Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2891/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2891/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 18499/211/2013
Dosar nr._
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
Secția Civilă
Sentința civilă nr. 2891/2014
Ședința publică din 21 martie 2014
Instanța constituită din:
Judecător: I. Păsculeț
Grefier: A. B.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune în răspundere contractuală privind reclamantul C. R. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ - C. JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR CLUJ și intervenientul accesoriu în sarcina reclamantului P. M. F. în contradictoriu cu pârâtul . SA și pârâtul . SA-SUCURSALA C. CLUJ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 07.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantului să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 21.03.2014.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanțe la data de 2 august 2013, sub nr. de mai sus, reclamantul C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CLUJ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMANIA S.A. și S.C. O. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MĂNĂȘTUR CLUJ, să se constate existența clauzelor abuzive reținute în procesul-verbal seria_ nr. 76/1026/26.04.2013, încheiat de reclamant, să se dispună, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor abuzive sau anularea acestora, precum și sancționarea pârâtei de rând 1.
În motivarea cererii s-a arătat că o acțiune de control s-a desfășurat în urma reclamațiilor primite și în urma analizării contractului de credit nr. C_ /17.12.2007 s-a considerat că pot fi încadrate drept clauze abuzive clauza potrivit căreia dobânda este variabilă și poate fi modificată în mod unilateral de bancă, în contract nefiind prevăzute criterii obiective care să-i permită băncii modificarea dobânzii fără consimțământul împrumutatului. Se mai arată că sunt abuzive și clauzele care permit modificarea în mod unilateral a dobânzilor, taxelor și comisioanelor, cea privind încasarea unui comision de acordare a creditului, care nu a fost negociat cu clienții și este reținut din credit, atrăgând plata de dobânzi. De asemenea, se arată că între drepturile și obligațiile părților există un dezechilibru semnificativ, contractul fiind impus consumatorilor aflați într-o poziție de inferioritate, clauzele fiind interpretate doar în favoarea băncii astfel că, deși indicele de referință a avut o evoluție descrescătoare, dobânda a fost majorată. Se arată și că banca a propus încheierea unui act adițional prin care marja băncii a crescut abuziv, acesta nefiind acceptat de către consumator.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 193/2000, art. 12, art. 13, art. 194 și urm. C. proc. civ..
Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată s-au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori și proba cu interogatoriu.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: proces-verbal (f. 11-12), adrese (f. 13-18), sesizare (f. 19-21), contract (f. 22-26), notificare (f. 27), adresă (f. 28).
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
La data de 4 septembrie 2013 pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea dosarelor nr._ și_, iar în fond solicitând respingerea cererii și anularea procesului-verbal.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii a fost fundamentată contractual și este permisă de lege, elementele care permit băncii această modificare fiind prevăzute în contract. De asemenea, se arată că clientul și-a însușit dobânda variabilă și că nu se poate prevedea care sunt costurile unui credit pe termen lung și că începând din 2008 dobânda nu a mai fost modificată, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor legale care interzic acest lucru. Se arată și că consumatorii au avut posibilitatea de a studia clauzele contractuale, părțile aflându-se pe poziție de egalitate. Mai arată pârâta că prin clauzele criticate s-a instituit un drept în favoarea băncii, dar că în momentul în care indicele de referință a început să scadă banca nu a putut modifica dobânda, în lipsa unui act adițional, și că după . OUG nr. 50/2010 în cuprinsul contractului s-a indicat o formulă de calcul a dobânzii, însă debitorul nu a semnat actul adițional și nici nu a notificat băncii refuzul de a accepta dobânda stabilită. Se arată și că contractul este guvernat de principiul forței obligatorii, care se impune inclusiv instanței de judecată, iar caracterul abuziv al clauzelor nu poate fi analizat întrucât acestea privesc costul total al creditului și formează prețul contractului, iar sintagma "în funcție de politica băncii" nu mai există în contracte din cauza prevederilor legale imperative. În ceea ce privește negocierea clauzelor contractuale, se arată că nu suntem în prezența unui contract de adeziune. Se mai arată că la data semnării contractului nu exista o marjă fixă și una variabilă, ea fiind introdusă în contract ulterior, urmare a modificării prevederilor legale. Raportat la clauza privind comisionul de acordare a creditului, se arată că acest comision reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de către bancă, fiind precis determinat la data semnării contractului, și că cu privire la acest comision pârâta înțelege să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că au trecut mai mult de trei ani de la perceperea acestuia. În fine, în ceea ce privește celelalte clauze considerate abuzive, se arată că sunt în vedere taxele, spezele și comisioanele percepute tuturor persoanelor cu care banca intră în relații contractuale și care nu derivă din obiectul contractului, iar ca urmare a modificărilor legislative aceste prevederi contractuale au rămas fără efect practic.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-208, art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 969 C. civ., art. 9 ind. 3 lit. g) și h) din OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010.
