Somaţie de plată. Sentința nr. 1700/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA

Sentința nr. 1700/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 28874/211/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3185

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CLUJ-N.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1700/2014

Ședința publică de la 20.02.2014

Completul constituit din

JUDECĂTOR: M. I.

GREFIER: A. M. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitoarea ., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, procedând la verificarea competenței sale potrivit art. 131 al. 1 C.pr.civ., constată, în baza art.1015 raportat la art. 94 pct. 1 lit. j) C.pr.civ., că este competentă general și material să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, în temeiul art. 255 alin.1 și art. 258 alin.1 C.pr.civ., încuviințează pentru reclamantăproba cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța, în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., declară închisă etapa dezbaterilor, rămânând în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fațǎ, constatǎ urmǎtoarele:

Prin cererea înregistratǎ pe rolul Judecǎtoriei Cluj N. la data de 09.12.2013 sub nr._, creditoarea . ( fosta ., societate absorbantă a . ), cu sediul în București, .. 4, Sector 5, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Caransebeș, ., jud. C. S., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_, sǎ dispunǎ obligarea acesteia din urmǎ la plata sumei de_,50 lei reprezentând contravaloare marfă, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data introducerii acțiunii, respectiv a cheltuielilor de judecatǎ ocazionate de soluționarea cauzei.

În motivarea cererii formulate, creditoarea a indicat, în esențǎ, cǎ în baza contractului nr. 718 din data de 10.09.2009, a livrat debitoarei anumite produse, însă contravaloarea acestora nu a fost achitată, deși termenul de plată s-a împlinit, iar facturile emise au fost acceptate prin semnătură și ștampilă. Totodată, s-a învederat că, în aceste circumstanțe, există o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitoare, care a fost somată să treacă la executarea obligației asumate, aceasta datorând și penalități de întârziere, conform art. 3.6 din contract, în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi calendaristică de întârziere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013 și urm. și ale art. 451 și urm. din C. proc. civ., respectiv prevederile Legii nr. 72/2013.

În susținerea pretențiilor sale, creditoarea a anexat cererii formulate un set de înscrisuri ( f. 6 - 24 și 31 - 63 ).

Cererea formulatǎ a fost legal timbratǎ, fiind anexatǎ chitanța ce atestǎ plata taxei judiciare de timbru în sumǎ de 200 lei ( f. 5 ).

Debitoarea, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu și-a exprimat, într-o altă modalitate, poziția procesualǎ în raport de cererea formulatǎ.

În baza art. 255 alin. (1) raportat la art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile anexate cererii pentru emiterea ordonanței de platǎ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Astfel cum rezultă din art. 2.1 al contractului nr. 718 din data de 10.09.2009 ( f. 10 - 14 ), între părțile litigiului de față s-au derulat raporturi convenționale materializate prin furnizarea către societatea debitoare a unor mărfuri comercializate de către creditoare, în condițiile stabilite prin clauzele 3 și 4 din același contract ( f. 10 - 12 ), respectiv pentru un preț ce urma să fie specificat în anexa la convenție sau în listele ori ofertele transmise către cumpărător, potrivit clauzei 3.1 ( f. 10 ), plata trebuind să fie efectuată pe baza facturilor emise de către furnizor, după cum reiese din clauza 3.4 a contractului ( f. 10 ), debitoarea asumându-și obligația de a achita contravaloarea mărfurilor predate în termen de 30 zile calendaristice de la data livrării, după cum se poate observa din clauza 3.5 a convenției încheiate ( f. 11 ). Pe de altă parte, pentru ipoteza în care plata sumelor datorate nu s-ar realiza la termenele stabilite, s-a convenit că furnizorul va fi îndreptățit a percepe penalități de 0,05% din valoarea neachitată pentru fiecare zi de întârziere, calculate pentru perioada cuprinsă între scadență și ziua plății, așa cum reiese din clauza 3.6 a convenției perfectate ( f. 11 ). În ce privește obligațiile asumate de către părțile contractante, este de reținut că, dacă reclamanta s-a angajat a livra produsele comandate, în cantitatea corespunzătoare, potrivit clauzei 5.1 ( f. 12 ), debitoarea s-a îndatorat a efectua plata facturilor la termenele stabilite, conform clauzei 6.2 din contract ( f. 12 ).

