Suspendare provizorie. Sentința nr. 776/2014. Judecătoria CLUJ-NAPOCA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 776/2014 pronunțată de Judecătoria CLUJ-NAPOCA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 17415/211/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CLUJ-N.
SECȚIA CIVILĂ
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 3185
Dosar nr._
SENTINTA CIVILĂ NR. 776/2014
Ședința publică din data de 29 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-R. F.- H.
GREFIER: R.-I. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe contestatoarea S. A., in contradictoriu cu intimatii C. B. S.A. – SUCURSALA CLUJ-N., I.I. B. S. R., I.I. B. I. T., . SRL, B. S. R., B. I. T., B. I. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut in ședința publica se prezintă din partea intimatei C. B. SA consilier juridic L. T., lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de 26.01.2014 B. T. M. a depus, prin serviciul registratură, copie a dosarului execuțional 72/2013.
În baza art. 131 C.pr.civ. coroborat cu art. 713 N.C.pr.civ. instanța constată că este competentă general, material si teritorial pentru a soluționa prezenta cauză.
Instanța ia act de renunțarea la judecarea petitului privind suspendarea executării silite, cererea de renunțare fiind depusă la dosarul cauzei, fila 14.
Reprezentanta intimatului arată faptul că Serviciul Public Comunitar de Permise a trecut dreptul de proprietate pe numele contestatoarei S. A., solicită revenirea cu adresă către B. T. M..
Instanța urmează a respinge cererea în probațiune privind revenirea ce adresă către B. T. M., nefiind utilă adresa raportat la momentul formulării.
În temeiul art. 167 alin. 1 C. pr. Civ., anterior instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei și închide faza cercetării judecătorești.
Nemaifiind alte cereri sau excepții prealabile de formulat sau probe de administrat, declara închisa faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei intimatei.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea contestației la executare, motivele solicitării contestației sunt neîntemeiate, procesul verbal este întocmit în baza autorizației de sechestru prin urmare actele de executare îndeplinesc condițiile art. 713 NCPC, nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 23.07.2013, contestatoarea S. A., in contradictoriu cu intimatii C. B. S.A. – SUCURSALA CLUJ-N., I.I. B. S. R., I.I. B. I. T., . SRL, B. S. R., B. I. T., B. I. C., anularea procesului-verbal de sechestru nr. 4840 din data de 08.07.2013, emis de executorul judecatoresc T. M. in dosar executional nr. 72/2013, prin care s-a luat masura de indisponibilizare – sechestru al bunului – autoturism Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_ ; suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare; cu cheltuieli de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.
În motivarea cererii formulate, s-a arătat că, in data de 10.07.2013, i s-a adus la cunostinta de catre debitorul B. S. T. faptul ca s-a instituit sechestru asupra bunului – autoturism amintit mai-sus, urmand sa fie valorificat in cadrul procedurii de executare silita, procedandu-se la ridicarea certificatului de inmatriculare si a cartii de identitate a auto. Cu toate acestea, masina se afla in proprietatea contestatoarei inca din data de 19.11.2012, conform contractului de vanzare-cumparare incheiat cu debitul B. S. R.. Intrucat bunul sechestrat nu este in proprietatea debitorului urmarit silit, in opinia contestatoarei proceul-verbal nr. 4840/08.07.2013 este nelegal, creditoarea urmarind un bun ce constituie proprietatea unui tert fata de procedura executionala, aducandu-se astfel o vatamare intereselor legitime ale contestatoarei.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 711 – 714, art. 718 C.proc.civ.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (f. 4-8).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru.
Prin scriptul depus la dosar in data de 09.10.2013, contestatoarea a aratat ca renunta la capatul de cerere avand ca obiect suspendarea executarii silite (f. 14).
Prin Serviciul Registratura al instantei, in data de 31.10.2013, intimata C. B. SA – prin Sucursala Cluj-N. a depus intampinare, prin care a solicitat instantei, in esenta, respingerea contestatiei la executare ca neintemeiata. In aparare, a aratat ca, in realitate, contractul de vanzare-cumparare la care face referire contestatoarea este fabricat pentru a sustrage din patrimoniul debitorului urmarit B. S. R. auto amintit, pentru ca sa nu fie valorificat in cadrul procedurii de executare silita, astfel debitorul punandu-si averea la adapost si devenind, astfel, insolvabil (f. 34-36). In dovedire, s-au anexat inscrisuri (f. 37-49).