Pentru dovedirea întâmpinării s-a solicitat proba cu înscrisuri.
La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: cereri de chemare în judecată (f. 45-58), adresă (f. 59-60).
La data de 31 octombrie 2013 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, arătând că nu se impune suspendarea cauzei, că modul de redactare a clauzelor privind dobânda este de natură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, că în contract nu sunt indicate criterii obiective pentru modificarea dobânzii, că nu există o negociere reală a acestor clauze, că modificare clauzelor poate fi făcută doar atunci când există o motivație întemeiată, descrisă în contract și previzibilă, că deși dobânda de referință a scăzut ulterior încheierii contractului, banca nu a modificat dobânda, că marja fixă a fost majorată în mod abuziv și, cu toate că nu a existat un consimțământ al debitorilor, banca percepe o dobândă crescută. prevalându-se de contractele încheiate, că la data semnării contractului consumatorii și-au asumat doar riscurile generate de creșterea indicelui de referință LIBOR, nu și a marjei băncii, că în contract nu se menționează criteriile obiective care pot duce la modificarea comisioanelor, dobânzilor și taxelor, că comisionul de acordare nu a fost negociat și a fost reținut din suma împrumutată, atrăgând inclusiv pentru această sumă plata de dobânzi, că întregul contract a fost impus consumatorilor, că nu se poate prezuma existența unui consimțământ tacit în ceea ce privește modificarea ratei dobânzii, că adaptarea contractului nu era obligatorie, că banca a săvârșit o contravenție continuă, astfel că nu se pune problema prescripției și că clauzele în discuție creează un dezechilibru contractual semnificativ, contrar cerințelor bunei-credințe.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 193/2000, art. 12-13, art. 194 și urm. C. proc. civ..
La termenul din 29 noiembrie 2013 instanța a respins cererea de suspendare a cauzei și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
La data de 19 decembrie 2013 pârâta a depus la dosarul cauzei răspuns la interogatoriu (f. 88).
La data de 8 ianuarie 2014 intervenientul accesoriu P. M.-F. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii s-a arătat că intervenientul accesoriu a încheiat un contract de credit cu pârâta, iar în anul 2008 dobânda a fost modificată unilateral de către pârâtă, cu nerespectarea clauzelor contractuale. Se mai arată că clauza privitoare la dobândă constituie o clauză abuzivă, câtă vreme banca își rezervă dreptul de a modifica unilateral dobânda fără acordul consumatorului. De asemenea, se arată că aceste prevederi sunt abuzive și întrucât exclud posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia temeinicia motivelor de modificare unilaterală a contractelor, ceea ce creează un dezechilibru semnificativ între părți. Se mai arată că și dacă s-ar accepta posibilitatea băncii de a modifica unilateral contractul, aceasta ar trebui stabilită în mod clar și ar trebui să existe o motivație întemeiată, iar clauzele analizate nu precizează expres cum și cu cât se poate modifica rata dobânzii, însă acestea trebuie interpretate în sensul că banca are dreptul de a majora rata dobânzii în concordanță cu majorarea indicatorului Libor. Mai arată intervenientul că modificarea dobânzii în funcție de politica băncii să acesteia posibilitatea de a se prevala de indicii care îi sunt favorabili și că intervenientul nu a beneficiat de o scădere a dobânzii odată cu scăderea indicelui Libor. În ceea ce privește clauza referitoare la dobânda penalizatoare, se arată că aceasta este nulă întrucât este o clauză penală întrucât are o cauză ilicită și duce la perceperea de dobânzi la dobânzi, fiind contrară legilor în vigoare la încheierea contractului. De asemenea, se arată că și art. 10.6 din contractul de credit reprezintă o clauză abuzivă întrucât descreșterea valorii garanțiilor este lăsată în totalitate la discreția băncii. În fine, se arată că contractul este lovit de nulitate parțială și că intervenientul a refuzat în mod expres semnarea actului adițional propus de către pârâtă.
La cerere au fost anexate următoarele înscrisuri: contract (f. 103-106), corespondență (f. 107-139), extrase de cont (f. 140-158).