În derularea relației contractuale, astfel cum a fost conturată prin convenția perfectată, reclamanta creditoare a emis facturile nr._ din data de 20.03.2013, pentru suma de_,23 lei, scadentă la 18.06.2013 ( f. 16 ), din care a rămas de achitat un rest de_,23 lei, nr._ din data de 26.03.2013, pentru suma de 3090,08 lei, scadentă la 24.06.2013 ( f. 17 ), nr._ din data de 02.04.2013, pentru suma de 3028,28 lei, scadentă la 01.07.2013 ( f. 18 ), nr._ din data de 05.04.2013, pentru suma de 4967,39 lei, scadentă la 04.07.2013 ( f. 19 ), nr._ din data de 10.04.2013, pentru suma de 2394,49 lei, scadentă la 09.07.2013 ( f. 20 ), nr._ din data de 11.04.2013, pentru suma de 2394,49 lei, scadentă la 10.07.2013 ( f. 21 ) și nr._ din data de 19.04.2013, pentru suma de 250,54 lei, scadentă la 18.07.2013 ( f. 22 ), care au fost acceptate de către debitoare prin semnătură, acestea fiind eliberate de către reclamanta creditoare în condițiile clauzei 3.4 din contract ( f. 10 ).

Totuși, deși bunurile individualizate prin facturile anterior menționate au fost efectiv livrate debitoarei, așa cum se poate observa din avizele de însoțire a mărfii ( f. 23 - 24, 49, 53, 55, 57, 59, 61 și 63 ), coroborate cu scrisorile de transport internațional din 18.03.2013 și 02.04.2013 ( f. 48 și 51 ), totuși contravaloarea acestora nu a fost integral achitată, așa încât se înregistrează, în prezent, un debit restant de_,50 lei.

Potrivit art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile ce reglementează procedura specială a ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, prin alin. (2) din cadrul aceluiași articol legiuitorul stabilind creanțele care nu sunt incluse în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 1013 și urm. din C. proc. civ., respectiv cele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. Așadar, față de prevederile anterior redate, se poate lesne observa că trei sunt condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru ca procedura specială să își găsească aplicare: să existe o creanță constând într-o obligație de plată a unei sume de bani, creanța pretinsă să prezinte caracter cert, lichid și exigibil și, în fine, creanța să rezulte dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, care este însușit de părți prin semnătură ori printr-un alt mod admis de lege.

În ce privește cauza de față, instanța constată că prima dintre cerințele mai sus enunțate este întrunită, câtă vreme nu poate fi negată împrejurarea că societatea creditoare deține o creanță constând în obligația de plată a unei sume de bani, obligație la care este ținută debitoarea. Astfel, s-a evidențiat mai sus că între părțile litigiului s-au derulat relații contractuale în temeiul cărora s-au livrat anumite bunuri debitoarei, astfel cum au fost individualizate prin facturile nr._ din data de 20.03.2013, pentru suma de_,23 lei, scadentă la 18.06.2013 ( f. 16 ), din care a rămas de achitat un rest de_,23 lei, nr._ din data de 26.03.2013, pentru suma de 3090,08 lei, scadentă la 24.06.2013 ( f. 17 ), nr._ din data de 02.04.2013, pentru suma de 3028,28 lei, scadentă la 01.07.2013 ( f. 18 ), nr._ din data de 05.04.2013, pentru suma de 4967,39 lei, scadentă la 04.07.2013 ( f. 19 ), nr._ din data de 10.04.2013, pentru suma de 2394,49 lei, scadentă la 09.07.2013 ( f. 20 ), nr._ din data de 11.04.2013, pentru suma de 2394,49 lei, scadentă la 10.07.2013 ( f. 21 ) și nr._ din data de 19.04.2013, pentru suma de 250,54 lei, scadentă la 18.07.2013 ( f. 22 ), or trebuie observat că obligația principalǎ a debitoarei, asumatǎ prin clauza 6.2 din contractul încheiat ( f. 12 ), se referǎ la plata la termenele stabilite a contravalorii mărfurilor predate, în caz contrar urmând a fi achitate penalitǎți de întârziere, în condițiile clauzei 3.6 din același contract ( f. 11 ). În consecință, ținând seama de faptul cǎ între pǎrțile litigiului de fațǎ s-a perfectat un contract de furnizare de bunuri, iar beneficiarul este ținut a achita contravaloarea mǎrfurilor livrate, prețul datorat fiind cel prevăzut în contract, potrivit art. 969 alin. (1) din C. Civ. 1864, trebuie concluzionat cǎ există o creanță a creditoarei față de pârâta debitoare, ce justifică aplicarea dispozițiilor procedurii speciale a ordonanței de plată, creanță ce constă în obligația de platǎ a prețului bunurilor efectiv livrate, precum și a penalitǎților de întârziere aferente debitului principal, acestea din urmă fiind asumate prin contractul perfectat și datorate ca urmare a neexecutării la termen a obligației, conform art. 969 alin. (1) și 1066 din C. Civ. 1864.