Intimatul B. R. S. a depus intampinare, prin care a aratat ca a vandut contestatoarei auto pentru suma de 5.000 lei in data de 19.11.2012, pretul fiind incasat in intregime de acesta (f. 56).
Ceilalti intimati nu au depus intampinare si nu s-au prezentat in instanta in vederea precizarii pozitiei procesuale.
Contestatoarea a depus raspuns la intampinare (f. 58-61).
Ca urmare a dispozițiilor instanței, a fost comunicată o copie certificată pentru conformitate cu originalul și numerotată a dosarului execuțional nr. 72/2013 al B. T. M..
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Examinând dosarul execuțional nr. 72/2013 al B. T. M., se observă că executarea silită a fost demarată în baza unui titlu executoriu – Acord de garantie/contract de facilitate de credit nr. 30 din data de 31.08.2010, incheiat cu debitorul I.I B. S. R., Contract de garantie reala imobiliara nr. 1288 din data de 08.11.2010, nr. autentificare 2764 din data de 08.11.2010 de catre BNP D. G. I., Contract de garantie reala mobiliara nr. 4677 din data de 23.09.2010, Bilet la ordin ._, emis de I.I B. S. R. la data de 31.08.2010, scadent la data de 25.02.2013 si avalizat de catre Baiaran I. C., Bilet la ordin ._, emis la data de 31.08.2010 de catre I.I B. S. R., scadent la data de 25.02.2013 si avalizat de B. S. R., Bilet la ordin ._, emis de I.I B. S. R. la data de 31.08.2010, scadent la data de 25.02.2013 si avalizat de catre B. I. T., la cererea creditoarei C. B. SA – SUCURSALA CLUJ-N., impotriva debitorilor I.I. B. S. R., I.I. B. I. T., . SRL, B. S. R., B. I. T., B. I. C., pentru recuperarea debitului de 921.690,85 lei, plus cheltuieli de executare silita in cuantum de 15.255,15 lei.
Prin Incheierea civila nr. 2285/CC/2013, pronuntata de Judecatoria Cluj-N. la data de 05.03.2013 in dosar nr._, instanta a admis cererea formulata de B. T. M. si a incuviintat executarea silita impotriva debitorilor I.I. B. S. R., I.I. B. I. T., . SRL, B. S. R., B. I. T., B. I. C., in temeiul titlurilor executorii amintite mai-sus, pentru recuperarea debitului restant de 921.690,85 lei.
În vederea recuperării debitului urmărit silit, s-a procedat la efectuarea diferitelor forme de executare silita indirecta mobiliara si imobiliara in considerarea patrimoniului debitorilor.
In acest sens, relativ la cererea cu care instanta este investita, se observa ca, la data de 08.07.2013, sub nr. 4840, in dosarul de executare nr. 72/2013, potrivit art. 739 alin. 4 C.proc.civ., a fost intocmit procesul-verbal de sechestru asupra auto Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, proprietatea debitorului B. S. R., conform informatiilor furnizate de Institutia Prefectului Cluj prin adresa nr._/28.05.2013.
Instanța retine ca demersul judiciar întreprins de contestatoare este fondat, urmând sa admita contestația la executare astfel cum a fost formulata. Astfel, instanta va dispune anularea procesului-verbal de sechestru nr. 4840/08.07.2013, emis in dosar executional nr. 72/2013 instrumentat de B. T. M..
La baza soluției instanței stau considerentele ce vor fi expuse in continuare.
În drept, în conformitate cu dispozitiile art. 399 alin. 1 C.proc.civ., impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie la executare de catre cei interesati sau vatamati prin executare. Exigența legii presupune ca actele de executare sa fie de natură a aduce atingere unui interes, apartinand persoanei urmarite sau unui tert interesat, iar efectele acestei vatamari sa nu poata fi înlaturate decât prin anularea sau îndreptarea actului de executare silită.
În conformitate cu art. 399 alin. 1 și 3 C.proc.civ., împotriva titlului executoriu se pot invoca apărări de fond doar în măsura în care acesta nu este emis de o instanță judecătorească. În ipoteza în care titlul executoriu este emis de o instanță judecătorească, pe calea contestației la executare se pot invoca doar motive ce țin de lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ipoteză care însă nu este valabilă în speță de față, ținând seama de argumentele conturate de către contestatoare în cuprinsul cererii introductive de instanță.
Așa cum s-a expus mai sus, contestatoarea a susținut că, în cauză, este incalcat dreptul sau de proprietate asupra auto Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, intrucat a perfectat in data de 19.11.2012 un contract de vanzare-cumparare cu debitorul B. S. R..
