întrucât pârâta a cumulat și alte debite, la data de 10.02.2014 i s-a comunicat a doua somație de plată prin care i s-a pus în vedere să achite suma cu care figura în debit la data de 24.01.2014 în termen de 15 zile, însă aceasta nu a procedat nici de această dată la efectuarea integrală a plății debitului (a achitat doar parțial debitul principal).
În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.pr.civ, în sensul că creanța este certă, lichidă și exigibilă, reprezintă o obligație de plată a unei sume de bani asumată printr-un contract.
In baza art.1013 și urm. C. pr. civ., art. 38 (1) lit. a din Legea nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, art.4 din OUG nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice, art.120 (7) din Codul de procedură fiscală, față de actele dosarului, va admite cererea de față, în sensul celor solicitate.
In temeiul art. art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta-debitoare va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 Ron, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditorul R. A. DE TERMOFICARE CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N. . nr. 79, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului Cluj sub nr. J_, Cod Unic de înregistrare RO_, în contra debitorului A. DE P. .. 2 CLUJ-N. cu sediul în Cluj-N., .. 2, ., județul Cluj.
Dispune obligarea debitoarei la plata sumei de 1.093,29 lei actualizată la data plății efective a debitului principal, sumă reprezentând: 753 lei contravaloarea energiei termice furnizate in perioada 01.05-30.11.2013 plus 340,29 lei penalități calculate până la data de 27.03.2014 pentru neplata/ plata cu întârziere a facturilor de energie termică emise pentru perioada 01.02._13.
Dispune obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 Ron.
Cu drept de a formula acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare, de către pârâta - debitoare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2014.
JUDECATOR GREFIER
S. MIHAIELENA M.
Red SM/ Dact SM/ 4 ex/ 15.05.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA | Reexaminare anulare cerere. Sentința nr. 2051/2014.... → |
|---|