În al doilea rând, creanța pretinsă în cauza de față prezintă caracter cert, lichid și exigibil în sensul art. 662 alin. (2), (3) și (4) din C. proc. civ. Astfel, în ce privește natura sa certă, instanța apreciază că existența neîndoielnică a creanței rezultă, neechivoc, din cuprinsul contractului ce a intervenit între părțile litigiului de față ( f. 10 - 14 ), precum și din facturile emise în baza clauzei 3.4 din aceeași convenție ( f. 10 și 16 - 22 ), debitoarea asumându-și obligația de a achita integral și la termen contravaloarea bunurilor, conform clauzei 6.2 din contractul încheiat ( f. 12 ), în caz contrar urmând a datora penalitǎți de întârziere, în condițiile clauzei 3.6 din aceeași convenție ( f. 11 ). Relativ la natura lichidă a creanței, instanța observă că cerința impusă de art. 662 alin. (3) din C. proc. civ. se referă la împrejurarea că obiectul creanței este determinat sau există suficiente elemente care permit stabilirea sa, or în prezenta cauză nu poate fi negat că prin contractul perfectat și prin facturile emise în baza acestuia ( f. 16 - 22 ), a fost individualizatǎ contravaloarea mărfurilor predate, iar referitor la cuantumul penalitǎților de întârziere pretinse, acesta este determinabil prin referire la debitul principal și la stipulațiile convenționale ale pǎrților, nivelul concret al penalitǎților fiind consemnat în clauza 3.6 din contract ( f. 11 ), raportat la prevederile art. 969 alin. (1) și 1066 din C. Civ. 1864. În fine, creanța pretinsă de către reclamanta creditoare este exigibilă în sensul art. 662 alin. (4) din C. proc. civ., obligația de platǎ a prețului mǎrfurilor livrate fiind scadentă la data menționată în fiecare dintre facturile invocate de către reclamanta creditoare în susținerea pretențiilor sale, anume 18.06.2013, 24.06.2013, 01.07.2013, 04.07.2013, 09.07.2013, 10.07.2013 și 18.07.2013 ( f. 16 - 22 ), or pârâta debitoare nu și-a executat integral obligațiile asumate, nici în ceea ce privește debitul principal și nici raportat la penalitǎțile de întârziere aferente, ce sunt datorate de la data scadenței.

În al treilea rând, instanța apreciază ca fiind întrunită și cea de-a treia condiție enunțată, câtă vreme creanța pretinsă de către societatea creditoare rezultă, fără îndoială, dintr-un contract constatat printr-un înscris și însușit de părți prin semnătură, fiind vorba despre contractul nr. 718 din data de 10.09.2009 ( f. 10 - 14 ), în temeiul căruia creditoarea a livrat anumite mărfuri debitoarei, conform facturilor emise în baza sa ( f. 16 - 22 ).

Concluzionând, este de reținut că toate cerințele impuse de art. 1013 alin. (1) din C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauza de față și, mai mult decât atât, pretențiile creditoarei sunt întemeiate, după cum s-a arătat mai sus. În consecință, văzând prevederile art. 1021 alin. (1) din C. proc. civ., instanța va admite cererea formulatǎ și, prin urmare, va dispune obligarea debitoarei sǎ achite creditoarei suma_,50 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate și neachitate, conform contractului și facturilor depuse la dosar. De asemenea, în baza art. 969 alin. (1) raportat la art. 1066 din C. Civ. 1864, instanța va obliga debitoarea sǎ achite creditoarei penalități de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi, astfel cum aceasta a fost indicată în fiecare dintre facturile emise de către creditoare și pânǎ la data înregistrării cererii, respectiv 09.12.2013 ( f. 1 ), potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. civ., stabilind totodată un termen de plată de 20 de zile de la comunicare, conform art. 1021 alin. (3) din C. proc. civ.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., în cuantumul cheltuielilor de judecată se include și taxa judiciarǎ de timbru. În consecință, cum debitoarea a căzut în pretenții, cererea pentru emiterea ordonanței de plată urmând a fi admisă, instanța va obliga debitoarea sǎ achite creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecatǎ reprezentând taxa judiciarǎ de timbru ( f. 5 ).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulatǎ de cǎtre creditoarea . ( fosta ., societate absorbantă a . ), cu sediul în București, .. 4, Sector 5, înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Caransebeș, ., jud. C. S., înregistrată la O. R. C. sub nr. J_, CUI RO_.

Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei suma de_,50 lei reprezentând contravaloarea produselor livrate și neachitate, conform contractului și facturilor depuse la dosar.

Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei penalități de întârziere aferente debitului principal, în cuantum de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței fiecărei facturi și pânǎ la data înregistrării cererii, respectiv 09.12.2013.

Obligǎ debitoarea sǎ achite creditoarei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecatǎ reprezentând taxa judiciarǎ de timbru.

Fixeazǎ termen de platǎ de 20 zile de la data comunicǎrii prezentei sentințe.

Executorie.

Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru debitoare, cererea în acest sens urmând a fi depusǎ la Judecǎtoria Cluj N..

Pronunțatǎ în ședințǎ publicǎ, azi, 20.02.2014.

JUDECĂTOR, GREFIER,

M. I. A. M. M.

Red. / Tehn. MI

21.02.2014 - 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1700/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA