Somaţie de plată. Sentința nr. 6195/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6195/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 5184/211/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3185
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6195/2014
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. C.
Grefier E. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor R. A. DE TERMOFICARE CLUJ-N. și pe debitor A. DE P. . CLUJ-N., având ca obiect somație de plată.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Verificându-și din oficiu competența în baza art. 131 alin. 1 C.proc.civ., instanța apreciază că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 94 C.pr.civ.
Având în vedere că proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către părți, este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, instanța o încuviințează.
Instanța apreciază cauza în stare de soluționare, declară închisă faza dezbaterilor, în temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă și reține cauza pentru deliberare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:
Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj-N. la data de 11 martie 2014, creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ N., a solicitat instanței, în contradictoriu debitoarea ASOCIAȚIA DE proprietari ., sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de 5.412,01 lei reprezentând 4.990,57 lei -contravaloarea energiei termice furnizate în 01.02._13 și 412,44 lei penalități pentru plata cu întârziere a contravalorii energiei termice furnizate până la data de 18.02.2014, respectiv a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecatǎ ocazionate de soluționarea litigiului.
În motivarea cererii formulate, creditoarea a indicat, în esențǎ, cǎ în baza contractului de furnizare a energiei termice nr. 1086/07.06.2010, s-au prestat servicii debitoarei, aceasta din urmă având obligația de a achita la termenul stabilit contravaloarea lor, facturile anexate fiind însă plǎtite cu întârziere, aspect ce justificǎ obligarea debitoarei la plata penalitǎților aferente, astfel cum au fost determinate prin contract și în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile. Mai mult decât atât, s-a arǎtat cǎ debitoarea a fost somatǎ sǎ treacǎ la executarea obligațiilor sale, însǎ nu a achitat sumele la care era ținutǎ, fiind pusǎ în întârziere în mai multe rânduri pe parcursul derulǎrii relației contractuale, iar referitor la creanța pretinsǎ, s-a reliefat cǎ aceasta este certǎ, lichidǎ și exigibilǎ, fiind asumatǎ printr-un contract și reprezentând obligația de plată a unei sume de bani.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. din C. proc. civ., ale art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006, ale art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006, respectiv ale art. 4 din O. U. G. nr. 5/2003, ale art. 120 alin. (7) din C. proc. fiscalǎ și ale art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.
În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a anexat cererii un set de înscrisuri ( f. 5 – 23)
Cererea formulatǎ a fost legal timbratǎ, fiind anexatǎ chitanța nr._/16.01.2014 ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 200 lei (f. 4).
Debitoarea, deși legal citatǎ, nu a înțeles să formuleze întâmpinare.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri
Analizând cererea de chemare în judecată precum și întreg probatoriu administrat, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din contractul de furnizare a energiei termice nr. 1086/07.06.2010, între părțile litigiului de față s-au derulat raporturi materializate prin furnizarea de către creditoare a energiei termice pentru încǎlzire și pentru apa caldǎ, potrivit art. 3 alin. (1) din contract la locul de consum din Cluj N., . Cluj, unde este situat condominiul ce utilizeazǎ energie termicǎ de la sistemul de alimentare centralizat, în derularea relației dintre cele două părți fiind emise de cǎtre societatea creditoare facturile anexate de la filele 10-19 de la dosarul cauzei.
În ce privește obligațiile asumate de către pârâta debitoare, este de observat că, în baza art. 19 alin.1 din contractual amintit, aceasta s-a angajat a achita în termen de 15 zile “Utilizatorii/consumatorii sunt obligați sǎ achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat, în termenul de scadențǎ de 15 zile de la data emiterii facturii; data emiterii facturii și termenul de scadențǎ se înscriu pe facturǎ”. Nu mai puțin, pentru situația în care contravaloarea serviciilor prestate nu ar fi achitatǎ de cǎtre utilizator sau consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței, vor fi datorate penalitǎți la nivelul dobânzii stabilite pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, începând cu prima zi dupǎ data scadenței, dupǎ cum rezultǎ din art. 19 alin. (2) din contractul încheiat între pǎrți.
Potrivit art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.
În ce privește cauza de față, instanța constată că prima dintre cerințele mai sus enunțate este întrunită, câtă vreme nu poate fi negată împrejurarea că regia autonomǎ creditoare deține o creanță constând în obligația de plată a unei sume de bani, obligație la care este ținută debitoarea. Astfel, s-a evidențiat mai sus că între părțile litigiului s-au derulat relații convenționale în temeiul cărora s-au prestat servicii de furnizare a energiei termice debitoarei, or trebuie observat că obligația principalǎ a debitoarei, asumatǎ prin art. 19 pct. 1 din contract se referǎ la plata la termenele stabilite a contravalorii energiei termice furnizate, în caz contrar urmând a fi achitate penalitǎți de întârziere, în condițiile art 19 alin. (2) din același contract .