La data de 27 februarie 2014 pârâta a depus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, solicitând respingerea acesteia.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că intervenientul urmărește realizarea unor drepturi proprii și că acesta își exercită drepturile procesuale cu rea-credință, astfel că cererea este inadmisibilă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 63 și urm. C. proc. civ., art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, art. 969 C. civ., art. 9 ind. 3 lit. g) și h) din OUG nr. 174/2008, OUG nr. 50/2010.
La termenul din 7 martie 2014 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie și a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare nr. 76/1026/26.04.2013 (f. 11-12) reclamanta C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CLUJ a constatat, urmare a controlului având ca obiect existența unor clauze abuzive incluse în contractul de credit nr. C_ /17.12.2007 (f. 22-26) încheiat între pârâta S.C. O. B. ROMANIA S.A. și intervenientul accesoriu P. M.-F., că pot fi considerare clauze abuzive următoarele: art. 8.1, art. 9.1 și art. 9.2. Reclamanta a sesizat instanța de judecată pentru constatarea caracterului abuziv al acestor clauze și luare măsurilor legale.
Analizând clauzele considerate de către reclamantă drept abuzive, instanța reține că este vorba despre următoarele clauze:
- art. 8.1 și 8.3: "La data încheierii prezentului contract dobânda curentă este de 5,7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către Bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate. (...) În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către Bancă, împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă."
- art. 9.1: "Pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe și comisioane: comision de acordare: 2% din suma inițială. Comisionul de acordare se reține în valuta creditului de către Bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția Împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat."
- art. 9.2 (f. 24): "Pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, dobânzilor și taxelor fără consimțământul Împrumutatului. Noul nivel al comisioanelor va fi publicat în Tariful de comisioane și va fi afișat la sediile băncii."
În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Conform art. 11 din Legea nr. 193/2000 organele de control abilitate încheie procese-verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, precum și articolele din lege încălcate de profesionist, potrivit art. 12 din același act normativ (forma în vigoare la data sesizării instanței) procesul-verbal se transmite, după caz, la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială contravenientul își are domiciliul sau, după caz, sediul, iar potrivit art. 13 alin. (1) instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale.
De asemenea, potrivit art. 13 alin. (2) în cazul prevăzut la alin. (1), instanța va aplica și amenda contravențională prevăzută la art. 16, iar potrivit acestui text de lege încălcarea interdicției de a stipula în contracte clauze abuzive se sancționează cu amendă de la 200 de lei la 1.000 de lei.
În fine, potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În speță, instanța reține că se impune analizarea separată a celor trei clauze prezentate mai sus, pentru a se stabili dacă acestea au sau nu un caracter abuziv.
Astfel, în ceea ce privește clauza privitoare la dobândă, din analiza modului ei de redactare reiese că aceasta are un caracter ambiguu. Pe de o parte, se vorbește despre modificarea dobânzii prin luarea în considerare a valorii dobânzii de referință pentru fiecare valută și, pe de altă parte, se referă la faptul că dobânda este variabilă "în conformitate cu politica băncii". Or, chiar dacă se poate accepta că valoarea dobânzii de referință constituie un indice obiectiv, astfel că variația dobânzii contractuale în funcție de acesta nu poate da loc unor abuzuri, referirea făcută la "politica băncii" are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda. De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de politica (adică de voința) uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.
În analiza caracterului abuziv al acestei clauze nu trebuie pierdut din vedere caracterul special al contractelor de credit bancar, de natură să îi pună pe consumatori într-o situație extrem de nefavorabilă. Astfel, aceste contracte se încheie cel mai adesea pentru obținerea unor sume mari de bani, sume de care consumatorul are, câteodată, neapărată nevoie (de exemplu, pentru achiziționarea unui imobil), și care urmează să fie rambursate de-a lungul unei perioade lungi de timp. Prin urmare, prin încheierea unui asemenea contract consumatorul devine, cel mai adesea, "prizonierul" său, neavând posibilitatea de a îi pune capăt înainte de termen întrucât nu este în măsură să returneze sumele împrumutate și, prin urmare, fiind nevoit să continue executarea unui asemenea contract pentru perioade foarte lungi. Toate acestea fac ca, spre deosebire de alte contracte încheiate între profesioniști și consumatori - fie pentru un termen scurt, fie cu posibilitatea consumatorului de a le pune capăt fără a fi expus unor pierderi financiare semnificative - contractele de credit bancar să reprezinte o situație specială, impunându-se ca clauzele cuprinse în acestea să fie analizate cu cea mai mare atenție și ca orice prevedere contractuală care ar putea avea o natură abuzivă să fie sancționată.
