Somaţie de plată. Încheierea nr. 1147/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 1147/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 29366/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Operator de date cu caracter personal nr. 3185
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 1147/2014
Ședința publică de la 07.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R.-M. P.
GREFIER: M. F.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . și pe debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la prevederile art. 104 alineatul 13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
La a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, la data de 20.01.2014, adresă de regularizare formulată de creditoarea cauzei și înscrisuri anexă (filele 49-82), la data de 31.01.2014, întâmpinare formulată de către debitoarea cauzei și înscrisuri anexă (filele 87-104).
Se constată că societatea creditoare a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 alin. (3) Noul Cod de procedură civilă.
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 1015 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri și reține cauza în pronunțare pe excepția autorității de lucru judecat invocata de către debitoare prin întâmpinare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ la data 13.12.2013 (filele 1-4), creditoarea . a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată în temeiul dispozițiilor art. 1013 - art. 1024 C.proc.civ. împotriva debitoarei . pentru suma de 35.340 lei, reprezentând contravaloare servicii, cu dobânda legală calculată până la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat, în esență, că a prestat servicii în favoarea debitoarei, că a emis facturile fiscale de la dosar pe numele debitoarei, dar aceasta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația de plată.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1013 - art. 1024 C.proc.civ. (Legea nr. 134/2010 republicată).
Cererea a fost legal timbrată..
În dovedire, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele 5-42, 49-81).
Debitoarea ., prin avocat Vasas E., cu împuternicire avocațială la fila 90, a depus întâmpinare la data de 31.01.2014 (filele 87-89), prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat.
În dovedire, s-au depus înscrisuri (filele 91-96).
Din oficiu, s-a tipărit din ECRIS încheierea civilă nr._/02.07.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ (filele 105-106) și fișa dosarului nr._ (fila 107).
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Instanța reține că potrivit art. 432 C.proc.civ., excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului, chiar înaintea instanței de recurs. Ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.
Conform art. 430 C.proc.civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.
Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (1) C.proc.civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Prin încheierea civilă nr._/02.07.2012 pronunțată de către Judecătoria Cluj-N. în dosarul nr._ (filele 105-106), s-a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea . având ca obiect somație de plată, reținându-se că, în fapt, creditoarea a emis, în baza unei note de comandă, către debitoare facturile fiscale nr._/30.09.2011; nr. 289/16.11.2011; nr. 159/08.07.2011, reprezentând contravaloarea unor serviciu prestate în valoare totală de_ lei, că societatea creditoare nu a făcut proba acceptării acestora de către debitoare, că în lipsa aplicării semnăturii și ștampilei de către societatea debitoare, facturile fiscale nu fac dovada acceptării lor, neavând valoarea probatorie conferită de art. 46 C.. data derulării raporturilor comerciale între părți, că dovezile de primire prin scrisoare recomandată, depuse la dosar de către creditoare, pe de o parte, nu indică ce anume a fost comunicat prin scrisoarea recomandată, iar, pe de altă parte, dovada primirii scrisorii recomandate nu înseamnă și nu poate reprezenta acceptarea unei facturi fiscale, că societatea creditoarea nu a dovedit existența unei plăți parțiale din partea debitoarei care să indice o recunoaștere a debitului restant.
Instanța reține că în cauza care a făcut obiectul dosarului nr._, părțile au stat în judecată în aceeași calitate, cu privire la același obiect.
În ceea ce privește cauza, ca element al autorității de lucru judecat, instanța reține că aceasta reprezintă fundamentul, actul sau faptul juridic pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmărește prin intermediul acțiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acțiunii și nu se confundă cu temeiul juridic al acțiunii sau cu procedura judiciară aleasă de către parte.
Instanța reține că fundamentul juridic al acțiunii creditoarei este același, atât în cadrul prezentului dosar, cât și în cadrul dosarului nr._, respectiv răspunderea civilă contractuală.
În consecință, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de către debitoare prin întâmpinare, pe care urmează a o admite, față de prevederile art. 432 C.proc.civ. și va respinge cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect emiterea ordonanței de plată, pentru autoritate de lucru judecat.
Față de prevederile art. 453 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cărora „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, față de soluția pe care urmează a o pronunța asupra cererii principale, instanța va respinge cererea accesorie a creditoarei cu privire la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
Față de împrejurarea că debitoarea nu a dovedit că suma de 800 lei reprezintă cheltuieli de judecată efectuate în cadrul prezentului dosar, având în vedere că factura fiscală . nr. 2767 a fost emisă la data de 01.10.2013 și achitată la data de 28.11.2013 (filele 91-92), cererea de emitere a ordonanței de plată a fost înregistrată la data de 13.12.2013 și comunicată debitoarei la data de 24.01.2014, iar întâmpinarea a fost înregistrată la dosarul cauzei la data de 31.01.2014, instanța va respinge cererea debitoarei cu privire la cheltuielile de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de către debitoare prin întâmpinare.
Respinge cererea formulată de creditoarea ., J_, CUI_, cu sediul procesual ales la . SRL, în București, ., sector 6, în contradictoriu cu debitoarea ., J_, CUI RO_, cu sediul în Cluj-N., .-21, etaj 1, județul Cluj, având ca obiect emiterea ordonanței de plată, pentru autoritate de lucru judecat.
Respinge cererile părților cu privire la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiate.
Cu cerere în anulare la Judecătoria Cluj-N. pentru creditoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 februarie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
R.-M. POPAMELINDA F.
Red. R.M.P./ dact. M.F./4 ex./10.02.2014
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 29-01-2014, Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1148/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA → |
|---|