Instanta isi insuseste apararile contestatoarei in sensul ca aceasta a reusit sa probeze ca bunul in litigiu nu se mai afla in patrimoniul debitorului B. S. R.. Din examinarea continutului contractului de vanzare-cumparare pentru un autovehicul folosit perfectat la data de 19.11.2012 de catre contestatoarea S. A., in calitate de cumparator, si debitorul B. R. S., cea dintai a dobandit dreptul de proprietate asupra auto Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, in schimbul unui pret de 5.000 lei, cu privire la care debitorul a invederat instantei ca a fost achitat in intregime de catre contestatoare (f. 5).
Mai mult, conventia in discutie a dobandit data certa, potrivit art. 278 alin.1 pct. 2 C.proc.civ., prin prezentarea acestuia la organul financiar – Primaria Comunei Fizesu Gherlii in data de 15.04.2013, conform mentiunilor din fisa de inmatriculare auto, existenta in copie la fila 6. Acest script a primit data certa anterior efectuarii formelor de executare silita indirecta mobiliara si infiintarea sechestrului prin procesul-verbal nr. 4840/08.07.2013, emis in dosar executional nr. 72/2013 instrumentat de B. T. M., contestat in cauza.
Prin dobandirea datei certe, acest inscris face dovada operatiunii juridice pe care o constata, fiind opozabil tertilor, inclusiv creditorului urmaritor. Mai mult, in speta nu s-a dovedit caracterul simulat al conventiei amintite (deghizare totala) si a intentiei frauduloase a partilor contractante de a evita aplicarea dispozitiilor legale ce reglementeaza executarea silita cu privire la bunul in discutie.
In consecinta, instanta retine ca s-a procedat la infiintarea sehestrului asupra unui bun care nu se mai regasea in patrimoniul debitorului B. S. R. la data infiintarii masurii de indisponibilizare.
Se oberva ca procesul-verbal de sechestru a fost incheiat la sediul executorului judecatoresc T. M., in baza informatiilor furnizate de de Institutia Prefectului Cluj prin adresa nr._/28.05.2013, fara se constate, in concret, in posesia cui se afla autoturismul la momentul infiintarii sechestrului, potrivit art 739 alin. 4 C.proc.civ.
Observatia este importanta si se impune, in contextul in care, in materia executarii silite si mai ales a contestatiei la executuare, atunci cand e vorba de executarea silita a unor bunuri cu privire la care se sustine ca s-ar afla in proprietatea unor terte persoane, care invoca vatamarea drepturilor lor legitime prin efectuarea actelor de executare, dovada dreptului de proprietate se realizeaza in conditiile art. 309 alin. 2 si 5 C.proc.civ., respectiv prin inscrisuri, cu exceptiile reglementate de art. 309 alin. 4 C.proc.civ., atunci cand se identifica bunul suspus urmaririi silite chiar in posesia debitorului urmarit. In ipoteza contrara, cand executorul judecatoresc identifica bunul suspus urmaririi silite in posesia unui tert, atunci acesta din urma, pentru a-si dovedi si conserva dreptul de proprietate asupra bunului, se poate folosi de orice mijloc de proba (regula de probatiune rezida in ideea ca posesia creeaza o prezumtie simpla de proprietate).
Or, in speta, asa cum s-a aratat, executorul judecatoresc nu a constatat nemijlocit faptul posesiei, respectiv in posesia carei persoane se afla auto la data infiintarii sechestrului. In acest sens, contestatoarea, fiind in posesia auto, putea sa-si dovedeasca dreptul de proprietate cu orice mijloc de proba.
Insa, contestatoarea a produs la dosar scripte de proprietate, cu data certa, ce au puterea de a face crezut faptul pretins, si anume ca intre aceasta si debitorul B. S. R. a intervenit un adevarat contract de vanzare-cumparare cu privire la auto Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, bun care, la data infiintarii sechestrului in cursul procedurii executional in dosar nr. 72/2013 al B. T. M., nu se mai afla in proprietatea acestui debitor si, ca atare, nesusceptibil de a fi urmarit silit, in contextul in care contestatoarea, proprietar al bunului, nu are nicio legatura/calitate cu privire in procedura executionala.
In speta, prin infiintarea sechestrului asupra unui bun care nu se afla in proprietatea debitorului, ci a unui tert, in speta a contestatoarei S. A., s-a incalcat dreptul de proprietate al acesteia din urma, conf. art. 555 C.civ.