Or, clauza analizată în speță este, în mod neîndoielnic, de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în defavoarea consumatorului, câtă vreme acesta nu are nicio posibilitate de a pune în discuție temeinicia motivelor ce stau la baza unei eventuale modificări a dobânzii sau de a influența sau controla în vreun fel politica băncii, tot astfel cum nu are nicio posibilitate de a refuza plata noii dobânzi. Împrejurarea că acesta ar putea solicita rezilierea contractului, cu obligația de a restitui în termen scurt creditul și dobânzile aferente, nu reprezintă, cu siguranță, decât o modalitate iluzorie de a se opune acțiunilor băncii, câtă vreme este evident că dacă acesta ar fi deținut aceste sume de bani nu ar mai fi luat creditul. Mai mult, acestei obligații de a se supune necondiționat "politicii băncii" nu îi corespunde niciun drept special al consumatorului, acesta neavând dreptul, spre exemplu, să modifice fără consimțământul băncii dobânda atunci când indicele de referință scade sau când propria sa situație financiară se deteriorează sub influența unor factori obiectivi.
De altfel, se poate observa că această clauză privitoare la dobândă este considerată în mod expres abuzivă chiar de legiuitor, încadrându-se printre clauzele la care face referire pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000, și anume acele clauze care dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral contractul, în lipsa unei motivații întemeiate. Or, schimbarea politicii băncii, în lipsa unor factori obiectivi, stabiliți prin contract, de care aceasta să depindă, nu poate reprezenta un motiv întemeiat, în sensul prevederilor amintite.
De asemenea, instanța reține că contractul analizat reprezintă un contract standard preformulat și, prin urmare, în speță funcționează o prezumție potrivit căreia clauzele cuprinse în acesta nu au fost negociate direct cu consumatorul. Or, deși potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, sarcina de a răsturna această prezumție probând faptul că clauza în discuție a fost negociată aparținea pârâtei, aceasta nu a făcut o asemenea probă. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, atâta vreme cât această clauză îndeplinește ambele condiții ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, nefiind direct negociată și fiind de natură să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ea are caracter abuziv.
Raportat la susținerile pârâtei, potrivit cărora posibilitatea de modificare a dobânzii, precum și motivele care ar justifica această modificare, au fost fundamentate contractual, instanța reține că acestea ar fi fost reale doar în situația în care clauza analizată ar fi stipulat că modificarea dobânzii are loc exclusiv în funcție de evoluția valorii dobânzii de referință. Însă, în realitate, introducând în contracte sintagma "în funcție de politica băncii", s-a creat posibilitatea ca modificarea dobânzii să se facă indiferent de evoluția obiectivă a acestei valori. Mai mult, pârâta a profitat de această împrejurare câtă vreme, după cum ea însăși arată într-o adresă trimisă reclamantei (f. 14-16), la data de 19.05.2008 dobânda a fost crescută de la 5,7% la 6,99%, în condițiile în care, la acel moment, indicele de referință LIBOR CHF 3M era în scădere (de la aproximativ 2,7 în martie 2008, la aproximativ 2 în mai 2008), fiind astfel evident că variația dobânzii nu a ținut cont de niciun factor obiectiv. Trebuie subliniat că prin cele arătate până aici nu se neagă în niciun caz dreptul băncii de a încheia contracte de credit cu dobândă variabilă, câtă vreme aceasta variază după criterii obiective, iar variația poate avea loc atât în favoarea, cât și în defavoarea consumatorului, ceea ce nu este cazul în speță.
Împrejurarea că după . OUG nr. 174/2008 modificarea unilaterală a dobânzii nu a mai fost posibilă este irelevantă, câtă vreme clauza care prevedea posibilitatea acestei modificări și-a produs efectele până în acel moment, dând posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral și nejustificat dobânda în anul 2008. Or, faptul că această dobândă modificată nejustificat la acel moment a rămas apoi în vigoare, este de natură să îl prejudicieze pe consumator chiar și la acest moment și în ciuda faptului că actualmente banca nu ar mai putea modifica dobânda.