În consecință, fațǎ de dispozițiile art. 969 alin. (1) din C. Civ. 1864, trebuie concluzionat cǎ există o creanță a creditoarei față de pârâta debitoare, constând în obligația de plată a serviciilor furnizate, în cuantum de 15.112( facturi fila 35-44) precum și a penalitǎților de întârziere stabilite ca urmare a depǎșirii termenelor convenite pentru plata serviciilor furnizate, așa cum acestea au fost individualizate prin facturile( f. 10-19)
În al doilea rând, creanța pe care regia autonomǎ creditoare o pretinde prezintă caracter cert, lichid și exigibil în sensul art. 662 alin. (2), (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel, în ce privește natura sa certă, instanța apreciază că existența neîndoielnică a creanței rezultă, neechivoc, din cuprinsul contractului și al facturilor emise de cǎtre creditoare în baza acestuia, astfel cum au fost evidențiate mai sus ( f. 12 - 44 ), debitoarea asumându-și obligația, potrivit art. 19 pct. 1 din contract ( f. 5), de a achita integral și la termen contravaloarea serviciilor de furnizare a energiei termice, în caz contrar urmând a datora penalitǎți de întârziere, în condițiile art. 19 alin. (2) din același contract ( f. 5 ).
Relativ la natura lichidă a creanței, instanța observă că cerința impusă de art. 662 alin. (3) din C. proc. civ. se referă la împrejurarea că obiectul creanței este determinat sau există suficiente elemente care permit stabilirea sa, or în prezenta cauză nu poate fi negat că prin facturile emise în baza contractului de furnizare a fost individualizatǎ contravaloarea serviciilor prestate și, în consecințǎ, cuantumul serviciilor furnizate si al penalitǎților de întârziere pretinse este determinabil prin referire la debitul principal, raportat la stipulațiile convenționale ale pǎrților, precum și având în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 325/2006 coroborate cu prevederile art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006. Așadar, față de această constatare, se impune a preciza că debitoarea înregistrează o sumă restantă totală de de 412,44 lei cu titlu de penalități pentru plata cu întârziere a contravalorii energiei termice furnizate, față de achitarea cu întârziere a facturilor enumerate mai sus, nivelul concret al penalitǎților fiind determinat potrivit art. 19 alin. (2) din contract ( f. 5 ) raportat la prevederile art. 120 alin. (7) din O. G. nr. 92/2003. În fine, creanța pretinsă de către reclamanta creditoare este exigibilă în sensul art. 662 alin. (4) din C. proc. civ., obligația de platǎ a penalitǎților de întârziere prezentând acest caracter începând cu prima zi dupǎ data scadenței facturilor emise de cǎtre creditoare, potrivit art. 19 alin. (2) pct. b) din contract ( f. 5), atât momentul emiterii facturilor, cât și scadența, fiind evidențiate în cuprinsul acestora ( f. 10 - 19 ), în aplicarea art. 19 alin. (1) din contract.
În al treilea rând, instanța apreciază ca fiind întrunită și cea de-a treia condiție enunțată, câtă vreme creanța pretinsă de către reclamanta creditoare rezultă, fără îndoială, dintr-un contract constatat printr-un înscris și însușit de părți prin semnătură, fiind vorba despre contractul de furnizare a energiei termice nr. 1086/07.06.2010, în temeiul căruia creditoarea a prestat servicii specifice debitoarei.
Concluzionând, este de reținut că toate cerințele impuse de art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauza de față și, mai mult decât atât, pretențiile creditoarei sunt întemeiate, în limitele arătate. În consecință, văzând prevederile art. 1021 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., instanța va admite cererea formulatǎ și, prin urmare, va dispune obligarea debitoarei sǎ achite creditoarei suma de 4.990,57 lei cu titlu de pret al serviciilor furnizate respectiv suma de 412,44 lei cu titlu de penalități pentru plata cu întârziere a contravalorii energiei termice furnizate, conform contractului și facturilor
Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbre, respective 200 lei.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea formulată de creditoarea R. AUTONOMĂ DE TERMOFICARE CLUJ-N., . nr. 79, J_, CUI RO_, în contradictoriu cu debitoarea ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI ., cu sediul în Cluj-N., ., .. Cluj, C._.
Obligă debitoarea să achite creditoarei, în termen de 10 zile de la comunicare, suma de 5.412,01 lei debit principal ce se va actualiza la data plății efective și 200 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. CRIȘANELENA N. N.
Red. C.M.C./C.M.C., 4 ex, 2014-06-18
| ← Somaţie de plată. Hotărâre din 03-06-2014, Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
|---|