In conformitate cu dispozitiile art. 629 C.proc.civ., „(1) Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea drepturilor creditorilor. (2) Bunurile supuse unui regim special de ciruclatie pot fi urmarite numai cu respectarea conditiilor prevazute de lege”.
Astfel, din intreaga finalizate a procedurii de executare silita, asa cum este reglementata de Cartea a V –a „Despre executarea silita”, pot fi urmarite silit pentru realizarea drepturilor creditorilor doar elementele active (venituri, bunuri in sens larg) ce se regasesc in patrimoniul debitorului urmarit silit, iar nu si a bunurilor aflate in patrimoniul unor terte persoane.
Acelasi principiu este reluat si cu ocazia reglementarii procedurii de urmarire mobiliara, unde, unde la art. 731 C.proc.civ., se face vorbire de aplicarea sechestrului asupra bunurilor debitorului.
De plano, este posibila sechestrarea unor bunuri aflate in mainile tertilor, insa numai in masura in care acestia detin cu titlu precar bunul, nu insa si in situatia in care tertul exhiba un titlu de proprietate asupra bunului, potrivit art. 732 C.proc.civ., ipoteza din urma ce este valabila in cauza de fata. De altfel, procedura se sechestrare a unui auto este reglementata de art. 739 C.proc.civ.
Retinand ca a fost supus executarii silite un bun mobil ce se afla in proprietatea unui tert, rezulta ca procesul-verbal de sechestru nr. 4840/08.07.2013 este nelega, urmand ca, in baza art. 711, art. 719 alin. 1 C.proc.civ., sa admita contestatia la executare si sa dispuna anularea procesului-verbal de sechestru contestat, precum si a tuturor actelor de executare referitoare la bunul - autoturism Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, aflat in proprietatea contestatoarei S. A..
In baza art. 32 din OUG nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, va dispune restituirea catre contestatoare a taxei judiciare de timbru, in cuantum de 405 lei, la momentul ramanerii definitive a prezentei hotarari.
In baza art. 716 corob. cu art. 286 C.proc.civ., obliga contestatoarea S. A. la plata catre B. T. M. a sumei de 310 lei, reprezentand cheltuieli cu xerocopierea dosarului executional nr. 72/2013 comunicat instantei.
In baza art. 411 si urm. C.proc.civ., raportat la culpa procesuala a intimatei C. B. SA – Sucursala Cluj, va dispune obligarea acesteia la plata catre contestatoare a sumei de 310 lei, cu titlu de judecata, reprezentand cheltuieli cu xerocopierea dosarului executional nr. 72/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite contestația la executare formulată de către contestatoarea S. A., cu domiciliul in ., .. Cluj, în contradictoriu cu intimații C. B. S.A. – SUCURSALA CLUJ-N., cu sediul in mun. Cluj-N., ., nr. 23-25, jud. Cluj, inregistrata la ORC sub nr. J_, CUI_, I.I. B. S. R., cu sediul in mun. G., .. 19, jud. Cluj, I.I. B. I. T., cu sediul in mun. G., .. 19, jud. Cluj, . SRL, cu sediul in mun. G., .. 19, jud. Cluj, B. S. R., domiciliat in mun. G., .. 19, jud. Cluj B. I. T., domiciliat in mun. G., .. 19, jud. Cluj B. I. C., domiciliata in mun. G., .. 19, jud. Cluj, și, în consecință:
Dispune anularea procesului-verbal de sechestru contestat nr. 4840/08.07.2013, precum si a tuturor actelor de executare efectuate in dosarul executional nr. 72/2013 al B. T. M. referitoare la bunul - autoturism Daihatsu Feroza, capacitate 1589, SS JDA00F_, cu nr. de inmatriculare_, aflat in proprietatea contestatoarei S. A..
Dispune restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru, în cuantum de 405 lei, la rămânerea definitiva a prezentei hotărâri.
Obliga contestatoarea S. A. la plata catre B. T. M. a sumei de 310 lei, reprezentand cheltuieli cu xerocopierea dosarului executional nr. 72/2013 comunicat instantei.
Obliga intimata C. B. S.A. – SUCURSALA CLUJ-N. la plata catre contestatoare a sumei de 310 lei, cu titlu de judecata, reprezentand cheltuieli cu xerocopierea dosarului executional nr. 72/2013.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Apelul si motivele de apel se depun la Judecatoria Cluj-N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
G.-R. F.-H. R.-I. P.
Red./Th.red./F.H.G.R./P.R.I./5ex./28.02.2014
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 3645/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1242/2014.... → |
|---|