De asemenea, nici faptul că banca ar fi aliniat dobânda la rigorile OUG nr. 50/2010 nu este relevant, câtă vreme această aliniere a avut loc prin stabilirea în mod unilateral, de către bancă, a unei formule de calcul cuprinzând o marjă fixă, la care se adaugă indicele LIBOR CHF 3M. Trebuie însă observat că această aliniere nu a fost nicidecum în favoarea consumatorului, câtă vreme banca a avut posibilitatea de a decide în mod unilateral valoarea marjei sale fixe. Or, această posibilitate s-a născut tocmai din modul defectuos de redactare a clauzei contractuale analizate aici, care tocmai prin caracterul ei abuziv, a dat dreptul băncii de a stabili această marjă fixă, pe care consumatorul este nevoit să o achite fără a fi fost vreodată de acord cu ea. Cu alte cuvinte, dacă variația dobânzii ar fi fost determinată în funcție de criterii obiective încă de la semnarea contractului, banca ar fi fost legată de această prevedere contractuală și, prin urmare, nu s-ar mai fi pus problema ca, odată cu . OUG nr. 50/2010, aceasta să stabilească o dobândă care să nu depindă decât de voința sa. Prin urmare, împrejurarea că sintagma "în funcție de politica băncii" nu ar mai exista în contract datorită modificărilor legislative, adică faptul că banca nu mai poate modifica la acest moment în mod unilateral contractul, este lipsită de orice relevanță, având în vedere că această sintagmă a existat și a produs efecte în trecut, iar aceste efecte se repercutează și azi asupra dobânzii pe care trebuie să o plătească consumatorul. Mai mult, potrivit art. 95 din OG nr. 50/2010, acest act normativ nu se aplică contractelor în curs la momentul intrării sale în vigoare, ceea ce înseamnă că banca a procedat la o "aliniere" pe care niciun act normativ nu i-o impunea, astfel că nu se poate prevala de acest lucru pentru a susține că nu se mai poate constata caracterul abuziv al clauzei analizate.
Chiar dacă stabilirea dobânzii pentru un credit care se desfășoară pe o perioadă lungă nu este un proces simplu, instanța reține totuși că, oricât de complicat ar fi el, trebuie să fie totuși transparent, și nu lăsat la latitudinea băncii, care să poată modifica această dobândă în mod ocult, în funcție de "politica" sa, noțiune care nu este definită niciunde. De asemenea, chiar dacă este adevărat și faptul că dobânda nu poate fi negociată în mod individual cu fiecare client, ceea ce trebuie reținut este că pârâtei i se reproșează în primul rând faptul că modificarea dobânzii depinde doar de voința sa, nu faptul că aceasta nu a fost negociată direct, ceea ce constituie doar un element subsidiar al determinării caracterului abuziv al clauzelor în discuție.
În ceea ce privește faptul că consumatorii au avut posibilitatea de a analiza clauzele contractuale și de a renunța la semnarea contractului, instanța reține că posibilitatea de a renunța la semnarea unui contract nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. A negocia o clauză contractuală înseamnă a se oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a renunța la semnarea unui contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că clientul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.
Raportat la poziția de egalitate pe care părțile s-ar fi aflat la semnarea contractului, conform susținerilor pârâtei, instanța reține că este evident că o asemenea poziție nu a existat, câtă vreme banca a avut dreptul să decidă dacă dorește sau nu să încheie contractul și să stabilească unilateral condițiile acestuia, în vreme ce consumatorul a avut doar dreptul de a renunța la semnarea acestuia.
Deși a susținut că în momentul în care valoarea dobânzii monedei de referință a scăzut banca era în imposibilitate de a mai modifica unilateral contractul în sensul scăderii dobânzii, fiind necesar un act adițional, instanța reține că pentru a-și dovedi buna-credință pârâta ar fi trebuit să probeze că l-a invitat pe consumator să semneze un asemenea act adițional, prin care dobânda să fie scăzută, iar acesta a refuzat. În lipsa unei asemenea probe nu se poate concluziona decât că pârâta se prevalează de niște dispoziții legale instituite în favoarea consumatorului, pe care, însă, înțelege să le deturneze în defavoarea acestuia.
În ceea ce privește principiul forței obligatorii a contractului, instanța reține că, potrivit art. 969 C. civ., au forță obligatorie doar acele contracte care sunt legal încheiate. Or, câtă vreme introducerea unor clauze abuzive în contracte este prohibită de lege, rezultă că aceste clauze nu pot avea forță obligatorie între părți. Având în vedere acest lucru, nu se poate susține nici că sancționarea unor asemenea clauze nelegale ar însemna o ingerință în acordul de voință a părților întrucât, a accepta o asemenea teză, ar însemna să se concluzioneze că instanța nu poate anula niciodată o prevedere contractuală fără a fi acuzată că intervine în acordul de voință al părților, concluzie care este străină de orice logică juridică, fiind evident că interdicția unei ingerințe în acordul de voințe al părților se aplică doar convențiilor legal încheiate. De asemenea, nu se poate susține că sancționarea unor clauze abuzive reprezintă o încălcare a dreptului la proprietate al pârâtei, acest drept fiind protejat numai atâta vreme cât bunul la care se referă a fost obținut în mod legal. Or, din moment ce dreptul de creanță al pârâtei s-a născut în parte datorită unei clauze contractuale ilicite, aceasta nu poate pretinde niciun fel de protecție.
Raportat la aplicabilitatea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, instanța reține că acest text de lege interzice, în esență, ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă pentru simplul motiv că există o disproporție între prestațiile părților contractante. În speță, acest text nu poate fi aplicat în maniera în care îl înțelege pârâta, câtă vreme clauza privitoare la dobândă nu a fost considerată abuzivă din cauză că ar fi reglementat o dobândă prea mare, ci din cauză că permite băncii să modifice unilateral această dobândă. Prin urmare, ceea ce se controlează nu este propriu-zis prețul contractului, ci modalitatea de determinare a acestuia, care poate avea un caracter abuziv. Mai mult, nu se poate concluziona că aceste prevederi sunt redactate într-un limbaj ușor inteligibil, având în vedere că această condiție nu poate fi înțeleasă într-un sens strict gramatical, și este evident că în lipsa unei definiții a "politicii băncii" consumatorul nu are cum să înțeleagă care vor fi criteriile după care va varia dobânda, exprimarea fiind, contrar susținerilor pârâtei, cât se poate de echivocă.
Faptul că la încheierea contractului nu exista o marjă fixă ca element al dobânzii, deși este adevărat, este irelevant în aprecierea caracterului abuziv al clauzei, întrucât ceea ce se sancționează prin prezenta hotărâre este strict posibilitatea modificării unilaterale a dobânzii prin voința băncii, ceea ce a dus la creșterea acesteia în condițiile în care dobânda monedei de referință pe piața interbancară a scăzut, neexistând o legătură între această situație și o majorare a marjei fixe.
În ceea ce privește clauza privind modificarea unilaterală a taxelor și comisioanelor băncii, instanța reține că aceasta este abuzivă pentru aceleași motive indicate mai sus, câtă vreme modificarea lor depinde în exclusivitate de voința uneia dintre părțile contractante, fără a fi necesară existența unui motiv întemeiat.
Raportat la susținerea pârâtei, potrivit căreia prin aceste clauze sunt avute în vedere taxele, spezele și comisioanele percepute tuturor persoanelor cu care banca intră în relații contractuale și care nu sunt legate indisolubil de obiectul convenției, instanța reține că aceste taxe, speze și comisioane, tocmai pentru că sunt absolut independente de obiectul contractului de credit, nefiind stabilite prin acest contract, pot fi modificare indiferent de stipularea sau nu în contract a acestei posibilități. Prin urmare, dacă este adevărat că clauza se referă la acestea, înseamnă că pârâtei ar trebui să îi fie indiferent dacă această clauză există sau nu în contract, întrucât ea oricum nu produce niciun efect. Din contră, dacă se acceptă că această clauză poate duce la modificarea unor taxe sau comisioane care se află în legătură cu obiectul contractului (iar modul general de redactare a clauzei permite și o asemenea interpretare), atunci se impune ca ea să fie eliminată din contractele analizate.
În ceea ce privește faptul că prevederea contractuală a rămas fără efect practic datorită modificărilor legislative, instanța reține, mai întâi, că aceasta trebuia să fie fără efect practic de la momentul încheierii contractului, câtă vreme constituie o clauză abuzivă, prohibită de lege. Mai apoi, având în vedere că faptic ea este totuși înscrisă în contract, se impune eliminarea acesteia, pentru a nu lăsa respectarea legii strict la latitudinea băncii și a nu oferi acesteia posibilitatea de a scuza o eventuală nerespectare prin existența acestei clauze contractuale.
Raportat la clauza privind comisionul de acordare a creditului, instanța reține că nu se poate susține că aceasta ar avea un caracter abuziv. Astfel, în primul rând, acest comision de acordare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în analiza documentației referitoare la contractul de credit. Prețul serviciului este cunoscut consumatorului chiar de la momentul încheierii contractului și este unul fix, iar clauza este redactată clar și fără echivoc, atât sub aspectul cuantumului acestui comision, cât și sub aspectul modului în care va fi plătit. Or, indiferent cât de crescut ar fi prețul acestui serviciu, trebuie reamintit că atunci când analizează caracterul abuziv al unei clauze instanța nu este chemată să analizeze existența proporționalității între prețul plătit și produsul sau serviciul oferit. Cu alte cuvinte, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preț prea mare nu constituie, per se, un comportament abuziv, cât timp acest preț este stabilit cu claritate în contract și nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind, de altfel, și sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, după cum s-a arătat și mai sus.
Împrejurarea că acest comision de acordare ar putea avea caracter abuziv prin raportare la prevederile contractuale care permit băncii să modifice în mod unilateral cuantumul taxelor și comisioanelor nu poate fi reținută câtă vreme, pe de o parte, acest comision a fost deja achitat, astfel că nu mai poate fi modificat și, pe de altă parte, instanța a constatat deja caracterul abuziv al acestei clauze, care urmează să fie îndepărtată din contract.
De asemenea, faptul că acest comision nu a fost negociat este indiferent, având în vedere că pentru ca această clauză să fie abuzivă este necesar, în plus, ca ea să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce nu se întâmplă.
Raportat la faptul că comisionul în discuție a fost reținut din credit, instanța reține că fiind vorba despre o sumă de bani pe care consumatorul o datora băncii, modul în care aceasta a fost plătită este indiferent și nu poate în niciun caz să transforme clauza analizată într-o clauză abuzivă. Astfel, chiar dacă suma a fost reținută din credit, cu siguranță consumatorul ar fi avut posibilitatea să acopere din fonduri proprii această sumă (eventual sub forma rambursării anticipate a părții corespunzătoare din credit), chiar la momentul de început al derulării contractului, ceea ce ar fi însemnat că asupra ei nu s-ar mai fi perceput dobânzi. Alegând să nu facă acest lucru și să acopere datoria către bancă chiar din creditul acordat, consumatorul și-a asumat, ca în cazul oricărei alte datorii ce ar putea fi acoperită din suma obținută cu titlu de credit, să plătească dobânzile la care se referă reclamanta.
Având în vedere clauzele constate ca fiind abuzive și raportat la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, instanța reține că se impune ca pârâta să fie obligată să modifice aceste clauze. Cu toate acestea, se ridică întrebarea care este modalitatea prin care clauzele trebuie modificate, ținând cont de faptul că cea referitoare la dobândă, nu poate fi eliminată cu totul din contract, întrucât nu este de conceput ca un contract de credit încheiat pe termen lung să continue să se desfășoare fără ca beneficiarul să fie obligat la plata unei dobânzi. Rămâne, prin urmare, să se stabilească care va fi, în concret, această dobândă pentru contractul de credit analizat.
Plecând de la ideea că clauza privitoare la dobândă a fost considerată ca fiind abuzivă tocmai datorită lipsei unor elemente obiective de care să depindă modificarea dobânzii, instanța reține că se impune introducerea unor asemenea elemente în contract. Or, deși la momentul încheierii contractului nu erau în vigoare prevederile legale care obligă băncile să exprime dobânda variabilă printr-o marjă fixă la care să se adauge indicele de referință, aceasta rămâne totuși cea mai bună metodă de a exprima fără echivoc modul în care urmează să fie modificată dobânda variabilă. Mai mult, această metodă ține cont de voința părților de la momentul încheierii contractului, întrucât chiar ele au înțeles să se refere, pe lângă modificarea contractului în conformitate cu politica băncii, la variația dobânzii conform indicilor EURIBOR/LIBOR/BUBOR, fără a stabili însă în concret modul în care aceasta va avea loc.
În ceea ce privește dobânda concretă pentru fiecare contract în parte și ținând cont de cele arătate până la acest punct, singura metodă de a o determina este să se pornească de la dobânda prevăzută inițial în contracte, din care să se scadă valoarea indicelui LIBOR CHF 3M de la momentul încheierii contractului, rezultatul obținut fiind marja de profit pe care banca a înțeles să o prevadă la acel moment. În continuare, această marjă de profit va fi transformată în marjă fixă a băncii, rata urmând a fi stabilită prin adăugarea indicelui LIBOR CHF 3M la aceasta.
Deși este adevărat că sistemul propus nu este la adăpost de orice critică, instanța reține că acesta reprezintă opțiunea cea mai apropiată de voința părților de la momentul încheierii contractului. Astfel, utilizând acest sistem se păstrează variația dobânzii conform indicelui de referință, cu înlăturarea posibilității discreționare a băncii de a o modifica, și, de asemenea, banca obține profitul pe care a anticipat că îl va obține la încheierea contractului. De asemenea, prin faptul că dobânda va varia după un indice care reprezintă dobânda percepută pe piața împrumuturilor interbancare, banca este ferită de riscul pe care l-ar prezenta unele fluctuații imprevizibile pe piața monetară.
Astfel, pârâta va fi obligată să încheie un act adițional prin care să modifice dobânda după cum urmează: având în vedere că contractul a fost încheiat la data de 17.12.2007, iar la acea dată valoarea indicelui LIBOR CHF 3M era 2,78 și dobânda prevăzută inițial în contract a fost de 5,7%, rezultă o marjă de profit a băncii de 2,92%, care va deveni marja fixă a băncii, dobânda anuală urmând să aibă forma 2,92%+LIBOR CHF 3M.
În ceea ce privește clauza referitoare la taxele și comisioanele percepute de bancă, având în vedere faptul că aceasta au fost constatată ca fiind abuzivă și că contractul se poate derula în continuare și în lipsa acesteia, pârâta va fi obligată să o elimine din contract.
Clauza privind comisionul de acordare a creditului nu are caracter abuziv, astfel încât procesul-verbal încheiat de către reclamantă va fi anulat în parte în ceea ce privește această clauză.
De asemenea, instanța va aplica pârâtei sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 16 din Legea nr. 193/2000, apreciind că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social crescut, prin aceea că pârâta și-a rezervat în mod abuziv dreptul de a modifica unilateral clauze contractuale esențiale, ceea ce justifică aplicarea unei sancțiuni egale cu maximul special prevăzut de lege.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la restituirea sumelor primite în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, instanța reține că procedura reglementată de art. 12-13 din Legea nr. 193/2000 este o procedură specială de verificare a legalității unui proces-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale, iar reclamanta, în calitate de organ constatator, nu poate cere repararea prejudiciului cauzat prin fapta contravențională unor terțe persoane. Deși consumatorul este parte în prezentul litigiu, acesta are calitatea de intervenient accesoriu, astfel că nu poate decât să sprijine poziția reclamantei, neavând posibilitatea să obțină un beneficiu direct în urma admiterii cererii de chemare în judecată, însă își păstrează dreptul la o acțiune pe cale separată pentru recuperarea acestor sume.
În fine, în ceea ce privește criticile pe care intervenientul accesoriu le aduce unor alte prevederi contractuale decât cele cu analiza cărora a fost învestită instanța prin cererea de chemare în judecată, acestea nu pot fi analizate câtă vreme intervenientul accesoriu are o poziție subordonată părții în favoarea căreia a intervenit și nu poate lărgi cadrul procesual, învestind instanța cu verificarea caracterului abuziv al altor prevederi contractuale.
Pentru aceste motive, instanța urmează să admită în parte cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. R. PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA NORD VEST CLUJ - C. JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, C._, cont bancar RO23TREZ__, intervenient accesoriu în favoarea reclamantei P. M.-F., CNP_, cu domiciliul în Z., .. 22, ., ., cu domiciliul procesual ales în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele S.C. O. B. ROMANIA S.A., cu sediul în București, .-68, sector 1, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1995, cod fiscal_, și S.C. O. B. ROMANIA S.A. - SUCURSALA MĂNĂȘTUR CLUJ, cu sediul în Cluj-N., Calea Florești nr. 81, ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J_, cod fiscal_.
Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze: art. 8.1, art. 8.3, și art. 9.2 din contractul nr. C_ /17.12.2007;
Obligă pârâtele să încheie cu intervenientul accesoriu un act adițional prin care să modifice contractul de credit nr. C_ /17.12.2007 în sensul stabilirii unei dobânzi anuale calculate după formula 2,92%+LIBOR CHF 3M și prin înlăturarea din contract a clauzei prevăzute la art. 9.2.
Aplică pârâtei S.C. O. B. ROMANIA S.A. sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 de lei.
Respinge cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct. 9.1 din contractul de mai sus, ca neîntemeiată, și anulează procesul-verbal nr. 76/1026/26.04.2013, încheiat de reclamantă, sub aspectul reținerii caracterului abuziv al acestei clauze.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor constatate ca fiind abuzive, ca inadmisibilă.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2014.
Președinte Grefier
I. PĂSCULEȚ A. B.
Red./Dact. 2 ex. I.P./A.B./ 16 aprilie 2014
| ← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 7011/2014.... | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 5851/2014. Judecătoria... → |
|---|
